vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 08 august 2025

Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii

Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii Foto: Facebook
Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii Foto: Facebook

Deputatul USR Claudiu Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii: „E o încălcare a proprietății private și a convenției care a stat la baza Pilonului 2”.

Citește și: Numărul uriaș de consilieri personali aflați în slujba demnitarilor. Guvernul vrea să taie 40%

Proiectul a fost inițiat de ASF, condus de pesedistul Alexandru Petrescu. El a susținut că limitarea la 25% a banilor care pot fi retrași deodată din Pilonul II de pensii și extinderea eșalonării restului de bani de la 5 la 10 ani sunt propuse pentru că „ne îndreptăm la un vârf de sarcină în 2030”.

Însă Năsui a scris că o formă de expropriere lentă: „De fapt, când a venit vremea să plătească banii puși deoparte de români, nu vor să îi dea”. 

Năsui desființează proiectul prin care se pot retrage 25% din banii depuși la Pilonul II de pensii

„Cei care au doar de pierdut sunt românii. Pierd un drept pe care îl aveau, pierd accesul la banii pe care i-au economisit, pierd oportunitățile și opțiunile care le-ar fi fost deschise dacă își primeau banii.

Mulți s-ar putea să aibă nevoie de acei bani, se bazau pe ei și se așteptau să îi primească, s-ar putea la 65 de ani să aibă datorii cu dobânzi mai mari decât randamentul fondurilor din pilonul 2. Motiv pentru care ar renta să-și retragă banii și să-și ramburseze creditul mai mult decât să plătească dobânzi mari ca să-și țină banii în investiții cu randament mic.
 
Câștigătorii în schimb sunt administratorii fondurilor de pensii, care sunt plătiți din comisioane calculate asupra activelor totale. Deci dacă românii nu își mai pot retrage decât 25% din bani, activele totale rămân mai mari, deci administratorii iau comisioane mai mari.
 
Și mai câștigă într-un fel. Presiunea să ofere condiții mai bune pentru plata eșalonată sau renta viageră este mai mică. Pentru că românii nu mai au opțiunea pe masă de a-și colecta banii puși deoparte. De ce să ofere condiții mai bune, dacă românii oricum nu vor avea de ales și sunt obligați să ia doar 25% din bani?
 
Al doilea câștigător este statul, pentru că fondurile de Pilon 2 investesc ~65% din bani în titluri de stat. Adică în loc ca statul să lase banii românilor să îi folosească sau investească cum cred ei de cuviință, îi obligă să îl finanțeze în continuare și le expun 65% din bani la fix același risc ca și pilonul 1.
 
Legea asta pare a fi copiată din alte țări unde fondurile au făcut lobby pentru un astfel de privilegiu. Proiectul ar fi „apărut” din birourile ASF și din senin, fără să fie anunțat sau discutat.
Ar fi o greșeală implementarea în România.
 
Cei mai loviți ar fi tot cei mai săraci. Pentru că cei bogați au deja alte economii, alte investiții, și alte surse de venit suplimentare. Dar cei mai săraci, care nu au avut opțiunile astea în viață, vor fi forțați să accepte plăți mici și un nivel de trai mai scăzut. Adică tocmai cei pe care acest Pilon 2 ar fi trebuit să îi ajute.
 
Legea asta nu este decât o formă de expropriere lentă și mascată sub pretenția că „protejează sistemul” și pe beneficiari. De fapt, când a venit vremea să plătească banii puși deoparte de români, nu vor să îi dea”, a arătat Năsui. 

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră