Fiul baronului arestat Buzatu e în continuare plătit de stat, deși și-a dat demisia din Guvern: este membru în CA al SMART SA, companie care se ocupă de mentenanța rețelelor electrice


Fiul arestatului Buzatu, tot la stat. După reținerea lui Dumitru Buzatu de către DNA pentru o mită de 1.250.000 de lei, PSD l-a exclus pe acesta din partid și a suspendat-o din formațiunea politică pe senatoarea Gabriela Crețu, fosta soție a lui Buzatu.
Citește și: Omul de afaceri Adrian Porumboiu către Dumitru Buzatu: „Ori dai spăgile, ori te ia DNA-ul”
La pachet, Tudor Buzatu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, și-a dat demisia.
Fiul arestatului Buzatu, tot la stat
Dar Tudor Buzatu nu și-a încheiat, de fapt, relația cu statul român, care-l plătește în continuare.
Astfel, Buzatu junior este membru provizoriu în CA (cel puțin din decembrie 2022) la SMART SA (Societatea pentru servicii de mentenanță a rețelei electrice de transport), companie deținută de Transelectrica și de Ministerul Economiei.
Tudor Buzatu menționează această poziție și în declarația de interese depusă în iunie a.c.

Potrivit "Monitorului oficial", Buzatu junior a fost numit provizoriu în CA al SMART SA în decembrie 2022, apoi din nou în aprilie a.c. și încă o dată în iunie a.c. Actuala numire este valabilă până la finalul lunii octombrie a acestui an.
În declarația de interese, Tudor Buzatu a menționat încasarea a 21.989 lei de la SMART SA. Nu este clar dacă suma este doar pentru anul 2022 sau acoperă și perioada din 2023 până la depunerea declarației de interese (iunie a.c.).