vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: salrom

10 articole
Eveniment

Conducerea Salrom, demisă. Ministrul Miruță anunță numirea unor profesioniști pe mandate temporare

Conducerea companiei Salrom a fost revocată din funcție, iar locul acesteia va fi preluat de profesioniști selectați pentru mandate temporare, a anunțat marți seară ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță. Conducerea Salrom a fost demisă Decizia vine după luni de analize, negocieri și verificări în urma unor nereguli constatate în activitatea companiei. Citește și: Siegfried Mureșan: „Adevărul este că PSD-ul este partidul care s-a opus mereu reformelor” „S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală”, a transmis ministrul, subliniind că „bătaia de joc s-a încheiat”. Schimbarea conducerii, motivată de nereguli grave Potrivit ministrului, două rapoarte oficiale – ale Corpului de Control al premierului și al Ministerului Economiei – au demonstrat că resursele publice ale companiei au fost folosite abuziv. Miruță acuză fosta conducere că a închis ochii la prăbușirea unei saline, a făcut achiziții inutile și costisitoare și a tratat compania ca pe o „moștenire personală”. „Oricâte șmecherii ar încerca cei care cred că pot stoarce bani din companiile publice, nu le mai merge!”, a spus acesta. Noi numiri: profesioniști, nu „pile și combinații” Radu Miruță a precizat că noul management temporar va fi format din specialiști cu experiență reală și reputație profesională solidă. Printre cei selectați se află un director executiv cu experiență în explorare geologică, provenit din comunitatea locală, un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient, precum și un antreprenor din cadrul Romanian Business Leaders. Ministrul a subliniat că „în locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști adevărați”. Acțiuni în instanță și recuperarea prejudiciilor Ministerul Economiei va merge în instanță pentru recuperarea prejudiciilor și tragerea la răspundere a celor vinovați. Miruță a precizat că fosta conducere a început deja să conteste decizia, apelând la avocați și amenințând cu procese. „Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață – și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde”, a transmis ministrul. Sprijin pentru comunitatea din Praid Radu Miruță a adăugat că problemele comunității din Praid nu au fost uitate. Ministerul a pus în aplicare două scheme de ajutor pentru cei afectați de inundații: una destinată afacerilor închise temporar – cu 82 de cereri depuse, 73 aprobate și fonduri de 4,3 milioane de lei – și alta pentru despăgubiri și reparații, aflată în curs de derulare. Totodată, se are în vedere extinderea ariei de aplicare a programelor de sprijin.

Conducerea Salrom a fost demisă (sursa: Facebook/Salrom - SNS SA)
Bolojan, dur: managerii care și-au bătut joc de companiile de stat vor răspunde Foto: Facebook Guvernul României
Politică

Bolojan, dur: managerii care și-au bătut joc de companiile de stat vor răspunde

Premierul Ilie Bolojan, dur: managerii care și-au bătut joc de companiile de stat vor răspunde, a spus el, într-un interviu la postul B1 TV.  Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Bolojan, dur: managerii care și-au bătut joc de companiile de stat vor răspunde Bolojan i-a amenințat și pe primarii și șefii de consilii județene care nu plătesc CAS sau CASS. „Săptămâna viitoare vom publica lista cu primăriile și consiliile județene care, în luna august, au înregistrat întârzieri la plată. Dacă nu plătești CAS sau CASS, dacă reții la sursă mai multe luni, ai o răspundere penală. Cred ca vor înțelege ca, dacă până acum Guvernul venea ca un pompier, nu se va mai întâmpla”, a promis premierul.  El i-a atacat dur pe managerii de la Salrom și Apele Române, care sunt responsabili de dezastrul de la Praid. Ambele companii erau controlat de oamenii PSD, dar managerul de la Apele Române a fost schimbat, la mijlocul lunii septembrie, de ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR).  „Erau niște salarizări – ANCOM, ANRE – nu mai putem continua așa. Sunt instituții de stat fără performanță, dar ei luau sporuri de performanță. Toți managerii au contracte blindate de management, dar vor răspunde. Cei care și-au bătut joc de aceste companii vor răspunde. La SALROM, cu toate că am avut mina distrusă, cei de la Salrom și Apele Române nu și-au făcut datoria, ei bine ministrul Economiei nu reușeșete să-l tragă la răspundere pe director, directorul folosind diverse tertipuri. Ne batem joc de industrii cheie”, a afirmat premierul.  Director la Salrom este Constantin Dan Dobrea, fost funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD Galați. Nicolae Cîmpeanu, cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază și ordine, este din februarie 2024 președinte al Salrom, compania de stat subordonată ministerului Economiei. 

„Patru luni de la catastrofa de la Praid, nici măcar unul nu şi-a dat demisia”, arată Kelemen Hunor Foto: Facebook
Politică

Kelemen Hunor: „Patru luni de la catastrofa de la Praid, nici măcar unul nu şi-a dat demisia”

„Au trecut patru luni de la catastrofa de la Praid, nici măcar unul nu şi-a dat demisia, nici măcar unul nu a fost demis”, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, la Antena 3. Citește și: Minciunile lui Ciolacu: „Avem cele mai mici venituri din Europa. Toată Europa are impozitare progresivă” La 18 iunie, el afirma: „SALROM a pierdut un patrimoniu uriaș. Când pierzi aproape jumătate din patrimoniu, pleci. Asta-i viața”. Dar directorul Salrom și președintele Consiliului de Administrație, ambii susținuți de PSD, sunt în funcție.  Nici la Apele Române, instituție condusă tot de un client al PSD și co-responsabilă de situația de la Praid, nu a fost nimeni destituit.  „Patru luni de la catastrofa de la Praid, nici măcar unul nu şi-a dat demisia” „Au trecut patru luni de la catastrofa de la Praid, nici măcar unul nu şi-a dat demisia, nici măcar unul nu a fost demis. Nici măcar nu se reuneşte AGA, degeaba încearcă ministrul, că ei nu vin. Ai pierdut patrimoniul societăţii, mina care aducea profit şi tu te faci că plouă. Măcar moral ar trebui să spui: asta e, vine altul, nu am ce face. Nu se poate fără consecinţe”, a declarat Kelemen Hunor.  În acest interviu, el a criticat neobișnuit de dur Poliția Română. „Nu se poate nici să ai droguri în poarta şcolii. Asta mă enervează la nebunie. Nu se poate. Nu accept că Poliţia nu ştie. Sigur că ştie. Din acest punct de vedere sunt câteva zone unde ar trebui să fim extremi, ca şi stat, puternici, brutali şi fără iertare. Altfel nu poţi să pui ordine. Vrei o ţară ca afară? Da. Atunci să ai şi ordinea ca afară”, a a firmat președintele UDMR. 

Cum se bate conducerea PSD a Salrom cu ministrul Miruță ca să nu fie schimbată Foto: Inquam/Alex Nicodim
Politică

Cum se bate conducerea PSD a Salrom cu ministrul Miruță ca să nu fie schimbată

Cum se bate conducerea PSD a Salrom cu ministrul Radu Miruță (USR), ca să nu fie schimbată: deși statul deține majoritatea acțiunilor, prin ministerul Economiei, nu poate convoca o adunare generală în care șefii Salrom să fie debarcați. Citește și: Consiliile Județene Ilfov și Teleorman, campioane la angajări în ultimii zece ani - presă Azi, Salrom a difuzat un comunicat în care îl certa pe ministrul Miruță pentru că șia-r atribui merite legate de viitoarea exploatare a grafitului: „Regretăm că în spaţiul public au apărut afirmaţii care atribuie merite unor persoane ce nu au participat în mod concret la acest proces. Considerăm că efortul real al profesioniştilor care, cu discreţie şi responsabilitate, lucrează pentru proiecte strategice vitale pentru dezvoltarea României trebuie recunoscut şi apreciat ca atare”.  Cum se bate conducerea PSD a Salrom cu ministrul Miruță ca să nu fie schimbată Director al Salrom este Constantin Dan Dobrea, fost funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD Galați, numit în funcție din 2022. Numirea a fost făcută de către fostul său coleg din UNPR, Florin Spătaru, fost ministru al Economiei cu susținerea PSD. Președinte al Consiliului de Administrație este Nicolae Cîmpeanu, care a absolvit o facultate privată la 42 de ani. El a fost președintele PSD Berca, Buzău, unde a avut și funcția de consilier local. În 2017 fost plasat în Consiliul de Administrație al companie de stat Oil Terminal, iar în 2019 în CA-ul Romgaz.  Ministrul Economiei a relatat că a cerut convocarea unei ședințe a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) pentru schimbarea conducerii, dar AGA a refuzat să o convoace.  „S-a dat o decizie de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor, care să constate pierderile de la Salrom şi consecinţa legală este că din moment ce constaţi pierderi se revocă mandatele membrilor Consiliului de Administraţie. Adunarea Generală a Acţionarilor a refuzat să convoace, ceea ce este o chestiune evident ilegală. S-a mers în instanţă pentru obligaţia de a convoca. Atât de tare se ţin cu dinţii, încât refuză să se întâlnească, cu toate că îi obligă legea. Mai câştigă câteva zile, că e ordonanţă preşedinţială”, a arătat Miruță.   

Șefii companiilor de stat criticați, dar neclintiți din funcții Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Nimeni nu-l ascultă pe Bolojan: șefii companiilor de stat - criticați, dar neclintiți din funcții

Nimeni nu-l ascultă pe Bolojan: șefii companiilor de stat au fost criticați de premier, dar ei sunt neclintiți din funcții. Citește și: Peste 38 de grade în trenul de la aeroport spre București, drum de o oră - presă Totuși, nici una din aceste companii nu-i este direct subordonată premierului, ci diferitelor ministere sau Secretaratului General al Guvernului, condus de pesedistul Radu Oprea.  Șefii companiilor de stat criticați, dar neclintiți din funcții În scandalul vilei RAAPPS închiriată unei companii private și apoi subînchiriată către banca de stat EximBank, Bolojan a criticat două instituții, RAAPPS și EximBank. Nici în cazul lui Marius Grăjdan, șeful RAAPPS, nici al lui Traian Hălălai, șeful Eximbank, nu s-au declanașat proceduri de schimbare din funcție.  După dezastrul de la Salrom, nici directorul general, Constantin Dan Dobrea, nici șeful CA-ului, Nicolae Cîmpeanu, nu au fost schimbați. Ambii sunt susținuți de PSD. Compania este subordonată ministerului Economiei. Ministrul Radu Miruță (USR) a spus din 3 iulie că-l va demite pe Dobrea - ceea ce nu s-a petrecut. Nici șeful sucursalei Praid, Seprodi Zoltan, nu a fost schimbat. El deține acest post din 2000.  La Apele Române, structură la fel de responsabilă de dezastrul de la Praid, șef este Sorin Lucaci. DeFapt.ro a scris că acesta este un penal susținut de Sorin Grindeanu: el a fost condamnat în 2019 la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru că ar fi condus beat, arăta Curentul. Și acesta a rămas în post.  Vicepremierul Dragoș Anastasiu a vorbit despre cei 1.400 de angajați care gestionează aeroporturile Otopeni și Băneasa, în timp ce alte aeroporturi cu trafic similar au circa 800 de angajați. În mai, presa a scris că acționarii Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au aprobat majorarea de peste cinci ori, la aproape 70.000 de lei brut pe lună, a indemnizațiilor pe care le primesc membrii consiliului de administrație. Compania are un director interimar, plasat în funcție în 2024.  Controversatul șef al Transgaz, celebru pentru că are un cabinet cu cinci secretare și șapte șoferi, a fost reconfirmat în funcție: Ion Sterian, la bază subinginer al universității din Ploiești, a primit un nou mandat de patru ani. Transgaz este subordonată SGG.  Guvernul Bolojan a fost instalat la 23 iunie 2025. 

Salina Praid, păstorită din 2000 de același director, în pofida dezastrului
Eveniment

Salina Praid, păstorită din 2000 de același director - fost maistru minier - în pofida dezastrului

Salina Praid este păstorită din 2000 de același director, fost maistru minier, în pofida dezastrului: Seprodi Zoltan conduce mina din anul 2000, potrivit CV-ului său public și a datelor de pe site-ul Salrom. Oficial, acesta nu este membru al vreunei formațiuni politice.  Citește și: Șeful monopolului Transgaz, cu cinci secretare și șapte șoferi, a fost reconfirmat în funcție. Transgaz, controlată de SGG, condus de pesedistul Radu Oprea Salina Praid, păstorită din 2000 de același director, în pofida dezastrului Potrivit ultimei declarații de avere, Seprodi Zoltan a câștigat în anul fiscal 2023 un salariu de peste 183.000 de lei, net, anual, adică peste 15.000 de lei pe lună. Soția sa lucrează tot la Salina Praid și a avut, în 2023, un salariu anual net de 102.345 de lei.  Potrivit CV-ului, Seprodi Zoltan s-a născut în 1970, a absolvit mineritul la Universitatea din Petroșani, a lucrat ca maistru minier între 1996 și 2000, iar din 2000 este director la Salina Praid.  „Salrom este responsabil clar de situația de la Praid, a fost informat ce urmează să se întâmple și a ignorat”, a declarat. joi seara, ministrul Economiei, Radu Miruță. „Este un exemplu de manual pe Salina Praid, despre cum să previi inundația într-o salină. I se spunea cu liniuță ce se va întâmpla. Se va prăbuși probabil tavanul și acolo va fi un lac. Dacă tavanul pică va disloca un volum mare de apă sărată. Viteza cu care se va întâmpla este cât de des va ploua”, a mai spus Miruță. 

Conducerea Salrom ținea o paranghelie de zeci de mii de lei în timp ce Salina Praid se prăbușea Foto: Inquam/Alex Nicodim
Politică

Conducerea Salrom ținea o paranghelie de zeci de mii de lei în timp ce Salina Praid se prăbușea

Conducerea Salrom ținea o paranghelie de zeci de mii de lei în timp ce Salina Praid se prăbușea: ministrul Economiei, Radu Miruță (USR), a prezentat documente de la o petrecere a acestei companii, petrecere care a costat 62.341 de lei. Petrecerea a avut loc la 30 iunie. Citește și: Averea uriașă a generalului SRI, acum pensionar special, care va administra banii luați de guvernul Bolojan de la pensionari pentru Sănătate Miruță a anunțat, pe Facebook, că “conducerea SALROM răspunde, deja, pentru asta, și cu funcțiile, și în fata Justiției“. DeFapt.ro a arătat că directorul Salrom, Constantin Dan Dobrea, a fost funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD Galați. Numirea a fost făcută de către fostul său coleg din UNPR, Florin Spătaru, fost ministru al Economiei cu susținerea PSD. Citește și: Salina Praid, pe mâna unui sinecurist cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază și ordine. A fost președinte PSD în Berca, Buzău Conducerea Salrom ținea o paranghelie de zeci de mii de lei în timp ce Salina Praid se prăbușea “Am declanșat astăzi procedura de demitere a conducerii Salrom, compania de stat care administrează Salina Praid, în urma dezastrului provocat de inundațiile din luna mai. Cine a greșit, dovedit cu date clare, conform legii, răspunde!Angajații din companiile de stat au o serie de beneficii, dar care vin la pachet cu responsabilitate. Asta nu este filosofie, ci modul meu de lucru!Dezastrul de la Praid nu a fost un accident natural. A fost rezultatul indiferenței și al pasării continue a responsabilității. Salrom, Apele Române și ANRM au ignorat aceste avertismente și și-au pasat vina unii altora. Nimeni nu a intervenit la timp. Acum e timpul ca cei care au greșit sa plătească! Si este timpul sa oprim lipsa de bun simt! Uitați exemplul concret, tot de la SALROM. 12.562,87 euro.Atât a costat o paranghelie organizată de conducerea SALROM. Nu din banii lor. Din banii dumneavoastră. Și știți când au făcut-o? Conform facturii, pe 30 iunie.Exact când noi căutam soluții disperate pentru Salina Praid.Exact când tăiam din cheltuielile statului, când cămașa ardea pe noi.Exact cu o zi înainte de termenul-limită pentru lucrările urgente de acolo.S-a terminat cu bătaia de joc pe banii publici.Conducerea SALROM răspunde, deja, pentru asta. Si cu funcțiile, si in fata Justiției. Ceea ce face Guvernul Bolojan nu e doar despre bugete.E despre dreptate, echitate și așezarea statului român pe un drum corect, normal. România nu trece printr-o criză doar din lipsă de bani, ci și din cauza unui sistem corupt, împărțit între privilegiați și restul. Iar orice om de bun-simț din țara asta vrea același lucru: un stat corect, eficient și responsabil“, a scris Miruță.  

Problema Praid, Miruță acuză conducerea Salrom (sursa: Facebook/Radu Miruță)
Eveniment

Ministrul Economiei îl acuză pe directorul Salrom că nu are "interes să rezolve problema" la Praid

Problema Praid, Miruță acuză conducerea Salrom. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat la Prima TV că există un risc real ca mina de la Praid să se prăbușească, acuzând conducerea companiei Salrom de lipsă de interes și implicare în gestionarea situației. Problema Praid, Miruță acuză conducerea Salrom Potrivit ministrului, lucrările necesare pentru devierea apei din zonă nu sunt în grafic, deși au fost alocate fonduri semnificative. Citește și: EXCLUSIV Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați și cheamă procurorii să-i apere. Nicușor Dan a spus că nu este mulțumit de ei Ministrul susține că, deși compania responsabilă și-a asumat un grafic de lucrări până la 1 iulie, ritmul actual al intervenției ridică serioase îndoieli privind finalizarea la termen. "Observ zilnic ce se întâmplă la Praid și nu văd nicio preocupare din partea directorului Salrom", a afirmat Radu Miruță într-o emisiune la Prima TV. Lucrările de deviere a apei, întârziate Problema principală o reprezintă eroziunea cauzată de apa care curge printr-o albie afectată, ceea ce amenință integritatea minei. Soluția propusă constă în dirijarea apei prin tuburi metalice și plastice, astfel încât să nu mai afecteze structura minei. Deși există un angajament pentru finalizarea acestei intervenții până la începutul lunii iulie, ministrul este sceptic: „Convingerea mea este că nu vor respecta termenul.” 36 de milioane de lei alocați în regim de urgență Radu Miruță a precizat că Guvernul a aprobat 36 de milioane de lei pentru lucrările de „bypasare” a pârâului care amenință mina. Cu toate acestea, dacă termenul de 1 iulie nu este respectat, „vor exista consecințe”. În funcție de gravitatea întârzierii, ministerul analizează inclusiv opțiunea unei rezilieri contractuale. Risc de prăbușire și formare a unui lac Întrebat dacă există riscul ca mina să se prăbușească, Miruță a răspuns ferm: „Posibil, da. Să se transforme într-un lac.” Situația de la Praid este tratată ca o urgență, iar orice întârziere ar putea pune în pericol nu doar integritatea minei, ci și siguranța zonei. Indemnizații mărite de 12 ori la Fabrica de Pulberi În aceeași intervenție, ministrul a criticat dur Consiliul de Administrație al Fabricii de Pulberi, care și-ar fi mărit indemnizațiile de 12 ori, într-o perioadă în care statul promovează reducerea cheltuielilor. Miruță a calificat acțiunea drept un act de „nesimțire”, afirmând că aceasta s-a făcut cu acordul fostului ministru de resort. Promisiunea unui plafon legal pentru indemnizații Ministrul a declarat că a cerut identificarea tuturor căilor legale pentru limitarea acestor beneficii, iar dacă nu va putea interveni prin ordin de ministru, va propune modificarea legislației. Scopul este plafonarea indemnizațiilor la două-trei salarii minime, în funcție de performanța companiei. „Unele companii sunt pe pierdere, altele pe câștig. Nu se poate să rămână așa. Visul lor a durat puțin”, a concluzionat Miruță.

La Praid, Apele Române și Salrom se ceartă Foto: Inquam/Alex Nicodim
Eveniment

La Praid, Apele Române și Salrom se ceartă, digurile au fost dărâmate, salinitatea a crescut

La Praid, Apele Române și Salrom se ceartă, digurile au fost dărâmate, iar salinitatea a crescut pe Târnava mică, relatează, pe Facebook, antreprenorul şi consultantul în turism Răzvan Pascu.   Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Claudiu Manda latifundiar milionar printr-o firmă fără angajați și cu profit minuscul. Rețeaua interlopilor, condamnaților și intermediarilor Acesta arată că firma angajată de Salrom să repare (apropo, o firma mica, cu experienta putina, doar 7 angajati in acte, fondata doar acum 2 ani, cu arhitecta care se prezinta ca fotograf pe internet) a dărâmat digurile construite zilele trecute de Apele Române. Constantin Dan Dobrea, fost funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD Galați, a fost pus din 2022 director Salrom. Nicolae Cîmpeanu, cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază și ordine, fost președintele PSD Berca, Buzău, unde a avut și funcția de consilier local, este președintele Consiliului de Administrație al Salrom.  La Praid, Apele Române și Salrom se ceartă „Breaking news de la Praid, pe surse: 1. Cat timp au fost in zona expertii internationali trimisi de Comisia Europeana, lucrurile au fost in regula. Acestia au recomandat construirea a 2 diguri pe pârâul Corund, care au deviat partial apa si au reusit sa scada salinitatea in apele care ies din zona.   2. Expertii internationali au plecat astazi. Acum Apele Române (Ministerul Mediului) si Salrom (Ministerul Economiei) au intrat din nou in conflict, fiecare face ce ii trece prin cap.   3. Firma angajata de Salrom sa repare (apropo, o firma mica, cu experienta putina, doar 7 angajati in acte, fondata doar acum 2 ani, cu arhitecta care se prezinta ca fotograf pe internet) a dărâmat digurile construite zilele trecute de Apele Române, pe motiv ca nu isi pot continua lucrarea.   4. Drept urmare, salinitatea de pe Târnava Mică a crescut foarte mult brusc astazi si dezastrul ecologic risca sa ajunga si in judetul Alba, nu doar in Mures.   5. Directorul de la Salrom trebuie sa plece urgent!! La fel si directorul de la Apele Române. Noii directori trebuie sa fie focusati pe a conlucra si pe a gasi solutii in situatia de la Praid.   6. Comitetul pentru Situatii de Urgenta s-a reunit in acest moment la Praid, din nou, din ce am aflat. De asemenea, pe subiectul apei potabile azi s-a reunit si la Mures Comitetul pentru Situatii de Urgenta; acestia se tem ca situatia ecologica va ajunge si in judetul lor”, a scris Pascu pe Facebook. 

Salina Praid, pe mâna unui sinecurist cu diplomă de agent de pază Foto: Facebook Nicolae Cîmpeanu
Politică

Salina Praid, pe mâna unui sinecurist cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază

Salina Praid este pe mâna unui sinecurist cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază și ordine: Nicolae Cîmpeanu (în fotografie, preluată de pe pagina sa de Facebook) este din februarie 2024 președinte al Salrom, compania de stat subordonată ministerului Economiei.  Citește și: Președintele CCR, Marian Enache, are trei sporuri astronomice, diurnă, chirie și transport, pe lângă salariu și două pensii speciale El a fost președintele PSD Berca, Buzău, unde a avut și funcția de consilier local.  În 2017 el a ajuns în Consiliul de Administrație al companie de stat Oil Terminal, iar în 2019 în CA-ul Romgaz.  Salina Praid, pe mâna unui sinecurist cu diplomă de agent de pază Cîmpeanu - care potrivit relatărilor din presă s-ar fi născut în 1968 - are diplomă de mecanic auto, obținută la un grup industrial din Buzău. A absolvit „științe economice” la una din cele mai controversate universități private, Spiru Haret, în 2010, când avea circa 42 de ani.  CV-ul său menționează o amplă colecție de diplome și calificări, printre care cea de agent de pază și ordine, obținută în 2004, sau procesarea documentelor Word, obținută în 2001.  După ce a terminat liceul, în 1986, el a fost „reconditioner scule” la o sondă Petrom din Berca, Buzău. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră