/

Erdogan, șantaj apăsat la NATO și UE: Obiectivul Turciei este să se alăture Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, unde sunt China și Rusia

Erdogan, șantaj la NATO și UE
Erdogan, șantaj la NATO și UE (sursa: TASS)

Erdogan, șantaj la NATO și UE. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a recunoscut sâmbătă că ţara sa – membră a NATO – aspiră să se alăture Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), relatează EFE.

„Un pas către un nivel mai avansat”

„Desigur. Acesta este obiectivul”, a spus Erdogan, răspunzând la o întrebare adresată de un jurnalist la Samarkand, în Uzbekistan,unde vineri s-a încheiat un summit al OCS, o entitate cunoscută ca „NATO a estului”.

„Noi am venit aici în calitate de invitaţi speciali la invitaţia ţării gazdă, Uzbekistan. Acum, următorul proces este un pas către un nivel mai avansat”, a adăugat Erdogan, citat de agenţia de presă turcă Anadolu.

Citește și: Ce știe Biden? Președintele SUA îl avertizează public pe Putin să nu folosească arme chimice sau nucleare în Ucraina: Vom acționa în funcție de amploarea operațiunii rusești

El a precizat că această etapă către o mai mare cooperare va avea loc la următorul summit al organizaţiei, preconizat să se desfăşoare în India.

„A fi sau a nu fi membru este diferit, cu acest pas relaţiile noastre cu aceste ţări vor evolua spre o poziţie foarte diferită”, a adăugat el.

Erdogan, șantaj la NATO și UE

Turcia este membră a NATO şi candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Încă în 2013, Erdogan evocase posibilitatea integrării ţării sale în OCS, ca alternativă la aderarea la Uniunea Europeană, având în vedere stagnarea acestui proces.

„De aceea (din cauza lipsei de progres în negocierile cu UE) i-am propus recent (preşedintelui rus, Vladimir) Putin recent: <Luaţi-ne în Grupul celor cinci de la Shanghai şi vom spune atunci ‘la revedere’ UE. Ce rost are să întârziem atât de mult (aderarea noastră)>?”, a afirmat Erdogan.

Iranul, cel mai nou membru

Aşa-numitul „Mecanism al celor cinci de la Shanghai”, fondat în acest oraş chinez în 1996, a fost organismul predecesor al OCS. La ora actuală, organizaţia reuneşte China, Rusia, India, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Iran, acesta din urmă pe cale să obţină statut deplin.

La summit-ul din această săptămână de la Samarkand, în prezenţa lui Putin şi a preşedintelui chinez Xi Jinping, OCS a invitat alte ţări asiatice să construiască o ordine multipolară mai justă.

„OCS este astăzi cea mai mare organizaţie regională din lume. Mai mult de jumătate din populaţia planetei trăieşte în ţările sale membre şi asigură un sfert din produsul intern brut al lumii”, a spus Putin.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis
11:07Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată”
10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe