joi 30 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

tva

72 articole
Opinii

ANALIZĂ Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

Cât mai putem avea încredere în promisiunile guvernului Bolojan că va face și reforme? Fiindcă majorarea TVA-ului și a altor taxe și impozite nu înseamnă „reformă”. Am să vă prezint, sec, reformele promise și blocate (de PSD, dar nu numai...), plus acele reforme necesare, dar despre care nici măcar nu se vorbește. PSD este, fără îndoială, principalul responsabil de aceste întârzieri, dar se poate observa tăcerea complice a majorității peneliștilor și chiar și a USR. Ce „s-a promis” și nu s-a făcut: nu s-a tăiat subvenția uriașă către partide nici o restructurare a aparatului central, deși chiar președintele UDMR aprecia că se pot da afară 20% din bugetari concedierea a 10-13.000 de bugetari din administrația locală, blocată zeci sau sute de structuri administrative inutile, care se dublează unele pe altele și generează birocrație, continuă să existe Regia Protocolului de Stat, care asigură vile și mașini pentru nomenklatură, este păstrată intactă, în pofida promisiunilor PNL din campania din 2024 reforma pensiilor militarilor Reforme despre care nu se (mai) discută: relansarea luptei cu corupția reorganizarea administrativă, desființarea/comasarea comunelor cu câteva sute de locuitori publicarea declarațiilor de avere Alte probleme generate de înmlăștinirea coaliției: blocarea alegerilor la București Nu se mai discută/ nu se mai știe nimic concret despre jaloanele PNRR și cererea de plată numărul patru (până în noiembrie trebuie îndeplinite jaloanele restante din cererea trei) Renate Weber este în continuare Avocat al Poporului, deși mandatul i-a expirat. Florin Iordache este președinte la Consiliul Legislativ, mandatul său expiră în această toamnă președintele Nicușor Dan nu poate să numească noi șefi la SRI și SIE, are nevoie de votul majorității parlamentarilor La acest tablou trebuie adăugate așa-zisele reforme făcute până acum, de fapt pași mici și ineficienți: reformele din spitale: regulile de transparență impuse de la 1 octombrie sunt ignorate reformele din companiile de stat: PSD își menține clientela, ba chiar a făcut noi numiri scandaloase, precum Bogdan Mîndrescu. Conducerea Salrom, direct vinovată de dezastrul de la Praid nu poate fi schimbată. PSD căpușează industria de armament, în așteptarea contractelor bogate din programul SAFE Liderii coaliției sugerează că, după congresul PSD, situația se va debloca. Nu știu pe ce se bazează și de ce Sorin Grindeanu și-ar schimba atitudinea.  În sfârșit, majorările de taxe par că vor avea un efect mult mai dur asupra economiei decât se anticipa. Consumul scade puternic, statul nu colectează cât a anticipat - dincolo de faptul că la ANAF nu se vede nici o schimbare majoră - și se întrezărește un nou val de impozite majorate, în timp ce statul își menține cheltuielile uriașe și inutile.  Ce-i de făcut? Nu știu, este un joc foarte complicat, cu foarte mulți actori și ne lipsesc informațiile despre cabalele din interiorul acestor grupări dezorganizate numite PSD, PNL, UDMR și USR. Însă, dacă ar trebui să simplific, aș spune: curaj, Ilie Bolojan. Lumea s-a săturat de explicații, are nevoie de eroi. 

ANALIZĂ Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic
Ciolacu vrea să scoată USR de la guvernare și critică violent măsurile luate de Bolojan
Politică

Ciolacu vrea să scoată USR de la guvernare și critică violent măsurile luate de Bolojan

Fostul premier Marcel Ciolacu vrea să scoată USR de la guvernare și critică violent măsurile luate de Bolojan: „Cred că această coaliție și acest guvern ar funcționa mult mai bine fără USR. PSD-ul cu PNL-ul au un exercițiu de a guverna împreună. La acest moment, dacă nu se lămuresc unele lucruri, spre așa ceva ne îndreptăm”, a spus el, într-un interviu pentru Ionuț Cristache.  Citește și: Noul consilier prezidențial Valentin Naumescu scrie că președintele Donald Trump merită premiul Nobel El a susținut că USR-ul „emană răutate” și a cerut și ruperea alianței USR-PNL din primăria Capitalei.  Ciolacu vrea să scoată USR de la guvernare Pe de altă parte, Ciolacu a susținut că creșterea TVA a fost o greșeală fantastică, scrie Gândul. „Care va fi creșterea economică la sfârșitul anului? Păi o să ajungem într-o criză economică. Da, dar spre acest lucru duc toate cifrele. Am mărit TVA-ul? Dacă dăm jos inflația, inflația am luat-o la 10,3 și am lăsat-o la 5,5, și acum e aproape 10%. În 100 de zile, vedem o scădere la încasările de la TVA cu 3%, și ca pondere la PIB cu aproape 4,4%. Cu alte cuvinte, am crescut TVA-ul și am încasat mai puțin. Dar l-am acoperit din inflație”, a afirmat fostul premier.  „În dreptul cuvântului reformă, o să punem «concedieri colective». Când va mai vorbi despre reforme, lumea se va speria. Reformă înseamnă cu totul altceva. Nu s-a făcut nimic. Trei luni de zile am fost dușmanul public al României numărul unu. După ce ai zdruncinat din temelii toată România, după ce ai venit cu creșteri de taxe, măriri de TVA, ai ajuns la același deficit pe care îl avea Marcel Ciolacu”, a mai susținut fostul lider PSD. 

TVA, foarte probabil să crească până la 24% în 2026, avertizează economiștii (CFA)
Economie

TVA, foarte probabil să crească până la 24% în 2026, avertizează economiștii (CFA)

Majorarea TVA devine tot mai probabilă. România s-ar putea confrunta, începând cu 2026, cu o nouă creștere a taxei pe valoarea adăugată (TVA), avertizează Alexandra Smedoiu, vicepreședinta Asociației CFA România. Majorarea TVA devine tot mai probabilă Potrivit acesteia, statul ar putea majora cota actuală de 19% la 22% sau 23%, iar într-un scenariu pesimist, chiar la 24%, nivelul existent înainte de reducerea fiscală din 2016. Citește și: Record mondial: judecătoarea care amână de zece ani redactarea unei hotărâri. În trecut, ÎCCJ a salvat-o de la excludere Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de prezentare a raportului „FY2026 Macroeconomic Outlook”, publicat marți de Asociația CFA România. TVA, instrumentul preferat al statului pentru creșterea încasărilor „Dacă ne uităm la zona de cheltuieli, unde nu vom vedea reduceri consistente anul acesta, este clar că deficitul bugetar va rămâne ridicat. De aceea, nu cred că am văzut ultimele majorări de taxe. Probabil vor fi anunțate altele în decembrie, cu aplicabilitate din ianuarie 2026”, a explicat Alexandra Smedoiu. Vicepreședinta CFA România susține că statul se va concentra pe taxele indirecte, deoarece acestea aduc venituri rapide și ușor de colectat. „Nu ar fi exclus să mai vedem o creștere la TVA. Cota de 21% ar plasa România la media Uniunii Europene, dar există țări cu 24%. Noi am avut această cotă, deci o revenire nu ar fi imposibilă. Din contră, aș spune că este probabilă”, a precizat Smedoiu. Creșterea TVA ar putea alimenta inflația Deși o majorare a TVA ar ajuta statul să colecteze mai multe taxe, aceasta ar avea efecte directe asupra inflației. „Taxele indirecte sunt cea mai rapidă metodă de a aduce bani la buget, dar ele se reflectă imediat în prețuri. Din acest motiv, inflația va rămâne ridicată și în 2026”, a avertizat reprezentanta CFA România. Pe lângă TVA, Smedoiu anticipează noi creșteri ale accizelor, parțial determinate de obligațiile europene, dar și de nevoia de venituri suplimentare la buget. Impozitul progresiv, o temă posibilă după 2027 Alexandra Smedoiu a reamintit și că guvernul are în plan o reformă a impozitelor pe proprietate și, posibil, o nouă abordare privind impozitarea persoanelor fizice începând din 2026. Totuși, impozitul progresiv, intens discutat în mediul politic, ar putea deveni o realitate abia după 2027 sau 2028. „Totul depinde de contextul politic al următoarelor 12 luni. O impozitare mai mare înseamnă însă o scădere a investițiilor firmelor și o reducere a puterii de cumpărare a populației.  Chiar dacă salariul minim va crește, efectul real în economie va fi redus, pentru că există deja venituri suplimentare neimpozitate”, a explicat Smedoiu. Adrian Codirlașu: „România rămâne expusă riscului de retrogradare” La rândul său, Adrian Codirlașu, președintele CFA România, a declarat că, deși România a evitat o retrogradare a ratingului de țară în 2025, riscul persistă și pentru anul viitor. „România are cele mai mari deficite gemene – bugetar și de cont curent – dintre țările cu rating investment grade. Ce ne menține în această categorie este apartenența la UE și accesul la fondurile europene. Însă, dacă deficitul bugetar va continua să crească, riscul de downgrade rămâne real”, a avertizat Codirlașu. Raportul CFA România: o privire asupra anului 2026 Asociația CFA România a prezentat marți a doua ediție a raportului „FY2026 Macroeconomic Outlook”, un document ce include previziunile economice și fiscale pentru următorii doi ani. Experții CFA avertizează că România trebuie să adopte măsuri fiscale coerente și sustenabile, pentru a evita o deteriorare a ratingului de țară și o pierdere a încrederii investitorilor. Potrivit raportului, TVA-ul majorat, creșterea accizelor și reforma fiscală rămân principalele direcții prin care statul va încerca să stabilizeze finanțele publice – însă costul acestor măsuri va fi resimțit de întreaga economie.

Taxele vor mai crește, dacă ANAF nu îmbunătățește colectarea TVA, afirmă un consilier al guvernatorului BNR: „30% din TVA nu se încasează”
Economie

Taxele vor mai crește, dacă ANAF nu îmbunătățește colectarea TVA, afirmă un consilier al guvernatorului BNR: „30% din TVA nu se încasează”

Taxele vor mai crește, dacă ANAF nu îmbunătățește colectarea TVA, afirmă un consilier al guvernatorului BNR: „30% din TVA nu se încasează”, a arătat Eugen Rădulescu, într-un interviu pentru Antena 3.  Citește și: Pe modelul Dan Voiculescu, fugarii Sorin Oprescu și Ionel Arsene se pregătesc să scape de pedeapsă Rădulescu a invocat și faptul că un consilier al premierului Bolojan, Ionuț Dumitru, a spus că ANAF ar trebui desființat și reînființat, așa cum s-a petrecut în Grecia. Taxele vor mai crește, dacă ANAF nu îmbunătățește colectarea TVA „Primul lucru la care ne așteptăm este o schimbare este colectarea TVA. Nu e vorba numai de faptul că a crescut taxa pe valoare adăugată și că s-au eliminat niște reduceri de taxe, ceea ce este foarte bine, dar așteptăm să vedem că totuși vorbim despre un domeniu în care neîncasarea pe un an echivalează cu 50 de miliarde de lei. Ar trebui să avem 50 de miliarde mai mult. Asta înseamnă că 30% din TVA nu se încasează. Mă tem că este vorba, așa cum ați spus, și de rea-credință și de neputință. Cred că aici există experți mai buni decât mine. Eu sunt pe margine și pot doar să observ ce se întâmplă. Nu pot să-mi explic cum anume se poate întâmpla ca o țară să nu încaseze aproape o treime din TVA-ul căreia este datorat.  În cazul în care Guvernul va reuși cu acest ANAF, cu un alt ANAF, că se vorbea la un moment dat despre desființarea și reînființarea unei entități care să se ocupe de chestiunea asta, atunci, dacă avem această creștere semnificativă, nu un procent, două procente la încasarea TVA-ului, atunci avem o mare șansă ca să nu fie nevoie de alte majorări de impozite. Dacă nu se întâmplă asta, e inevitabil să se întâmple majorări de impozite”, a spus Rădulescu, la Antena 3.   

TVA va crește la 22% pentru a putea finanța războiul din Ucraina, potrivit unui proiect al Finanțelor de la Moscova
Internațional

TVA va crește la 22% pentru a putea finanța războiul din Ucraina, potrivit unui proiect al Finanțelor de la Moscova

Rusia majorează TVA pentru finanțarea războiului. Ministerul de Finanțe de la Moscova a anunțat miercuri că intenționează să majoreze taxa pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 22% începând de anul viitor. Măsura are ca scop acoperirea cheltuielilor militare generate de războiul din Ucraina, aflat în al patrulea an. Rusia majorează TVA pentru finanțarea războiului Președintele Vladimir Putin a semnalat săptămâna trecută că este favorabil unor majorări de taxe pentru a asigura finanțarea statului pe timp de război. Citește și: ANALIZĂ Trei luni de guvernare Bolojan: PSD a blocat toate reformele și reducerile de cheltuieli. Partidul lui Grindeanu, tot mai agresiv cu premierul El a amintit că Statele Unite au adoptat măsuri similare, crescând impozitele pentru cetățenii bogați în timpul războaielor din Coreea și Vietnam. Fonduri pentru apărare și securitate Potrivit ministerului, TVA-ul mai ridicat ar fi orientat în special spre apărare și securitate. În paralel, sunt luate în calcul și alte taxe suplimentare, inclusiv asupra companiilor din domeniul jocurilor de noroc. Obiectivele noului buget „Prioritatea strategică este de a asigura sprijin financiar pentru necesitățile de apărare și securitate ale țării și pentru asistența socială a familiilor celor care participă la operațiunea militară specială”, se arată într-un comunicat al ministerului. Autoritățile de la Moscova susțin că resursele suplimentare vor permite echiparea armatei cu arme și echipamente, plata salariilor militarilor, sprijinul pentru familiile acestora și modernizarea industriei de apărare. Ministerul de Finanțe afirmă că proiectul de buget al Rusiei pentru 2026 va fi „echilibrat și sustenabil”, în pofida presiunilor economice generate de conflict.

De ce a mărit Bolojan TVA-ul în ciuda promisiunii lui Nicușor Dan: au apărut date noi, spune președintele
Eveniment

De ce a mărit Bolojan TVA-ul în ciuda promisiunii lui Nicușor Dan: au apărut date noi, spune președintele

TVA - explicațiile lui Bolojan pentru președinte. Președintele Nicușor Dan a recunoscut luni seara că ar fi gestionat diferit unele măsuri adoptate de Guvern, însă a subliniat faptul că actuala coaliție a reușit să se armonizeze. Potrivit acestuia, pachetele de măsuri nu sunt perfecte, dar au fost necesare pentru a evita un derapaj al deficitului. TVA - explicațiile lui Bolojan pentru președinte Șeful statului a explicat că, deși inflația va afecta puterea de cumpărare a populației, lipsa unor măsuri urgente ar fi generat o situație și mai gravă. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Moșteanu (Apărare), întâlnire privată cu un om de afaceri bine conectat la Ambasada Rusiei. „Strâng informații de peste tot”, spune afaceristul În opinia sa, ignorarea deficitului ar fi dus la pierderea încrederii piețelor financiare și la o inflație și mai mare. Calendar economic până în 2028 Nicușor Dan a menționat că în 2026 deficitul ar putea fi stabilizat, România va intra în OECD și se va împrumuta mai ieftin. În 2027 ar urma să înceapă extracția gazelor din Marea Neagră, iar în 2028 să fie finalizată autostrada ce leagă portul Constanța de vestul Europei. Relația cu premierul Ilie Bolojan Întrebat despre neînțelegerile cu premierul Ilie Bolojan privind TVA-ul și pensionarea magistraților, președintele a afirmat că „nu mai e loc de umori personale”. El a precizat că nu regretă numirea lui Bolojan ca premier, considerând că a fost o alegere potrivită și necesară pentru stabilitatea coaliției.

Facturile astronomice ținute la secret pe care Bolojan le-a aflat după ce a ajuns premier și care ar fi dus deficitul la 11% din PIB - surse
Politică

Facturile astronomice ținute la secret pe care Bolojan le-a aflat după ce a ajuns premier și care ar fi dus deficitul la 11% din PIB - surse

Facturile astronomice ținute la secret pe care premierul Ilie Bolojan le-a aflat după ce a ajuns premier și care ar fi dus deficitul la 11% din PIB: circa 45 de miliarde de lei nu erau bugetați pentru 2025, afirmă surse politice. Citește și: Discursul lui Grindeanu la moțiunile AUR, atacuri în serie la Bolojan: „Românii nu ne-au ales pentru a flutura zilnic demisia” De exemplu, deși se știa că plățile la dobânzi vor fi de 52 de miliarde de lei, în 2025, în bugetul oferit Trezoreriei au fost prinși doar 42 de miliarde de lei.  Guvernul s-a temut să vorbească public despre aceste date - care erau cunoscute de un număr extrem de limitat de oameni din Guvern - de teama că imediat România va trece la categoria junk, fără alte discuții. Cu măsurile luate până acum, cabinetul Bolojan speră să reducă deficitul cu 3%, o măsură de o duritate fără precedent. Facturile astronomice ținute la secret pe care Bolojan le-a aflat după ce a ajuns premier Ce suprizie i-a lăsat guvernul Ciolacu lui Bolojan:  Prima notă de plată de care Bolojan a aflat a fost cea a contractelor ținute „secret” la CNI sau prin diverse contracte din cadrul programului Anghel Saligny, unde erau de plătit suplimentar, față de ceea ce se știa, circa cinci miliarde de lei A doua surpriză a fost a subbugetării plății dobâznilor la datoriile Guvernului, cu 13 miliarde de lei mai puțin decât era necesar.  A treia surpriză: supracontractarea cu 180% a proiectelor finanțate de UE. De obicei, acestea se supracontractează cu 110-120%, în caz că un proiect sau altul eșuează din diferite motive și trebuie înlocuit rapid. Guvernul ar avea de achitat facturi suplimentare de 12 miliarde de lei și acum caută soluții disperate cu ajutorul băncilor de stat.  TVA nereturnat de peste șase luni: alte cinci miliarde de lei.  Zece miliarde de lei, cofinanțări PNRR La un PIB estimat la 1.894 miliarde de lei (estimarea din iulie, sub cea din ianuarie, de 1.912 miliarde de lei) aceste facturi însumau circa 2,5% din PIB. Estimarea guvernului Bolojan, după ce a aflat de ele, a fost că vor duce deficitul la 11%. Datele nu au fost făcute publice imediat pentru că Executivul se temea că va fi imediat retrogradat la junk. Abia în ultimele zile, datele au început să fie comunicate creditorilor României. 

Mihai Tudose, premierul fără card și plagiator, spune că Bolojan nu știe economie
Politică

Mihai Tudose, premierul fără card și plagiator, spune că Bolojan nu știe economie

Mihai Tudose, ex-premierul PSD fără card și plagiator, spune că premierul PNL Ilie Bolojan nu știe economie. Tudose a susținut că el ar fi redus TVA-ul și a afirmat că i s-a făcut rău când a citit interviul lui Bolojan din Gândul: „Orice declarație de genul ăsta care influențează, cred că a fost o greșeală. Domnul Bolojan a venit cu această aură «Ilie reformatorul», dacă ești un foarte bun chirurg….poate nu e cazul să tai pe oricine”.  Citește și: EXCLUSIV Armata a blocat livrarea de blindate Piranha V invocând neoficial „neconformități”. Război rece între MApN și Economie Comisia de Etică a Academiei SRI a dat verdict de plagiat pentru teza lui Mihai Tudose și a propus retragerea titlului de doctor, însă hotărârea Comisiei de Etică a fost însă revocată în 2017 de Senatul Academiei SRI.  Pentru a evita un verdict de plagiat, Tudose a depus două solicitări la Ministerul Educației de a renunța la titlul de doctor. În 2017, el se lăuda că nu are card.  Mihai Tudose, premierul fără card și plagiator, spune că Bolojan nu știe economie „Bolojan nu ştie economie. Ar trebui cei din jurul lui să-i mai spună şi el să asculte şi să le implementăm. Eu vă spun că dacă aş veni mâine, aş face TVA-ul 15-17%. Şi 30 de ani puşcărie dacă furi un leu de la TVA. El se pricepe la administraţie”, a spus Mihai Tudose. „Noi am venit cu niște «linii roșii»: să nu creștem TVA, să nu mărim impozitele, să nu cumva să stopăm investițiile. Vreau ministrul să vină cu hârtia, să-și asume. A fost ieri la coaliție, a venit fără date. Suntem de acord cu Pachetul 2, dar de aici încolo nu facem un pas, următoarea chestie pe care o facem este pachetul de relansare economică. Înțeleg că intenționează să fie gata vineri (Pachetul 2). După ce va fi gata, a doua zi punem pe masă pachetul de relansare economică. Avem strategia economică pe care am adoptat-o. Cred că mâine avem forma finală pe noua arhitectură bugetară propusă. Este proiectul PSD care va fi pus pe masa coaliției, dar va trebui neapărat adoptat. Este condiția noastră de a rămâne în actuala formulă”, a mai afirmat fostul premier PSD, citat de Gândul. 

Iulie, ultimul bal imobiliar: vânzări uriașe înainte de creșterea TVA, dar piața se va contracta brusc
Eveniment

Iulie, ultimul bal imobiliar: vânzări uriașe înainte de creșterea TVA, dar piața se va contracta brusc

Iulie, vânzări record pe piața imobiliară. Luna iulie a adus vânzări record pe piața rezidențială din România, atât în București, cât și în marile orașe. Graba cumpărătorilor a fost determinată de eliminarea cotei reduse de TVA și de creșterea TVA standard de la 19% la 21%, aplicată din 1 august 2025. Iulie, vânzări record pe piața imobiliară În Capitală s-au vândut peste 5.000 de apartamente, a treia cea mai bună performanță din ultimii doi ani și jumătate. Citește și: ANALIZĂ De ce Putin nu va renunța niciodată la Donbas: obsesie imperială, resurse enorme, regiune strategică Aproape jumătate dintre tranzacții s-au înregistrat în Sectoarele 3 și 6. La Cluj-Napoca, vânzările au depășit 1.000 de unități, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani și jumătate. Diferențe regionale semnificative pe piața imobiliară Analiza Colliers arată că, în primele șapte luni din 2025, Bucureștiul și Timișoara au scăderi moderate, iar Iașiul a pierdut 25% față de 2024. În schimb, Cluj-Napoca marchează o creștere solidă de 14%, iar la nivel național piața rămâne aproape de nivelul anului trecut. Efectul pre-contractelor și fereastra de oportunitate Numeroase pre-contracte semnate până la 1 august 2025 au permis cumpărătorilor să beneficieze de cota redusă de TVA, dacă livrarea locuinței se face până la 1 august 2026. Această „fereastră de oportunitate” a accelerat negocierile și a schimbat dinamica vânzărilor, care altădată atingeau vârfuri în decembrie. Cumpărători de locuințe pentru uz propriu Potrivit cercetării, cei mai mulți cumpărători au fost persoane fizice care au achiziționat pentru uz propriu, nu investitori. Legea din 2023 permite achiziția unei singure locuințe cu TVA redusă, ceea ce a limitat speculațiile pe piață. Creșterea TVA pune presiune pe prețuri Specialiștii avertizează că majorarea TVA va aduce presiune asupra prețurilor. Impactul real depinde de raportul cerere-ofertă și de măsura în care dezvoltatorii vor absorbi costurile suplimentare. Unii dezvoltatori au anunțat că vor acoperi parțial sau integral creșterea TVA până la finalul anului. Provocări viitoare pentru cumpărători și dezvoltatori Deși iulie a adus un vârf spectaculos, specialiștii avertizează că acesta ar putea fi ultimul pe termen scurt. Noile taxe, creșterea impozitelor și încetinirea economiei vor afecta cererea. În acest context, costul total al unei locuințe – de la prețul de achiziție până la întreținere și impozite – va conta tot mai mult în alegerea dintre cumpărare și închiriere.

Schimbarea cotei de TVA a blocat aplicațiile multor farmacii, care au rămas închise
Eveniment

Schimbarea cotei de TVA a blocat aplicațiile multor farmacii, care au rămas închise

TVA schimbat, farmacii închise pentru actualizare. Modificarea cotei de TVA a blocat activitatea mai multor farmacii din Iași, care au fost închise temporar pentru actualizarea manuală a prețurilor. TVA schimbat, farmacii închise pentru actualizare Farmaciile au trebuit să schimbe etichetele de pe sute de cutii de medicamente, ca urmare a ajustării prețului de referință național. Citește și: Schimbare radicală la emiterea cărții electronice de identitate, după nenumărate critici Deși ușile au fost închise pentru clienți, angajații au lucrat intens în interior pentru a evita sancțiuni din partea Protecției Consumatorilor. Problemele tehnice ale sistemelor informatice au accentuat haosul, mai ales în lanțurile mari de farmacii, unde stocurile sunt vaste. Continuarea, în Ziarul de Iași

Kovesi acuză autoritățile române că ignoră frauda masivă cu TVA. Mafiile chinezești și italiene, implicate
Eveniment

Kovesi acuză autoritățile române că ignoră frauda masivă cu TVA. Mafiile chinezești și italiene, implicate

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, acuză autoritățile române că ignoră frauda cu TVA: „Aș vrea ca procurorul general sau șeful DNA să mă contrazică și să spună că mii de dosare sunt în lucru cu frauda cu TVA, dar atunci aș avea o altă problemă, pentru că dosarele nu ajung la Parchetul European. Dar cred că, în general, aceste dosare nu sunt raportate poliției, nu sunt raportate procurorilor”, a spus ea, într-un interviu pentru Libertatea. Citește și: Cine administrează banii luați de la pensionari pentru CNAS: ex-general SRI, medic PNL, personaje fără CV Kovesi acuză autoritățile române că ignoră frauda cu TVA În interviu, șefa Parchetului European a mai susținut că mafiile chinezești și italiene sunt implicate în fraudele cu TVA din România. „România nu este un teritoriu fertil doar pentru mafia italiană, este și pentru mafia chineză. Ce vedem ca și fenomen îngrijorător sunt grupările din state terțe care practic invadează Europa. Pentru că acum, sigur, toată lumea știe de mafia italiană.  Dar când ne uităm, în general, la toate fraudele cu TVA, aș putea să spun că grupurile organizate și mafiile nu mai sunt naționale, ele sunt complexe, ai toate naționalitățile acolo, și din spațiul Uniunii Europene, dar și din afara lui”, a arătat Kovesi.  În interviu, ea a amintit că România are cel mai mare deficitr de încasare a TVA-ului și a discutat această problemă la ministerul de Finanțe și la ANAF. „Acum mie mi-e foarte greu să evaluez: fie aceste dosare n-au fost descoperite, fie n-au fost trimise la Parchetul European. Pentru că aici există doar două variante: fie nu vor să descopere, fie rea-credință, fie altceva, fie nu știu cum să o facă. Deci altă explicație nu există.   Noi am avut mai multe discuții la Ministerul Finanțelor și cu conducerea ANAF, în care am explicat aceste lucruri, să vedem dacă lucrurile se vor îmbunătăți. Pentru că tu nu poți să pretinzi că totul este perfect în România, când noi vedem din dosare pe care le investigăm în alte state că se întâmplă ceva în România, fie sunt tranzacții suspecte, fie sunt companii fictive, fie sunt importuri ce sunt fictive”, a explicat fosta șefă a DNA. 

Nicușor Dan, critici voalate către Bolojan: Angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA nu va crește
Eveniment

Nicușor Dan, critici voalate către Bolojan: Angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA nu va crește

Nicușor Dan îl critică pe Bolojan. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, în conferinţa de presă de la Cotroceni că România putea trece peste această perioadă fără majorarea TVA Nicușor Dan îl critică pe Bolojan În conferința de presă Nicușor Dan a afirmat: Citește și: Președintele CJ Cluj anunță că nu mai este „parte” a PNL: „A fost sufocat de trădători de serviciu” "Pe chestiunea TVA, angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA nu va crește Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA era nevoie de un set de măsuri cu Comisia, cu agențiile de rating și această măsură putea să nu fie luată" De asemenea, președintele României a afirmat: "În acea lună înainte de numirea premierului, m-am uitat pe foarte multe date financiare și în cunoștință de cauză am avut această discuție cu coaliția și premierul desemnat și asta a fost înțelegerea la momentul formării guvernului. Pentru ca corecțiile să fie făcute cu menținerea TVA la 19 % era nevoie de un complex de măsuri. Din momentul în care am numit guvernul cu această condiție toate discuțiile, măsuri au intrat în atributul guvernului."

Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale și explică de ce mai întâi a majorat impozitele
Politică

Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale și explică de ce mai întâi a majorat impozitele

Premierul PNL Ilie Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale și explică de ce mai întâi a majorat impozitele: “Nu am avut timp, pentru că mâine este un consiliu al miniștrilor de finanțe. Ministrul Nazare a plecat deja în această seară spre Bruxelles, iar unul din punctele de pe ordinea de zi este o evaluare a României cu privire la modul în care țara își respectă angajamentele fiscale, nu pentru că ne-a obligat CE, ci pentru că asta înseamnă o bună guvernare, a opri deficitul și a putea accesa fonduri europene“.  Citește și: Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție. Dezvăluiri din rechizitoriul cazului Hideg Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale Bolojan a amintit că reforma pensiilor speciale este un jalon PNRR. “Una dintre condițiile actuale este tocmai reforma pensiilor speciale. În pachetul al doilea, care urmează să fie implementat la sfârșitul lunii iulie, după ce renegociem cu Comisia Europeană prioritizarea proiectelor finanțate din fonduri europene, această măsură va fi inclusă. Astfel, vom corecta o inechitate socială, recunoscută și de Comisia Europeană. Nu facem acest lucru doar pentru a primi finanțări, ci pentru că este o necesitate și un semn de respect față de oamenii care muncesc în țara noastră“, a susținut premierul.  231 de milioane de euro vor fi tăiați din PNRR dacă nu rezolvăm problema pensiilor speciale, a spus fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la o audiere în Parlament, în aprilie.  Milioane de euro vor fi tăiați din PNRR dacă nu rezolvăm problema pensiilor speciale „Sunt în lucru două variante. Varianta în care peste un anumit prag al pensiilor se va impune un anumit procent de impozitare a veniturilor, dar această măsură este parte a pachetului de măsuri pentru reforma fiscală, pentru că avem şi un jalon în ceea ce priveşte reforma fiscală. Acest prag urmează să fie discutat în funcţie de simulările pe care le avem la Ministerul de Finanţe, pentru că echitatea priveşte cât ia în mână un magistrat raportat la ceilalţi beneficiari din sistemul public de pensii. (...) A doua variantă este cea pe care experţii Băncii Mondiale au elaborat-o în ceea ce priveşte procentul care se primeşte sub formă de pensie din venit la data pensionării. Acum este 85% din acest venit brut realizat şi stagiul de cotizare luat în calcul este de 5 ani. În acest context discutăm de un procent şi un stagiu de cotizare ajustat, dar şi aici trebuie să definitivăm simulările împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene", a explicat Boloș, în aprilie.  Demnitarul a arătat că România are șase luni să rezolve această problemă sau va pierde banii.   

Toate măsurile fiscale asumate de Guvernul Bolojan: TVA mai mare, accize majorate, noi taxe, salarii bugetare înghețate
Eveniment

Toate măsurile fiscale asumate de Guvernul Bolojan: TVA mai mare, accize majorate, noi taxe, salarii bugetare înghețate

Guvernul și-a asumat noile măsuri fiscale. Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea pe un pachet amplu de măsuri fiscale, ce vor intra în vigoare treptat, începând cu 1 august 2025. Printre cele mai importante decizii se numără creșterea TVA, introducerea de contribuții suplimentare pentru pensionari și persoanele cu venituri reduse, precum și majorări de taxe în domeniile bancar și al jocurilor de noroc. Guvernul și-a asumat noile măsuri fiscale Începând cu 1 august 2025, cota standard de TVA va crește de la 19% la 21%. Citește și: Bonus astronomic pentru un ex-director la Aeroporturi București, recrutat de la firmă de copiatoare. Nu făcea mai nimic, se uita la cinci “indicatori cheie“ Totodată, singura cotă redusă va fi de 11%, aplicabilă pentru: alimente și medicamente, manuale și lemne de foc, apă, canalizare, acces la muzee și instituții culturale. Pensionarii cu venituri peste 3.000 lei, obligați să plătească CASS Tot din august, pensionarii care încasează peste 3.000 lei lunar vor plăti contribuția la sănătate de 10%, dar doar pentru suma care depășește acest prag. Aceeași cotă de 10% CASS se va aplica și următoarelor categorii: persoane aflate în concediu de creștere a copilului, șomeri, beneficiari ai venitului minim de incluziune. Fără coasigurare Cei care beneficiau anterior de coasigurare și nu au venituri impozabile vor fi nevoiți să se asigure opțional, prin plata unei contribuții echivalente cu 6 salarii minime brute pe economie. În prezent, aceasta sumă este de 2.430 de lei. Accize mai mari pentru carburanți și băuturi alcoolice Accizele vor crește cu 10% din luna august 2025, ceea ce va duce la scumpirea carburanților și a băuturilor alcoolice. Măsura este justificată de Guvern prin nevoia de echilibrare a bugetului public. Bursele școlare, restricționate Conform noilor măsuri, bursele școlare vor fi acordate doar pentru maximum 15% dintre elevii unei clase, cu condiția ca aceștia să aibă media de cel puțin 9. Pentru studenți, valoarea bursei va fi echivalentul a 10% din salariul minim net garantat, și va fi acordată doar celor înscriși la zi pe locuri finanțate de la bugetul de stat. Mamele minore care se reîntorc într-o formă de învățământ vor beneficia de o bursă lunară de 700 lei, pe toată perioada activităților didactice, cu condiția să frecventeze orele de curs. Taxe mai mari pentru jocurile de noroc și bănci Veniturile obținute de participanți la jocuri de noroc vor fi impozitate la sursă, la fiecare plată. Impozitarea se va face pe venitul brut, conform unui barem progresiv. Instituțiile bancare vor plăti un impozit suplimentar pe cifra de afaceri: 2%, între 1 ianuarie și 30 iunie 2025, 4%, între 1 iulie – 31 decembrie 2025, 4%, pe tot parcursul anului 2026. O excepție prevede aplicarea unei cote de 2%, în unele cazuri, în perioada iulie-decembrie 2026. Impozitul pe dividende crește la 16% din 2026 De la 1 ianuarie 2026, impozitul pe dividende va fi majorat de la 10% la 16%. Se aplică pentru dividendele brute distribuite între persoane juridice române. Plata se face până pe 25 ale lunii următoare distribuirii. Înghețarea salariilor și pensiilor în sectorul public Începând cu anul 2026, Guvernul va îngheța salariile și pensiile din sistemul public, va limita angajările la stat și va reduce sporurile nejustificate. Măsurile vin în contextul angajamentelor de consolidare fiscală.

TVA-ul pentru medicamente rămâne la nivel minim, anunță ministrul Sănătății
Eveniment

TVA-ul pentru medicamente rămâne la nivel minim, anunță ministrul Sănătății

TVA-ul pentru medicamente, la nivel minim. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, într-o intervenție la Digi24, că TVA-ul aplicat medicamentelor va rămâne la valoarea minimă, chiar dacă alte categorii de produse și servicii vor fi afectate de majorări fiscale. TVA-ul pentru medicamente, la nivel minim Rogobete a explicat că medicamentele sunt împărțite în două mari categorii. Citește și: Megașpaga acordată pe șest de guvernul Ciolacu poliției, serviciilor secrete și Armatei în 2024 și care a aruncat în aer deficitul bugetar Există medicamente eliberate pe bază de rețetă și medicamente OTC (fără prescripție medicală). Pentru ambele categorii, TVA-ul nu va crește semnificativ: „Este în programul de guvernare acest lucru. Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a afirmat ministrul. Posibile modificări moderate Ministrul nu a precizat valoarea exactă a viitoarei cote de TVA, dar a menționat că TVA-ul de 9% fie se menține, fie ar putea crește cu 1 sau 2 puncte procentuale. Totuși, chiar în cazul unei ajustări, TVA-ul pentru medicamente va rămâne printre cele mai reduse, pentru a nu afecta accesul pacienților la tratamente. Reducerea sporurilor pentru personalul TESA din spitale În cadrul aceleiași declarații, Alexandru Rogobete a abordat și subiectul reducerii sporurilor pentru condiții vătămătoare în rândul personalului TESA (tehnic, economic și administrativ) din spitale. Ministrul a precizat că reducerea nu va fi una agresivă, sporul mediu la nivel național este în prezent de 400 lei și va fi redus la 300 lei. „Aceste persoane vor suferi o reducere a veniturilor, dar ea nu va fi atât de agresivă”, a transmis oficialul.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră