Ministrul Rogobete, critici către personalul medical: „Trebuie să ofere empatie”
Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, critici către personalul medical: „Personalul medical vrea respect și are nevoie de respect, dar pentru a primi respect, trebuie să ofere respect. Trebuie să ofere empatie, trebuie să ofere o vorbă bună, trebuie să ofere o strângere de mână care unor face mai mult decât un tratament de milioane de lei”, a spus el la la Profit Health.forum, potrivit transcrierii publicației Profit.
Citește și: EXCLUSIV Salariul unui director la monopolul RetuRO: peste 38.000 de lei net lunar. Compania, buget secret
Ministrul Rogobete, critici către personalul medical: „Trebuie să ofere empatie”
Rogobete a continuat arătând că degeaba se construiesc spitale noi și cresc sumele alocate sistemului public de sănătate dacă „dacă empatia și comportamentul nu sunt adecvate în fața pacientului”.
„Degeaba construim spitale noi, degeaba le dotăm cu echipamente de ultima generație, degeaba am băgat o sută de medicamente noi în listă, degeaba creștem bugetele Ministerului de Sănătății sau al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Dacă empatia și comportamentul nu sunt adecvate în fața pacientului, toate astea n-au niciun rol (...)
Sistemul de sănătate are nevoie de încredere. Iar încrederea oamenilor în sistemul de sănătate a fost pierdută. E greu de recâștigat și cred că o putem recâștiga doar cu astfel de decizii, cu multă comunicare și cu bun simț”, a apreciat demnitarul.
El a mai relatat o discuție cu un pacient care i-a spus: „Eu sunt un pacient cronic, de câte ori mă duc la spital, simt că deranjez”.
„Asta este percepția pacienților asupra sistemului. Chiar dacă nu este, nu putem, nu trebuie să generalizăm, pentru că nu este general valabilă, dar părerea acelui pacient pe mine m-a mișcat”, a afirmat Rogobete.