miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: hackeri

22 articole
Eveniment

Rușii, prinși la borcanul cu miere

Rușii, prinși la borcanul cu miere: Financial Times relatează, în ediția sa de duminică, cum au reușit hackerii ucraineni să păcălească soldații lui Putin cu conturi false ale unor femei atractive și apoi să-i arunce în aer. Șeful echipei de hackeri a vrut, la începutul războiului, să lucreze pentru serviciul secret ucrainean, dar, în haosul din acele zile, n-a primit nici un răspuns. În consecință, și-a înființat propria echipă. Rușii, prinși la borcanul cu miere Șeful echipei de hackeri ucraineni a arătat jurnaliștilor de la Financial Times (FT) cum el și echipa sa au identificat o bază rusească izolată de lângă Melitopol. Apoi, au folosit fotografii și conturi de pe rețelele sociale ale unor femei frumoase din Rusia și i-au păcălit pe soldații de la bază să le trimită imagini care au permis geolocarea. Informațiile privind poziția exactă au fost transmise armatei ucrainene, iar câteva zile mai târziu baza a fost spulberată de artilerie. Foto: Twitter „Rușii întotdeauna vor să se f*tă. Au trimis o grămadă de mizerii către „fete” pentru a demonstra că sunt războinici”, spune Nikita Knysh, șeful acestei echipe de hackeri ucraineni, citat de Financial Times. Knysh mai relatează că a folosit baze de date cu carduri furate pe care le-a oferit la schimb cu înființarea unui canal de Telegram pentru hackeri de nivel inferior, care bombardau Rusia și aliații ei cu amenințări cu bombe. Zeci de zboruri, inclusiv al Air Serbia, au fost astfel amânate. Ukraine’s hackers registered a number of fake women's accounts on social networks, tricked ?? soldiers into sending photos that they geolocated, and shared with the ?? military. A few days later, identified ?? base near occupied Melitopol was blown up by Ukrainian artillery. - FT— UkraineWorld (@ukraine_world) September 5, 2022 Grupul a reușit să preia controlul asupra a sute de camere care monitorizau traficul în Belarus și în Ucraina ocupată, reușind să monitorizeze traficul militar. Citește și: Smart Village: Topul comunelor inteligente este condus de Ciugud, urmat de trei comune din Ardeal Echipa de hackeri a fost însă desființată în această vară, după ce războiul s-a mutat în sud, arată FT.

Rușii, prinși la borcanul cu miere Foto: Twitter
Hackeri ruși, atac asupra parlamentului finlandez (sursa: Facebook/Eduskunta - Riksdagen)
Internațional

Hackeri ruși, atac asupra parlamentului finlandez

Hackeri ruși, atac asupra parlamentului finlandez. Website-ul parlamentului finlandez a fost blocat temporar marţi din cauza unui presupus atac cibernetic, transmit DPA şi AFP. Hackeri ruși, atac asupra parlamentului finlandez Serviciile administrative ale legislativului de la Helsinki au anunţat pe Twitter că website-ul a suferit un atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service), prin care serviciul online este făcut indisponibil pentru utilizatori. În prezent, specialişti în securitate cibernetică încearcă să limiteze pagubele cauzate de acest atac, produs în jurul orei locale 14:30 (11:30 GMT). Citește și: Crimeea controlată de ruși, de unde se lansează multe avioane de luptă asupra Ucrainei, devine din ce în ce mai vulnerabilă la atacuri. Explozii puternice au distrus un aerodrom militar Potrivit postului de radio finlandez Yle, în spatele atacului se află hackeri ruşi, o grupare care se semnează NoName057(16) scriind pe aplicaţia Telegram că a decis să facă o "vizită amicală" ţării vecine Finlanda care este atât de dornică să adere la NATO. Au mai atacat în Polonia, Lituania şi Norvegia Yle a precizat că în trecut aceeaşi grupare de hackeri ruşi a comis atacuri cibernetice asupra unor instituţii publice din Polonia, Lituania şi Norvegia. În luna mai, parlamentul Finlandei a votat pentru aderarea ţării la NATO, punând astfel capăt deceniilor de neutralitate ale statului nordic. Relaţiile dintre Finlanda şi Rusia, ţări cu o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri, s-au deteriorat mai ales după începerea invaziei militare ruse în Ucraina, pe 24 februarie acest an.

Putin îl "bagă" pe Zelenski-n spital (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin îl "bagă" pe Zelenski-n spital

Putin îl "bagă" pe Zelenski-n spital. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat joi o înregistrare video pe Instagram din biroul său pentru a-i asigura pe ucraineni că se simte bine, calificând drept fake al hacker-ilor ruşi o informaţie difuzată anterior că ar avea probleme de sănătate şi ar fi spitalizat, potrivit agenţiilor de presă Reuters şi Liga. Putin îl "bagă" pe Zelenski-n spital Zelenski (44 de ani) a făcut aceste remarci în aceeaşi zi în care Kremlinul respinsese ceea ce calificase drept informaţii false despre o presupusă boală a lui Vladimir Putin. Postarea lui Zelenski pe Instagram a apărut după ce o companie media ucraineană anunţase că hackerii au difuzat o informaţie falsă despre starea de sănătate a preşedintelui ucrainean la posturile sale de radio în urma unui atac cibernetic. La 21 iulie a fost comis un atac cibernetic asupra serverelor şi reţelelor posturilor de radio TAVR Media, precizează Liga. Acest grup administrează nouă posturi de radio de top: Hit FM, Radio ROKS, KISS FM, Radio RELAX, Melodia FM, Naşe Radio, Radio JAZZ, Classic Radio şi, mai recent, Radio Bayraktar. "Aşadar, iată-mă în biroul meu" În urma acestui atac, hackerii ruşi au difuzat la posturile de radio informaţia că Volodimir Zelenski s-ar afla la terapie intensivă, iar atribuţiile sale au fost preluate de preşedintele Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean), Ruslan Stefanciuk. "Astăzi, Rusia a lansat mai multe informaţii false că statul (ucrainean) nu ar mai fi controlat de preşedintele Zelenski, deoarece acesta s-ar afla în spital sau, mai exact, la terapie intensivă din cauza unei ", a ironizat preşedintele ucrainean. Citește și: Vestea bună: Ucraina, aproape de un acord cu Rusia, via ONU, de export maritim de cereale. Vestea proastă: Putin câștigă, astfel, timp prețios și împinge Kievul în război de iarnă "Aşadar, iată-mă în biroul meu şi nu m-am simţit niciodată aşa de bine ca acum", a spus el, stând la un birou şi purtând un tricou kaki. "Şi vestea proastă pentru cei care se ascund în spatele unor astfel de ştiri false este că nu sunt singur. Suntem 40 de milioane (de ucraineni)", a adăugat el. Într-o aparentă trimitere la vârsta lui Putin, el a spus: "Şi cu tot respectul pentru bătrâneţe, 44 nu este (aproape) de 70". Al treilea atac cu fake news Rusia, care a invadat Ucraina la 24 februarie, nu a reacţionat deocamdată la ironia lui Volodimir Zelenski, notează Reuters. Aceasta nu este prima încercare a hackerilor ruşi de a răspândi informaţii false despre Zelenski de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, notează publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli, amintind că, în aprilie, aceştia reuşiseră să intre în direct într-un telemaraton, difuzând informaţia despre asasinarea preşedintelui ucrainean şi încercuirea Kievului. În martie, un alt atac al hackerilor a fost comis la televiziunea publică ucraineană. În timpul ştirilor difuzate pe canalele "Ukraina" şi "Ukraina 24", a fost introdus un fals apel al preşedintelui Volodimir Zelenski care cerea armatei să depună armele, notează publicaţia citată.

Probleme pentru propaganda rusă Foto: Lenta.ru
Eveniment

Probleme pentru propaganda rusă

Probleme pentru propaganda rusă chiar în ziua în care Kremlinul sărbătorea, cu fast, Ziua Victorie. Chiar în ziua de 9 mai, o publicație pro-guvernamentală a publicat un editorial anti-Putin, iar hackerii au spart site-urile cu programe TV și au postat mesaje în care condamnă crimele din Ucraina. Probleme pentru propaganda rusă Pe site-ul rusesc Lenta.ru a fost publicat pe 9 mai un articol cu titlul „Prin război e mai ușor să ascunzi eșecurile economice. Putin trebuie să plece. A declanșat un război lipsit de sens și duce Rusia în prăpastie”. Ulterior, materialul a fost șters de pe site, însă internauții au reușit să salveze articolul și să îl republice. Сотрудники Ленты.ру устроили демарш и опубликовали впервые за долгое время правду-матку. Достойно pic.twitter.com/afBb6OuK3t— Соболь Любовь (@SobolLubov) May 9, 2022 În articol, președintele rus Vladimir Putin este acuzat de „războiul sângeros” declanșat în Ucraina: „Sub pretextul inventat despre un presupus pericol al securității Rusiei, șeful statului a atras două țări vecine într-un război în care nu va exista niciun învingător – doar învinși. Decizia președintelui ne va costa izolarea țării, sărăcie și revenire la anii 90. Timp de 20 de ani, șeful statului s-a transformat într-un dictator, care a început să creadă în teoriile conspirației și a pierdut legătura cu realitatea”. Potrivit capturii de ecran, materialul a fost publicat pe 9 mai, la ora 00.01, iar autorii sunt șeful departamentului „Economie” și „Mediu de viață” (Среда обитания) Egor Poliakov și redactorul departamentului „Economie” și „Mediu de viață” Alexandra Miroșnikova. Aceștia au îndemnat cetățenii ruși să nu tacă, să fie solidari împotriva războiului din Ucraina, Mesaje pro-Ucraina, în loc de ghid TV „Căutăm locuri de muncă, avocați și, probabil, azil politic”, se mai arată în mesajul citat de newsmaker.md. Tot azi, abonații operatorilor TV „Rostelekom”, MTS și NTV-Plus, au observat, în locul denumirilor programelor tv, mesaje despre războiul din Ucraina. Pe internet au fost publicate fotografii ale abonaților, care au observat mesaje de solidaritate cu Ucraina în locul denumirilor obișnuite din ghidul TV: „Pe mâinile voastre este sângele miilor de ucraineni și sutelor de copii uciși. TV și autoritățile vă mint. Nu războiului”. Russian TV is hacked with message saying 'the blood of thousands of Ukrainians and hundreds of their children is on your hands' https://t.co/uJTX6YruMh— Daily Mail Online (@MailOnline) May 9, 2022 Deținătorii acestor site-uri au susținut că ele au fost sparte de hackeri. Citește și: Ucraina a distrus infrastructura militară rusă de pe Insula Șerpilor, scriu mercenarii ruși din grupul Wagner, citați de un jurnalist de investigații

Șeful Aviației Civile Române, "complicele" Killnet (sursa: caa.ro)
Investigații

Șeful Aviației Civile Române, "complicele" Killnet

Șeful Aviației Civile Române, "complicele" Killnet. Site-urile aeroporturilor din România, inclusiv cel al Aeroportului Internațional Henri Coandă și cel al companiei Tarom, au fost atacate cibernetic de hackerii ruși din gruparea Killnet. Pagubele ar fi fost limitate dacă directorul Autorității Aeronautice Civile Române, Nicolae Stoica, nu desființa ilegal structura de securitate cibernetică a aviației civile. Defapt.ro a dezvăluit încă din luna februarie că aviația civilă este vulnerabilă în fața atacurilor cibernetice în urma deciziei haluciante luate de directorul Nicolae Stoica. Acesta a fost uns pe funcție de ministrul liberal Lucian Bode și menținut de miniștrii Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu. Șeful Aviației Civile Române, "complicele" Killnet Gruparea Killnet a lansat atacuri de tip "distributed denial of service" (DDoS) asupra tuturor site-urilor aeroporturilor din România în cursul nopții de duminică. Au picat pe rând site-urile aeroporturilor Arad, Mihail Kogălniceanu, Traian Vuia, Cluj, Craiova, Oradea, Târgu-Mureș, Sibiu, Suceava și Henri Coandă. Atacul cibernetic a afectat și site-ul companiei Tarom. Securitatea cibernetică în domeniul aviației civile era responsabilitatea directă a Autorității Aeronautice Civile Române, conform legislației românești. Dar directorul Nicolae Stoica a decis să desființeze ilegal structura de securitate cibernetică, invocând faptul că AACR nu are atribuții în acest domeniu. CSAT și SRI au blamat acțiunile lui Stoica Stoica a decis și concedierea a trei angajați din structura de cybersecurity a AACR, recunoscuți la nivel național și internațional în domeniul securității cibernetice. Mai mult, Consiliul Suprem de Apărare al Țării, Serviciul Român de Informații, Ministerul Transporturilor și Directoratul Național de Securitate Cibernetică l-au contrazis oficial pe directorul Nicolae Stoica, care nu știa ce atribuții are instituția pe care o conduce politic. Cu toate acestea, cele patru instituții nu au luat nici o măsură pentru a remedia situația. "Nu mai există securitate cibernetică la noi" Defapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la directorul Nicolae Stoica în legătură cu măsurile luate pentru în urma atacurile cibernetice, dar acesta nu a răspuns. În schimb, a răspuns Mircea Arsenie de la departamentul IT al AACR. "Nu am avut cu ce să îi ajutăm. Nu ține de noi să îi ajutăm. Nu mai există securitate cibernetică la noi. Nu mai e… s-a… eu nu mă ocup de așa ceva. Eu sunt de la departamentul IT, mă ocup de site-ul nostru. Citește și: EXCLUSIV Șeful Aviației Civile, Nicolae Stoica, confirmă dezvăluirile Defapt.ro: i-a cerut mii de euro unui subordonat detașat în străinătate Nu știu dacă mai avem, dacă nu mai avem, habar nu am. În dreptul meu e doar site-ul nostru”, a spus specialistul Mircea Arsenie. Întrebat ce măsuri a luat pentru a proteja site-ul autorității, Mircea Arsenie a explicat că a făcut o copie la site: „Are o clonă. Am tăiat traficul din țările ăstea… aproape tot… mai puțin România. Traficul care vine din Rusia, Coreea. Aseară aproape a rămas doar România”. Site-ul AACR vorbește de "Asigurarea Securității Cibernetice" Pe site-ul Autorității Aeronautice Civile Române se află postat "Planul Național de Siguranță a Aviației Civile" aferent perioadei 2019-2023. La capitolul 7, intitulat "Asigurarea Securității Cibernetice", se menționează că, în lipsa unor măsuri corespunzătoare, aviația civilă română este expusă la amenințările și vulnerabilitățile de securitate cibernetică, datorită utilizării de sisteme și rețele IT&C cu specific aeronautic și de uz general. „Reglementările recente, europene și naționale (în materie de protecție a sistemelor și rețelelor IT&C, protecția infrastructurilor critice, securitatea cibernetică, protecția datelor, precum și siguranța și securitatea aeronautică), creează obligativitatea stabilirii concrete de responsabilități instituționale și impune decizii de finanțare și dezvoltare (în infrastructură, tehnologie, resurse umane, standardizare și normare), în scopul alinierii aviației civile naționale la cerințele de securitate cibernetică”, conform documentului citat. Tot în documentul citat au fost menționate șase măsuri pe care trebuia să le implementeze Direcția de Securitate Aeronautică și Cibernetică, direcție desființată ilegal de directorul Nicolae Stoica.

Hackerii ruși l-au confundat pe Ciolacu cu Cîțu Foto: Stiri pe scurt
Politică

Hackerii l-au confundat pe Ciolacu cu Cîțu

Hackerii ruși care au atacat România l-au confundat pe Ciolacu cu Cîțu. În comunicatul transmis de grupul de hackeri Killnet, se afirmă că atacul lor a fost provocat de declarațiile președintelui Senatului, Marcel Ciolacu, care ar fi promis susținere militară Ucrainei. Dar Ciolacu nu este președintele Senatului, ci al Camerei Deputaților, iar cel care a spus că România ar trebui să livreze armament Ucrainei este Florin Cîțu. Hackerii ruși l-au confundat pe Ciolacu cu Cîțu „Președintele Senatului (camera superioară a parlamentului) României, Marcel Ciolacu, a emis o declarație în care a promis autorităților ucrainene „asistență maximă” în furnizarea de arme letale Kievului. Răspunsul nostru oficial, acesta este ultimul lucru pe care l-a făcut Guvernul României”, a transmis Killnet pe Telegram. Dar cel care a vorbit despre posibilitatea ca România să ofere armament Ucrainei a fost Florin Cîțu. „Ştiţi foarte bine că 40 reprezentanţi ai statelor au discutat la baza Ramstein şi decizia a fost de a susţine şi cu armament Ucraina şi am fost de acord ca orice efort, chiar dacă include armament, nu trebuie irosit în acest moment”, a declarat, ieri, președintele Senatului. Marcel Ciolacu a spus că nu există însă „nici o decizie” privind livrarea de armament către Ucraina. „E o greșeală acolo. Sunt și eu, dar nu am problemă că sunt nominalizat eu, ca președinte al Senatului. Am spus foarte clar: În acest moment, nu există o decizie”, a comentat, azi, Ciolacu, greșeala din comunicatul Killnet. Antena 3 l-a atacat pe Cîțu pentru declarațiile privind susținerea militară către Ucraina și a sugerat că el este vinovat de atacul cibernetic de azi. „Repet, atunci când nu-ţi ţii gura, iată că există consecinţe reale. Când eşti într-o funcţie de zisă demnitate publică, deşi demnitatea publică a domnului Cîţu este cunoscută de la testul de sobrietate pe care l-a picat atunci când l-au pus poliţiştii americani să ţină linia dreaptă”, a spus Adrian Ursu, la Antena 3. Citește și: Cine-l susține pe penalul Piedone: Ciolacu îl „cunoaște de mult timp”, PSD i-a făcut fiul deputat, iar Antena 3 îl mediatizează puternic Un relativ banal atac de tip DDOS Site-urile mai multor instituții din Romania au fost atacate cibernetic vineri dimineață. Accesarea site-urilor gov.ro, mapn.ro si politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro si a site-ului unei instituții financiare a fost afectată de o serie de atacuri cibernetice de tip DDOS (distributed denial of service). Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat într-o intervenție telefonică la Antena3, că site-urile sunt doar inaccesibile, dar nu au fost prejudiciate informațiile. Atacul cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS), a fost declanșat, la ora 04.05, și asupra site-ului MApN (www.mapn.ro), anunță instituția. Atacul nu a compromis funcționarea paginii de Internet a instituției, ci doar a blocat accesul utilizatorilor la aceasta.

România atacată cibernetic de hackerii ruși (sursa: Pixabay)
Internațional

România, atacată cibernetic de hackerii ruși

România, atacată cibernetic de hackerii ruși. Grupul de hackeri pro-rus Killnet a revendicat atacurile cibernetice asupra mai multor site-uri ale anumitor instituții din România. Site-urile Guvernului (gov.ro), al Ministerului Apărării (mapn.ro), al CFR (cfrcalatori.ro) și al unei instituții financiare (potrivit unor surse, ar fi vorba despre OTP Bank) au fost atacate cibernetic vineri dimineață. România, atacată cibernetic de hackerii ruși Grupul de hackeri Killnet a revendicat atacul și susține că acesta a venit în urma declarațiilor făcut de președintele PSD Marcel Ciolacu potrivit cărora acesta a promis că va trimite arme letale Kievului. „Președintele Senatului (camera superioară a parlamentului) României, Marcel Ciolacu, a emis o declarație în care a promis autorităților ucrainene „asistență maximă” în furnizarea de arme letale Kievului. Citește și: Statele Unite îi dau lovitura finală lui Putin: 20 de miliarde de dolari, sprijin pentru Ucraina în armament și muniție. Alte 13 miliarde, asistență economică și umanitară Răspunsul nostru oficial: Acesta va fi ultimul lucru pe care l-a făcut guvernul României”, a transmis grupul de hackeri pe Telegram. „Nu a fost decât un atac la site-ul nostru de prezentare, pentru transparenţă şi relaţii publice, deci, la o platformă exterioară, care nu are în spate nicio bază de date, nimic. Nu, este un atac simbolic mai degrabă, care încearcă să arate că nu funcţionează, sau să îţi plaseze ceva, un alt mesaj, contrar, aşa se face în această zonă. Nu este un atac care să afecteze să spunem baze de date sau sistemul de comandă sau control, deci nu este cazul. Este doar un atac simbolic”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, potrivit Digi24.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră