Zece ani în plus de viață, dacă evităm cinci factori de risc

Cum putem să trăim mai mult. Știm cu toții că fumatul, kilogramele în plus sau tensiunea mare nu fac bine. Însă ignorăm, de multe ori, faptul că toate acestea cumulate ne pot face să pierdem peste un deceniu de viață. Un nou studiu internațional, coordonat de cercetători din Germania, vine cu cifre clare și un mesaj puternic: prevenția chiar funcționează.
Riscuri cumulate în timp
Fumatul, obezitatea sau colesterolul crescut nu sunt doar niște „probleme de sănătate” vagi.
Sunt factori care, în timp, afectează în mod grav inima și vasele de sânge.
Iar, dacă la 50 de ani le avem pe toate „în meniu”, pierdem, în medie 10 ani din viață, potrivit unui studiu publicat în The New England Journal of Medicine.
Cinci factori de risc
„Cei cinci factori de risc pentru sănătate sunt hipertensiunea arterială, fumatului, diabetului zaharat, greutatea corporală nesănătoasă (atât excesul, cât și subponderalitatea) și nivelurile ridicate de colesterol”, spune Christina Magnussen, autor principal al studiului și director adjunct al Departamentului de Cardiologie de la Spitalul Universitar Hamburg-Eppendorf (UKE).
Toți acești factori, singuri sau împreună, cresc riscul de infarct, accident vascular cerebral și alte afecțiuni grave.
În combinație, se amplifică reciproc și devin un cocktail extrem de periculos pentru sănătate.
Femeile, mai afectate decât bărbații
Surprinzător sau nu, studiul a arătat că femeile sunt mai vulnerabile în fața acestor factori.
Speranța de viață la femeile cu toți cei 5 factori de risc a fost mai scurtă cu 14,5 ani, comparativ cu 11,8 ani la bărbați.
Asta înseamnă că prevenția este și mai importantă pentru femei – mai ales după 50 de ani.
Cum putem să trăim mai mult
Există însă o vestea bună: chiar și la 55 de ani putem recupera
Cercetătorii susțin că nu e niciodată prea târziu să facem o schimbare.
Renunțarea la fumat între 55 și 60 de ani poate aduce până la 2 ani în plus de viață, iar controlul tensiunii arteriale – aproximativ 1,7 ani.
Sunt ani reali, trăiți cu mai multă energie, mai puține medicamente și o calitate a vieții mai bună.
Dacă trebuie sa mor într-o zi,cum spune Demis Roussos în melodia Mourir aupres de mon amour,prefer ca aici pe Pământ unde avem de toate și mai bune și mai rele să fac ce-mi place ,să chefuiesc ,finalul va fi același cu sau fără ceafa de porc și horincă.