miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: cncd

3 articole
Politică

Victor Ponta o acuză pe Oana Țoiu de discriminare contra unui minor: a depus sesizare la CNCD

Victor Ponta a anunțat marți că a depus o sesizare oficială la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva ministrului de Externe, Oana Țoiu. Acesta a precizat că urmează să înainteze și o plângere penală la Parchetul General în cursul săptămânii viitoare. Acuzații privind discriminarea unui minor Victor Ponta susține că demersul său nu mai vizează situația fiicei sale, Irina, ci un principiu mai larg legat de protecția minorilor români. Citește și: PSD pompează 60.000 de euro pe lună în postul TV care-i promovează pe Georgescu și AUR, Realitatea TV. Contractul, din februarie în decembrie Potrivit acestuia, Irina a fost deja admisă la una dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite și își va continua studiile acolo începând din toamnă. „Este vorba despre dorința mea ca niciun minor din România să nu mai fie discriminat de persoane ajunse în funcții înalte”, a transmis fostul premier. Declarații dure și apel la responsabilitatea instituțiilor În mesajul public, Victor Ponta a criticat în termeni duri modul în care autoritățile ar fi gestionat situația și a cerut sancționarea celor pe care îi consideră responsabili. Acesta a subliniat că este necesar ca instituțiile statului să demonstreze că își îndeplinesc atribuțiile legale și că nu sunt influențate de presiuni politice. „Trebuie să vedem dacă instituțiile statului își fac datoria sau dacă sunt blocate de frică”, a afirmat Ponta. Argumentele invocate: listele de repatriere și locurile disponibile Fostul premier a invocat și documente oficiale pentru a-și susține acuzațiile. El a menționat existența unei liste întocmite de consulat, pe care figura și fiica sa, precum și a listei de pasageri ai zborului de repatriere. Potrivit acestuia în avion ar fi existat 14 locuri neocupate și o parte dintre pasageri ar fi fost adulți care nu însoțeau minori. Aceste aspecte, susține Ponta, ridică semne de întrebare privind modul în care au fost stabilite prioritățile pentru îmbarcare. Acuzații legate de zborul de repatriere din Dubai Disputa dintre Victor Ponta și ministrul de Externe a izbucnit la începutul lunii, când fostul premier a acuzat-o pe Oana Țoiu că nu ar fi permis fiicei sale să urce într-un avion care repatria cetățeni români din Dubai. Situația a generat reacții publice și controverse, fiind adusă în discuție atât aplicarea procedurilor consulare, cât și criteriile de selecție pentru repatriere.

Ponta, sesizare la CNCD împotriva Oanei Țoiu (sursa: Facebook/Victor Ponta)
Preotul Calistrat, amendat de CNCD (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Preotul Calistrat, amendat cu 5.000 de lei de CNCD după ce a agresat două femei la mănăstire

Preotul Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, pe numele său real Constantin Chifan, a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu 5.000 de lei, după ce a agresat două femei și le-a jignit public, numindu-le „isterice nemăritate”. Preotul Calistrat, amendat de CNCD CNCD a stabilit că declarațiile acestuia au fost discriminatorii pe criterii de sex, vârstă și stare civilă, încălcând demnitatea persoanelor vizate în scandalul izbucnit la Vlădiceni, județul Iași. Citește și: Primarul Ciucu: numărul șefilor din STB este aproximativ egal cu toți angajații Administrației Prezidențiale Decizia a fost adoptată prin hotărârea din 2 iulie 2025 și comunicată oficial părților pe 3 februarie 2026. Instituția a dispus, pe lângă amenda contravențională, și publicarea hotărârii în mass-media, în timp ce preotul s-a apărat susținând că afirmațiile sale au reprezentat o „dojană arhierească”. Continuarea, în Ziarul de Iași

CNCD recomandă Ministerului Educaţiei să nu facă distincţie în acordarea burselor între elevi de la privat şi stat Foto: Administrația Prezidențială
Eveniment

CNCD recomandă să nu facă distincţie între elevi de la privat şi stat

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) recomandă Ministerului Educaţiei să nu facă distincţie în acordarea burselor între elevi de la privat şi stat, după ce acest minister, condus de Ligia Deca (PNL), a pus în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență prin care doar cei care învață la stat ar putea beneficia de burse. Citește și: Contribuabilii vor deconta ochelarii viitorilor pensionari speciali din Justiție. Plafon: 3.000 lei plus manoperă CNCD recomandă să nu facă distincţie între elevi de la privat şi stat Potrivit unui răspuns al CNCD la o adresă care i-a fost transmisă de Ministerul Educaţiei săptămâna trecută, a nu acorda acces în condiţii de egalitate la dreptul la sistemul de bursă elevilor din învăţământul preuniversitar privat, confesional în raport cu cei de la stat constituie o formă de discriminare directă întrucât încalcă principiul constituţional al egalităţii şi nediscriminării în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, susţine CNCD, se încalcă accesul la dreptul la învăţătură în condiţii egale şi dreptul la protecţie a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor. Conform aceleiaşi surse, limitarea beneficiarilor de burse la categoria elevilor de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar doar de stat încalcă principiul constituţional al egalităţii şi nediscriminării, a accesului în condiţii egale la exercitarea dreptului constituţional la învăţătură. "Se creează un tratament diferenţiat între elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu de stat în comparaţie cu elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu particular, respectiv confesional, fără ca între aceste categorii de elevi să existe vreo distincţie relevantă", mai susţin reprezentanţii CNCD.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră