sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 05 martie 2022

Abominabil - ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin: "A făcut multe lucruri bune pentru popor. Acolo poți să omori femeile". Și Florentin Petre îl laudă pe Kadîrov

Daniel Pancu, laude pentru sângerosul Ramzan Kadîrov. Sursă imagine: Facebook Daniel Pancu
Daniel Pancu, laude pentru sângerosul Ramzan Kadîrov. Sursă imagine: Facebook Daniel Pancu

Derapaj grav. Ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul lider cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin, într-un interviu pentru Fanatik. În același interviu, și fostul fotbalist Florentin Petre are aceleași cuvinte pe laudă pentru cel care a instaurat un regim de teroane în Cecenia și care îl sprijină pe Putin cu trupe în războiul din Ucraina.

Cei doi au jucat la Groznîi, în 2008-2009.

Citește și: Războiul din Ucraina, a zecea zi. Se încearcă evacuarea civililor din Mariupol și Volnovaha. Rușii continuă asediul asupra Harkovului și Kievului

Laude pentru sângerosul lider cecen Ramzan Kadîrov. Pancu îi laudă pe ceceni că omoară femei

Într-un interviu pentru Fanatik, cei doi foști fotbaliști i-au lăudat calitățile de lider lui Kadîrov, dar și faptul că este foarte religios.

Întrebat ce au românii de învățat de la ceceni, fotbalistul Daniel Pancu a afirmat că „acolo poți să omori femeile oricând. Nu neapărat că sunt de acord (...) dar păstrează niște tradiții cu care sunt de acord (...) e viziunea mea despre viață”.

„Ce au de învățat românii de la ceceni?

– Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!”, a susținut Pancu, pentru Fanatik.

Florentin Petre: Fiecare țară are legile ei. Nu știu despre crime, eu îmi vedeam de fotbal

Și Florentin Petre s-a întrecut cu Pancu în a-l lăuda pe Kadîrov.

Acesta a susținut că sângerosul cecen „respectă foarte mult oamenii din jurul lui” și că „nu ște despre crimele de acolo”, că „își vedea de fotbal”.

„Spiritul incredibil de luptător! Respectă foarte mult oamenii din jurul lor. Bineînțeles, în momentul în care e atacat sau îi este amenințată familia și poporul, ca orice om e normal să reacționeze, nu? Trebuie să îți aperi aproapele. Nu știu despre crimele de acolo, pentru că eu îmi vedeam de fotbal și de pregătire. Fiecare țară are legile ei. Când veneau și ne salutau stăteau tot timpul cu privirea în jos, o formă de respect cum eu nu am mai văzut nicăieri în lume! Am avut rezultate foarte apreciate și am deschis ușa și altor jucători români”, a susținut și Florentin Petre.

Kadîrov a trimis peste 12.000 de soldați ceceni în Ucraina, unii dintre ei fiind implicați într-un atentat împotriva președintelui Volodimir Zelenski, după cum a dezvăluit publicația The Times.

Citește și: Zelenski supraviețuiește celor trei tentative de asasinat puse la cale în ultimele zile

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră