Starea lui Ion Iliescu este stabilă, dar diagnosticul încă nu a fost pus de către medicii spitalului SRI

Ion Iliescu în spital, stare stabilă. Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.
Potrivit unei informări oficiale transmise marți seara de Serviciul Român de Informații (SRI), starea sa de sănătate este stabilă.
Ion Iliescu în spital, stare stabilă
„În acest moment, pacientul este stabil. Nu s-a schimbat nimic în evoluţia stării de sănătate”, a precizat SRI într-un comunicat de presă.
Informația vine în contextul monitorizării stării fostului șef de stat, în vârstă de 94 de ani.
Iliescu s-a prezentat pentru investigații
Potrivit sursei oficiale, Ion Iliescu s-a prezentat la solicitarea proprie la spital, în cursul zilei de luni, pentru efectuarea unor investigații medicale amănunțite.
Fostul președinte prezenta o stare generală alterată, însoțită de simptome respiratorii apărute anterior internării.
El a fost spitalizat pentru îngrijiri medicale de specialitate și este în prezent supus procedurilor de stabilire a diagnosticului.