sâmbătă 07 noiembrie
Login Contact
DeFapt.ro

rogobete

26 articole
Politică

Un medic de la Parhon îl atacă dur pe Rogobete: „Ar trebui să se autoia la șuturi in cur”. Medicul, ironic cu paranghelia lui Simonis

Un medic endocrinolog de la Institutul Parhon, Constantin Cucu, îl atacă în termeni neobișnuit de duri pe ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, după ce acesta a pretins că a sunat, joi, la mai multe spitale din țară, pentru a vedea dacă și-ar putea programa, ipotetic, bunica. „Da, cred că Rogobete ar trebui să se autoia la șuturi in cur pentru cât de incompetent și fara sperante este organizat sistemul de ambulatoriu integrat impus spitalelor și cred ca a demonstrat azi faptul că nu merge”, a scris Cucu pe Facebook. Citește și: Noi miniștrii-adjuncți promovați în guvernul Niculescu: un fost lăcătuș mecanic și un fost maistru, instructor la Clubul copiilor Acum câteva zile, el a scris, tot pe Facebook, despre sindrofia organizată de Alfred Simonis la botezul celui de-al treilea copil: „Da, mintea lui Grindeanu a găsit cauza nemulțumirii iobagilor fața de șinșilele din partid – austeritatea lui Ilie sărăcie”.  „Rogobete e pesedist; e deci firesc să dea din gură, nu din fapte” Azi, el explică de ce Rogobete ar fi fost cel care trebuia să rezolve problemele pe care le descoperă la spitale. „Azi ministrul Rogobete a înpânzit rețelele sociale cu faptul că a demascat. Iata, nici 10 zile de când și-a pus curul pe cuibarul ministetului și deja exista motive de cotcodăceală. Pentru că omul, cu o viclenie de Cuza verificând metrologic ocalele, a demonstrat faptul că la spitalul Colentina cetățeanul neurologic nu poate obtine un consult cu frica lui dumnezeu, probabil din delăsare felcerească și alte asemenea metehne cu care dânsul e hotărât sa dea de pământ.   Practic nu s-a putut obtine nici un consult pentru bunica lui imaginară, desi a sunat, daca puteti crede așa ceva.   Ceea ce omite Rogobetele să destainuiasca este norma.   Norma de consultații pe care CNAS le plateste spitalului.   Ceea ce se face ca nu stie (sau poate chiar nu o ști) este faptul că numarul de consultații platite de casă sunt diferite de plus infinit drept care, la un moment dat, mai ales intr-un loc renumit ca un spital bucurestean care își obliga angajații să facă și ambulatoriu, se termină.   Nu vorbesc cât de prost si nemotivant sunt plătite (spitalului, că medicul nu ia nimic).   Nu vorbesc cât de inexistenti sunt registratorii și cei care, efectiv, ar trebuie să faca sa functioneze ordinul de ministru cretin care obliga medicul de spital să "integreze" ambulatorul la activitatea lui de pâna acum, de la patul pacientului.   Da, cred că Rogobete ar trebui să se autoia la șuturi in cur pentru cât de incompetent și fara sperante este organizat sistemul de ambulatoriu integrat impus spitalelor și cred ca a demonstrat azi faptul că nu merge.   Că ambulatoriul este una și spitalul este alta .   Rogobete e pesedist; e deci firesc să dea din gură, nu din fapte, să acuze nu sa rezolve”, a scris medicul Cucu. „Blana de pe curul țiitoarei lui Ciolacu fiind o simplă PERCEPȚIE”   Acum câteva zile, după botezul celui de-al treila fiu al lui Simonis, el arăta: „Nu a fost de ajuns că liderii PSD s-au expus cu nonșalanță la sindrofie cu nevestele încinse în blănuri de șinșilă și nurcă, cu ținute și încălțări din care ai putea hrăni un sat întreg un an (sau mări cu 10% viitoarea pensie specială pe un an a Liei Savonea).   Așa sunt ciocoii, nu prea se preocupă de ce simt și văd opincarii.   Penale mi s-au părut 2 chestiuni ulterioare, apărute atunci când purtătorul de tupeu al partidului, Grindeanu, ne-a explicat ce și cum : - afirmația că el înțelege , dom-le, PERCEPȚIA pe care noi, membrii pulismului național am putut-o avea atunci când am văzut cum trăiesc barosanii care ajung la sfîrcurile zemoase ale guvernării – sugerând că lucrurile nu stau cam așa în realitate dar că el respectă PERCEPȚIILE celor mai moi la cap și mai cîrcotași, adică poporul. Blana de pe curul țiitoarei lui Ciolacu fiind o simplă PERCEPȚIE, nu o realitate tristă la care am contribuit fiecare din noi cu taxe, impozite și accize - afirmația, și mai penală, că și ei au sărăcit; că de fapt explozia de opulență sfidătoare și de aroganță vestimentară a fost ceva modest, câtă vreme, iată, nici una dintre participante nu a avut bani de zibelină și a trbuit să se mulțumească cu ultima zdreanță de șinșilă pe care a găsit-o prin casă. În fapt, sugerează nesimțitul ăla, austeritatea lui Bolojan din ultimul an ne-a lovit pe toți ca pe frați. Pe noi, poporul drămuindu-ne ultima lescaie la Lidl, dar și pe ei, social democrați scăpătați, cheltuindu-și penultimele milioane puse la ciorap doar să nu le tragă curentul de noiembrie la șale pe doamnele de calitate cu care se însoțesc.   Da, mintea lui Grindeanu a găsit cauza nemulțumirii iobagilor fața de șinșilele din partid – austeritatea lui Ilie sărăcie”. 

Un medic de la Parhon îl atacă dur pe Rogobete: „Ar trebui să se autoia la șuturi in cur”. Medicul, ironic cu paranghelia lui Simonis
Fostul șef CNAS îi cere lui Rogobete să prezinte dovezi când vorbește de datoriile lăsate de Bolojan: „Lozincile nu țin loc de adevăr, chiar dacă sunt repetate”
Politică

Fostul șef CNAS îi cere lui Rogobete să prezinte dovezi când vorbește de datoriile lăsate de Bolojan: „Lozincile nu țin loc de adevăr, chiar dacă sunt repetate”

Fostul șef al CNAS, Horațiu Moldovan, a susținut, azi, pe Facebook, că, la final de septembrie, „restanțele” CNAS erau zero, infirmând astfel acuzațiile ministrului PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete.  Citește și: „Un sindicat din Sănătate atacă dur PSD după ce a respins proiectul Bolojan al legii salarizării: «Luptă împotriva creșterilor salariale»” „De aceea, pentru pretinsa sumă de 30 de miliarde de lei, întrebările sunt simple: Cine are de plătit? Cui? Pentru ce? Cât trebuia deja plătit și cât reprezintă bani necesari pentru lunile următoare? Cum s-a ajuns, concret, la acest total?”, a scris Moldovan. Acum două zile, ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, a susținut că: „Dezastrul lăsat de fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, îmi arată că există mult mai multe facturi către furnizorii de medicamente și servicii medicale neplătite, în sensul în care au fost livrate medicamente sau alocate servicii care nu au fost facturate încă. Apropo de metoda pe care a găsit-o Bolojan de a reduce deficitul din pix, iar acum, când se vor elibera toate facturile, vom vedea că datoriile sunt de peste 30 de miliarde de lei”.  „O asemenea acuzație se susține cu dovezi care pot fi verificate. Lozincile nu țin loc de adevăr” Însă Moldovan spune că acestea sunt „lozinci” și îi cere lui Rogobete să prezinte facturile neachitate. „30 de miliarde de lei „datorii în sănătate”? O acuzație uriașă are nevoie de dovezi, nu doar de un microfon. Când un om de stat vorbește despre “cea mai mare criză din sănătate din ultimii 10 ani”, despre facturi neplătite, despre “greaua moștenire” și despre incompetența altora, despre dezastrul lăsat de alții, are obligația să explice clar cifrele. Și are obligația să compare “incompetența” altora cu competența lui, “dezastrul” lăsat de alții cu realizările proprii, “necunoașterea” altora cu propria cunoaștere.   Oamenii trebuie să înțeleagă exact, negru pe alb, ce sume sunt de plată, ce plăți au întârziat și câți bani mai sunt necesari pentru lunile următoare.   Diferența este simplă: banii de care ai nevoie pentru cheltuielile din lunile următoare nu sunt același lucru cu facturile pe care trebuia deja să le plătești. Iar o factură pentru care termenul de plată nu a expirat nu este o restanță.   Ce arată raportul de mandat al conducerii CNAS? • La sfârșitul anului 2024, existau 1,4 miliarde de lei plăți restante pentru servicii medicale și medicamente și peste 4 miliarde lei restanțe la concedii medicale (multe cu termen de plată depășit cu 2-3 ani). • La sfârșitul anului 2025, aceste restanțe erau ZERO! • La finalul lunii septembrie 2026, restanțele tot ZERO! • În 2025, CNAS a făcut plăți de 84,4 miliarde de lei, cu 14,83% mai mult decât în 2024. Iar trendul crescător a continuat pe tot parcursul anului 2026. Incompetență? Dezastru? Tăieri?   Pentru 2026, CNAS a propus inițial un buget de 97,08 miliarde de lei. Bugetul de cheltuieli aprobat de Parlament a fost însă de 82,79 miliarde de lei.   După luarea în calcul a economiilor realizate prin eficientizarea cheltuielilor, NU prin tăieri, CNAS a solicitat o suplimentare de 11,22 miliarde de lei: 6,45 miliarde pentru sănătate și 4,77 miliarde pentru concedii medicale. Aceasta este suma cerută în plus pentru acoperirea cheltuielilor necesare ca la finalul anului 2026 plățile să fie la zi, atât pe domeniul sănătate cât și la concedii medicale. Nu înseamnă că reprezintă plăți întârziate. Iar 11 miliarde de lei nu sunt 30!   Raportul prezintă separat și situația concediilor medicale, inclusiv întârzierile la plată. Chiar dacă plățile concediilor medicale au ajuns la un termen uniform de 11 luni, în aproape toate județele, nu înseamnă că problema s-a rezolvat, dar nu îi putem spune ”dezastru”, mai ales dacă o comparăm cu situația de la finele anului 2024.   Da, această problemă este acum în sarcina altor oameni de stat, care trebuie să găsească soluții în birouri, în ședințe de lucru, cu mandatul pe care îl au acum (din nou) la dispoziție. Oamenii de stat găsesc soluții, nu se plâng, nu panichează pacienții!   La fel de clar trebuie spus că CNAS și Ministerul Sănătății au responsabilități și bugete diferite. Dacă se confundă, intenționat sau nu, bugete, atribuții și responsabilități instituționale diferite, lucrul acesta este remarcat de către cei care chiar cunosc sistemul de sănătate și ne etalăm, din nou, expertiza, competența și abilitățile de oameni de stat.   De aceea, pentru pretinsa sumă de 30 de miliarde de lei, întrebările sunt simple: Cine are de plătit? Cui? Pentru ce? Cât trebuia deja plătit și cât reprezintă bani necesari pentru lunile următoare? Cum s-a ajuns, concret, la acest total?   Iar dacă se afirmă că au fost ascunse facturi pentru ca deficitul bugetar să pară mai mic, trebuie arătat despre ce facturi este vorba (eventual și publicarea acestora, că sunt cheltuieli publice), cine le-a ascuns și ce documente dovedesc acest lucru.   O asemenea acuzație se susține cu dovezi care pot fi verificate. Lozincile nu țin loc de adevăr, chiar dacă sunt repetate la nesfârșit...   Pacienții au nevoie de tratamente și de adevăr. Frica lor nu trebuie folosită ca instrument de mărire politică”, a scris Moldovan.   

VIDEO Prisacariu și Marian anunță, la podcastul „Cum e, de fapt?”, ascensiunea tinerilor (și flămânzilor) lupi din PSD
Politică

VIDEO Prisacariu și Marian anunță, la podcastul „Cum e, de fapt?”, ascensiunea tinerilor (și flămânzilor) lupi din PSD

Cătălin Prisacariu și Mircea Marian au avertizat, la podcastul „Cum e, de fapt?”, în legătură cu ascensiunea unei grupări de tineri lupi din PSD: au studii la facultăți solide, nu sunt niște Budăi, dar sunt foarte dornici de a acumula putere. În cazul unuia dintre acești tineri lupi, Florin Manole, nu e vorba doar de acumularea de putere, ci și de bani - declarația sa de avere, explică Prisacariu, ridică multe semne de întrebare.  Citește și: Cine este obscurul baron local care a promovat-o ministru pe Intotero: a terminat liceul la 24 de ani. L-a amenințat pe Bolojan că scoate minerii în stradă Tinerii lupi din guvernul Luca Niculescu sunt Alexandru Rogobete, Mihai Ghgiu, Florin Manole, dar mai sunt.  Gașca juvenilă din PSD pare a fi chiar mai periculoasă decât cea veche, apreciază Prisacariu și Marian.  Cel mai abil dintre cei trei este Florin Manole, ministrul Muncii, milionarul fără venituri. Un atu esențial al lui Manole este că e finul lui Gruia Stoica, afaceristul penal care are afaceri cu statul român și joacă pesedisto-aurist la două capete. Mai mult, Florin Manole este și șeful PSD Sector 1 iar Ministerul Muncii, pe care-l conduce, are un buget uriaș. În plus, Sectorul 1 este cea mai bogată unitate teritorial-administrativă din România, iar primarul PNL George Tuță, fost ofițer SRI, depinde de voturile consilierilor social-democrați.  „Milioane de lei nejustificate pentru un om care trăiește pentru un om care trăiește din salarii de demnitar” „Prisacariu:  Aș vrea să începem cu Florină Manole, să vorbim despre Florin Manole. Inainte să te întreb politic în ce ape se scaldă ministrul muncii, aș vrea să spun că, la DeFapt.ro, am analizat în anteriorul mandat de ministru al lui Florin Manole declarațiile de avere și ne-am luat cu mâinile de cap. Doar noi, nimeni altcineva din presă, ceea ce pentru mine este un mare semn de întrebare, mai ales că erau documente publice la vedere, nu erau, da, informații exclusive ale DeFapt.ro. Noi doar am făcut analiza. Milioane, milioane de lei nejustificate pentru un om care trăiește de când lucrează el, de vreo 15 ani cred, trăiește exclusiv din salarii de demnitar, da, adică nu cine știe ce. Declarații de avere contradictorii, foarte multe omisiuni, ca să nu spun minciuni de-a dreptul, plus o lipsă totală de transparență a lui Florin Manole față de noi, față de DeFapt.ro. A răspuns la câteva întrebări, unde era mai simplu să răspundă, apoi n-a mai comunicat în niciun fel cu noi. Repet, informații nepreluate de nimeni din presă. Cum îți explici această situație? Marian: O să generalizez întâi. Deci e o gașcă de lupi tineri care, după opinia mea, e mult mai periculoasă decât ceea ce a fost înainte. Are cu totul alt profil decât profilul găștii Ciolacu. Ăștia erau cu studii la private la 30 și ceva de ani. Lupii ăștia tineri au facultăți pe bune, Rogobete, medicina, ăștialalți cu științe politice. Mult mai smart după opinia mea, dar eu cred că se va dovedi că sunt mult mai violenți și mai lipsiți de scrupule. Iar în cazul Manole, ca să mă întorc la el, cheia, nașul este Gruia Stoica. Nu cred că Gruia Stoica l-a luat așa din simpatie pentru opțiunile lui politice și pentru că e un militant pentru drepturile...   Prisacariu: Să spunem, Mircea, Mircea, Mircea, să spunem. Gruia Stoica, om de afaceri, probleme penale complicate, da, închise în acest moment. Da. Omul aflat în avionul de Mykonos cu judecătorul CCR Deliorga, cu șeful Camerei de Comerț, adică foarte conectat și omul care da i a făcut i a finanțat, nu, petrecerea de aniversare a lui George Simion recent”. 

Bolojan: Rogobete a lăsat fără cofinanțare proiecte PNRR, exemplu fiind spitalul Bistrița
Politică

Bolojan: Rogobete a lăsat fără cofinanțare proiecte PNRR, exemplu fiind spitalul Bistrița

Premierul Ilie Bolojan l-a acuzat pe Alexandru Rogobote, fost și viitor ministru al Sănătății, că a lăsat fără cofinanțare proiecte din PNRR, iar lucrările s-au oprit. Citește și: Până și trenurile aveau nevoie de pile ca să ajungă mai repede în Portul Constanța, explică Miruță. Ordin de ministru care schimbă regulile de primire în port Bolojan a oferit ca exemplu spitalul din Bistrița, inaugurat până la urmă la 19 septembrie. Presa locală a scris, în iulie, că cei care lucrau la acest spital au fost neplătiți luni întregi și abia în iulie - când ministru era Cseke Atilla - s-a acordat sumele necesare reluării lucrărilor.  „«Nu a mai fost plătit de luni de zile. Așa că subcontractorii s-au retras. Nu a fost situația să nu mai fie nimeni pe șantier. Dar au fost puțini și lucrările au avansat mult mai lent față de cum ne făcusem noi planurile!» a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, managerul SCJUB, Paul Szekely. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a anunțat virarea a 93 de milioane lei pentru lucrările din Bistrița”, a scris Bistriteanul. UPDATE: Alexandru Rogobete a prezentat o replică la declarațiile lui Bolojan: „Aș vrea să explic foarte clar cum au stat lucrurile, pentru că vorbim despre mecanisme bugetare concrete, nu despre interpretări politice. Toate proiectele din sănătate finanțate prin PNRR au avut prevăzută și o componentă de cofinanțare națională, asigurată din bugetul de stat.   La elaborarea bugetului aprobat în luna aprilie, alocarea inițială pentru această cofinanțare a fost zero. Nu doar la Ministerul Sănătății, ci și la celelalte ministere.   De ce? Pentru că la Ministerul Finanțelor a fost constituit un fond național destinat cofinanțării proiectelor din PNRR. Sumele urmau să fie redistribuite către ministere, etapizat, în funcție de încasările bugetare și de calendarul stabilit.   Ministerul Sănătății era programat încă de la început pentru luna iunie. Și exact acest lucru s-a întâmplat: în luna iunie au fost transferate sumele necesare acoperirii cofinanțării naționale.   Până atunci, Ministerul Sănătății achitase componenta de finanțare din PNRR, reprezentând 80% din valoarea facturilor, urmând ca diferența să fie acoperită din bugetul național, conform calendarului stabilit.   Acest mecanism s-a aplicat tuturor proiectelor, inclusiv celor de la Bistrița, Nasta etc   Așadar, nu a existat o lipsă de finanțare provocată de Ministerul Sănătății, ci un mecanism bugetar stabilit la nivelul Ministerului Finanțelor, cunoscut și programat încă de la început.   Să prezinți acum această situație drept o problemă lăsată de altcineva înseamnă să denaturezi realitatea.   Este încă o minciună marca Bolojan și încă o demonstrație a unui talent politic pe care îl vedem tot mai des: acela de a arunca vina pe alții, în loc să îți asumi responsabilitatea”   Bolojan: „A lăsat bugetele din PNRR fără cofinanțare, s-au oprit lucrările la spitalele care erau finanțate” Acum, Bolojan arată de ce constructorii nu au fost plătiți. La Ministerul Sănătății, a arătat premierul interimar la postul B1 TV, „în loc să aloce aceste servicii vitale, au luat banii, i-au dus pe alte programe, i-au dus într-o zonă de distribuire către spitale și domnul Rogobete a avut grijă ca cu câteva zile înainte de a pleca din funcția de ministru să distribuie toți acești bani către spitale. Bun, n-ar fi o problemă dacă ar fi avut alocările pentru aceste servicii de bază. A lăsat bugetele din PNRR fără cofinanțare, s-au oprit lucrările la spitalele care erau finanțate din PNRR și, sigur, s-a inaugurat cu pompă spitalul de la Bistrița, se va inaugura spitalul din București de la Nasta, dar a trebuit să dăm câteva sute de milioane imediat după aceea, pentru că constructorii s-au retras de pe șantier”.  Spitalul a fost inaugurat la 19 septembrie, iar Alexandru Rogobete a fost prezent. „Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat, alături de Președintele României, Nicușor Dan, și de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, la ceremonia de inaugurare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, extins, modernizat, digitalizat și dotat printr-un amplu proiect de investiții. Proiectul, în valoare totală de peste 668 de milioane de lei, a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din fonduri publice naționale și din contribuția proprie a beneficiarului și a fost implementat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița”, anunța Mitropolia Clujului. Deși lucrările la noul pavilion au fost finalizate și inaugurate, managerul unității medicale a semnalat în octombrie 2026 că lipsa aprobării bugetului național actualizat continuă să pună presiune lunară pe finanțele curente ale spitalului.

Bolojan îl desființează pe Rogobete, după ce a lăsat spitalele fără bani: iresponsabil, incompetent - surse presă
Politică

Bolojan îl desființează pe Rogobete, după ce a lăsat spitalele fără bani: iresponsabil, incompetent - surse presă

La ședința Biroului Permanent Național al PNL, președintele partidului, Ilie Bolojan, a explicat de ce mai multe spitale, inclusiv unități de primiri-urgențe (UPU) sunt pe cale să rămână fără bani: fiindcă, deși putea estima cheltuielile acestor unități medicale, fostul ministru Rogobete a bugetat în unele cazuri sub 50% din ceea ce se cheltuise în 2025. Antena 3 și stiripesurse.ro  au publicat fragmente din discuțiile din ședința BPN a PNL.  Citește și: Nazare tamponează promisiunile populiste ale PSD: „Nu ne putem permite să repetăm greșeala de a transforma așteptările nerealiste în obligații bugetare permanente” Potrivit acestor stenograme, Bolojan - care pare să nu-i fi pomeni numele lui Rogobete - a spus că „în mod iresponsabil, fie din incompetență, fie în mod premeditat, Ministerul Sănătății a alocat la începutul anului sume total insuficiente pentru funcționarea acestor unități”. Bolojan speră să convingă conducerea partidului să voteze cabinetul Luca Niculescu pentru ca acesta să poată rectifica, prin OUG, bugetul de stat pe 2026.  UPDATE: Alexandru Rogobete a explicat, pentru DeFapt.ro: „Alocarea inițială din 2025 la Floreasca era 4,8 milione lei. In septembrie am făcut rectificarea și le-am dat încă cinci milioane de lei. De acolo au ajuns la zece. Am cerut 650 milioane de lei  pentru urgență, însă pentru reducerea deficitului și prin încăpățânarea lui Bolojan, s-au alocat doar 400”.  Rogobete, iresponsabil și/sau incompetent Președintele PNL a oferit ca exemplu situația de la Spitalul Floreasca.  „Ca să înțelegeți, în 2025, cea mai mare unitate de primiri urgențe din România, cea de la Spitalul Floreasca, a avut o alocare inițială de peste 10 milioane de lei. Pentru a putea funcționa până la sfârșitul anului, au mai fost alocate câteva milioane de lei. Anul acesta, aceeași unitate a avut o alocare inițială de sub 5 milioane de lei, adică mai puțin de jumătate din alocarea inițială din 2025. Una dintre primele probleme cu care s-a confruntat ministrul interimar al Sănătății a fost tocmai lipsa fondurilor pentru Spitalul Floreasca. Am reușit să rezolvăm această problemă prin redistribuiri bugetare în interiorul Ministerului Sănătății. Un al doilea exemplu este unitatea de primiri urgențe de la Târgu Mureș. În 2025, aceasta a avut o alocare inițială de 8 milioane de lei. Pentru a-și putea încheia anul, au mai fost necesare câteva milioane de lei. Anul acesta, la începutul anului, i-au fost alocate sub 4 milioane de lei, adică mai puțin de jumătate din suma inițială din 2025. V-am dat aceste două exemple pentru a înțelege că avem unități de primiri urgențe care au primit aproximativ 30% din alocările necesare funcționării lor pe parcursul întregului an. În mod evident, fără rectificări bugetare serioase, aceste unități nu vor putea funcționa în condiții normale până la sfârșitul anului”, a explicat Bolojan, potrivit Antenei 3. El a arătat că, acum, plătește supracontractările făcute de ministerul Transporturilor - condus de PSD, din 2021.  „Vă dau exemplul Ministerului Transporturilor, unde, numai pe PNRR, avem contracte semnate în valoare de 19,5 miliarde de euro, în condițiile în care alocarea finală menționată este de 4,6 miliarde de euro. Aceste lucrări au fost începute și necesită fluxuri financiare suplimentare pentru continuarea lor, iar aceste necesități nu pot fi acoperite în condiții normale fără măsuri bugetare corespunzătoare”, a spus premierul interimar.  

PSD și AUR insistă cu amendamente neconstituționale, anti-Fritz, la legea integrității. PNL nu va vota
Politică

PSD și AUR insistă cu amendamente neconstituționale, anti-Fritz, la legea integrității. PNL nu va vota

PSD și PNL au introdus din nou în proiectul legii integrității, care este jalon PNRR, amendamente neconstituţionale care retroactivează cu privire la încetarea mandatului sau care obligă „persoanele care au relaţii asemănătoare soţilor" să depună declaraţii de avere, a arătat liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache. Citește și: VIDEO Primarul PSD din Sirețel a plecat în vacanță cu viceprimarul, soția sa, și mașina primăriei - fără RCA El a spus că, din această cauză, PNL nu va participa la votarea ei. PSD este, de fapt, în campanie pentru Rogobete, care vrea primăria Timișoarei „PSD şi AUR şi-au bătut joc din nou de Legea integrităţii la Camera Deputaţilor. Au introdus texte neconstituţionale care retroactivează cu privire la încetarea mandatului şi culmea neclarităţii legislative obligă «persoanele care au relaţii asemănătoare soţilor» să depună declaraţii de avere. Era, înainte de toate, un test al credibilităţii Parlamentului şi al angajamentului României faţă de reformele din PNRR, miza fiind una concretă: aproximativ 770 de milioane de euro din fondurile europene destinate României", a scris Andronache pe Facebook. Amendamentul cu privire la încetarea mandatului îl vizează pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Această prevedere s-ar aplica retroactiv, deci probabil nu ar trece de Curtea Constituțională.  Însă PSD vrea ca, în 2028, primar al Timișoarei să fie fostul ministru Alexandru Rogobete.  El a arătat că "legea trebuia să fie solidă din punct de vedere constituţional, pentru a evita noi blocaje sau contestări."Din această cauză, PNL nu va participa la votarea unei legi cu caracter absolut neconstituţional. Obiectivul PNL este o legislaţie echilibrată: integritate, transparenţă şi securitate juridică, fără compromisuri politice şi constituţională. Votul de astăzi va arăta cine pune pe primul loc interesul României şi accesarea fondurilor europene şi cine alege calculele politice", a transmis Andronache.Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului, fiind adoptate o serie de amendamente.Proiectul de lege, amendat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, urmează să intre în dezbaterea plenului tot luni. Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional.Proiectul a fost redepus vineri de PNL şi USR, după ce forma iniţială a fost respinsă de Senat, ca urmare a amendamentului PSD care îl viza pe liderul USR, Dominic Fritz.

ANALIZĂ Care e miza aurizării lui Rogobete: primăria Timișoarei, pentru a-i lua locul lui Fritz. Grindeanu îl sprijină, prin atacul la actualul primar al Timișoarei
Politică

ANALIZĂ Care e miza aurizării lui Rogobete: primăria Timișoarei, pentru a-i lua locul lui Fritz. Grindeanu îl sprijină, prin atacul la actualul primar al Timișoarei

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a radicalizat mesajele și a trecut la un limbaj suburban - a numit-o pe Ioana Mihăilă, medic endocrinolog și fost ministru al Sănătății, „epilatoarea șefă” - pentru că se adresează electoratului care ar urma să-l voteze, în 2028, primar al Timișoarei. În iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a emis o decizie definitivă în procesul lui Dominic Fritz cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Aceasta atrage o interdicție de 3 ani de a ocupa funcții publice eligibile. Pentru a-și recăpăta dreptul de a candida în 2028, liderul USR a anunțat că va epuiza toate căile extraordinare de atac, trimițând dosarul la CEDO.  Având în vedere situația lui Fritz, Rogobete - care are de multe luni proiectul de a candida, în funcție de evoluții - consideră că poate intra deschis în competiția pentru primărie.  Citește și: Recalcularea pensiei în 2026: cum verificați dacă decizia este corectă și unde o contestați dacă apar erori Rogobete este susținut de Sorin Grindeanu, acesta fiind motivul pentru care PSD îl atacă constant pe Dominic Fritz. PSD a riscat să pice legea integrității pentru a-și atinge acest obiectiv, prin introducerea unor amendamente anti-Fritz care urmau să fie aplicate retroactiv. Ținta nu era doar Fritz, ci decredibilizarea USR, din perspectiva campaniei care va veni.  Februarie 2026: Rogobete „nu exclude” o candidatură Presa locală a scris din februarie 2026 că Rogobete - născut la Anina, în Caraș Severin, ales deputat PSD în Prahova, dar cu studii la Timișoara - ar putea fi candidat la primărie. „EXCLUSIV! Alexandru Rogobete, nu exclude o potențială candidatură la Primăria Timișoara în 2028. Prima reacție a Ministrului Sănătății: ,«Nu spun nici da, nici nu!»”, titra Pagina de Timiș. La acel moment încă nu fusese dată sentința în dosarul Fritz.  ,,Nu știu favoritul cui aș fi, pentru că nu am avut o discuție cu președintele PSD Timiș, cu domnul Simonis, despre acest lucru. Dar repet, nu spun nici da, nu spun nici nu. Aș intra în orice cursă, chiar dacă nu o cunosc”, a spus fostul ministru la un podcast local.  Profesional, Rogobete este legat de oraș: a fost medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara și l-ar fi avut ca mentor pe profesorul Dorel Săndesc, directorul spitalului județean din localitate. Uniunea TESA din Sănătate îl promova astfel pe Rogobete, în iunie 2025, pe Facebook: „Tânărul medic timişorean Alexandru Rogobete (34 de ani) va fi noul ministru al sanatatii (...) Din punct de vedere profesional, mentorul său declarat este Dorel Săndesc, directorul Spitalului Judeţean Timişoara. Rogobete este susţinut puternic pentru poziţia de ministru de către preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis”. Duminică dimineața, Rogobete a scris pe Facebook o lungă postare în care își construiește o legătură afectivă cu Timișoara: „Unele locuri nu le părăsești niciodată. Le porți cu tine, oriunde mergi. Sunt locuri care nu rămân doar în memorie. Rămân cu tine pentru totdeauna. Pentru mine, Secția de ATI de la Timișoara este unul dintre acele locuri.   Tot aici am avut șansa să întâlnesc oameni extraordinari, profesori și colegi care m-au format. Ei m-au învățat că medicina nu este doar despre știință și tehnică, ci și despre suflet, curaj, empatie și puterea de a rămâne lângă pacient în cele mai grele momente.   Nu am uitat niciodată de unde am plecat și nici pe cei datorită cărora sunt omul de astăzi. Le sunt recunoscător și voi purta mereu cu mine lecțiile pe care le-am primit între zidurile acestei secții”.    În filmarea patetică, el se îmbrățișează intens cu angajații spitalului din Timișoara. 

Greva Sanitas, încurajată de PSD, se îndreaptă spre un eșec: participare slabă, impact public redus. Sindicaliștii vor să facă un miting
Politică

Greva Sanitas, încurajată de PSD, se îndreaptă spre un eșec: participare slabă, impact public redus. Sindicaliștii vor să facă un miting

Principalele televiziuni „de știri” au încetat să mai mediatizeze greva Sanitas, având în vedere impactul redus: în mai multe județe, angajații din Sănătate s-au limitat la afișarea unor banderole. Antena 3, România TV și Realitatea TV au mediatizat masiv greva, susținând că ea va afecta circa 500 de spitale - statul deține sub 400 - dar de miercuri seara subiectul pare să fi dispărut, cel puțin în știrile de pe site-urile acestor televiziuni. PSD, mai ales prin fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete, a încurajat puternic greva.  În mai multe județe, nici o grevă „Sindicaliştii Sanitas din Harghita nu vor mai recurge la întreruperea activităţii începând de joi, însă îşi menţin susţinerea pentru greva generală declanşată la nivel naţional”, spunea, pentru Agerpres, liderul Sanitas Harghita, Nyulas Emma.  Citește și: Grindeanu îi laudă pe peneliștii care au votat alături de PSD pentru angajări în spitalele de stat. Lista celor 14, cu Burduja în frunte Nu este singurul județ unde greva n-a fost susținută nici măcar de membrii sindicatului.  Preşedintele Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, a declarat joi, pentru Agerpres, că aproximativ 2.000 de membri Sanitas dintre cei 5.000 afiliaţi la nivel local au participat la grevă. În Olt, greva a presupus afișarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă.  În Hunedoara, angajaţii din sistemul public de sănătat nu au intrat, marţi, în grevă, apreciind că deficitul de personal din spitale nu le permite o oprire a activităţii fără consecinţe asupra bolnavilor internaţi, scria Agerpres.  La Buzău, greva din Ambulatoriu a dus la supraaglomerarea Urgențelor. „Din păcate, pacienții au venit în ciuda faptului că am anunțat că noi suntem în grevă, și pentru că nu au fost văzuți, s-a întâmplat exact un efect de bumerang, adică au migrat din partea de ambulatoriu către serviciul de urgență, UPU, ceea ce pentru noi este un dezavantaj major pentru că nu asta e soluția. Pentru că nu au fost consultați, au migrat în UPU”, a spus liderul Sanitas Buzău, Grațiela Constantin.  Federația Sindicală Solidaritatea Sanitară nu participă la greva Sanitas și sugerează că personalul medical este manevrat în interesul PSD: „Există riscul ca angajații din sănătate să fie ținta unei ample campanii de dezinformare, ce-i poate transforma în victime ale unei bătălii politice”. „În forma actuală, proiectul legii salarizării ar asigura o creștere semnificativă a veniturilor salariale pentru cca. 50% dintre angajații din sănătate”. „În forma actuală, proiectul legii salarizării ar asigura o creștere semnificativă a veniturilor salariale pentru cca. 50% dintre angajații din sănătate”, mai arată acest sindicat.  În aceste condiții, liderul Sanitas Arad, Otinel Șandru, spune că se pregătește un miting, la București. 

Proiecte PNRR de zeci de milioane euro, coordonate de ministerul Sănătății, lăsate de Rogobete la „progresul tehnic” zero
Politică

Proiecte PNRR de zeci de milioane euro, coordonate de ministerul Sănătății, lăsate de Rogobete la „progresul tehnic” zero

Finanțări de peste 140 milioane de euro din PNRR vor fi ratate de ministerul Sănătății - în calitate de „coordonator de reforme și investiții” - condus de ministrul Rogobete. Datele sunt publice și ușor de verificat: pe site-ul ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se poate urmări care este progresul tehnic al fiecărui proiect finanțat prin PNRR. Ultimele date sunt din 29 iunie. Citește și: Grindeanu îi laudă pe peneliștii care au votat alături de PSD pentru angajări în spitalele de stat. Lista celor 14, cu Burduja în frunte Sistemul medical de stat refuză digitalizarea Am selectat „CRI” ministerul Sănătății - adică „Coordonator de Reforme și Investiții - și acestea sunt datele obținute: „Modernizarea sistemului electronic de raportare al stocului de medicamente (SER)”, proiect de 22,5 milioane euro (grant, nu loan), beneficiar direct chiar ministerul Sănătății - zero progres tehnic, zero bani absorbiți „Dezvoltarea sistemului national de securitate cibernetica pentru domeniul sanatatii”, proiect de 20 milioane de euro, tot grant, beneficiar direct chiar ministerul Sănătății - zero progres tehnic, zero bani absorbiți „Centrul de excelenta in managementul serviciilor de sanatate”, proiect de zece milioane de euro (grant), beneficiar fiind INSTITUTUL NATIONAL DE MANAGEMENT AL SERVICIILOR DE SANATATE, subordonat MS - zero progres tehnic, zero bani absorbiți Trei UMF-uri, din Timișoara, Târgu Mureș și București, au primit fiecare câte zece milioane de euro pentru centre de dezvoltare a competențelor pentru personalul din sistemul public de sănătate - progres zero „DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII INSTITUTULUI NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ”, grant de 5,96 milioane euro către acest institut: progres tehnic de 2% „Modernizarea și dotarea Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" Bucuresti în vederea reducerii infecțiilor nosocomiale” - grant de 5,13 milioane de euro, progres tehnic zero Digitalizarea Sistemului Național de Transfuzii Sanguine, program gestionat de Institutul de Transfuzie Sanguină, grant de aproape cinci milioane de euro, progres tehnic 5%.  Digitalizarea agenției medicamentului, grant de 3,22 milioane euro, progres tehnic de 1% Digitalizarea Serviciului de Ambulanta Bucuresti Ilfov, grant de 1,2 milioane euro, progres tehnic de 5% Peste 40 de spitale de stat care aveau granturi de exact 0,99 milioane euro, pentru digitalizare, unde progresul este zero Am scos de pe listă progresul zero în implementarea digitalizării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate („Redimensionare, standarzidare și optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate”), unde grantul PNRR este de foarte puțin sub 100 milioane de euro. Dar CNAS este controlată politic de PNL, prin Horațiu Moldovan. 

Cât a fost ministru, Rogobete nu a cerut niciodată angajări suplimentare în Sănătate - Pîslaru
Politică

Cât a fost ministru, Rogobete nu a cerut niciodată angajări suplimentare în Sănătate - Pîslaru

„Domnul Rogobete a fost ministru nişte luni bune de zile. Am căutat să văd dacă domnia sa a trimis un memorandum de suplimentare de posturi către Ministerul de Finanţe. Nu există aşa ceva!”, a declarat, la Digi 24, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.  Citește și: O federație sindicală din Sănătate desființează greva Sanitas și acuză o campanie de „dezinformare” legată de legea salarizării Azi, fostul ministru al Sănătății, social-democratul Alexandru Rogobete, a adus mai mulți angajați din sistemul medical în sala de plen a Camerei Deputaților, în semn de protest pentru tăierile din Sănătate și i-a numit ipocriți pe cei aflați la guvernare pentru că au făcut un memorandum care să deblocheze posturile „din disperare politică”. „Asta mi se pare ipocrizie” Premierul interimar Ilie Bolojan a respins, joi, acuzațiile formulate de fostul ministru al Sănătății, deputatul PSD Alexandru Rogobete, potrivit cărora solicitările sale privind deblocarea posturilor din sistemul sanitar ar fi fost refuzate. Șeful Executivului a declarat că un astfel de material nu a ajuns pe masa Guvernului: „Deci, în ședința de guvern nu a ajuns un astfel de material, înseamnă că nu a avut avizele de la ministerele avizatoare. Dar, neștiind ce spune domnul Rogobete, nu pot să fac alte comentarii legate de acest lucru. Dacă se probează că a ajuns în ședința de guvern un astfel de memorandum și a fost scos de pe ordinea de zi, nu mi-aduc aminte de așa ceva, și nu fug de nicio răspundere pe tema asta...” Acum, Pîslaru confirmă cele afirmate de Bolojan.  „Domnul Rogobete a fost ministru nişte luni bune de zile. Am căutat să văd dacă domnia sa a trimis un memorandum de suplimentare de posturi către Ministerul de Finanţe. Nu există aşa ceva! Deci ca acum să vii şi să te baţi cu pumnul în piept cât de grea e situaţia, dar să fii ministru atâtea luni de zile şi să nu ceri formal, prin Memorandum, alocarea de posturi, asta mi se pare ipocrizie. Şi trebuie spus asta ca să audă lumea cine se plânge acum şi ce responsabilităţi avea până deunăzi”, a afirmat, miercuri, Dragoş Pîslaru la Digi 24. Azi, fostul ministru Rogobete a publicat pe Facebook un document, semnat de secretarul general al ministerului Sănătății, în care se cere DSP-urile să contabilizeze de câte angajări ar fi nevoie în spitalele de stat. Documentul este din 1 aprilie, când se știa că PSD vrea să răstoarne guvernul Bolojan. Rogobete susține că l-a elaborat așa de târziu fiindcă s-a luptat pentru salariile angajaților din sistemul medical de stat. „Procesul pentru realizarea memorandumului a început în mandatul meu, în luna aprilie 2026. Vă las documentul oficial prin care am solicitat tuturor spitalelor din România să transmită necesarul de personal medical. Așa începe legal și administrativ un astfel de demers. De ce nu am început mai devreme?   Pentru că în ianuarie am dus o altă luptă, mult mai importantă: am oprit tentativa de reducere cu 10% a veniturilor personalului medical. Am insistat, am argumentat și am reușit ca sănătatea să fie exceptată de la acea măsură.   Așadar, în timp ce unii inventau povești, eu apăram veniturile celor care salvează vieți și pregăteam deblocarea posturilor din sistem”. 

Nazare, reconfirmat în guvernul Veștea. Cel puțin alți trei miniștri din cabinetul Bolojan, păstrați
Politică

Nazare, reconfirmat în guvernul Veștea. Cel puțin alți trei miniștri din cabinetul Bolojan, păstrați

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a anunțat că vrea să îl păstreze pe Alexandru Nazare în funcția de ministru de Finanțe. Potrivit unor surse politice, mai sunt însă miniștri din guvernul Bolojan care ar putea să rămână în viitorul Executiv. Citește și: Adrian Veștea, susținere pentru Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului Nazare și Predoiu, păstrați de Veștea „Am vorbit public de Alexandru Nazare ținând cont că am avut șansa, pentru a avea siguranța că nu există o risipă a banului public și că nu se face rabat de la reforme. Am păstrat același program de guvernare și îmi doresc ca Alexandru Nazare, care a lăsat o părere bună, pe care l-am văzut că putea fi propus prim-ministru, am încredere că poate închide acest buget. Cred că îi putem convinge pe români că nu există nicio schimbare între modul de a guverna între mine și Ilie Bolojan”, a spus premierul desemnat la Observator. „Cred că ministerul cu cea mai grea încărcătură este cel de Finanțe. România trebuie să închidă în două luni PNRR. În august, Comisia va pune stop tuturor acestor fluxuri bugetare pentru finanțarea acestor proiecte. Banii vin în urma îndeplinirii unor jaloane. Avem probleme de securitate la graniță, trebuie să operaționalizăm SAFE. Avem accederea în OCDE. Trebuie să rămânem preocupați, să păstrăm linia pe care a păstrat-o bine Ilie Bolojan și la finalul anului să spunem: misiune îndeplinită”, a mai spus Vestea.  În afara lui Nazare, surse politice susțin că vor rămâne în guvernul Veștea și: Cătălin Predoiu (PNL), la Interne Radu Marinescu (PSD), clientul Olguței Vasilescu, la Justiție Alexandru Rogobete (PSD), la Sănătate În ceea ce privește programul de guvernare, Veștea a spus că îl va păstra neatins pe cel al lui Bolojan.  Conducerea PNL a dat, luni, un vot pentru reconfirmarea deciziei iniţiale prin care PNL nu va intra în nicio coaliţie cu PSD, înregistrându-se 39 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 5 abţineri, au precizat surse din PNL. 

Ministrul Rogobete, critici către personalul medical: „Trebuie să ofere empatie”
Eveniment

Ministrul Rogobete, critici către personalul medical: „Trebuie să ofere empatie”

Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, critici către personalul medical: „Personalul medical vrea respect și are nevoie de respect, dar pentru a primi respect, trebuie să ofere respect. Trebuie să ofere empatie, trebuie să ofere o vorbă bună, trebuie să ofere o strângere de mână care unor face mai mult decât un tratament de milioane de lei”, a spus el la la Profit Health.forum, potrivit transcrierii publicației Profit.  Citește și: EXCLUSIV Salariul unui director la monopolul RetuRO: peste 38.000 de lei net lunar. Compania, buget secret Ministrul Rogobete, critici către personalul medical: „Trebuie să ofere empatie” Rogobete a continuat arătând că degeaba se construiesc spitale noi și cresc sumele alocate sistemului public de sănătate dacă „dacă empatia și comportamentul nu sunt adecvate în fața pacientului”. „Degeaba construim spitale noi, degeaba le dotăm cu echipamente de ultima generație, degeaba am băgat o sută de medicamente noi în listă, degeaba creștem bugetele Ministerului de Sănătății sau al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Dacă empatia și comportamentul nu sunt adecvate în fața pacientului, toate astea n-au niciun rol (...)  Sistemul de sănătate are nevoie de încredere. Iar încrederea oamenilor în sistemul de sănătate a fost pierdută. E greu de recâștigat și cred că o putem recâștiga doar cu astfel de decizii, cu multă comunicare și cu bun simț”, a apreciat demnitarul. El a mai relatat o discuție cu un pacient care i-a spus: „Eu sunt un pacient cronic, de câte ori mă duc la spital, simt că deranjez”.  „Asta este percepția pacienților asupra sistemului. Chiar dacă nu este, nu putem, nu trebuie să generalizăm, pentru că nu este general valabilă, dar părerea acelui pacient pe mine m-a mișcat”, a afirmat Rogobete. 

85% din decesele cauzate de rujeolă din Europa, în România. Rata de vaccinare, sub 50%
Eveniment

85% din decesele cauzate de rujeolă din Europa, în România. Rata de vaccinare, sub 50%

Circa 85% din decesele cauzate de rujeolă în Europa sunt înregistrate în România, iar rata de vaccinare este sub 50%. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a recunoscut, azi, situația, arătând că rata de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că dezinformarea medicală este la cote alarmante.  Citește și: Guvernarea Bolojan a reușit să reducă numărul bugetarilor cu 27.000 - date ministerul de Finanțe 85% din decesele cauzate de rujeolă din Europa, în România. Rata de vaccinare, sub 50% „Sunt un număr real, evident, se întâmplă pentru că rata de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că dezinformarea medicală este la cote alarmante pe reţelele de socializare şi nu doar pe reţelele de socializare, acesta fiind motivul pentru care Ministerul Sănătăţii a demarat acea campanie de informare în care încercăm să combatem de fapt dezinformarea medicală şi să încurajăm oamenii să înţeleagă că aceste vaccinuri sunt vechi şi se utilizează de peste 30-40 de ani unele din ele, că sunt testate şi că nu reprezintă riscuri aşa cum sunt prezentate de fapt în spaţiul public”, a afirmat ministrul, citat de news.ro.  Potrivit lui Rogobete, ”rata de vaccinare scăzută a adus la creşterea mortalităţii copiilor cu rujeolă”. „Nu am acum un număr, dar este scăzută, nu se simte încă un trend ascendent, din păcate”, a mai spus el. Ministrul Sănătăţii a precizat că medicii de familie au tot suportul şi l-au avut dintotdeauna. ”Am spus de foarte multe ori că medicina de familia reprezintă baza sistemului de sănătate şi că acolo, de fapt, trebuie să înceapă informarea corectă a oamenilor, pentru că ei sunt cei care intră în contact cel mai des şi cel mai aproape cu pacienţii şi acolo se poate face o informare corectă. Suplimentar, sigur că venim şi noi cu toate măsurile de informare şi de combaterea dezinformării. Nu cred că lipsa suportului în medicina de familie a dus la scăderea ratei de vaccinare”, a explicat ministrul.

Ministerul Sănătății refuză să legitimeze medicii cu noile cărți electronice de identitate, le cere declarații notariale, acuză Sebastian Burduja
Eveniment

Ministerul Sănătății refuză să legitimeze medicii cu noile cărți electronice de identitate, le cere declarații notariale, acuză Sebastian Burduja

Ministerul Sănătății refuză să legitimeze medicii cu noile cărți de identitate, le cere declarații notariale, acuză Sebastian Burduja într-o interpelare către ministrul Sănătății, pesedistul Alexandru Rogobete. Burduja afirmă că funcționarii ministerului fie nu au în dotare echipamente de citire a datelor stocate pe aceste cărți electronice de identitate fie refuză să le utilizeze!  Citește și: BREAKING Bolojan ar fi reușit o reducere-șoc a deficitului bugetar: doar 7,65%, față de ținta de 8,4% - surse presă Fostul ministru PNL al Energiei mai acuză ministerul Sănătății că, deși dosarul cu șină a fost interzis, medicilor li se cer „dosare fizice pline de copii xerox, inclusiv copii legalizate sau prezentarea originalelor pentru acte de stare civilă care sunt deja emise de statul român”. Ministerul Sănătății refuză să legitimeze medicii cu noile cărți de identitate Ce afirmă Burduja: „Se refuză înregistrarea dosarelor medicilor rezidenți care au promovat examenul de specialitate care se legitimează cu pașaportul simplu electronic, solicitându-li-se exclusiv Cartea de Identitate. Aceasta este o interpretare abuzivă, întrucât pașaportul este un document valid de identitate emis de statul român, care conține CNP-ul și toate elementele necesare identificării unice a persoanei în sistemele informatice”. „Situația cea mai absurdă vizează posesorii noilor Cărți Electronice de Identitate. Deoarece domiciliul nu mai este tipărit pe suportul de policarbonat, ci este stocat digital pe cip, funcționarii ministerului — neavând în dotare echipamente de citire sau refuzând să le utilizeze — solicită medicilor să aducă o declarație notarială suplimentară pentru atestarea domiciliului. Este inadmisibil ca un medic, posesor al celui mai sigur document de identitate emis de statul român, să fie trimis la notar pentru a confirma o informație pe care funcționarul public o are la un «click» distanță, dacă ar utiliza infrastructura digitală corectă” În interpelare, Burduja îi cere lui Rogobete să explice „de ce Ministerul Sănătății nu a implementat încă un protocol de interogare automată a Registrului Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.) prin nodul de interoperabilitate, pentru a verifica domiciliul medicilor exclusiv pe baza CNP-ului, eliminând necesitatea prezentării fizice a actului de identitate sau a declarațiilor notariale?”.  Deputatul PNL mai vrea să știe dacă vreun funcționar care a refuzat pașaportul biometric ca document de legitimare pentru eliberarea certificatului de specialist a fost sancționat. 

Trei ore muncesc la spitalul de stat, zece la cabinetul privat - ministrul Rogobete, despre medici
Eveniment

Trei ore muncesc la spitalul de stat, zece la cabinetul privat - ministrul Rogobete, despre medici

Trei ore muncesc la spitalul de stat, zece ore la cabinetul privat, a spus, azi, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), la TVR Info, despre unii medici din sistemul public. Citește și: Un polițist pensionat la 47 de ani cu pensie de 8.500 de lei net cere o creștere în instanță Trei ore muncesc la spitalul de stat, zece la cabinetul privat  „Nu poți să spui că ești plătit prost de către statul român, când tu la spitalul public stai trei ore pe zi și restul de 10 ore le stai în cabinetul privat”, a afirmat Rogobete, la TVR Info.  Însă el a insistat că nu toți medicii se comportă astfel.  “Nu generalizăm, nu toți au această gândire. Dar acest fenomen există și eu vreau să îl tratăm în primul rând cu echilibru“, a spus demnitarul.  “Nu poţi vii să spui că ai lombosciatică la spitalul public și nu poți să faci gărzi, dar poți să stai în picioare 12 ore în clinica ta privată“, a mai arătat Rogobete.   

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră