Cât te costă să repari o greșeală a statului: firme inactivate, pensii greșite, amenzi abuzive
Greșeli ale statului plătite de cetățeni. În alte țări europene, precum Germania, administrația este obligată să compenseze automat daunele provocate de propriile greșeli birocratice. În România, cetățeanul e cel care plătește mereu. Nu doar impozite, taxe și contribuții, ci și prețul erorilor făcute de administrația publică. De la firme declarate inactive pe nedrept, până la pensii calculate greșit sau autorizații rătăcite prin sertarele primăriilor, costurile generate de incompetența sau neglijența instituțiilor publice sunt transferate, aproape invariabil, pe umerii oamenilor. Greșeli ale statului plătite de cetățeni Inactivitatea fiscală nu este un detaliu administrativ minor. Citește și: EXCLUSIV Nazare, ministrul de Finanțe, are o firmă cu datorii de milioane, inactivată de ANAF, și o alta care nu a depus niciodată bilanțuri la Finanțe Blochează activitatea economică, suspendă codul de TVA, îți știrbește reputația în fața partenerilor și, mai grav, generează pierderi financiare. Reactivarea firmei ar trebui să fie un proces simplu, mai ales când eroarea nu aparține antreprenorului. În realitate, se transformă într-un șir lung de drumuri, taxe și cheltuieli suportate exclusiv de antreprenor. Cât costă reactivarea unei firme „omorâte” din greșeala ANAF Conform Codului de procedură fiscală (art. 92), o firmă poate fi declarată inactivă dacă nu depune declarațiile timp de șase luni, dacă nu este găsită la sediu sau dacă are obligații restante. Reactivarea presupune îndeplinirea tuturor acestor condiții și depunerea cererilor corespunzătoare. Pentru antreprenorul care nu greșește cu nimic, nota de plată a reactivării arată astfel: - 20 lei pentru obținerea „Informațiilor de Bază” de la Oficiul Registrului Comerțului - minimum 61 lei pentru înregistrarea dosarului de reluare a activității - aproximativ 100–150 lei taxa notarială pentru o procură care să împuternicească un contabil să se ocupe de formalități - eventuale sume pentru majorarea capitalului social, în cazul în care regimul de impozitare presupune modificări; Peste toate acestea se adaugă onorariile firmelor de consultanță contabilă, care pornesc de la 400 lei și cresc în funcție de complexitate. Astfel, chiar și atunci când inactivitatea este o greșeală a Statului, antreprenorul ajunge să plătească chiar și mai mult de 1.000 de lei din buzunarul propriu, bani pe care nu-i mai poate recupera. O sumă deloc neglijabilă pentru un mic SRL, mai ales într-un climat economic deja fragil. Impozite plătite dublu: bani blocați luni întregi Un alt exemplu frecvent este cel al contribuabililor care își văd impozitele achitate de două ori, din erori de sistem sau suprapuneri între plăți online și ghișeu. Procedura legală de restituire există: depui o cerere, iar ANAF are la dispoziție 45 de zile pentru soluționare. În realitate, deserori termenul se prelungește, fie pentru că autoritatea solicită documente suplimentare, fie pentru că dosarul „stă la semnat”. Între timp, banii rămân blocați, iar cetățeanul nu are altă soluție decât să aștepte. Codul prevede că, pentru întârzieri, statul datorează dobândă de 0,02%/zi. Însă puțini contribuabili cunosc acest drept și și mai puțini îl solicită. Costul direct este zero, dar costul indirect, lipsa de lichidități, comisioane bancare, nervii și timpul pierdut, rămâne tot la cetățean. Pensii greșite: drum spre tribunal Nici pensionarii nu scapă de greșelile Statului. Există cazuri numeroase în care Casele Județene de Pensii calculează greșit drepturile, fie din interpretarea eronată a legislației, fie din cauza unui dosar incomplet. Legea prevede că deciziile de pensionare pot fi contestate la instanță în termen de 45 de zile. Procesul este scutit de taxă de timbru, însă costurile reale sunt altele: onorarii pentru avocați, expertize, luni sau chiar ani de procese. Pentru mulți pensionari, sumele pierdute lunar depășesc câteva sute de lei. Restituirea retroactivă se obține, dar doar dacă ai răbdare să lupți cu instituția în instanță. Între timp, costul este suportat integral de cel mai vulnerabil segment al populației. Autorizații rătăcite: taxe plătite din nou Un alt domeniu unde erorile administrative se traduc direct în bani este urbanismul. Dacă un dosar pentru autorizație de construire este pierdut sau respins pe motiv că lipsește un document deja depus, solicitantul trebuie să reia procedura. Conform Codului fiscal, taxa pentru autorizația de construire este de 0,5% din valoarea lucrărilor pentru clădiri rezidențiale și 1% pentru alte construcții. În cazul prelungirii, taxa este 30% din cea inițială. Pentru o casă cu valoare autorizată de 300.000 lei, taxa inițială este de 1.500 lei. Dacă dosarul trebuie refăcut sau prelungit din cauza administrației, proprietarul mai plătește încă 450 lei. Iar aceste sume nu includ costurile de proiectare, timpii de așteptare sau avizele conexe, fiecare cu propriul tarif. Amenzi greșite: costuri pentru a-ți dovedi nevinovăția Românii primesc adesea amenzi contravenționale nejustificate: roviniete plătite dar considerate inexistente, amenzi de parcare emise în lipsa mașinii sau sancțiuni pentru neplata unor taxe achitate deja. Singura cale este plângerea contravențională în instanță. Legea prevede un termen de 15 zile pentru a contesta procesul-verbal. Taxa de timbru este de 20 de lei (OUG 80/2013, art. 19). Pare puțin, dar dacă adăugăm timpul petrecut, eventualele cheltuieli de avocat și stresul, costurile reale sunt mult mai mari decât amenda în sine. Țări europene, proceduri clare de despăgubire În alte țări europene, precum Germania, administrația are obligația legală de a răspunde pentru daunele provocate de propriile greșeli birocratice. Mecanismul este prevăzut de § 839 din Codul civil german (BGB) și de art. 34 din Constituția Germaniei (Grundgesetz). Aceste norme stabilesc că, dacă un funcționar public încalcă cu vinovăție o obligație oficială și provoacă un prejudiciu, statul (fie el federația, landul sau comuna) este cel care plătește despăgubirile. Funcționarul răspunde personal doar în cazuri excepționale. În practică, în Germania există și o cultură administrativă mai proactivă: în multe situații, autoritățile admit greșeala și repară prejudiciul direct, de pildă restituind sumele plătite în plus, fără ca cetățeanul să fie nevoit să deschidă un proces. În România, deși baza legală există, mecanismul este mult mai greoi. Constituția, Codul administrativ și Legea contenciosului administrativ prevăd răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate de autorități. În realitate însă, compensațiile se obțin aproape exclusiv prin instanță. Cetățeanul trebuie să facă o plângere prealabilă, să intenteze proces și să dovedească prejudiciul. Procesele durează ani de zile, iar costurile, onorarii de avocat, expertize, timp și stres, descurajează majoritatea oamenilor să încerce. Astfel, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive, administrația nu suportă consecințele propriilor greșeli, iar povara rămâne pe umerii contribuabilului. Costul real: încrederea pierdută Dincolo de cifre, adevăratul cost este unul mai greu de măsurat: pierderea încrederii. Fiecare drum inutil la ghișeu, fiecare taxă plătită pentru a repara o eroare birocratică, fiecare lună de așteptare pentru un drept deja câștigat erodează încrederea cetățeanului în Stat. România nu duce lipsă de legi, regulamente sau platforme informatice. Ceea ce lipsește este responsabilitatea instituțională. Până când statul nu va suporta consecințele propriilor erori, fie prin rambursarea automată a cheltuielilor, fie prin sancționarea funcționarilor responsabili, nota de plată va rămâne, în tăcere, pe umerii contribuabililor.
