ALERTĂ Prețurile la energie nu mai sunt plafonate de la 1 iulie. Cum poți alege cele mai bune oferte de pe piață

Alegerea optimă a furnizorului de energie. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a inițiat o campanie națională de informare publică, în contextul în care, începând cu 1 iulie 2025, va înceta schema de plafonare și compensare a prețurilor din sectorul energetic.
Alegerea optimă a furnizorului de energie
Scopul campaniei este de a sprijini consumatorii în luarea unor decizii informate și în utilizarea eficientă a dreptului legal de a schimba furnizorul de energie fără costuri suplimentare.
Conform ANRE, campania se aliniază angajamentului instituției de a promova o piață concurențială, funcțională și echitabilă.
Președintele ANRE, George-Sergiu Niculescu, a subliniat că protejarea consumatorului în contextul unei piețe liberalizate înseamnă oferirea de informații clare, comparabile și utile:
„Prin această campanie, ANRE își asumă și rolul de facilitator al încrederii între cetățean și piața de energie.”
Spoturi video și radio pentru consumatori
Campania include difuzarea a două spoturi video și două spoturi radio, concepute pentru a ajunge atât la consumatorii activi, cât și la cei vulnerabili sau neîncrezători.
Un spot are un ton informativ și liniștitor, punând accentul pe siguranța procesului de alegere, iar celălalt este mai dinamic, adresându-se consumatorilor familiarizați cu piața liberă.
Ambele promovează comparatorul oficial de oferte ANRE și mesajul central:
„Ai dreptul să alegi, rapid și fără costuri.”
Campania se desfășoară cu sprijinul CNA
Campania se derulează în regim non-comercial, în conformitate cu Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat solicitarea ANRE și a emis o recomandare oficială pentru ca posturile de radio și televiziune din România să sprijine difuzarea spoturilor pe o perioadă de șase luni.
ANRE își reafirmă astfel misiunea de a proteja consumatorii și de a asigura un echilibru între interesele acestora și funcționarea eficientă a pieței de energie.