Conducerea Salrom, demisă. Ministrul Radu Miruță anunță numirea unor profesioniști pe mandate temporare
Conducerea companiei Salrom a fost revocată din funcție, iar locul acesteia va fi preluat de profesioniști selectați pentru mandate temporare, a anunțat marți seară ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță.
Conducerea Salrom a fost demisă
Decizia vine după luni de analize, negocieri și verificări în urma unor nereguli constatate în activitatea companiei.
Citește și: Siegfried Mureșan: „Adevărul este că PSD-ul este partidul care s-a opus mereu reformelor”
„S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală”, a transmis ministrul, subliniind că „bătaia de joc s-a încheiat”.
Schimbarea conducerii, motivată de nereguli grave
Potrivit ministrului, două rapoarte oficiale – ale Corpului de Control al premierului și al Ministerului Economiei – au demonstrat că resursele publice ale companiei au fost folosite abuziv.
Miruță acuză fosta conducere că a închis ochii la prăbușirea unei saline, a făcut achiziții inutile și costisitoare și a tratat compania ca pe o „moștenire personală”.
„Oricâte șmecherii ar încerca cei care cred că pot stoarce bani din companiile publice, nu le mai merge!”, a spus acesta.
Noi numiri: profesioniști, nu „pile și combinații”
Radu Miruță a precizat că noul management temporar va fi format din specialiști cu experiență reală și reputație profesională solidă.
Printre cei selectați se află un director executiv cu experiență în explorare geologică, provenit din comunitatea locală, un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient, precum și un antreprenor din cadrul Romanian Business Leaders.
Ministrul a subliniat că „în locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști adevărați”.
Acțiuni în instanță și recuperarea prejudiciilor
Ministerul Economiei va merge în instanță pentru recuperarea prejudiciilor și tragerea la răspundere a celor vinovați.
Miruță a precizat că fosta conducere a început deja să conteste decizia, apelând la avocați și amenințând cu procese.
„Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață – și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde”, a transmis ministrul.
Sprijin pentru comunitatea din Praid
Radu Miruță a adăugat că problemele comunității din Praid nu au fost uitate.
Ministerul a pus în aplicare două scheme de ajutor pentru cei afectați de inundații: una destinată afacerilor închise temporar – cu 82 de cereri depuse, 73 aprobate și fonduri de 4,3 milioane de lei – și alta pentru despăgubiri și reparații, aflată în curs de derulare.
Totodată, se are în vedere extinderea ariei de aplicare a programelor de sprijin.