sâmbătă 20 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: pensii

191 articole
Politică

Un fost președinte al PNL critică proiectul Guvernului privind Pilonul II de pensii, sugerând interese obscure: „Cine sunt adevărații beneficiari ai acestei prevederi”

Un fost președinte al PNL, Raluca Turcan, critică proiectul Guvernului privind Pilonul II de pensii, sugerând interese obscure: „O analiză atentă a mecanismului de înființare a unor «noi» societăți de plată, precum și a acționarilor lor ar fi extrem de utilă, pentru a înțelege cine sunt, de fapt, adevărații beneficiari ai acestei prevederi”, a scris ea pe Facebook.  Turcan a fost președintele interimar al PNL din 21 decembrie 2016, în urma demisiei Alinei Gorghiu, până pe 17 iunie 2017. Acum, ea critică dur o prevedere din proiectul de lege privind Pilonul II de pensii, proiect avansat de guvernul Bolojan, cea potrivit căreia furnizori de pensii private pot fi și ”Societăți nou-înființate”, denumite „societăți de plată a pensiilor private” (S.A.). Citește și: Primul atac major al lui Călin Georgescu împotriva lui Simion și a AUR Un fost președinte al PNL critică proiectul Guvernului privind Pilonul II „Proiectul de lege privind plata pensiilor private, inițiat de ASF și trimis Parlamentului, conține unele prevederi corecte, menite să evite situații neprevăzute precum retragerile masive care ar putea destabiliza sistemul investițional și ar putea afecta cele peste 170 de miliarde de lei acumulate. Există, însă, și unele prevederi care ridică un mare semnal de alarmă și care pot deschide calea unor noi afaceri pentru așa-numiții «băieți deștepți», care se bucură de avantajul unor informații din interior.   Conform proiectului, furnizori de pensii private pot deveni: • Administratorii actuali ai fondurilor de pensii (NN, BCR etc.); • Societăți de asigurare de viață; • Societăți de administrare a investițiilor; • ”Societăți nou-înființate”, denumite „societăți de plată a pensiilor private” (S.A.).   Această ultimă categorie ridică întrebări foarte serioase!   Este nevoie de «societăți noi» pentru plata pensiilor private, într-o piață deschisă și competitivă, dar cele noi au oare aceleași rigori de autorizare cu administratorii existenți și societățile de asigurări sau de investiții care dețin deja atât infrastructura, mecanismele, cât și expertiza necesare realizării plăților?   În practică, acest mecanism ar însemna că fondurile acumulate – cu randamente pozitive în ultimii ani – vor fi transferate către aceste societăți «nou-înființate» care, printr-un simplu soft de plată, ar deveni nu doar distribuitori de pensii, ci și beneficiari ai unor noi comisioane.   OARE CINE VREA SĂ IA COMISIOANE DE PE URMA PENSIILOR PRIVATE ALE ROMÂNILOR?   O analiză atentă a mecanismului de înființare a unor «noi» societăți de plată, precum și a acționarilor lor ar fi extrem de utilă, pentru a înțelege cine sunt, de fapt, adevărații beneficiari ai acestei prevederi.   Din punct de vedere economic, măsura pare discutabilă: banii deja investiți, cu diferite randamente, sunt scoși din piață și transferați către entități noi, care adaugă un cost suplimentar fără a ști dacă aduc o valoare reală pentru participanți.   Pensiile private și, în mod special, Pilonul II trebuie tratate cu maximă responsabilitate.   Este vorba despre economiile de o viață ale românilor, care deja suportă povara unui Pilon I nesustenabil. Pentru orice guvernant sau parlamentar, cu atât mai mult pentru cei care se revendică liberali, protejarea acestui mecanism ar trebui să fie o prioritate absolută.   De aceea, solicit colegilor parlamentari ca această prevedere privind «societățile de plată a pensiilor private» din proiectul de lege să fie analizată cu toată atenția în Parlament. De asemenea, dacă există o recomandare OCDE cu privire la o astfel de măsură, ASF să o transmită Parlamentului, împreună cu o analiză comparativă cu situația din alte state OCDE”, a scris Turcan. 

Un fost președinte al PNL critică proiectul Guvernului privind Pilonul II, sugerând interese obscure Foto: Facebook
Proiectul de lege privind pensiile private (sursa: Facebook/Andreea Chirițescu)
Eveniment

Unii pensionari nu mai trăiesc zece ani după pensionare, e cinic să nu le dai banii din Pilonul II, spune un profesor de economie

Proiectul de lege privind pensiile private. În urma declarației premierului Ilie Bolojan, care a dat asigurări că proiectul de lege privind pensiile private nu urmărește confiscarea sumelor acumulate, ci doar reglementarea modului de plată, discuția despre viitorul Pilonului II a redevenit una aprinsă. Profesorul Dorel Dumitru Chirițescu, cadru didactic la Universitatea „Constantin Brîncuşi“ din Tîrgu Jiu, explică de ce vede în această propunere un demers cinic, cu potențiale implicații grave pentru actualii și viitorii pensionari. Proiectul de lege privind pensiile private Profesorul Dorel Dumitru Chirițescu, de la Universitatea „Constantin Brîncuşi” din Tîrgu Jiu, nu ezită să numească ideea „cinică” și chiar „o tentativă de furt”. Citește și: EXCLUSIV Finul pe care ministrul Ivan voia să-l numească la Hidroelectrica, mic patron de cârciumă și abonat la sinecuri locale în Bistrița Profesorul avertizează că statul își testează imaginația nu doar în găsirea banilor de cheltuit, ci și în modul în care poate pune mâna pe cei economisiți de cetățeni. De ce plata pe 10 ani este o măsură cinică Ce înseamnă, concret, că beneficiarii vor putea avea, conform propunerii ASF, un acces pe 10 ani și cu 25% din sumă la pensionare? Propunerea despre care vorbim se află acum în dezbatere publică. Aceste restricții nu sunt prevăzute într-o lege aprobată de către Parlamentul României. Primul lucru pe care trebuie să-l spunem este că acei bani sunt ai noștri și nu ai Guvernului României sau ai celor care acum îi administrează. Acei bani au statutul unor economii pe care unii dintre noi au fost de acord să le pună deoparte pentru perioada de pensie. Este o metodă modernă și elegantă de a economisi. Banii sunt ai noștri. Dincolo de asta, am fost cu toții de acord că aceste economii nu pot fi pasive și trebuie gestionate activ pe piața financiară din România. De aici intervine înțelegerea și a faptului că acești bani nu ar trebui primiți cu toții odată, la intrarea în pensie. Asta ar periclita în mod dramatic managementul financiar al administratorului. Înțelegem și asta. Numai că ideea lansată acum în dezbaterea publică, cea care ne duce orizontul plăților la 10 ani este una cinică. Mai mult decât atât, poate fi interpretată ca o tentativă de furt. De ce? Pentru simplul motiv că există categorii de beneficiari care, după statisticile actuale care vorbesc despre durata medie de viață în România, nu vor avea ocazia de a folosi întreaga sumă economisită. Ar fi fost de bun simț pentru cel care a venit cu o asemenea propunere, să se încadreze în aceste cifre. Problema speranței de viață și a planificării financiare De exemplu, dacă media de viață a bărbaților în țara noastră este de 72 de ani și pensionarea se face la 65 de ani, atunci cum să-ți imaginezi că poți eșalona plățile până la 75 de ani? De asemenea, propunerea de lege este bine că vorbește despre o tranșă de bani mai mare, de 25% din suma economisită. Și nici nu este important ca acești 25% să fie oferiți la pensionare. Acești bani pot sta ca opțiune la dispoziția pensionarului pe toată durata plății primelor 75%. Asta pentru că oricând un pensionar poate avea nevoie de o sumă mai mare pentru îngrijiri medicale, în primul rând. Deci eu nu aș da acești 25% imediat după pensionare, ci i-aș păstra ca opțiune pe durata plăților. Ideea este ca administratorii să nu creadă că acești bani sunt jucăria lor și să încerce tertipuri de genul celui pe care l-am menționat. Pentru că 10 ani perioadă de rambursare este foarte mult. Banii sunt ai noștri, ai celor care am cotizat și avem nevoie de ei. Ne bazăm pe ei. Să iei bani de la pensionari, o mârșăvie Ar trebui să ne sperie aceste modificări ale legii? Este justificată această inițiativă? Este cert că guvernul actual nu se află într-o situație confortabilă. S-a cheltuit mult și de cele mai multe ori neeconomic. S-a furat mult în România. Guvernele noastre s-au comportat ca și cum ar fi descoperit un fel de mașină de făcut bani. Așa ceva nu există. Această mașină de făcut bani a fost de fapt îndatorarea. Și viteza îndatorării trebuie oprită. Numai ca a lua bani de la pensionari, indiferent de pilonul despre care vorbim, este o mârșăvie. Asta din simplul motiv că acești oameni contează pe acei bani. Au planuri de viață, aia care mai este, construite pe acești bani. Deci a tot lua din acești bani ai pensionarilor este ceva incalificabil. Și celebrul prim pachet al actualului guvern ia 10% din pensiile care depășesc 3000 de lei. Acești oameni sunt părinții și bunicii noștri. Ei nu mai sunt la vârsta adaptabilității și flexibilității de carieră și de venituri. Deci nu pot recupera în niciun fel sumele pe care guvernul le fură din pensia lor. Ei sunt spectatorii muți ai unei situații în care golanii golesc visteria țării și ei, ca pensionari, trebuie să plătească. Da, putem fi îngrijorați de imaginația guvernanților. Ea este infinită și atunci când fură, dar și atunci când trebuie să strângă bani pentru furat. Este doar o supoziție, dar credem că Guvernul României nu este străin de această propunere ca banii din pilonul II să ne fie returnați, halucinant, peste durata noastră medie de viață. Riscul ca statul să întârzie plățile Pentru că banii din pilonul II sunt investiți 60% în titluri de stat, este posibil ca statul să amâne plățile către fondurile de pensii? Pilonul I de pensii se află în întregime în administrarea statului român. Asta nu este rău. Privatizarea în întregime a fondurilor de pensii și a pensiilor produce în multe state ale lumii adevărate tragedii naționale. Asta pentru că acești administratori mai și falimentează și uneori o fac intenționat. Da, atâta timp cât statul român nu a falimentat în mod oficial, atunci nu ar trebui să fie probleme. Și nu ar trebui să fie probleme cu pilonul I, dar nici cu II sau III. Un stat viabil, plătește dobânzile asumate și returnează banii împrumutați la termenele stabilite, așa cum ar fi cazul pentru II și III. Să sperăm că nu vom ajunge în situația de a falimenta ca stat. Asta ar fi un dezastru financiar, dar și politic. Nu ne putem gândii la așa ceva nici măcar în glumă.

Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii Foto: Facebook
Eveniment

Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii

Deputatul USR Claudiu Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii: „E o încălcare a proprietății private și a convenției care a stat la baza Pilonului 2”. Citește și: Numărul uriaș de consilieri personali aflați în slujba demnitarilor. Guvernul vrea să taie 40% Proiectul a fost inițiat de ASF, condus de pesedistul Alexandru Petrescu. El a susținut că limitarea la 25% a banilor care pot fi retrași deodată din Pilonul II de pensii și extinderea eșalonării restului de bani de la 5 la 10 ani sunt propuse pentru că „ne îndreptăm la un vârf de sarcină în 2030”. Însă Năsui a scris că o formă de expropriere lentă: „De fapt, când a venit vremea să plătească banii puși deoparte de români, nu vor să îi dea”.  Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii „Cei care au doar de pierdut sunt românii. Pierd un drept pe care îl aveau, pierd accesul la banii pe care i-au economisit, pierd oportunitățile și opțiunile care le-ar fi fost deschise dacă își primeau banii. Mulți s-ar putea să aibă nevoie de acei bani, se bazau pe ei și se așteptau să îi primească, s-ar putea la 65 de ani să aibă datorii cu dobânzi mai mari decât randamentul fondurilor din pilonul 2. Motiv pentru care ar renta să-și retragă banii și să-și ramburseze creditul mai mult decât să plătească dobânzi mari ca să-și țină banii în investiții cu randament mic.   Câștigătorii în schimb sunt administratorii fondurilor de pensii, care sunt plătiți din comisioane calculate asupra activelor totale. Deci dacă românii nu își mai pot retrage decât 25% din bani, activele totale rămân mai mari, deci administratorii iau comisioane mai mari.   Și mai câștigă într-un fel. Presiunea să ofere condiții mai bune pentru plata eșalonată sau renta viageră este mai mică. Pentru că românii nu mai au opțiunea pe masă de a-și colecta banii puși deoparte. De ce să ofere condiții mai bune, dacă românii oricum nu vor avea de ales și sunt obligați să ia doar 25% din bani?   Al doilea câștigător este statul, pentru că fondurile de Pilon 2 investesc ~65% din bani în titluri de stat. Adică în loc ca statul să lase banii românilor să îi folosească sau investească cum cred ei de cuviință, îi obligă să îl finanțeze în continuare și le expun 65% din bani la fix același risc ca și pilonul 1.   Legea asta pare a fi copiată din alte țări unde fondurile au făcut lobby pentru un astfel de privilegiu. Proiectul ar fi „apărut” din birourile ASF și din senin, fără să fie anunțat sau discutat. Ar fi o greșeală implementarea în România.   Cei mai loviți ar fi tot cei mai săraci. Pentru că cei bogați au deja alte economii, alte investiții, și alte surse de venit suplimentare. Dar cei mai săraci, care nu au avut opțiunile astea în viață, vor fi forțați să accepte plăți mici și un nivel de trai mai scăzut. Adică tocmai cei pe care acest Pilon 2 ar fi trebuit să îi ajute.   Legea asta nu este decât o formă de expropriere lentă și mascată sub pretenția că „protejează sistemul” și pe beneficiari. De fapt, când a venit vremea să plătească banii puși deoparte de români, nu vor să îi dea”, a arătat Năsui.   

Milei blochează majorarea pensiilor prin veto (sursa: Pexels/Matthias Zomer)
Internațional

Președintele blochează creșterea pensiilor, deși veniturile multor pensionari sunt sub pragul sărăciei. Milei are drept de veto

Milei blochează majorarea pensiilor prin veto. Președintele Argentinei, Javier Milei, a folosit dreptul de veto pentru a anula o lege aprobată recent de Parlament, care prevedea o majorare a pensiilor și a unei alocații sociale. Milei blochează majorarea pensiilor prin veto Decizia a fost publicată luni în buletinul oficial și anulează creșterea cu 7,2% a pensiilor și acordarea unei alocații suplimentare de 40.000 de pesos (aproximativ 30 de dolari). Citește și: VIDEO Tupeu incredibil al fostei purtătoare de cuvânt a lui Iohannis, după ce și-a invitat soțul în emisiunea de la TVR: a dat cu tifla tuturor Executivul condus de Milei nu deține majoritatea nici în Camera Deputaților, nici în Senat. Din totalul de 257 de deputați, doar 39 sprijină guvernul, iar în Senat, președintele are susținerea a doar șase senatori și un aliat, din 72. Pentru ca legea blocată să fie totuși adoptată, opoziția trebuie să obțină o majoritate de două treimi în ambele camere. Pensionarii, printre cei mai afectați de austeritate Potrivit studiilor private, pensionarii sunt una dintre categoriile sociale cele mai afectate de politica de austeritate din Argentina. Peste 70% dintre ei trăiesc cu pensia minimă, echivalentă cu doar 275 de dolari pe lună, sumă aflată sub pragul de sărăcie. Milei se mai opusese unei recalculări a pensiilor și în august anul trecut. Veto și împotriva altor măsuri sociale Președintele a mai blocat și o propunere legislativă de restabilire a unui moratoriu care le-ar fi permis argentinienilor să primească pensie chiar și fără dovada a 30 de ani de contribuții, într-un context în care peste 40% din forța de muncă activează în economia informală. De asemenea, Milei a blocat și o lege ce ar fi declarat stare de urgență pentru persoanele cu handicap, care ar fi permis plata restanțelor și garantarea alocațiilor de sănătate până în 2027. Guvernul: costuri nesustenabile, fără surse clare de finanțare Potrivit administrației prezidențiale, implementarea acestor măsuri ar fi generat în 2025 cheltuieli suplimentare de 4,3 miliarde de euro și, în 2026, de 10,3 milioane de euro. Guvernul Milei consideră aceste legi „iresponsabile” din punct de vedere fiscal, întrucât nu indică surse clare de finanțare și ar pune în pericol echilibrul bugetar al țării.

Reforma pensiilor militare, până în 2035 (sursa: Facebook/Ionuț Moșteanu)
Eveniment

Pensiile militarilor, reformă graduală: Ministrul Apărării avansează un termen de implementare de 10 ani

Reforma pensiilor militare, până în 2035. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat într-o intervenție la Digi24 că susține o reformă etapizată a pensiilor militare, care să se desfășoare pe parcursul a 10 ani. Scopul declarat este evitarea depopulării sistemelor esențiale de apărare, ordine publică și siguranță națională. Deciziile, luate după consultări cu militarii Ionuț Moșteanu a precizat că orice modificare în sistemul de pensii militare va fi decisă doar în urma unor discuții cu beneficiarii direcți. Citește și: Cine este angajatul la stat de care nu ați auzit, dar care câștigă mai mult decât Isărescu Deocamdată, nu există un plan concret de schimbare a modului de plată. „Este important ca oamenii să aibă o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează. Nu vom lua nicio decizie peste noapte”, a declarat ministrul Apărării. Dezechilibre între salarii și pensii în sistemele de apărare Ministrul a criticat abordarea politicienilor care, în trecut, au acordat condiții de pensionare foarte avantajoase militarilor și polițiștilor, menținând în același timp salarii reduse. „S-au dat salarii mici și s-a rostogolit obligația socială pentru următoarele generații. Trebuie să ne uităm la demografie și la sustenabilitatea sistemului”, a avertizat Moșteanu. Diferențe majore între pensiile militarilor și cele ale magistraților În sprijinul reformei, Moșteanu a comparat nivelul pensiilor din armată cu cel din alte domenii, subliniind discrepanțele uriașe. El a respins argumentele invocate de președinta CSM, Elena Costache, privind restricțiile profesionale similare între magistrați și militari. „Pensia în magistratură este în jur de 25.000 de lei, în sistemul militar aproximativ 5.300 de lei, iar în sistemul public general – circa 2.700 de lei. Sunt diferențe care nu reflectă realitățile României”, a spus Moșteanu. Menținerea cadrelor militare în sistem Ministrul Apărării consideră esențial ca noul sistem de pensii să ofere siguranță militarilor activi și să încurajeze cariere de lungă durată în armată. Moșteanu a subliniat riscul pierderii unor specialiști esențiali. „Lucrez cu oameni care au decizia de pensionare în buzunar, dar care continuă să muncească. Dacă ar pleca mâine, sistemul ar suferi o pierdere greu de acoperit. Experiența lor nu poate fi înlocuită de pe o zi pe alta”, a explicat Moșteanu. Reforma pensiilor militare, până în 2035 Ionuț Moșteanu a menționat anul 2035 ca termen final pentru finalizarea reformei pensiilor militare. Ministrul mizează pe înțelegerea din partea Comisiei Europene în privința etapizării acestui proces. Totodată, Moșteanu a pledat pentru posibilitatea unor deduceri de la vârsta standard de pensionare de 65 de ani, în funcție de specificul activității militarilor. „Avem nevoie de oameni, nu doar de echipamente” În încheiere, Moșteanu a subliniat importanța resursei umane în contextul dotării armatei cu tehnică modernă. „Degeaba achiziționăm rachete, tancuri, avioane, dacă nu avem oameni care să le folosească. Orice sistem de pensii poate fi reformat într-o perioadă de 10 ani. E nevoie de o reformă graduală, nu de decizii pripite”, a conchis ministrul Apărării.

Reforma pensiilor magistraților, anunțată de Bolojan (sursa: Facebook/Guvernul României)
Eveniment

Bolojan anunță reforma pensiilor magistraților: plafon de 70% din salariul net. De asemenea, vârsta de pensionare va crește

Reforma pensiilor magistraților, anunțată de Bolojan. Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că este urgentă clarificarea modului de pensionare a magistraților din România. Potrivit premierului, reforma e esențială pentru îndeplinirea unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), condiție obligatorie pentru accesarea fondurilor europene. Reforma pensiilor magistraților, anunțată de Bolojan Premierul a avertizat că, din cauza întârzierii reformei, România are în prezent reținute peste 800 de milioane de euro din ultima cerere de plată către Comisia Europeană. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD „Peste 230 de milioane de euro sunt blocate până la rezolvarea acestei soluții de către România”, a explicat Bolojan. Guvernul are termen până în luna noiembrie pentru a îndeplini jalonul referitor la pensiile speciale, în caz contrar fondurile putând fi pierdute. Alte jaloane restante: AMEPIP și transparența în companiile de stat Alături de reforma pensiilor magistraților, alte două jaloane esențiale sunt întârziate: Operaționalizarea AMEPIP, agenția care evaluează performanța companiilor de stat Transparența numirii membrilor Consiliilor de administrație Pentru aceste două componente este reținută o altă sumă semnificativă – peste 220 de milioane de euro. „Toate cele trei componente trebuie rezolvate. Avem nevoie de aceste fonduri”, a subliniat premierul. Inechitatea pensiilor speciale, una dintre priorități Bolojan a atras atenția asupra inechității sistemului actual de pensii speciale, în care magistrații primesc sume mult mai mari decât beneficiarii din sistemul contributiv: „Apare o nedreptate socială datorită acestei diferențe foarte mari”, a declarat prim-ministrul. Pentru corectarea dezechilibrelor, Ilie Bolojan propune ca pensia magistraților să fie plafonată la maximum 70% din ultimul salariu net. „Nu 80% din brut, cum este în prezent, ci maximum 70% din net. Oricum, această proporție este la marja superioară a situației din țările UE.” Premierul a precizat că baza de calcul va rămâne tot venitul brut, pentru a păstra consistența cu prevederile legislative actuale. Reformă bazată pe principiul contributivității Noua formulă de calcul are la bază principiul contributivității și respectă deciziile Curții Constituționale: „Am făcut o propunere care ține cont de legislația românească și de hotărârile CCR”, a subliniat Bolojan. Creșterea vârstei de pensionare a magistraților Premierul Ilie Bolojan a anunțat și un nou proiect care vizează alinierea vârstei de pensionare a magistraților cu cea standard aplicată în sistemul public, respectiv 65 de ani. În prezent, legea permite pensionarea magistraților după 25 de ani de vechime, ceea ce înseamnă că unii pot ieși din activitate la doar 48 de ani. Noua formulă propusă prevede o creștere a vechimii minime la 35 de ani, astfel încât pensionarea anticipată să nu mai fie posibilă înainte de 58 de ani. Fiecare an de pensionare anticipată va atrage o penalizare de 2% din valoarea pensiei. „Un magistrat care lucrează de la început în sistem poate ieși la pensie, dacă dorește, la 58 de ani, nu la 48”, a explicat premierul. „În activitate vom avea întregul corp al magistraților la maturitatea vârstei profesionale. Cred că în anii următori se va vedea acest lucru prin calitatea actului de justiție din România.” Premierul a mulțumit explicit celor care aleg deja să rămână în sistem după îndeplinirea condițiilor actuale de pensionare, apreciind că acești profesioniști contribuie la stabilitatea și eficiența justiției. „Intrăm într-o zonă de normalitate” În concluzie, premierul Ilie Bolojan a afirmat că, odată implementată reforma, sistemul de pensii al magistraților va intra într-o zonă de normalitate, atât din punct de vedere social, cât și instituțional: „Pensiile magistraților vor intra astfel într-o zonă de normalitate.”

Mica recalculare a pensiilor, aproape blocată (sursa: Facebook/Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale)
Economie

Mica recalculare a pensiilor, aproape blocată, cei care au depus dosare vor aștepta cu anii

Mica recalculare a pensiilor, aproape blocată: pensionarii care au depus cereri pentru recalcularea pensiei în baza acordului global, după 1 septembrie 2024, se confruntă cu întârzieri majore. Mica recalculare a pensiilor, aproape blocată Deși dosarele continuă să se adune, soluționările vin extrem de greu. La Casa Județeană de Pensii (CJP) Iași, din septembrie 2024 până în iulie 2025, au fost înregistrate 6.478 de solicitări de recalculare, însă doar 104 au fost procesate. Citește și: Ministerul de Finanțe este falit: nu mai are bani pentru contractele de curățenie în vămi Asta înseamnă că mai puțin de 2% dintre pensionarii vizați au primit un răspuns oficial. Acordul global presupune un venit total ce includea și prime, sporuri sau al 13-lea salariu, însă lipsa unor mențiuni clare în documente îngreunează procesul de recalculare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Nazare: Nu blocăm salariile și pensiile (sursa: Facebook/Alexandru Nazare)
Eveniment

Ministrul de Finanțe, Nazare: Nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor

Nazare: Nu blocăm salariile și pensiile. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis marți, în cadrul unei întâlniri cu salariații din minister, că nu există niciun risc privind blocarea sau amânarea plății pensiilor și salariilor, infirmând zvonurile apărute „pe surse” în mass-media. Nazare: Nu blocăm salariile și pensiile Declarația vine în contextul protestelor declanșate de angajații din Ministerul Finanțelor și ANAF, nemulțumiți de măsurile guvernamentale de reducere a deficitului bugetar. Citește și: Magistrații sunt disperați: Nicușor Dan nu le semnează decretele de pensionare Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, discuția purtată cu angajații a vizat: Optimizarea grilelor salariale, Identificarea cheltuielilor nejustificate din aparatul bugetar, Clarificarea contextului economic și constrângerilor bugetare actuale. Nazare a subliniat că România se confruntă cu un deficit bugetar semnificativ și a cerut evitarea panicii generate de zvonuri. “Respect dreptul la protest, dar resping zvonistica” „Am purtat o discuție fermă și onestă cu colegii din Minister. Înțeleg neliniștea, dar este esențial să evităm panica generată de informații eronate”, a declarat ministrul. Nazare a reafirmat că nu sunt vizate în mod special angajații Ministerului Finanțelor, ANAF sau ai instituțiilor subordonate, ci că măsurile vizează eficientizarea cheltuielilor în întreg aparatul bugetar. 360,5 milioane lei doar pentru condiții vătămătoare În anul 2024, cheltuielile cu sporurile și indemnizațiile în Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate au fost de 370 milioane lei, dintre care: 360,5 milioane lei au fost plăți pentru sporul de condiții vătămătoare, Restul au reprezentat sporuri pentru handicap și indemnizații pentru titlul științific de doctor. Plafonarea sporului pentru condiții periculoase Ordonanța de Urgență publicată luni în Monitorul Oficial prevede un nou plafon pentru sporul de condiții periculoase sau vătămătoare: 300 lei brut lunar, proporțional cu timpul lucrat în astfel de condiții. Noile prevederi intră în vigoare la 1 iulie 2025 și se aplică până la 31 decembrie 2026. Conform noii reglementări, angajații din administrația publică și alte instituții bugetare care prestează muncă în condiții periculoase sau vătămătoare sau lucrează în regii autonome cu specific deosebit, vor beneficia, anual, de un concediu suplimentar între 3 și 5 zile lucrătoare, conform Legii nr. 31/1991.

Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor Foto: Facebook
Economie

Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor: de vină sunt salariile bugetarilor și pensiile

Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor: de vină sunt salariile bugetarilor și pensiile, se arată într-un document publicat vineri, intitulat „DECIZIA CONSILIULUI de stabilire a faptului că România nu a întreprins nicio acțiune efectivă ca răspuns la Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2025”. Citește și: Ciolacu, Tudose și Paul Stănescu se bat să-și trimită clientela în viitorul guvern Comisia Europeană desființează afirmațiile PSD că deficitul s-ar datora investițiilor În decizie se arată că: „Ca raport la PIB, abaterea dintre creșterea cumulată a cheltuielilor nete pentru 2024 și 2025 și maximul recomandat se ridică la 1,7% din PIB. Abaterea este determinată în mare parte de creșterea ridicată a cheltuielilor publice curente în 2024, care au crescut cu 18,7% față de 2023, în special de o creștere de 21,5% a cheltuielilor cu salariile din sectorul public și de o creștere de 19,5% a transferurilor sociale (inclusiv pensiile)”. Însă documentul EcoFin - miniștrii de finanțe și/sau ai economiei din statele membre UE - arată că guvernarea Ciolacu trebuia să modifice cadrul fiscal până la 1 aprilie 2025, ceea ce nu s-a petrecut. „Cu toate acestea, revizuirea cadrului fiscal, inclusă în planul fiscal-structural pe termen mediu al României și esențială pentru atingerea obiectivelor bugetare în 2025 și 2026, nu a intrat în vigoare până la 1 aprilie 2025 cel târziu, astfel cum se cerea în Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2025 de aprobare a planului fiscal-structural pe termen mediu al României. Ponderea datoriei publice în PIB a crescut de la 48,9 % la sfârșitul anului 2023 la 54,8 % din PIB la sfârșitul anului 2024 și Comisia estimează că va crește la 59,4 % la sfârșitul anului 2025, ca urmare a deficitelor publice ridicate”, a arătat EcoFin.     

USR nu va susține impozitarea progresivă (sursa: Facebook/Oana Țoiu)
Eveniment

USR nu susține impozitarea progresivă și nici taxarea pensiilor mici, susține Oana Țoiu

USR nu va susține impozitarea progresivă. Deputata Oana Ţoiu a declarat că USR nu consideră acceptabil impozitul progresiv şi nu a propus niciodată impozitarea pensiilor mici. USR nu va susține impozitarea progresivă "Şi dacă am avea un guvern de sacrificiu, realitatea este că problemele pe care România le are, debalansarea între venituri şi cheltuieli nu sunt probleme care ţin doar de anul 2025 sau de anul 2026”, a declarat Țoiu. Citește și: În ultimii zece ani, numărul angajaților primăriilor a explodat: creștere de peste 20%. La nivelul întregului stat, aparatul bugetar s-a majorat cu 10% Aceasta a adăugat că e nevoie de un guvern credibil, care să aibă perspectiva de a rezista mai mult de un an sau doi. „Asta generează şi încredere în faţa investitorilor, în faţa întreprinderilor, în faţa Comisiei Europene şi a pieţelor de capital şi a agenţiilor de rating. (...) Nu poate să fie cu adevărat credibil un pachet de măsuri care se întinde pe doi-trei ani, dacă nu vine la pachet şi cu responsabilitatea asumată a unui premier de a genera performanţă pe aceeaşi perioadă. (...) Noi nu credem că este necesar sau acceptabil în acest moment în societate impozitul progresiv din mai multe motive. Principalul motiv este că în acest moment, cei care au salarii mari, să le spunem, le au din munca proprie, educaţia pe care au avut-o, faptul că lucrează în medii competitive, dar şi contribuie suplimentar în sumă absolută. (...) Poate că în momentul care serviciile publice vor ajunge să funcţioneze corect pentru toată lumea şi nu trebuie să mai scoată banii adiţionali din buzunar, putem să avem o conversaţie şi cu aceşti oameni", a susţinut Oana Ţoiu la Parlament. Evitarea creșterii TVA În ceea ce priveşte evitarea creşterii TVA, reprezentanţii USR apreciază că există un scenariu în care să se facă suficiente restructurări necesare şi să fie închise companiile de stat care de-a lungul timpului au fost în faliment, exceptându-le pe cele care livrează în acest moment un serviciu de utilitate publică şi care au nevoie de restructurare. "Dacă ajungem cu aceste reforme, această transparentizare, digitalizare radicală a statului, astfel încât să fie în serviciul cetăţenilor, credem că există un spaţiu în care să nu fie necesară creşterea TVA. Dacă vom ajunge la un consens politic, acolo asta depinde şi de celelalte partide, nu doar de noi. (...) Din punctul nostru de vedere, al USR, credem că este necesară nominalizarea cât de curând a unui premier, astfel încât să putem să ajungem şi la decizii şi partea dezacordurilor care sunt acum între partide, la un nivel de detaliu, s-ar putea să treacă de la medierea preşedintelui către nevoia de a discuta asta într-o echipă executivă", a punctat deputata. Problema pensiilor Referitor la pensii, Oana Ţoiu a amintit că soluţia de a cere contribuţie la sănătate de la pensiile mai mari este o măsură care a fost deja decisă de guvernele anterioare şi a picat la Curtea Constituţională. Ea a susținut că USR nu a propus niciodată aşa ceva. "Nu doar că se ştie în spaţiul public că este o propunere care ne precedă cu mult pe noi, dar a şi fost în vigoare o perioadă de timp, într-un moment în care USR nu era la guvernare. (...) În acest moment, într-adevăr, o discuţie care există şi e o discuţie serioasă este că există un deficit semnificativ în Fondul Naţional al Asigurărilor de Sănătate. (...) Propunerea oficială a USR nu a fost, niciodată, să se impoziteze pensiile mici. Niciunul din celelalte partide nu a pus pe masă oficial, până la acest moment, propunere de impozitare a pensiilor mici. Am văzut şi eu în spaţiul public opoziţia PSD faţă de ideea de impozitare a pensiilor mici. De altfel, am şi declarat că susţinem că nu e cazul să fie impozitate adiţional sau cerută contribuţie din pensiile mici", a precizat reprezentanta USR.

Budăi se va opune intrării PSD la guvernare Foto: Facebook
Politică

Fostul ministru Budăi se va opune intrării PSD la guvernare dacă pensionarii vor plăti CASS

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a anunțat că se va opune intrării PSD la guvernare dacă pensionarii vor plăti CASS. Budăi a demisionat din funcția de ministru după scandalul azilelor groazei. Citește și: Un pesedist cu facultate la 31 de ani, fost mecanic de sondă, președinte al CA Energonuclear, compania care va construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă Budăi se va opune intrării PSD la guvernare  „Astăzi, pentru seniori, se vorbește despre o reținere de 10% CASS, fără nicio ajustare a pensiei brute. Cu alte cuvinte, unii doresc să le scadă venitul net în mod direct, fără să le dea nimic în schimb (...) Și încă ceva: nu uitați că pragul propus de 2.500 de lei este sub valoarea pensiei medii care este de 2.813 de lei. Dacă această propunere va rămâne pe lista întocmită la Cotroceni, eu voi propune în partid ca PSD să nu intre la guvernare!”, a scris Budăi, pe Facebook.    În 2018, Budăi a fost propus de Liviu Dragnea pentru postul de ministru al Muncii. El a fost ministru al Muncii între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, în guvernul condus de Viorica Dăncilă, iar ulterior a ocupat această funcție în cabinetul Ciucă, până în iulie 2023.   Budăi și-a terminat facultatea la 36 de ani. 

Ministrul de Finanțe, foarte îngrijorat de avertismentul Comisiei Europene Foto: Facebook
Politică

Ministrul de Finanțe, foarte îngrijorat de avertismentul Comisiei Europene: „România a primit astăzi un ultim semnal”

Ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, pare a fi foarte îngrijorat de avertismentul Comisiei Europene: „România a primit astăzi un ultim semnal”, a scris el pe Facebook.  Citște și: Cum își bate joc ANAF de banii care ar trebui recuperați de la penali: nici un gest timp de 18 luni într-un dosar cu prejudiciu de 1,25 milioane de lei Azi, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului. Ministrul de Finanțe, foarte îngrijorat de avertismentul Comisiei Europene „România a primit astăzi un ultim semnal: trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat. Comisia Europeană a publicat Pachetul de Primăvară al Semestrului European, prin care sunt analizate evoluțiile economice și sociale din statele membre. În privința României, au fost constatate riscurile generate de deficitele excesive, creșterea ridicată a cheltuielilor - în principal pe fondul creșterii salariilor și pensiilor din 2024, respectiv a volumului record de investiții publice - precum și riscul de a nu atinge țintele asumate fără o revizuire a cadrului fiscal.   Comisia propune adoptarea unei decizii referitoare la lipsa măsurilor eficiente și este clar că perioada de grație, până să fie propuse și sancțiuni, este scurtă și trebuie adoptate cât mai curând acele măsuri prin care reducem cheltuielile statului și consolidăm veniturile. Ne aflăm în procedură de deficit excesiv și ne-am angajat să revenim pe o traiectorie sustenabilă, corectând deficitul. Nu mai putem amâna respectarea acestui angajament, altfel riscăm sancțiuni și decredibilizarea țării.   Lucrăm la pachetul de măsuri fiscale împreună cu partidele care se pregătesc să formeze coaliția de guvernare, discuții la care Ministerul Finanțelor oferă tot sprijinul profesional necesar și suntem în contact permanent cu Comisia Europeană”, a scris Tanczos Barna.

Ministrul de finanțe sugerează că sunt probleme cu pensiile și salariile Foto: Facebook UDMR/Kiss Gabor
Politică

BREAKING Ministrul de Finanțe sugerează că sunt probleme cu pensiile și salariile: „O provocare uriașă”

Ministrul de finanțe sugerează că sunt probleme cu pensiile și salariile: „O provocare uriașă” a scris Tanczos Barna pe Facebook după ce ministerul pe care-l conduce a publicat execuția bugetară pe primele patru luni. Citește și: Compania de stat cu doi angajați și patru șefi și care supraviețuiește din dobânzile bancare Datele arată că deficitul bugetar a ajuns deja la 2,95%, în timp ce cheltuielile de personal (salariile bugetarilor) au crescut cu 12,4% față de perioada similară din 2024, iar cheltuielile cu dobânzile au explodat, consumând 1,1% din PIB.  Ministrul de finanțe sugerează că sunt probleme cu pensiile și salariile „Execuția bugetară din primele patru luni ale anului arată că asigurarea surselor de venituri pentru menținerea ritmului investițional și plata salariilor și pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriașă. România va putea atinge țintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor și crearea unui stat mai suplu”, a scris ministrul de Finanțe.  „În ceea ce privește cheltuielile, plata salariilor și pensiilor, precum și investițiile — care au atins un nivel record de peste 32 de miliarde de lei — au avut un impact major asupra bugetului. În schimb, am reușit să reducem risipa cu bunuri și servicii, înregistrând chiar o ușoară scădere de 3,9% a acestora la nivelul bugetului de stat. Diferența dintre venituri și cheltuieli a fost de 55,9 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%”, a mai arătat demnitarul UDMR.    Datele publicate azi de ministerul de Finanțe arată că cheltuielile de personal (salariile bugetarilor) au însumat 56,55 mld lei, în creștere cu 12,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 3,0% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.    Cheltuielile cu dobânzile au fost de 20,42 mld lei, cu 6,64 mld lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. În rpimele patru luni din 2024, aceste cheltuieli consumau 0,8% din PIB. Acum ele au ajuns deja la 1,1% din PIB. 

Liberalul Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, susține că trebuie crescute taxele Foto: Inquam/Octav Ganea
Economie

Liberalul Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, susține că trebuie crescute taxele, fiindcă nu se pot tăia salarii

Liberalul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, susține că trebuie crescute taxele, fiindcă nu se pot tăia salarii în sectorul bugetar.  Citește și: Cu cine trebuie să discute Nicușor Dan: penalul PSD Chesnoiu, fost polițist, conduce AFIR, agenția care finanțează investițiile rurale Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, susține că trebuie crescute taxele „Cei care susţin teza că corecţia deficitului se poate face numai pe partea de cheltuieli aleargă după o himeră. Aşa ceva nu este posibil. Eu vorbesc pe baza analizei pe care noi o facem la Consiliul Fiscal şi pe baza judecăţilor pe care le am eu. Eu cred că nu putem evita creşterea veniturilor fiscale ale statului şi prin unele creşteri de taxe şi impozite. Acestea sunt opinii personale”, a spus Daniel Dăianu la Parlament, citat de news.ro.  „De ani de zile societatea românească trăieşte, pe filiera bugetară, mult peste posibilităţi. Nu înseamnă că vinovat pentru această situaţie este numai sectorul bugetar. Aceasta este o prostie. Pentru că veniturile bugetarilor, veniturile profesorilor, medicilor, noi nu vorbim numai despre funcţionărimea din ministere. (..) Este o cangrenă, se poate lupta împotriva ei pentru a fi extirpate”, a menţionat el. Potrivit lui Dăianu, „creşterea substanţială a veniturilor fiscale, dintr-o colectare mult mai bună, nu este posibilă”. „România, în momentul de faţă, dacă nu va avea un plan clar, credibil, de creştere a veniturilor fiscale, încă o dată, repet, nu se poate rezolva această ecuaţie, prin tăiere de cheltuieli. Ce-am spus domnului preşedinte Bolojan este ceea ce eu spun, public, de mult”, a arătat el. Dăianu a spus că el nu crede în tăierea de cheltuieli de 30 de miliarde de lei, până la finalul anului, aşa cum declarase preşedintele Nicuşor Dan că este necesar. ”Eu nu cred aşa ceva. Nu cred. Dacă vă uitaţi la structura bugetului public, o să observaţi că de departe grosul este deţinut de salarii şi de pensii. Dacă cineva se încumetă...În primul rând nu poţi să tai salarii şi pensii cum vrei. Decretăm de mâine că tăiem salarii şi pensii la oameni. Poţi, într-adevăr, să tai din cheltuielile alocate bunurilor şi servicilor”, a mai spus el. 

România, în pericol de incapacitate bugetară (sursa: Inquam Photos/Mălina Norocea)
Eveniment

Este cert: statul va rămâne fără bani de pensii și salarii pentru bugetari dacă Simion devine președinte

România, în pericol de incapacitate bugetară. România s-ar putea confrunta cu riscul real al incapacității de plată, avertizează economistul Dan Chirleșan, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. România, în pericol de incapacitate bugetară Bugetul național funcționează precum o masă cu trei picioare: veniturile interne, fondurile europene și încrederea creditorilor – oricare dezechilibru poate duce la colaps financiar. Citește și: Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan”. Motivul: nu s-a dezis de Băsescu O eventuală ruptură politică față de UE sau pierderea încrederii investitorilor ar putea bloca plata pensiilor și salariilor. În contextul promisiunilor populiste și al schimbării radicale a modelului economic, stabilitatea bugetară a României este grav amenințată. Continuarea, în Ziarul de Iași

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră