sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 11 octombrie 2022

Forbes Ucraina: costul uriaș plătit de Rusia pentru bombardamentul terorist de luni dimineața

Costul uriaș plătit de Rusia pentru bombardamentele din Ucraina Foto: Twitter
Costul uriaș plătit de Rusia pentru bombardamentele din Ucraina Foto: Twitter

Forbes Ucraina a calculat costul uriaș plătit de Rusia pentru bombardamentul terorist de luni dimineața, asupra mai multor orașe ucrainene. Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a anunțat marți dimineață că bilanțul victimelor în urma atacului masiv cu rachete al Rusiei de luni a crescut 19 morți și 105 răniți. Bombardamentul a lovit locuri de joacă, șosele, clădiri de birouri, o universitate sau un pod pietonal din Kiev.

Numeroase localități au rămas însă fără curent electric, iar Ucraina a fost nevoită să oprească exporturile.

În această dimineață, pe rețelele sociale pro-Ucraina au apărut imagini care arătau că șoselele lovite au fost deja reparate.

Costul uriaș plătit de Rusia

Potrivit Forbes Ucraina, citat de Meduza, bombardamentul i-a costat pe ruși între 400-700 de milioane de dolari. Calculul exact este imposibil întrucât nu se știe exact câte rachete de un anumit tip au fost folosite. Se cunoaște însă numărul lor și ce tipuri de rachete s-au lansat.

Oficialii ucraineni au spus că s-au tras 84 de rachete de croazieră, iar în atac au fost implicate și 24 de drone.

Costul rachetelor trase, notează Forbes, este estimat într-o gamă largă, deoarece numărul exact de rachete de fiecare tip nu este cunoscut. Potrivit rapoartelor oficiale, pe teritoriul Ucrainei au fost lansate rachete de tip Kh-101, Kh-555, Caliber, Iskander, Tornado-S și S-300.

Citește și: Șeful spionajului cibernetic din Marea Britanie: Rusia rămâne fără arme. Militarii sunt epuizați, în disperare se apelează la pușcăriași și trupe fără experiență, mai spune Jeremy Fleming

Pentru a calcula costul, Forbes a folosit următoarele estimări: costul rachetei Kh-101 este de 13 milioane de dolari, Caliber costă 6,5 milioane de dolari, Iskander - 3 milioane de dolari, Onyx - 1,25 milioane de dolari, Kh-22 - un milion de dolari, iar Tochka-U - doar 300.000 de dolari.

Costul total al tuturor dronelor lansate pe 10 octombrie este de câteva milioane de dolari.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră