vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Economie 14 mai 2025

Teama de o victorie a extremismului a ras 4,8 miliarde de lei din fondurile de pensii - presă. Fiecare participant la Pilonul II a pierdut 580 lei

Teama de o victorie a extremismului a ras 4,8 miliarde de lei din fondurile de pensii Foto: Facebook
Teama de o victorie a extremismului a ras 4,8 miliarde de lei din fondurile de pensii Foto: Facebook

Teama de o victorie a extremismului a ras 4,8 miliarde de lei din fondurile de pensii obligatorii administrate privat, așa numitul PIlon II, într-o singură săptămână, arată Ziarul Financiar. Fiecare participant la Pilonul II a pierdut în medie 580 lei, a arătat această publicație. 

Citește și: Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan”. Motivul: nu s-a dezis de Băsescu

Circa 8,3 milioane de salariați contribuie la Pilonul II de pensii. 

Teama de o victorie a extremismului a ras 4,8 miliarde de lei din fondurile de pensii

Pierderea se datorează căderii de 3,8% de pe bursă, în timp ce randamentele titlurilor de stat au atins un maxim față de 2022. Randamentele pe 10 ani – costurile de referinţă la care se împrumută statul – au spart pragul de 8%, iar la un moment dat curba randamentelor s-a inversat, adică dobânzile pe termen lung au devenit mai mici decât cele pe termen scurt, ceea ce indică aşteptări pesimiste cu privire la economie.

O mare parte din investițiile fondurilor de pensii sunt în titluri de stat, iar „creşterea randamen­telor cerute de investitori de la 6,50-7,50% la 8,00-8,50%, în funcţie de maturitatea titlurilor, a dus la o scădere semnificativă şi imediată a valorii activului net al fiecărui fond”, a spus Andreea Nica, vicepreşedinte al CFA Society România, citată de ZF. 

„Pilonul II de pensii private, acolo unde 8,3 milioane de salariaţi români au economiile pentru bătrâ­neţe, a scăzut cu 4,8 mld. lei (960 mil. euro) săptămâna trecută în contextul în care tulburarea politică de după primul tur al alegerilor a creat presiune la vânzare pe titluri de stat şi pe acţiunile româneşti de la Bursa de Valori, cele două mari active în care investesc fondurile.

Astfel, destrămarea coaliţei de guvernare PSD-PNL-UDMR după eşecul de a îşi impune propriul candidat în turul doi şi rezultatele peste sondaje obţinute de liderul extremist George Simion au adus nervozitate în rândul investitorilor şi i-au determinat pe aceştia să vândă din activele româneşti, dimiunând astfel preţurile”, explică Ziarul Financiar

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră