Povestea reală din spatele filmului „Fjord”: cazul Bodnariu care a zguduit sistemul norvegian de protecție a copilului
Premiat recent cu Palm d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, filmul „Fjord” al regizorului Cristian Mungiu se bazează pe un caz real: drama familiei româno-norvegiene Bodnariu.
Povestea celor cinci copii preluați în 2015 de serviciul norvegian Barnevernet a provocat proteste internaționale și o dezbatere amplă despre limitele intervenției statului în viața de familie.
Cazul a deschis drumul criticilor dure la adresa sistemului norvegian de protecție a copilului.
Dacă până în 2016 Norvegia fusese condamnată extrem de rar în spețe legate de protecția copilului, în anii următori CEDO a primit zeci de dosare similare și a emis numeroase decizii împotriva statului norvegian pentru încălcarea Articolului 8 din Convenția Europeană privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Cum a început cazul Bodnariu
Marius Bodnariu, inginer IT român, și soția sa, Ruth Bodnariu, asistentă medicală pediatrică norvegiană, locuiau împreună cu cei cinci copii ai lor în localitatea Redal din comuna Naustdal, o zonă rurală izolată situată pe marginea unui fiord norvegian.
Criza a izbucnit în noiembrie 2015, după ce directoarea școlii unde învățau cele două fete mai mari ale familiei a sesizat Barnevernet.
Potrivit informațiilor apărute atunci în presa norvegiană, aceasta și-a exprimat îngrijorarea atât cu privire la educația religioasă strictă oferită copiilor, cât și la faptul că fetele ar fi povestit că primesc pedepse fizice acasă.
Pe 16 noiembrie 2015, autoritățile norvegiene au intervenit fără o notificare prealabilă.
Cele două fete au fost preluate direct de la școală, iar în aceeași zi poliția și asistenții sociali au mers la domiciliul familiei și i-au luat pe cei doi băieți.
A doua zi a fost ridicat și bebelușul familiei, în vârstă de doar trei luni, aflat încă în perioada de alăptare.
Copiii au fost separați și plasați în trei familii de plasament diferite, situate la distanțe mari una de alta.
Potrivit relatărilor din acea perioadă, părinților li s-au limitat drastic drepturile de vizită.
Legislația norvegiană și acuzațiile de abuz
Autoritățile norvegiene au justificat intervenția prin legislația extrem de strictă care interzice orice formă de violență fizică sau verbală asupra minorilor.
În sistemul juridic norvegian, inclusiv o palmă aplicată copilului poate fi încadrată ca faptă penală și poate constitui motiv pentru intervenția serviciilor sociale.
Familia Bodnariu a recunoscut că au existat ocazional corecții fizice ușoare, însă părinții au susținut că Barnevernet a acționat disproporționat și abuziv.
În paralel, comunitățile religioase evanghelice din România și Statele Unite au prezentat cazul ca pe o persecuție ideologică și ca pe o încercare a statului secular de a controla educația copiilor.
Presa norvegiană a explicat ulterior publicului local diferențele culturale și lingvistice care au amplificat conflictul.
Publicația Fagbladet arăta că susținătorii familiei foloseau termenul „corecție” sau „palmă”, în timp ce legislația și procurorii norvegieni încadrau situația la „violență domestică”.
Intervenția guvernului și proteste internaționale
Cazul a provocat una dintre cele mai ample reacții internaționale legate de Barnevernet.
În peste 20 de țări au fost organizate proteste în fața ambasadelor Norvegiei, atât în Europa, cât și în Statele Unite.
Mii de persoane au acuzat autoritățile norvegiene de încălcarea drepturilor familiale și de abuzuri împotriva familiei Bodnariu.
Subiectul a ajuns și pe agenda oficială a statului român.
În ianuarie 2016, Guvernul României a anunțat deschiderea unor canale diplomatice directe cu Oslo și implicarea activă în cazul familiei.
Ambasada României la Oslo le-a oferit părinților asistență juridică, iar ambasadorul României a avut o întâlnire oficială cu ministrul norvegian al Copiilor și Egalității Sociale.
În aceeași perioadă, o delegație de parlamentari români s-a deplasat în Norvegia pentru discuții directe cu autoritățile locale și monitorizarea cazului.
Presiunea publică a devenit atât de mare încât ministrul norvegian al Copiilor de la acel moment, Solveig Horne, a oferit explicații oficiale în presa centrală, încercând să respingă acuzațiile potrivit cărora statul norvegian „confiscă” copii pe criterii religioase.
Protestul experților norvegieni
Controversele nu au venit doar din exterior. Chiar în interiorul Norvegiei s-a format un val puternic de opoziție profesională.
Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Copiilor (analizată la acea vreme de publicații mari ca BBC), peste 170 de experți norvegieni, inclusiv avocați, psihologi clinicieni și profesori universitari în asistență socială, au descris Barnevernet ca fiind o „organizație disfuncțională care comite erori grave de judecată cu consecințe catastrofale”.
Psihologii au atras atenția că instituția a înlocuit empatia și sprijinul acordat familiilor aflate în dificultate cu intervenții de tip polițienesc, axate exclusiv pe pedepsirea părinților.
Raport critic la adresa Barnevernet
În timp ce autoritățile susțineau că cei cinci copii ar trebui separați definitiv de părinți, un raport de expertiză psihologică a criticat dur modul în care Barnevernet a gestionat cazul.
Experții au concluzionat că plasamentul copiilor în familii surogat ar reprezenta o „deteriorare semnificativă” a condițiilor lor de viață.
Raportul îi descria pe părinți drept „modești și dornici să învețe”, subliniind că aceștia puneau nevoile copiilor înaintea propriilor interese și aveau competențe parentale adecvate.
Concluzia specialiștilor a fost clară: reunificarea familiei reprezenta soluția optimă pentru dezvoltarea copiilor.
Autoritățile locale din Naustdal au încercat să conteste validitatea raportului, însă fără succes.
Reunificarea familiei Bodnariu
Sub presiunea publică și în urma proceselor judiciare, Barnevernet a început să facă pași înapoi.
În aprilie 2016 a fost decisă returnarea bebelușului familiei, iar pe 3 iunie 2016 autoritățile au aprobat oficial reunificarea completă a familiei Bodnariu.
Presa norvegiană, inclusiv NRK și Bergens Tidende, a relatat atunci că decizia a venit pe fondul anchetelor juridice și al presiunii internaționale uriașe exercitate asupra sistemului Barnevernet.
Familia Bodnariu s-a mutat definitiv în România
După reunificarea familiei, soții Bodnariu au decis să părăsească definitiv Norvegia, afirmând că se tem de noi anchete și intervenții ale autorităților.
Potrivit informațiilor apărute ulterior în presa românească, familia s-a stabilit în județul Brașov și are în prezent șapte copii.
CEDO a respins cazul
Soții Bodnariu au încercat ulterior să dea în judecată statul norvegian la CEDO pentru încălcarea dreptului la viață de familie.
Cererea a fost însă respinsă deoarece familia nu a parcurs toate etapele sistemului judiciar norvegian.
În 2017, când procesul urma să fie judecat într-un tribunal norvegian, părinții nu s-au prezentat în instanță, invocând teama de a reveni în Norvegia.
Marius Emberland, reprezentant al Avocaturii Guvernului norvegian, a explicat că neepuizarea căilor interne de atac este suficientă pentru ca o cauză să fie respinsă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Controversele internaționale ale Barnevernet
După cazul Bodnariu Norvegia a fost condamnată de mai multe ori la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea Articolului 8 din Convenția Europeană, referitor la dreptul la viață privată și de familie.
Printre cele mai cunoscute spețe se numără cazul Strand Lobben contra Norvegiei, decis în 2019, în care Marea Cameră a CEDO a criticat autoritățile norvegiene pentru că au renunțat prea rapid la obiectivul reunificării familiale.
Un alt dosar important a fost Abdi Ibrahim contra Norvegiei, în care CEDO a condamnat statul norvegian pentru că nu a respectat identitatea culturală și religioasă a unei familii de refugiați somalezi.
În urma acestor presiuni cumulate, inclusiv a avertismentelor lansate de Curtea Supremă a Norvegiei, statul nordic a fost obligat să demareze reforme legislative.
Acestea pun un accent mult mai mare pe consilierea preventivă a părinților înainte de a se recurge la măsura extremă a separării.
