Leqembi: speranță sau iluzie? Ce ascunde tratamentul pentru Alzheimer care stârnește controverse în Europa. Tăcere în România
Leqembi, un posibil tratament pentru Alzheimer. În timp ce Franța ezită să ramburseze tratamentul Leqembi, deși este aprobat la nivel european, în România subiectul pare inexistent în spațiul public.
De ce este acest medicament pentru Alzheimer considerat o speranță fragilă și o afacere de miliarde în același timp? Și de ce România tace?
Leqembi, un posibil tratament pentru Alzheimer
Leqembi (lecanemab), dezvoltat de companiile farmaceutice Eisai (Japonia) și Biogen (SUA), a fost aprobat în aprilie 2025 de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pentru pacienții aflați în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer.
Medicamentul acționează asupra plăcilor de proteină beta-amiloidă din creier, considerate o cauză majoră a declinului cognitiv.
Totuși, entuziasmul se temperează rapid când se analizează datele clinice: tratamentul întârzie progresia bolii cu doar 3 până la 6 luni într-un parcurs care, în general, durează peste un deceniu.
Beneficiile asupra memoriei, orientării sau capacității de judecată sunt, potrivit specialiștilor, „imperceptibile” pentru pacient și medic deopotrivă.
Medicament cu imagine de salvator
Mai grav este faptul că Leqembi este asociat cu efecte adverse frecvente și potențial grave.
Aproape 13% dintre pacienții tratați în studiile clinice au suferit edeme cerebrale, iar aproape 18% au dezvoltat microhemoragii.
Medicamentul este contraindicat în combinație cu anticoagulante și trombolitice – ceea ce limitează accesul pentru mulți pacienți vârstnici cu afecțiuni cardiovasculare asociate.
În iulie 2024, EMA a refuzat inițial autorizarea, invocând balanța nefavorabilă beneficiu-risc.
După o campanie intensă din partea unor organizații de pacienți și experți implicați în cercetare, dosarul a fost reevaluat și aprobat în noiembrie același an.
Lobby, influențe și bani: cine susține Leqembi?
În culisele deciziei EMA s-au aflat voci importante din lumea medicală și asociații de pacienți precum France Alzheimer și Vaincre Alzheimer.
Deși aceste organizații au negat orice conflict de interese, documentele financiare arată că au primit în ultimii ani zeci de mii de euro din partea companiilor care dezvoltă tratamente anti-amyloidice.
Unii neurologi influenți, implicați în consiliile științifice ale acestor organizații, au fost și consultanți plătiți pentru promovarea Leqembi.
Franța ezită, România tace
În Franța, decizia de rambursare este analizată de autorități și provoacă o dezbatere intensă: este oportun să cheltuiești miliarde de euro pe un tratament cu efecte modeste, în timp ce spitalele se confruntă cu lipsă de personal și echipamente?
În România, în schimb, subiectul nu există.
Deși în România, Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDMR), a recomandat acordarea unei autorizații de punere pe piață pentru Leqembi, el nu este inclus în nicio schemă de rambursare și nu este disponibil în spitale sau centre de memorie.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu a publicat până în prezent nicio evaluare a costurilor sau intenție de includere în lista de medicamente compensate.
Costuri colosale, infrastructură inexistentă
Prețul estimat al tratamentului este de aproximativ 22.500 de euro pe an per pacient.
Dacă Franța estimează un impact bugetar de până la 3,3 miliarde euro anual, în România cifrele sunt greu de anticipat – în lipsa unor date oficiale.
Numărul de pacienți eligibili (diagnosticați în stadiu precoce, testați genetic, monitorizați prin RMN și PET-scan) este extrem de redus.
Iar centrele de memorie existente nu ar putea face față unui val de mii de pacienți care ar necesita perfuzii intravenoase o dată la două săptămâni și monitorizare riguroasă.
Risc de acces inegal și piețe paralele
Lipsa rambursării oficiale deschide ușa către un fenomen periculos: piața paralelă.
În Europa de Vest, firme de intermediere deja oferă Leqembi pacienților care nu au acces în țara lor, la prețuri exorbitante și fără garanții privind siguranța sau adecvarea tratamentului.
În România, un astfel de scenariu nu este exclus, mai ales în lipsa unui cadru de reglementare clar și a unei campanii de informare publică.
