sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 01 iulie 2023

FOTO Zeci de angajați ai Ambasadei Rusiei la București, expulzați de România, părăsesc țara la bordul unei aeronave rusești

Diplomații ruși expulzați din România, afară (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Diplomații ruși expulzați din România, afară (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Diplomații ruși expulzați din România, afară. Personalul diplomatic rus expulzat de România a părăsit țara la bordul unei aeronave Ilyushin IL-96 care a aterizat sâmbătă dimineața la București. Aeronava aparținând unei companii aeriene rusești.

Diplomații ruși expulzați din România, afară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis anterior că 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, urma să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparţinând unei companii aeriene ruseşti.

"Această măsură reflectă punerea în aplicare a deciziei părţii române în termenul indicat, conform procedurilor utilizate de alte state membre UE în situaţii similare", preciza MAE.

Ministerul român menţiona că această cursă aeriană este autorizată în baza legislaţiei privind relaţiile diplomatice.

De asemenea, MAE reamintea că decizia României de reducere a personalului misiunii diplomatice a Federaţiei Ruse la Bucureşti "reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, în contextul declanşării de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei".

11 diplomați și 29 de angajați tehnico-administrativi

La începutul acestei luni, MAE a anunţat că Federaţia Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii - adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane - adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ.

Citește și: Managerul „Spitalului Frankenstein”, unde se puneau stimulatoare cardiace din cadavre și o șefă de secție își interna părinții cu anii, demis în sfârșit. Dar fără nici o acuzație

Ddiferenţa între numărul de posturi şi numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate poziţiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate.

Alegerea posturilor reduse şi a persoanelor care vor părăsi România a aparţinut, în această fază, Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ). Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, explica MAE la momentul respectiv.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră