marți 20 mai
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: port

23 articole
Investigații

Gazprom, influență subterană în portul Constanța

NIS Petrol, o filială românească a gigantului Gazprom, se află în centrul unui scandal de spionaj de amploare. Patru cetățeni străini și români sunt acuzați de procurorii DIICOT de divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice. Ancheta ar viza transmiterea ilegală de informații privind zăcăminte de țiței din România. În urmă cu zece ani, NIS Petrol a apelat la serviciile notariale ale Ioanei Băsescu, fiica președintelui de atunci al României, Traian Băsescu. Gazprom, influență subterană în portul Constanța: cea mai mare companie energetică din Rusia derulează afaceri cu gaze naturale, carburanți și bunkeraj estimate la peste 400 milioane de euro în România. Alexei Miller, șeful gigantului rusesc, considerat „generalul” lui Vladimir Putin care conduce războiul energetic, nu a fost inclus pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, deși a șantajat direct comunitatea europeană. Chiar dacă UE s-a arătat indulgentă din cauza dependenței de gazul rusesc, SUA l-a inclus pe lista neagră de sancțiuni. Gaz rusesc de 945 de milioane de lei România a importat de la începutul anului în jur de trei milioane de metri cubi de gaz pe zi de la Gazprom, prin intermediul filialei locale Wiee România. Dar, în ultima perioadă, Gazprom a redus la 10% livrările de gaz către Transgaz. Gazele rusești ajung în România prin gazoductul Turkstream, prin Bulgaria. Datele de la Registrul Comerțului arată că firma Wiee România este deținută Gazprom Schweiz AG, filiala elvețiană a gigantului rus. La conducerea companiei din România se află Oleg Slafman. În ultimul an fiscal, Wiee România a avut o cifră de afaceri de peste 945 milioane lei și un profit net de peste 46 de milioane de lei. Benzinăriile Gazprom, afaceri de 570 milioane de lei Gazprom a intrat în urmă cu zece ani și pe piața carburanților din România, prin intermediul companiei NIS Petrol din Serbia. În acel an, la conducerea țării se afla președintele Traian Băsescu. Compania controlată de Gazprom a apelat pentru serviciile de notariat la cabinetul Ionei Băsescu, fiica președintelui. Vadim Smirnov, directorul general al NIS Petrol, spunea că la cabinetul Ioanei Băsescu au fost întocmite șase contracte, dar că ar fi aflat că este fiica președintelui de la televizor. Planurile companiei NIS Petrol erau de a atinge o cotă de piață de cel puțin 10% după anul 2015, respectiv să ajungă la 120 de stații de carburant. Însă de atunci au trecut aproape zece ani, iar compania are doar 19 stații care operează sub brandul Gazprom. NIS Petrol este deținută de NIS A.D Novi Sad, care la rândul ei este deținută în proporție de 56,15% de Gazpromneft. Compania sârbească a cumpărat la finalul anului 2012 o parte din OMV Bosnia – Herțegovina. Adică un terminal de combustibil, 28 de stații de alimentare și sediul central din Sarajevo. Datele financiare ale NIS Petrol arată că în anul fiscal 2021 a avut o cifră de afaceri netă de aproximativ 570 milioane de lei și pierderi de peste 106 milioane lei. Însă are active imobilizate de peste 506 milioane lei. Spionaj prin firma controlată de Gazprom Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că în data de 3 octombrie 2022 a efectuat nouă percheziții în București și Timișoara, parte din acestea la sediul și punctele de lucru ale companiei NIS Petrol. Ancheta vizează „comiterea infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice”. Ancheta ar viza transmiterea ilegală de informații privind zăcăminte de țiței din România. Compania NIS exploatează șase perimetre de petrol și gaze, în județele Bihor și Timiș. Petrolul extras din România este exportat în Serbia. Citește și: Putin, cu spatele la zid: probleme mari în Ucraina, neliniște în Rusia, fără ajutor din China. Poate deveni „periculos și nesăbuit”, avertizează CIA Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în urma percheziițiilor, patru cetățeni străini și români au fost acuzați de comiterea infracțiunilor de „divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice”. Anchetatorii susțin că informațiile despre rezervele minerale din România au fost transmise către o firmă din același consorțiu din Serbia. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, prietenul fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, a declarat pentru Euronews Serbia că „este important să subliniez că nu există cetăţeni sârbi, nu are nimic de-a face cu noi. Sunt în mare parte ruşi, dar vom cere mai multe informaţii de la Poliţia Română”. Gazprom, influență subterană în portul Constanța Gazprom Neft, prin divizia de bunkeraj Gazpromneft Marine Bunker, a cumpărat în anul 2013 Marine Bunker Balkan SA de la Unicom Holding, companie controlată de Constantin Iavorski, fost ministru al energiei în Republica Moldova. Firma lui Iavorski opera activitatea de buncheraj în Portul Constanța pentru navele aflate în Marea Neagră. Anul trecut, Gazpromneft Marine Bunker Balkan a avut o cifră de afaceri de peste 357 milioane lei și pierderi de aproape 70.000 de lei. Legăturile lui Iavorski cu Moscova sunt de notorietate. El a lucrat pentru firma Runicon SA, din Elveția, controlată de către oligarhul rus Roman Abramovici, patronul echipei de fotbal Chelsea, din Londra. Runicon a fost implicată într-un scandal legat de deturnarea a 17,5 milioane euro, bani care aparțineau Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Abramovici este considerat unul dintre cei mai puternici afaceriști ruși, în special pentru legăturile lui cu foști ofițeri KGB și președintele Vladimir Putin. La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să nu îl includă pe oligarhul Roman Abramovici pe lista neagră de sancțiuni. UE nu cedează șantajului Gazprom Alexei Miller, șeful Gazprom pe care Wall Strett Journal îl descrie ca „generalul” lui Vladimir Putin care conduce războiul energetic cu Europa, nu a fost inclus pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene. Chiar dacă a purtat propriul război economic împotriva Ucrainei. Compania Gazprom, sub conducerea lui Alexei Miller, a anunțat la finalul lunii aprilie că va întrerupe livrările de gaze către anumite state ale UE. „Anunțul Gazprom privind oprirea unilaterală a livrării de gaze către anumite state membre ale UE reprezintă o altă provocare din partea Kremlinului. Dar utilizarea de către Kremlin a combustibililor fosili pentru a încerca să ne șantajeze nu ne surprinde deloc. (…) Acest ultim demers agresiv al Rusiei ne reamintește încă o dată că trebuie să colaborăm cu parteneri de încredere și să ne construim independența energetică”, spunea Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Gazprom, influență subterană în portul Constanța (sursa: kremlin.ru)
Deputat PSD, Horia Țuțuianu, care își bate joc de aliații din PNL Foto: Facebook
Politică

Deputat PSD bate joc aliații PNL

Încă un deputat PSD care își bate joc de aliații din PNL: „S-a încins tărâța liberală!”, a scris, pe Facebook, Marius Horia Țuțuianu. Acesta este deputat de Constanța și a apărat decizia PSD de a schimba conducerea portului. Deputat PSD care își bate joc de aliații din PNL „Căldură mare mon cher! S-a încins tărâța liberală! Dau în clocot neuronii și sinapsele PNL-iste! Atât de tare, că nu se dumiresc de ce a fost schimbat directorul general de la Compania Națională Administrația Porturilor Constanța. Este așa de greu pentru acești “stimabili” să se dumirească, în condițiile în care mandatul directorului CNAPMC a expirat din data de 15 august? Sincer vorbind, nici nu putem să avem pretenții de la cei trei specialiști de la PNL Constanța, care s-au dovedit a fi incapabili să vadă că activitatea din Portul Constanța a fost bramburită la momentul la care navele și tirurile încărcate cu cereale l-au luat cu asalt! Să fi avut, oare, Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu și te miri ce alți “specialiști” orbul găinii liberale, de nu au văzut imaginile cu vapoarele ancorate în radă pentru că nu aveau loc la chei? Sau, poate, purtau ochelari de cal PNL-ist atunci când, identificat fiind locul, au trecut săptămâni bune până când au fost trasate niște dungi pentru amenajarea unei parcări la Poarta 9. Timp în care sute de tiruri au așteptat ore în șir ca să ajung în port, formându-se cozi inclusiv pe autostrada care duce spre Portul Constanța! Ca să nu mai spunem și că cealaltă parcare se află, de mai bine de două luni, în faza… documentaţiilor”, a susținut Țuțuianu. Ciolacu: portul, un dezastru Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a apărat decizia de schimbare a directorului portului Constanța. „Categoric lucrurile nu funcționează cel puțin când am fost eu cu domnul ministru, nu funcționau cum ne-am fi dorit să funcționeze lucrurile în Portul Constanța. Unde este problema? Era Portul Constanța vreo oglindă? Era totul ok? Eu îmi aduc aminte că am găsit un dezastru”, a spus Ciolacu. În iunie, el vorbea despre „tiriplicii” din PNL, fără să-i nominalizeze însă: „„M-am săturat, eu nu sunt pompier de serviciu. Am fost pompier după două guvernari de dreaptadezastruoase. (...) M-am săturat la fiecare discuție așezată, să apară tot felul de tiriplici care vin și își dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei, cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică care nu mai există”.

Rusia recunoaște că a atacat Odesa Foto: Twitter
Eveniment

Rusia recunoaște că a atacat Odesa

După ce, inițial, a negat, acum Rusia recunoaște că a atacat Odesa. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a afirmat duminică că rachete ruseşti au distrus cu o zi înainte infrastructuri militare în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene. Vineri, Rusia a semnat un acord care ar permite exporturile de cereale din porturile ucrainene. Sâmbătă, a bombardat Odesa, dar a negat acest fapt. Duminică, a recunoscut că a atacat Rusia recunoaște că a atacat Odesa „Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară în portul Odesa, cu o lovitură de înaltă precizie”, a scris Maria Zaharova pe contul său Telegram, ca răspuns la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în care spunea că aceste lovituri au distrus posibilitatea unui dialog sau un acord cu Moscova. Russian army attacked Odesa sea port with 4 Kaliber missiles, 2 were shot down by air defense - South Operative Command https://t.co/zx34TA4Vuh #Ukraine pic.twitter.com/dNV8rjBn2t— Liveuamap (@Liveuamap) July 23, 2022 După aceste atacuri asupra Odesei, Ucraina l-a acuzat pe Vladimir Putin că a „scuipat în faţă” ONU şi Turcia şi că a compromis aplicarea acordului semnat vineri privind reluarea exporturilor de cereale blocate de dispută. Citește și: Orbán Viktor, discurs pro-rus în România, la Băile Tușnad, parcă scris la Kremlin: Occidentul a greșit, Ucraina nu va câștiga războiul cu armament american, Lavrov are dreptate Sâmbătă, Rusia a negat însă Turciei că a fost implicată în aceste lovituri: „Ruşii ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac şi că examinează problema foarte atent”, a dat asigurări ministrul turc al Apărării Hulusi Akar. Displaying traditional Russian?? cynicism: Following the signing of the agreement to export grains from Ukraine?? yesterday, Russia today attacked the Odessa (Odesa) port from which Ukraine?? exports said grains. pic.twitter.com/UDsCSavbG9— Jason Jay Smart (@officejjsmart) July 23, 2022 Potrivit purtătorului de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, două rachete au lovit portul Odesa, iar alte două au fost doborâte de apărarea antiaeriană înainte de a-şi atinge ţinta.

Accident chimic într-un port din Iordania (sursa: Captura youtube)
Internațional

Accident chimic într-un port din Iordania

Accident chimic într-un port din Iordania. Zece persoane au murit şi alte 251 au fost rănite în urma unei scurgeri de gaze toxice dintr-un rezervor de depozitare în portul Aqaba, din Iordania, a relatat luni televiziunea de stat, în timp ce autorităţile le-au cerut locuitorilor să închidă ferestrele şi să rămână în case. Scurgerea de gaze s-a produs după ce un rezervor plin cu gaz toxic a căzut în timpul transportului, a declarat purtătorul de cuvânt al direcţiei de siguranţă publică, potrivit agenţiei de ştiri de stat Petra. Accident chimic într-un port din Iordania Un videoclip postat pe pagina de Twitter a televiziunii de stat a arătat un rezervor de depozitare când cădea în timpul transportului şi se trântea de puntea unei nave. Se pot observa gaze de culoare galbenă care se ridică în aer în timp ce oamenii fug. Citește și: Zelenski îl provoacă pe Putin în problema transnistreană: sugerează că, dacă rușii staționați la Tiraspol atacă Moldova, Kievul îi poate anihila militar „cât ai pocni din degete” Autorităţile sanitare ale oraşului le-au cerut locuitorilor să-şi închidă ferestrele şi să rămână în case, potrivit televiziunii de stat. https://www.youtube.com/watch?v=daTvyjt--0o&t=52s&ab_channel=TopTVCanada Echipele specializate încă se ocupă de incident, a postat serviciul de apărare civilă pe pagina sa de Facebook. Avioane de evacuare au fost trimise în Aqaba, a precizat televiziunea de stat, potrivit Agerpres. Premierul Bisher al-Khasawneh se află în drum spre Aqaba, potrivit televiziunii de stat. De asemenea, Al-Khasawneh a format o echipă care să ancheteze incidentul, condusă de ministrul de Interne, a menţionat Ministerul Informaţiilor.

Viktor Orban provoacă un nou scandal Foto: Facebook Viktor Orban
Internațional

Viktor Orban provoacă un nou scandal

Premierul Ungariei, Viktor Orban, provoacă un nou scandal: croații, supărați după ce acesta a spus că Ungariei i-au fost „luate” porturile la Adriatica. Orban încerca să explice astfel motivul pentru care țara sa se opune stopării importurilor de petrol din Rusia. „Cei care au mare și porturi sunt capabili să aducă petrol pe petroliere (...) Dacă nu ni le-ar fi luat, am avea și noi un port”, a spus premierul Ungariei. Viktor Orban provoacă un nou scandal „Spectrul iredentismului maghiar vine într-un moment în care fostul aliat al lui Orban, președintele rus Vladimir Putin, a ordonat o invazie a Ucrainei și încearcă să ocupe teritorii în est și sud. Orban s-a ciocnit de partenerii săi din UE în legătură cu livrarea de arme către Kiev și interzicerea achizițiilor de petrol rusești. El l-a etichetat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept adversar”, comentează Bloomberg. #Hungary's PM Orbán complained about #Croatia who allegedly "took Hungary its access to the sea". Orbán proves again to be a dangerous nationalist who destabilizes the Western Balkans.— Nedad Memić ?? (@NedadMemic) May 10, 2022 Croația a condamnat remarcile lui Orban. „Condamnăm orice aspirație teritorială împotriva altor țări suverane”, a afirmat ministerul de Externe al Croației. Guvernul l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Zagreb în legătură cu aceste comentarii. Ulterior, un secretar de stat din ministerul de Externe de la Budapesta a scris, pe Facebook, că guvernul croat a înțeles greșit afirmațiile lui Orban. El a recomandat Zagrebului să nu cadă în isteria din presă. Citește și: Scene orwelliene în China comunistă: suspecții de coronavirus, fără drept să primească mâncare, spitale închise, filmări cu nașteri pe stradă

Enorma navă rusească, distrusă în portul Berdyansk (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Internațional

Enorma navă rusească, distrusă în portul Berdyansk

Enorma navă rusească, distrusă în portul Berdyansk. O navă rusă de mari dimensiuni a fost distrusă în portul Berdyansk din Marea Azov, ocupat de Rusia, a anunțat joi Marina ucraineană, anunță CNN. Enorma navă rusească, distrusă în portul Berdyansk "O nava imensă de debarcare a ocupanților ruși a fost distrusă în apropierea portului Berdiansk", se arată în declarație. Citește și: Putin și dilema „butonului nuclear”: folosirea armelor nucleare tactice ar umili Ucraina și îngrozi NATO, dar ar provoca respingere până și din partea Chinei Portul Berdiansk este un important din punct de vedere strategic pentru livrarea de echipamente, muniții și forță de muncă în regiunile sudice ale Ucrainei. Nava "Orsk" este una dintre cele două nave de debarcare din clasa Alligator operate de Marina rusă și este proiectată să transporte între 300 și 400 de soldați împreună cu 20 de tancuri sau alte vehicule blindate. Berdyansk se află pe Marea Azov și este la aproximativ 70 de kilometri (45 de mile) la sud-vest de Mariupol. Orașul are o mică bază navală și o populație de aproximativ 100.000 de locuitori. Trupele militare rusești au ocupat pentru prima dată clădirile guvernamentale din Berdyansk la 27 februarie.

Portul din Odesa se află sub asediu (sursa: Twitter/pravda.com.ua)
Internațional

Portul din Odesa se află sub asediu

Portul din Odesa se află sub asediu. Forțele armate ruse bombardează acum portul Odesa, aflat aproape de granița cu România. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu mai multe explozii care au avut loc în largul Mării Negre, foarte aproape de port, relatează CNN. Portul din Odesa se află sub asediu Proiectilele lansate de ruși de pe mare, în jurul orei 06:00, au lovit inclusiv un cartier de case din Odesa. În imaginile de la fața locului se poate vedea amplitudinea dezastrului. O locuință a fost pur și simplu devastată. Din fericire nu au existat victime. Citește și: Armata lui Putin s-a împotmolit în rezistența militară feroce a ucrainenilor. Efectul: extinderea operațiunilor în Mariupol asupra civililor asediați și fără apărare Rămas până acum în mare parte neatins, orașul port Odesa ar putea fi luat cu asalt zilele următoare, se tem experții, fiind un punct strategic pentru invazia Rusia în Ucraina. Negocierile de pace bat pasul pe loc Negocierile dintre Rusia și Ucraina par să stagneze. După întâlnirea online de luni, membrii celor două delegații nu au reușit să stabilească nimic concret, însă au decis împărțirea pe grupuri de lucru, deocamdată fără un rezultat concret. Kremlinul refuză pentru moment o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin afirmă că discuțiile de pace dintre cele două țări nu au avansat încă suficient.

COFCO Intl employees in Geneva (source: Instagram/cofcointl)
Investigații

COFCO the billionaire grain trader

Until 2017, the company now called COFCO International România SRL was called Nidera România SRL. But one year before, the grain trader Nidera, owned by a Dutch family, became 100% the property of COFCO (prior, COFCO had bought 51% of Nidera for an amount estimated by the analysist for USD 2.4 billion). COFCO, the billionaire grain trader, is the largest grain trader in China and one of the most active world players on this market during the last years. COFCO, the billionaire grain trader from China COFCO expansion policy may be seen ongoing also in Romania, through COFCO International România SRL. The Romanian company is owned by CIL Agri Enterprises BV (former Nidera Agri Enterprises BV) & Concordia Trading BV – both subsidiaries of COFCO, the Chinese mother-company. In 2018, COFCO International România SRL's revenue was RON 3.9 billion (approximately EUR 900 million). But the net profit was a thousand times lower: RON 3.9 million (approximately EUR 900,000). The number of employees officially stated is 75. Also read: No social-democrats in power, no success for China As the grain market needs access to the most efficient means of transportation, by sea, the transaction between COFCO and Nidera was very useful for the Chinese also because it came together with a harbor operator in Constanța. Therefore, COFCO International România SRL and COFCO International Netherlands BV hold total ownership over the harbor operator from Constanta, United Shipping Agency SRL, a company previously held by Nidera. The largest storage facility in Constanța In 2018, the revenue of United Shipping Agency SRL amounted to RON 61.5 million (approx. EUR 12.5 million) and the net profit is over RON 10 million (over EUR 2.2 million) with 210 employees. According to local media, the harbor operator “holds storage capacities for grain of approx. 250,000 tons”. But Ziarul Financiar mentions a storage capacity of “only” 228,000 tons. Even so, United Shipping Agency SRL is the most important harbor operator in Constanța on this level. COFCO also (informally) got the control of the fluvial harbor operator SCAEP Giurgiu Port SA. According to the presentation on their own website, the river harbor operator ensures “services in harbors: Oltenița, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia and Bechet” and “has harbor platforms, warehouses for storing merchandise, as well as silos for storing grains”. How does COFCO International România SRL controls this fluvial harbor operator? With a loan of EUR 180,000 awarded in 2018, guaranteed by SCAEP Giurgiu Port SA with the Traian pusher boat, property of the harbor operator. According to a mention in the “Official Gazette”, “The loan is necessary to improve activities in the grain silos from the Company’s work points situated in Zimnicea harbor (increase of the grain acceptance capacity and delivery to barges from 80 t/h to 200 t/h)”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră