Femeia l-a rupt pe agresorul sexual
Femeia l-a rupt pe agresorul sexual. O femeie a snopit în bătaie un bărbat pe holul blocului în care locuiau amândoi, după ce bărbatul a încercat să o agreseze sexual pe femeie. Acuzată de loviri și trimisă în judecată, aceasta s-a ales cu amânarea aplicării pedepsei. Femeia l-a rupt pe agresorul sexual Judecătorii au apreciat că a fost vorba de un incident izolat și au dispus cea mai blândă sancțiune. În schimb, botoșăneanca va trebui să respecte, timp de doi ani, mai multe măsuri și obligații stabilite de instanță, scrie Monitorul de Botoşani. Pronunțată săptămâna trecută, decizia Judecătoriei Botoșani nu este definitivă și a fost atacată deja cu apel. Citește și: Scandalul Blue Air pe înțelesul tuturor: un faliment dirijat, un ajutor de stat suspect și un brânci final de la UDMR, deloc dezinteresat Întâmplarea de la care a pornit totul s-a petrecut în seara zilei 20 decembrie 2017, cu câteva zile înainte de Crăciun. Atunci, femeia, Camelia V., acum în vârstă de 42 de ani, s-a întâlnit pe palierul de la etajul al doilea al imobilului de domiciliu cu un vecin. Acesta din urmă s-a comportat nepotrivit, așa că femeia i-a aplicat bărbatului mai multe lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în opt-nouă zile de îngrijiri medicale.