vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 08 iulie 2025

Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale și explică de ce mai întâi a majorat impozitele

Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale Foto: Facebook
Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale Foto: Facebook

Premierul PNL Ilie Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale și explică de ce mai întâi a majorat impozitele: “Nu am avut timp, pentru că mâine este un consiliu al miniștrilor de finanțe. Ministrul Nazare a plecat deja în această seară spre Bruxelles, iar unul din punctele de pe ordinea de zi este o evaluare a României cu privire la modul în care țara își respectă angajamentele fiscale, nu pentru că ne-a obligat CE, ci pentru că asta înseamnă o bună guvernare, a opri deficitul și a putea accesa fonduri europene“. 

Citește și: Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție. Dezvăluiri din rechizitoriul cazului Hideg

Bolojan promite că, la final de iulie, taie pensiile speciale

Bolojan a amintit că reforma pensiilor speciale este un jalon PNRR.

“Una dintre condițiile actuale este tocmai reforma pensiilor speciale. În pachetul al doilea, care urmează să fie implementat la sfârșitul lunii iulie, după ce renegociem cu Comisia Europeană prioritizarea proiectelor finanțate din fonduri europene, această măsură va fi inclusă.

Astfel, vom corecta o inechitate socială, recunoscută și de Comisia Europeană. Nu facem acest lucru doar pentru a primi finanțări, ci pentru că este o necesitate și un semn de respect față de oamenii care muncesc în țara noastră“, a susținut premierul. 

231 de milioane de euro vor fi tăiați din PNRR dacă nu rezolvăm problema pensiilor speciale, a spus fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la o audiere în Parlament, în aprilie. 

Milioane de euro vor fi tăiați din PNRR dacă nu rezolvăm problema pensiilor speciale

„Sunt în lucru două variante.

Varianta în care peste un anumit prag al pensiilor se va impune un anumit procent de impozitare a veniturilor, dar această măsură este parte a pachetului de măsuri pentru reforma fiscală, pentru că avem şi un jalon în ceea ce priveşte reforma fiscală. Acest prag urmează să fie discutat în funcţie de simulările pe care le avem la Ministerul de Finanţe, pentru că echitatea priveşte cât ia în mână un magistrat raportat la ceilalţi beneficiari din sistemul public de pensii. (...)

A doua variantă este cea pe care experţii Băncii Mondiale au elaborat-o în ceea ce priveşte procentul care se primeşte sub formă de pensie din venit la data pensionării. Acum este 85% din acest venit brut realizat şi stagiul de cotizare luat în calcul este de 5 ani. În acest context discutăm de un procent şi un stagiu de cotizare ajustat, dar şi aici trebuie să definitivăm simulările împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene", a explicat Boloș, în aprilie. 

Demnitarul a arătat că România are șase luni să rezolve această problemă sau va pierde banii. 

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră