duminică 18 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

usr

391 articole
Eveniment

Scandalul din USR pe înțelesul tuturor: Team Barna l-a tocat pe Cioloș până l-a adus în pragul demisiei

Congresul USR din 2 octombrie a adus o surpriză majoră: Dacian Cioloș, cotat cu șansa a doua, a câștigat în fața lui Dan Barna, în cadrul alegerilor directe, on-line, la care au putut participa toți membri formațiunii. Cioloș a câștigat alegerile pentru președinția USR PLUS cu 50,9%, la diferență de circa 700 de voturi față de Dan Barna. Fostul președinte PLUS a primit 19.603 de voturi (50.9%), iar Dan Barna – 18.908 de voturi (49.1%). Câteva ore mai târziu, Barna și-a luat revanșa: oamenii săi au fost aleși, în majoritate, în Biroul Național al partidului. Victoria a fost sărbătorită cu strigături, pe mese, la Romexpo, profitându-se de absența presei. Situația lui Cioloș pare a fi copy paste după scenariul care s-a finalizat, în 2017, cu demisia lui Nicușor Dan din USR. Acesta din urmă a spus că va pleca dacă partidul se poziționează în chestiunea referndumului pentru familie. Aproape imediat ce a lansat această amenințare, Cristian Ghinea și Barna au organizat un referendum intern care, perfect previzibil, s-a terminat cu poziționarea USR împotriva referendumului. La 1 iunie 2017, Nicușor Dan a plecat din USR. Team Barna l-a tocat pe Cioloș De la congres până acum, team Barna l-a tocat pe Cioloș. Toate deciziile majore propuse de Cioloș erau fie respinse, fie modificate de Biroul Național (BN) al USR. Ultimul exemplu, recent: echipa lui Cioloș a avut un candidat pentru funcția de secretar general adjunct al Senatului, dar Barna și-a impus omul în BN. La votul din Senat, cu sprijinul PSD și PNL, a fost votat apropiatul taberei Cioloș. În plus, profitând de relațiile bune cu o parte a presei, echipa Barna ar fi distribuit informații defavorabile foștilor plusiști. De exemplu, aceștia din urmă îi suspectează pe useriști că ar fi oferit presei informația că Anca Dragu a abuzat de funcția de președinte al Senatului și a plecat, în vacanța de vară, cu rude și prieteni, pe la Salonul Oficial de pe Otopeni, folosind infrastructura acestei camere a Legislativului. Momentul maxim al tensiunilor a fost atins când Dacian Cioloș a propus un plan de reformă a organizației de partid, plan prin care urmărea să scape de secretarul general al USR - omul lui Barna. Imediat, planul lui Cioloș a ajuns la presă, plus informația că acesta ar fi amenințat cu demisia dacă nu-și impune proiectul. Ulterior, vechii useriști au făcut publică ședința în care Cioloș amenința cu demisia. Luni, ei i-au dat lovitura de grație, respingând proiectul fostului premier tehnocrat. Armand, apel la calmarea spiritelor O serie de primari și de lideri ai formațiunii au stat departe de acest scandal. Clotilde Armand a făcut apel la calmarea spiritelor.: „Avem o responsabilitate imensă pe umerii noştri, nu mai avem timp de conflicte. ‘Ce se întâmplă după ce acest episod se sfârşeşte? Cetăţenii unde sunt în tot acest episod?’ Acestea sunt adevăratele întrebări. Pentru că altfel suntem doar într-o falsă luptă unde nu există nici un câştigător. Există doar învinşi. Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci şi mult dezgust celor care încă mai cred în noi. Criza USR trebuie să sfârşească curând.” Citește și: Viitorul președinte de onoare al AUR, Călin Georgescu, atacă scutul de la Deveselu și-i ridică ode lui Putin Vlad Voiculescu, șeful organizației de București și fost membru al PLUS, nu a comentat situația. Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, și ea ex-PLUS, este parte a proiectului lui Cristian Ghinea, „Vrem o țară ca afară”, unde ar fi expert pentru politicile de sănătate. Potrivit statutului partidului, dacă președintele formațiunii demisionează, îi ia locul vicepreședintele care la congres a obținut cele mai multe voturi. În consecință, Cătălin Drulă va prelua conducerea USR.

Scandalul din USR pe înțelesul tuturor: Team Barna l-a tocat pe Cioloș până l-a adus în pragul demisiei
Moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei este dezbătută în plen
Politică

Moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei este dezbătută în plen

Moţiunea împotriva ministrului Energiei este dezbătută în plen, urmând să fie supusă votului miercuri.USR a depus marţea trecută moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul 'săptămâna viitoare' Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României".Potrivit USR, ministrul Popescu "periclitează" în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie. Citește și: Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca – părinții, arestați; bebelușul, în spitalSemnatarii moţiunii susţin că actualul ministru al Energiei a primit "şansa" să reformeze sistemul energetic şi să pună umărul la consolidarea securităţii energetice a României, însă "a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani". Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei este dezbătută în plen "Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe 'săptămâna viitoare' decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până şi în PNRR", se afirmă în moţiune. Citește și: Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisiaTotodată, USR califică drept "un dezastru" gestionarea crizei facturilor la energie, menţionând că românii au ajuns să plătească sume "uriaşe", iar oamenii şi economia suferă din cauza unor decizii "proaste" luate de ministrul Virgil Popescu."Cel mai mare pericol la adresa securităţii energetice a României vine de la Virgil Popescu. Cifrele şi faptele spun totul despre mandatul său catastrofal în fruntea Ministerului Energiei: gestionarea crizei facturilor la energie este un dezastru; 25% din puterea instalată în capacităţile de producţie de energie electrică din România a fost închisă; importurile de gaze au ajuns la aproape 30% din totalul consumului naţional; legea offshore, care ar fi dat perspectiva începerii investiţiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră, este încă blocată; România a ajuns din exportator net de energie electrică, importator net în perioada 2019 - 2021; noi investiţii în sistemul energetic sunt blocate din cauza întârzierilor şi blocajelor legislative generate tot de Virgil Popescu; peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare zac nefolosite din cauza incompetenţei; sinecurile pentru activul de partid în companiile de stat din energie au înflorit mai mult decât oriunde", mai susţin semnatarii moţiunii simple.

Armand: Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust
Politică

Armand: Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust

Armand reacționează la conflictele din USR. Primarul Sectorului 1 pare să critice ambele tabere care se confruntă în USR. Într-o postare pe Facebook, în care nu menționează nici un nume, ea afirmă că ceea ce se petrece este “un ala zis conflict politic“. Armand cere ca criza din USR să se sfârșească curând. Armand reacționează la conflictele din USR Iat postarea integrală, pe Facebook, a primarului Sectorului 1. “USR trebuie să livreze performanță administrativă, să demonstreze în primul rând la nivel local că poate transforma o primărie erodată de corupție într-una performantă. Peste tot în teritoriu. De la sat până la oraș. Acesta este singurul program politic cunoscut de mine și asumat de mine. Din lupta cu bâlciul și senzaționalul unui așa zis conflict politic intern nimeni nu are de câștigat. Dimpotrivă. Avem o responsabilitate imensă pe umerii noștri, nu mai avem timp de conflicte. ''Ce se întâmplă după ce acest episod se sfârșește? Cetățenii unde sunt în tot acest episod?'' Acestea sunt adevăratele întrebări. Pentru că altfel suntem doar într-o falsă luptă unde nu există nici un câștigător. Există doar învinși. Criza trebuie să se sfârșească Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust celor care încă mai cred în noi. Criza USR trebuie să sfârșească curând. Hai! #LaTreabă! Că avem multe de făcut“, a scris Armand pe Facebook. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului Dacian Cioloș a amenințat cu demisia din funcția de președinte al USR dacă programul său nu va fi aplicat, arată înregistrările publicate azi de acest partid. Cioloş a declarat vineri că nu pleacă din partid, calificând drept ”complet false” informaţiile pe această temă.

Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisia
Politică

Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisia

Dacian Cioloș a amenințat cu demisia din funcția de președinte al USR dacă programul său nu va fi aplicat, arată înregistrările publicate azi de acest partid. Cioloş a declarat vineri că nu pleacă din partid, calificând drept ”complet false” informaţiile pe această temă. Cioloș a amenințat cu demisia Președintele USR a spus, în ședința de joi, că, dacă programul său nu este votat înseamnă că el nu este compatibil cu majoritatea. “Însă eu am nevoie acuma de un acord, accept prin vot din partea BN-ului pe programul ăsta, ca să continui. Dacă nu îl am, înseamnă că agendele noastre nu sunt compatibile aproape deloc, sau pe lucrurile care pentru mine sunt esenţiale, şi atunci eu îmi depun mandatul. Deci da, luni, dacă programul ăsta nu e votat – că voi puteţi să ziceţi: dom-le, nu vrem să îl votăm, că nu scrie în statut, eu nu pot să vă oblig, că dacă nu facem cvorum nu avem şedinţă de BN, sau şi dacă facem cvorum şi voi nu vreţi să îl votaţi, nu pot să vă oblig, sau la fel, dacă votaţi împotrivă - doar că atuncea eu îmi asum consecinţele şi îmi prezint demisia şi trebuie un alt preşedinte care să poată să-şi pună în aplicare programul, probabil ales pe un alt program”,le-a transmis Cioloş colegilor din USR. „Dacă programul e respins – sigur, una e să discutăm anumite amendamente, dar eu, ca preşedinte am câştigat mandatul prin votul membrilor, promiţându-le că fac nişte lucruri şi pot să fac lucrurile alea cu susţinerea BN-ului, BN-ului trebuie să îi prezint un program care să mi-l accepte – dacă programul ăsta e respins luni, deci dacă eu nu am o susţinere în BN pentru programul ăsta, atuncea iau în considerare inclusiv să-mi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni şi să spun că voi face nişte lucruri când eu nu am pârghiile să le fac”, a mai afirmat Cioloş. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului Ședințele conducerii USR, publice Biroul Naţional al USR a votat, duminică, în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei, potrivit unor surse politice participante la şedinţă. Anterior, pe unul dintre grupurile interne, preşedintele USR, Dacian Cioloş, le-a transmis colegilor că a afirmat în şedinţa de joi ceea ce va spune şi luni: dacă măsurile propuse de el nu vor fi votate, va renunţa la funcţia de preşedinte. ”Voi continua ca membru”, a transmis Cioloş. Vineri, după apariţia primelor informaii referitoare la şedinţă, la programul politic avansat de Cioloş, precum şi la faptul că ar fi ameninţat cu demisia, Dacian Cioloş a declarat pentru News.ro: “Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”.

USR desecretizează ședințele conducerii. Cu excepții
Politică

USR desecretizează ședințele conducerii. Cu excepții

USR desecretizează ședințele conducerii: în unanimitate, conducere partidului a decis să facă publică reuniunea în care Dacian Cioloș ar fi amenințat cu demisia. Vor fi desecretizate toate ședințele Biroului Național, din momentul în care Cioloș a preluat conducerea formațiunii. Vor fi însă și excepții: nu vor fi publice ședințele care conțin excluderi, suspendări, strategie, negocieri, tactici politice. În plus, momentul în care şedinţa care conține scena demisiei va fi transmisă membrilor USR nu a fost încă stabilit, existând discuţii referitoare la respectarea GDPR. USR desecretizează ședințele conducerii „Membrii Biroului Național decid în unanimitate publicarea internă a tuturor înregistrărilor ședințelor care nu conțin excluderi, suspendări, tactici de negociere, strategie politică”, se arată în decizia conducerii USR. Ce ședințe nu vor fi publice va fi decis de doi membri USR, care trebuie să facă selecția până luni. Înaintea şedinţei de duminică, Dacian Cioloş le-a transmis colegilor un mesaj pe unul dintre grupurile interne. Cioloş a afirmat că întrunirea de duminică are ca singur scop ”descoperirea cuvântului demisie în ultima şedinţă”. ”Vă spun eu ce am spus joi şi voi spune şi mâine ca să fie foarte clar: dacă nu există susţinere în Biroul Naţional pentru principiile şi măsurile propuse, mandatul meu de preşedinte nu mai are sens. Şi voi continua să lupt pentru acele principii alături de voi, ca simplu membru. Susţin 100% desecretizarea tuturor şedinţelor de partid şi transparentizarea trebuie să fie un deziderat permanent în politica noastră internă”, le-a spus Cioloş colegilor de partid.

Liderii USR desecretizează ședința cu scandal, fără respectarea GDPR
Politică

Liderii USR desecretizează ședința cu scandal, fără respectarea GDPR

Desecretizarea ședinței USR cu scandal provoacă noi tensiuni. Biroul Naţional al USR a votat, duminică, în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei în care Dacian Cioloş ar fi ameninţat cu demisia, potrivit unor surse politice participante la şedinţă, relatează news.ro. Anterior, pe unul dintre grupurile interne, preşedintele USR, Dacian Cioloş, le-a transmis colegilor că a afirmat în şedinţa de joi ceea ce va spune şi luni: dacă măsurile propuse de el nu vor fi votate, va renunţa la funcţia de preşedinte. ”Voi continua ca membru”, a transmis Cioloş. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului Potrivit unor surse politice, membrii Biroului Naţional al USR, întruniţi, duminică, de la ora 12.00, într-o şedinţă online, au votat în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei în care Dacian Cioloş ar fi ameninţat cu demisia. Momentul în care şedinţa va fi transmisă membrilor USR nu a fost încă stabilit, existând discuţii referitoare la respectarea GDPR. Desecretizarea ședinței USR cu scandal provoacă noi tensiuni Şedinţa a avut loc joi, iar Dacian Cioloş a afirmat că, dacă programul de preşedinte pe care l-a prezentat colegilor nu este asumat de Biroul Naţional - în care echipa Barna are majoritate – va renunţa la funcţia de preşedinte. Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență Înaintea şedinţei de duminică, Dacian Cioloş le-a transmis colegilor un mesaj pe unul dintre grupurile interne. Cioloş a afirmat că întrunirea de duminică are ca singur scop ”descoperirea cuvântului demisie în ultima şedinţă”. ”Vă spun eu ce am spus joi şi voi spune şi mâine ca să fie foarte clar: dacă nu există susţinere în Biroul Naţional pentru principiile şi măsurile propuse, mandatul meu de preşedinte nu mai are sens. Şi voi continua să lupt pentru acele principii alături de voi, ca simplu membru. Susţin 100% desecretizarea tuturor şedinţelor de partid şi transparentizarea trebuie să fie un deziderat permanent în politica noastră internă”, le-a spus Cioloş colegilor de partid. Scandalul în USr a nceput joi, după ce liderul USr şi-a prezentat programul de preşedinte pentru următorii 2 ani. Docmentul cuprinde măsuri pe care parte dintre liderii formaţiunii le consideră de neacceptat.

Valeriu Nicolae despre lideri ca "Mesiah cu ranga" din USR: "Pot să salveze un rahat!"
Politică

Valeriu Nicolae despre lideri ca "Mesiah cu ranga" din USR: "Pot să salveze un rahat!"

"Hai să-mi pun bula în cap. Nu știu dacă să mă stric de râs sau să încerc mai bine cu o teslă. Terminați mă cu liderii care cu mânuțele lor dibace pot salva partidul. Pot să salveze un rahat! Înlocuirea liderului mesianic de la Bruxelles cu Mesiah cu ranga nu o să ajute la nimica." "Hai să-mi pun bula în cap" Așa începe o postare pe Facebook de sâmbătă seară a lui Valeriu Nicolae despre cel mai proaspăt scandal din USR. Acesta a spus, pe scurt, că soluția Cătălin Drulă pentru conducerea partidului nu este cea potrivită. Motivul: partidul are probleme mult mai grave, de fond. Citește și: Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență "Dacă aveți chef să mai distrugeți încă un om asta e calea sigură. Oricât de deștept, de bine intenționat, de șmecher de ce vreți voi ar fi un lider tot nu are cum să rezolve mare lucru.", a continuat Nicolae. USR, praf. Senzațional la "aroganță, misecuvenism și individualism" "USR-ul e praf la comunicare, praf la management, praf la resurse umane, praf la mediere, praf la asumare și în general praf la politică. Singurele lucruri unde stă senzațional sunt aroganță, misecuvenism și individualism la nivelul conducerii și așteptările super exagerate ale membrilor de la oricine altcineva dar nu de la ei sau de la cei pe care îi slăvesc. Orice firmă mare care trece printr-o problemă de acest fel este sfătuită la fel. E nevoie de o echipă mare, una cu experiență pe bune capabilă să înțeleagă că fără niște indicatori de performanță serioși nu ai cum să construiești succes. Și nici un partid care se declară meritocratic. O echipă construită pe merit și experiență și nu pe tupeu, tabere sau ego.", a înșirat Valeriu Nicolae. USR nu poate fi ca "PSD, PNL și UDMR (...) structuri semimafiote" "USR-ul nu poate să aibă tipul de organizare al PSD, PNL și UDMR care sunt structuri semimafiote chitite pe îmbogățire și pe controlul justiției pentru a evita pușcăria. În general ăia sunt niște mafioți oribili care tranzacționează bani, glorie și orice altceva e nevoie pentru siguranța că ei și rudele lor se pot îmbogăți în continuare cu impunitate. Ca să fiu cât se poate de clar eșecul USR nu este doar eșecul liderilor ci și eșecul membrilor USR și o bună parte a simpatizanților care au niște așteptări super exagerate de la liderii partidului în timp ce majoritatea zdrobitoare a domniilor lor se scarpină elegant în dos și se văicăresc pe la colțuri. Sigur că sunt și excepții, lor îmi cer scuze pentru cele de mai sus. O echipă managerială bună e soluția, nu Mesiah. Și ce mi se pare șocant e că nimeni, bre, nimeni dintre parlamentarii, vedetele și conducerea USR-ului nu zice că a greșit și își cere scuze votanților de care direct sau indirect și-au cam bătut joc. Ufff!", a încheiat Nicolae.

Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență
Politică

Scandalul se amplifică în USR: 34 de parlamentari, scrisoare de susținere pentru Cioloș. Tabăra Barna cere ședință de urgență

Scandalul se amplifică în USR: un grup de 35 de parlamentari și europarlamentari au publicat, azi, pe un grup intern, o scrisoare de susținere pentru reformele propuse de Dacian Cioloș. Pe lista de semnatari se află și fostul ministru Ciprian Teleman. Semnatarii avertizează că există riscul „de a sfârşi în irelevanţă, de a deveni un partid-breloc pe scena politică românească”. Scandalul se amplifică în USR „Susţinem programul propus de Preşedintele USRPLUS şi dialogul în Biroul Naţional”, afirmă semnatarii scrisorii pro-Cioloș. „Solicităm ca propunerile făcute să fie analizate cu calm, iar membrii să aibă posibilitatea de a semnala aspectele care pot fi îmbunătăţite. Utilizarea programului pentru alimentarea incriminărilor şi răfuielilor personale nu va face altceva decât să ne dăuneze şi să ne lezeze credibilitatea ca partid matur, cu obiective de guvernare. De aceea, noi, în calitate de aleşi ai USR PLUS, susţinem şi vom urmări îndeaproape implementarea programului şi cerem Biroului Naţional şi Preşedintelui USR PLUS să dedice forţa şi resursele partidului reformelor promise şi creşterii atractivităţii electorale, să pună punct acestei crize şi să organizeze dezbateri deschise tuturor membrilor pentru a-l operaţionaliza conform unui calendar bine stabilit”, se mai arată în document. Citește și: Gabriela Firea ar dori postul de ministru al Muncii, spun surse din PSD Printre semnatari se află Anca Dragu, Dragoș Tudorache, Dragoș Pîslaru, Ramona Strugariu, Mihai Polițeanu și Cătălin teniță. Barna are proba împotriva lui Cioloș Pe de altă parte, surse din USR citate de Digi 24 susțin că tabăra Dan Barna ar fi convocat o reuniune de urgență a conducerii partidului, pentru duminică, la ora 12.00. La reuniune, ar urma să fie prezentată înregistrarea ședinței în care Dacian Cioloș a amenințat cu demisia, întrucît președintele USR nu a confirmat acea amenințare. Barna ar dori să forțeze astfel demisia lui Cioloș.

Drulă, considerat salvarea USR. Barna și Cioloș par a fi de neîmpăcat (ANALIZĂ)
Politică

Drulă, considerat salvarea USR. Barna și Cioloș par a fi de neîmpăcat (ANALIZĂ)

Cătălin Drulă poate fi salvarea USR, apreciază tot mai mulți comentatori. Partidul este profund divizat, iar conflictul dintre Dacian Cioloș și Dan Barna pare a fi de neoprit, finalul putând fi ruperea formațiunii. Cioloș neagă că ar demisiona de la șefia USR, dar a confirmat că ar putea forma grupuri PLUS, separate de USR, în cele două camere ale Parlamentului. Acesta ar putea fi un pas pentru divizarea formațiunii. Tensiunile Barna-Cioloș pot duce la ruperea partidului Unul din puținele exemple de coabitare între USR și PLUS este la București, unde Claudiu Năsui (USR) a renunțat la șefia organizației locale, iar postul a fost preluat de Vlad Voiculescu (ex-PLUS). Cei doi cooperează foarte bine în prezent, arată surse din USR. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator În plus, USR pare să-și fi pierdut masiv din nucleul de activiști duri, după ieșirea de la guvernare. În perioada în care USR era la putere, unii dintre aceștia au fost răsplătiți cu posturi în structuri deconcentrate. Odată cu trecerea partidului lor în opoziție, mulți și-au păstrat posturile trecând la PNL sau PSD. La vârf, ura dintre Cioloș și Barna pare a fi de neoprit. Tensiunile dintre ei au început de mai mulți ani, dar s-au acutizat când se luptau pentru șefia formațiunii. În 2021, după ce Cioloș a câștigat președinția partidului, dar Barna a reușit să-și impună majoritatea în Biroul Permanent, tabăra celui din urmă a sărbătorit la Romexpo. Potrivit unor surse din USR, susținătorii lui Barna au folosit cuvinte vulgare la adresa lui Cioloș, dar, până la urmă, cele două părți au convenit ca filmările să nu ajungă la presă. De atunci, tensiunile au crescut și, până la urmă, au devenit publice. Cioloș este nemulțumit că nu se poate impune în Biroul Național (BN). De exemplu, acum o săptămână, echipa lui Barna și-a impus propriul candidat pentru funcția de secretar general adjunct ale Senatului, în BN al USR. Însă, la Senat, PNL și PSD au votat pentru candidatul lui Cioloș, pentru a accentua disputele din USR - ceea ce le-a reușit. Viitorul congres USR ar trebui să fie în 2023 și Barna speră să revină, dacă Cioloș nu performează. După patru luni în opoziție, partidul cumulează o intenție de vot de circa 12%. Celălalt partid de opoziție, AUR, este în plină creștere. Drulă poate fi salvarea USR În aceste condiții, mai mulți analiști consideră că Drulă este singurul care „are tracțiune” la electorat și ar putea scoate partidul din situația actuală. Și în partid, el este privit cu speranță. La congresul USR din octombrie, Drulă a candidat pentru un post de vicepreședinte și a obținut cele mai multe voturi, 610. Barna a avut doar 592 de voturi. Aparent, fostul șef al USR este într-o relație amicală cu ex-ministrul Transporturilor, dar, în realitate, Barna nu ar dori ca Drulă să preia conducerea. În plus, Drulă ar dori ca-n 2024 să candideze la funcția de primar al municipiului București. Cătălin Drulă are 41 de ani și este la baza IT-ist. În mai 2015, Drulă și alți câțiva membri ai comunității peundemerg.ro au fondat Asociația Pro Infrastructura (API), prima asociație din socitatea civilă axată pe monitorizarea proiectelor de infrastructură. În 2015, a fost numit consilier personal al prim-ministrului Dacian Cioloș pe teme de infrastructură. Din 23 decembrie 2020 până în 9 septembrie 2021 a ocupat postul de ministru al Transporturilor în Guvernul Florin Cîțu. Recent, Drulă a fost ales președinte al comisiei de Transporturi din Camera Deputaților.

Scandal în USR: Cioloș amenință cu demisia, Barna îi răspunde dur (surse presă)
Politică

Scandal în USR: Cioloș amenință cu demisia, Barna îi răspunde dur (surse presă)

USR este marcat de un nou conflict dur, între tabăra Cioloș și cea a lui Dan Barna. Joi, Dacian Cioloș a a anunțat Biroul Național al USR că propune un program de președinte și, dacă acesta nu va fi votat luni va demisiona de la conducerea partidului, scrie G4Media. Printre reformele cerute de Cioloș se numără: schimbarea statutului partidului, înlocuirea actualului secretar general (care face parte din echipa Barna), stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră, transparentizarea ședințelor Biroului Național. USR este marcat de un nou conflict Imediat după ce aceste informații au devenit publice, a apărut în presă și reacția lui Dan Barna, distribuită pe un grup intern. Citește și: De ce galeria lui Simion sporește în timp ce USR-ul băltește: o explicație empirică „Dacian, e parte din jobul tău să construiești consens. De altfel, asta ai promis. Ți-ai construit campania electorală pe tema aceasta. M-ai atacat că nu mă pricep să construiesc consensul. Am luat o pauză. Acum e clar că nu vrei consens, ci că vrei un partid pe persoană fizică. Nu ai loc de majoritate. De fapt, tu nu ai loc de partid. Și vrei să înlocuiești USR cu comitete alese de tine (...) Ne dai un ultimatul că îl acceptăm sau pleci.Dacian, aici este USR. Aici nu poate să meargă așa”, a scris Barna. Citește aici articolul integral din G4Media: EXCLUSIV Dan Barna, răspuns dur pentru Dacian Cioloș: Vrei partidul pe persoană fizică / Iresponsabil / Ne dai ultimatum să acceptăm programul tău sau pleci. Dacian, aici este USR, aici nu poate să meargă așa

De ce galeria lui Simion sporește în timp ce USR-ul băltește: o explicație empirică
Opinii

De ce galeria lui Simion sporește în timp ce USR-ul băltește: o explicație empirică

Jorjică Simion din Vrancea nu e vreun geniu al politicii. Este un băiat modest intelectual, la fel ca și Ciolacu din Buzău. Dar are o calitate: muncește. Muncește vineri, sâmbătă și duminică. Străbate țara în lung și-n lat. Își face campanie ca-n anii 30. Nu știu, nu am informații, dar este posibil să se fi inspirat din campania dusă în 1931 de idolul secret al AUR, Corneliu Zelea Codreanu: acesta a fost ales deputat de Neamț în acel an, după ce a bătut tot județul îmbrăcat în ie și călare pe un cal alb. Sigur, motivele victoriei lui Codreanu sunt mai complicate, eu mă refer doar la modul în care acesta și-a dus campania. Însă în nici un caz astfel de campanii nu au fost duse doar de legionari. În anii 90, în România, așa arătau campaniile la prezidențiale: candidații străbăteau țara cu o coloană de susținători, țineau discursuri prin comune și orașe prăpădite și se pupau cu alegătorii. Simion a reinventat acest tip de campanie. Nu așteaptă startul oficial al cursei politice, înțelege că, de fapt, bătălia politică este zilnică. La polul opus, domnul Cioloș și colegii săi cred că se poate construi cu mesaje pe Facebook, trăind fericiți în bula care-i aclamă și-i divinizează. Eu nu spun că domnul Cioloș este vreun leneș sau că nu lucrează în week-end. Spun că nu se vede că ar face ceva. Dan Barna mai era scos la plimbare prin țară de Drulă, din când în când vizita autostrăzi și se poza cu macheta lor. Acum, stă acasă și așteaptă ca Dacian Cioloș să eșueze. Desigur sunt foarte, foarte multe explicații pentru ascensiunea lui Simion. Ceea ce descriu eu, acum, este doar o mică parte dintr-un fenomen complex. Ce vreau să spun este că AUR crește (și) pe lenea adversarilor săi politici. Lene fizică, lene intelectuală, incapacitate de a se adapta și de a ieși din starea lor de confort. Dacă domnul Cioloș sau alți lideri politici vor dori să oprească ascensiunea AUR și să recupereze voturile înghițite de Șoșoacă și alții ca ea, ar trebui să uite de Facebook, o vreme. Țin minte și acum prima zi de campanie cu Emil Constantinescu, în august 1996, la târgul din Oltenița. Cetățeni în șlapi și ciorapi, cu vată în urechi - să nu-i tragă curentul- mâncând covrigi și strigând după Constantinescu: „Uite Țapul!”. Candidatul îi pupa, le lua copiii în brațe, le ștergea nasul și părea nespus de fericit că se întâlnește cu niște persoane atât de distinse. Și a câștigat.

PSD, UDMR și AUR, împotriva eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali
Politică

PSD, UDMR și AUR, împotriva eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali

Împotriva eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali: PSD, UDMR și AUR au votat, în comisia de muncă din Senat, contra unui proiect în acest sens inițat de USR. PNL s-a abținut. Comisia de Muncă din Senat a respins, miercuri, iniţiativa USR de eliminare a pensiilor speciale ale aleşilor locali. Senatorii USR au fost singurii care au votat în favoarea eliminării pensiilor speciale ale aleşilor locali, arată news.ro. Pensiile pentru aleșii locali, 120 milioane euro Deputatul Simona Spătaru, de la USR, a cerut în comisia de muncă eliminarea din Codul Administrativ a pensiilor speciale pentru aleşii locali, primari, viceprimari, preşedinţi de Consilii Judeţene. Ea a arătat că în fiecare an, s-a prorogat acest articol din Codul Administrativ şi revine acest subiect, fiind folosit politic. ”Vorbim foarte clar de pensii speciale care, dacă ar intra în plată, ar produce o pagubă de peste 600 de milioane de lei, pe an, asta înseamnă 120 de milioane de euro pe an. Aleşii locali nu fac parte dintr-o categorie socială vulnerabilă, sau defavorizată, astfel încât să beneficieze de nişte venituri suplimentare”, a spus Spătaru în şedinţa comisiei. Citește și: Biden, de acord ca trupe americane să fie trimis în România (CNN) Ea a menţionat că, în acelaşi timp, peste 1 milion de români trăiesc din pensii mici şi foarte mici: „Guvernul ar putea creşte imediat pensiile mici dacă ar renunţa la pensiile speciale, numai că acestea sunt folosite ca metodă de recompensă şi şantaj politic pentru cei care, mai ales în comunităţie rurale, aduc oamenii la vot, să pună ştampila pe cine trebuie”. În timpul dezbaterilor din Comisie, Simona Spătaru a argumentat că pensiile speciale pentru aleşii locali reprezintă o derogare de la principiul contributivităţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, o sinecură pe care toţi românii o plătesc primarilor, vice-primarilor precum şi preşedinţilor de consilii judeţene. Şi deputatul USR Ştefan Pălărie a arătat că aceste pensii au fost folosite politic, după ce au trecut prin Parlament exact în perioada în care PSD ataca justiţia şi şef la Camera Deputaţilor era ”celebru domn Dragnea”. Împotriva eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali Deputatul Ion Rotaru (PSD), preşedintele comisiei de muncă, a ţinut să precizeze că subiectul pensiilor speciale ale primarilor şi a preşedinţilor de CJ reprezintă ”este o chestiune delicată, şi trebuie tratată ca atare”. ”Pe de o parte, este o posibilitate ca aceşti oameni să încaseze o indemnizaţie, o pensie, cum am vrea să îi spunem, este reglementată, este suspendată până în ianuarie 2023. Este la fel de adevărat că sunt situaţii în care, primari care au avut mandate multe şi salarii mici şi contribuţii mici, ies cu nişte pensii destul de reduse ca şi cuantum, uneori mai reduse decât salariaţii pe care i-au avut în subordine ani în şir. Este la fel de adevărat că ne dorim cu toţii ca pensionarii să primească venituri mai multe din pensii, să aibă penaii mai mari şi acest lucru trebuie să fie un deziderat pentru toate partidele”, a spus Rotaru.

Consilieră USR din Mogoșoaia, amenințată și agresată de doi consilieri PNL și PMP: "Te las în scaun cu rotile"
Eveniment

Consilieră USR din Mogoșoaia, amenințată și agresată de doi consilieri PNL și PMP: "Te las în scaun cu rotile"

Consilieră USR din Mogoșoaia, amenințată și agresată de doi consilieri PNL și PMP. Felicia Ienculescu-Popovici (USR) a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, de către Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP). Unul dintre ei este filmat în timp o amenință că o va lăsa ”în scaun cu rotile, chiar dacă mă duc la pușcărie”. Consilieră USR din Mogoșoaia, amenințată și agresată USR a postat pe Facebook un filmuleț înregistrat chiar de Felicia Ienculescu-Popovici și care arată ce s-a întâmplat joi seară în sala de consiliul local. Spre finalul filmulețului se aude cum consiliera strigă disperată după ajutor. Anterior, unul dintre consilieri o întreba amenințător dacă are copii. Tot acesta i-a spus, minute în șir, cu calm și metodic, că o va băga în scaun cu rotile. Citește și: Ce s-a întâmplat după ce Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor De mai multe săptămâni, presa scrie că primarul PNL din Mogoșoaia, susținut de 10 dintre cei 15 consilieri locali, pregătește un tun imobiliar de zeci de milione de euro. Miza: un tun de zeci de milioane de euro Cearta dintre autorităţile din Mogoşoaia şi cei care locuiesc în zonă ar fi un teren în suprafaţă de aproximativ 1100 de hectare. Primăria îşi doreşte să preia acest teren şi în următorii ani să fie construite blocuri, unele chiar şi de zece etaje. De asemenea, şi un campus universitar se află în proiect. Oamenii din Mogoşoaia nu sunt de acord cu sumele propuse şi condiţiile propuse de autorităţi pentru că una dintre condiţii a fost ca oameni să cedeze de bunăvoie 39% din suprafaţa terenului, iar restul de 61% să îl primească într-o altă zonă. Oamenii sunt total nemulţumiţi, însă primăria îşi doreşte ca, în cazul în care oamenii vor refuza prima variantă, să îi exproprieze pe proprietari pentru 1,60 euro la metru pătrat, în condiţiile în care, spun oamenii, preţul ar fi de aproape 150 de euro metrul pătrat. Cioloș cere intervenția Internelor După agresarea consilierei USR, preşedintele USR, Dacian Cioloş, i-a cerut ministrului de Interne ca instituţiile din subordine să îşi facă datoria. "Îi cer ministrului de Interne Lucian Bode ca instituţiile pe care le conduce nu doIar să iniţieze o anchetă, ci să-i ofere şi protecţie colegei noastre. Este inadmisibil ca, sub guvernarea PNL-PSD, fiecare să-şi facă dreptate cu pumnul atunci când simte că potlogăriile pe care le pune la cale sunt ameninţate prin acţiuni politice făcute cu bună credinţă. E inadmisibil să se întâmple asemenea acţiuni într-un stat de drept şi, dacă mai există autoritate în acest stat, ea trebuie să se vadă acum. Aştept o reacţie de urgenţă şi de la preşedinţii PNL şi PMP cu privire la comportamentul violent, impardonabil, al colegilor lor. Violenţa politică promovată de AUR e preluată de PNL şi PMP", a arătat Cioloş, pe Facebook.

AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot (sondaj INSCOP)
Politică

AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot (sondaj INSCOP)

AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot, arată un sondaj INSCOP. Sondajul a fost realizat în perioada 11-18 ianuarie, prin metoda CATI, și are o eroare de 2,9%. AUR a ajuns pe locul II În iunie, doar 14,6% dintre cei chestionați de INSCOP ar fi votat cu AUR. La alegerile din septembrie 2020, formațiunea condusă de George Simion a strâns doar 9% din voturi. Pe locul I se află PSD, care cumulează o intenție de vot de 34,3%. Formațiunea lui Ciolacu este însă pe o pantă descrescătoare, din octombrie, când a ajuns la guvernare. Foto: Facebook Remus Ștefureac PNL a coborât la 16,6%. Din iunie până acum, acest partid a pierdut zece procente din intenția de vot. Pentru USR ar vota 12,5% dintre alegători, arată sondajul INSCOP. Din octombrie, când a trecut în opoziție, acest partid staționează în preferințele electoratului. Datele INSCOP arată USR atinsese un vârf de popularitate în februarie 2021 - intenția de vot era de 16,5% - când abia ajunsese la guvernare. În septembrie, pe fondul conflictului cu PNL, doar 9,8% dintre cei chestionați de INSCOP ar mai fi votat cu USR. Citește și: Francisc Doboș, parohul Bisericii Franceze, șocat de factura la gaze, întreabă dacă să-și mai ia un job Nici un alt partid nu ar trece de pragul de vot. Foto: Facebook Remus Ștefureac Certurile îl favorizează pe Simion „Certurile dintre partidele coaliției aflate la guvernare pe fondul crizei facturilor la energie le afectează în mod direct intenția de vot. Deocamdată impactul este controlabil, dar problema riscă să devină o amenințare majoră dacă relația dintre PSD și PNL nu se va armoniza și cele două partide nu vin cu soluții în locul disputelor politice. După catastrofală criză politică de la finalul anului trecut, oamenii nu mai vor să audă de certuri politice și nu vor avea niciun pic de răbdare și niciun gram de toleranță pentru partidele care le vor provoca”, comentează, pe Facebook, sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP. El a apreciat că tensiunile din coaliție alimentează creșterea AUR. „Tensiunile din coaliție și întârzierea oferirii de soluții la probelemele sociale alimentează în continuare creșterea AUR. Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei observăm o creștere foarte puternică a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale și politice domestice/interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultra-populist”, mai arată sociologul.

Primarul din Câmpulung acuză PSD că a blocat spitalul
Eveniment

Primarul din Câmpulung acuză PSD că a blocat spitalul

Elena Lasconi atacă PSD de lipsa medicilor la spitalul din Câmpulung Muscel. Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi (USR), acuză PSD că a paralizat activitatea spitalului din localitate, care nu mai are niciun medic anestezist disponibil. "În încercarea disperată de a salva Spitalul Mioveni s-au sacrificat două spitale: cel din Curtea de Argeş şi Câmpulung. Începând de astăzi nu mai putem asigura nicio intervenţie chirurgicală, naşteri, nimic care necesită anestezie. Subliniez faptul că, Spitalul din Câmpulung este singurul din Argeş în care se asigură naşterile Covid prin Ordin de Ministru. După ce, prefectul a decis la presiunile PSD, detaşarea fără acord a unui anestezist de la Câmpulung am mai rămas cu un medic cu probleme de sănătate, dispus să vină de acasă pentru urgenţe majore. Astăzi a intrat în izolare iar noi am rămas 'în aer'", a scris Elena Lasconi marţi pe Facebook. Citește și: EXCLUSIV Afacerea „Piranha 5”, girată de generalul Nicolae Ciucă, clasată de DNA. Documente Ea face apel la prefectul Radu Perianu şi la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) să găsească o soluţie pentru a nu lăsa peste 120.000 de oameni fără asistenţă medicală. "O să trimit oficial o adresă către Ministerul Sănătăţii şi Preşedinţie pentru că mie nu îmi vine să cred că ministrul şi preşedintele ştiu ce abuzuri sunt în Argeş. Dacă ştiu şi acceptă o asemenea situaţie e grav. Nu se mai respectă dreptul la sănătate consimţit de Constituţia României. Asta înseamnă că un drept fundamental al omului este încălcat. Dacă lucrurile rămân cum dictează PSD o să ajungem la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi voi asigura sprijin tuturor muscelenilor cărora nu li s-au asigurat servicii medicale, inclusiv obţinerea de despăgubiri", a mai transmis Elena Lasconi. Elena Lasconi atacă PSD pentru lipsa medicilor Doi medici ATI de la spitalele din Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel au fost detaşaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, a anunţat, pe 18 ianuarie, prefectul Radu Perianu (PNL). Decizia a fost luată după o şedinţă cu toţi managerii de spitale din judeţ, în contextul în care exista pericolul închiderii, din lipsă de personal, a Secţiei ATI a Spitalului Mioveni, secţie care are 17 paturi. Potrivit datelor comunicate de prefect, în judeţ sunt 13 medici ATI - patru la SJU Piteşti, doi la Spitalul Mioveni şi şapte la celelalte unităţi spitaliceşti din Argeş. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale” "S-a luat legătura cu ei şi li s-a solicitat acceptul ca fiecare să efectueze trei gărzi pe lună la Spitalul de Urgenţă Piteşti ca să fie acoperit deficitul acolo şi să nu mai fie nevoie de cei doi ATI-işti de la Mioveni. Toţi au refuzat şi au invocat motive personale. Prin aplicarea dispoziţiilor legale a fost emisă de Direcţia de Sănătate Publică Argeş o decizie prin care, fără acordul lor, un specialist ATI de la Spitalul Câmpulung şi un specialist ATI de la Spitalul Curtea de Argeş au fost detaşaţi temporar, pentru o perioadă de 30 de zile, la Spitalul de Urgenţă din Piteşti", preciza Radu Perianu. El menţiona că la Câmpulung Muscel mai rămâne un singur medic ATI, iar în situaţii speciale, când există necesitatea ca un pacient să fie internat la terapie intensivă, să fie transferat la Piteşti. În ceea ce priveşte Spitalul Municipal Curtea de Argeş, Secţia ATI este în renovare. Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, acuza atunci că decizia este una politică şi nu este în interesul celor 120.000 de cetăţeni din zona de nord-est a judeţului. "Manevra e simplă: spitalul Mioveni este singurul spital din ţară construit de la zero cu bani de la stat şi singurul cu care se poate lăuda PSD pentru că toate celelalte promisiuni au fost minciuni gogonate. Nimeni nu a luat în calcul personalul medical. Dar s-a 'rezolvat' politic. Dacă PSD e la butoane în Argeş se poate orice, chiar dacă au de suferit peste 120 de mii de oameni. Aşa că, la Mioveni lucrează medici de la Spitalul Judeţean. În mod logic, nu ştiu de ce ar surprinde pe cineva, spitalul Judeţean a ajuns în imposibilitatea de a asigura gărzile. Dacă îşi ia medicii înapoi, se închide secţia ATI Mioveni, prin urmare pierde finanţarea, iar asta nu dă deloc bine la partid. Concluzie: îi călcăm pe cap pe cei din Câmpulung", a scris Elena Lasconi pe Facebook. Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu (PSD), afirmase anterior că Secţia ATI a spitalului din localitate ar urma să fie închisă dintr-o "frustrare tipic românească". "Prin deciziile de revocare a detaşărilor coordonatorilor secţiei ATI COVID de la Mioveni s-a reuşit contraperformanţa la care nu a ajuns o armată de adversari politici, nici măcar atunci când PSD era în opoziţie. Dar au reuşit, acum, prietenii. Nu concepem să renunţăm la acest proiect care funcţionează cu rezultate extraordinare şi în care s-au investit milioane de euro", scria Georgescu luni pe Facebook.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră