vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 30 iulie 2025

Rețea de medici și farmaciști, anchetată pentru decontări ilegale de medicamente destinate bolnavilor: percheziții în 10 județe și în București

Medici și farmaciști, fraudă cu medicamente (sursa: Pexels/Pixabay)
Medici și farmaciști, fraudă cu medicamente (sursa: Pexels/Pixabay)

Medici și farmaciști, fraudă cu medicamente. Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat miercuri 39 de percheziții în București și în județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea, într-un dosar privind decontări ilegale de medicamente destinate tratării unor boli grave.

În anchetă sunt implicați atât medici, cât și farmaciști, care ar fi constituit un grup infracțional organizat.

Medici și farmaciști, fraudă cu medicamente

Infracțiunile vizate includ evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și comercializarea de produse alterate.

Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD

Potrivit Poliției Române, rețeaua funcționa din 2022 și era structurată pe mai multe roluri: pacienți vulnerabili care își vindeau medicamentele, intermediari care colectau prescripții și produse, medici care emiteau rețete fictive și farmacii care sprijineau distribuția ilegală.

Medicamentele — unele cu prețuri de peste 4.000 de lei — erau cumpărate cu sume modice (200–500 lei) și reintroduse în circuitul comercial printr-un sistem bine organizat.

Prescripții fictive, farmacii „agreate” și coduri ocolite

Mecanismul fraudulos presupunea trei etape: achiziționarea medicamentelor de la pacienți, obținerea prescripțiilor pe numele altor persoane și ridicarea produselor din farmacii colaboratoare.

Deși unele medicamente apăreau ca fiind deja eliberate, farmaciștii implicați nu le înregistrau în sistemul oficial, astfel încât codul unic nu genera alerte la o nouă vânzare.

Rețetele false erau folosite pentru a ridica medicamente cu valori ridicate, pe care rețeaua le revindea ulterior.

Medicamentele, exportate în UE prin firme-paravan

După ridicarea produselor, acestea erau plasate în circuitul legal prin intermediul unor societăți comerciale, unele controlate indirect, inclusiv din Bulgaria.

Medicamentele ajungeau pe piața europeană, în special în Germania, fiind reambalate și revândute cu un alt cod de identificare.

Plata se făcea rapid, iar cererea mare pentru aceste tratamente în spațiul UE făcea afacerea extrem de profitabilă pentru rețea.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră