Reguli care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale (Parlamentul European)
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a anunțat că legislativul european „a aprobat întărirea regulilor care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale”.
Contractele scrise, obligatorii
„Fermierii merită un venit echitabil pentru munca lor. Parlamentul European a aprobat întărirea regulilor care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale.
Marile lanțuri de magazine nu trebuie să își folosească puterea de negociere în detrimentul fermierilor.
Uniunea Europeană are deja reguli pentru a corecta aceste dezechilibre, dar acestea trebuie permanent îmbunătățite pentru a-i proteja pe cei care produc hrana noastră de zi cu zi.
ℹ️ Contractele scrise între fermieri și cumpărători pentru livările de produse agricole trebuie să devină obligatorii, statele membre putând introduce excepții doar la cererea unor organizații care reprezintă un anumit sector.
ℹ️ Statele membre vor putea să acorde mai mult sprijin financiar organizațiilor de producători în cadrul intervențiilor sectoriale din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).
ℹ️ Parlamentul susține creșterea puterii de negociere a organizațiilor de producători. Va exista posibilitatea ca organizațiile de producători să negocieze direct cu cumpărătorii. De asemenea, au fost introduse reguli care împiedică cumpărătorii să ocolească organizațiile de producători.
ℹ️ Denumiri precum friptura, escalopul, cârnații sau burgerul trebuie rezervate exclusiv produselor care conțin carne și nu trebuie utilizate pentru produsele derivate din culturi celulare.
ℹ️ Grupul PPE rămâne un susținător consecvent al fermierilor europeni. O agricultură puternică înseamnă securitate alimentară, dezvoltare rurală și locuri de muncă pentru milioane de europeni. Fermierii trebuie să fie tratați corect și să aibă venituri echitabile.”, a scris Motreanu pe Facebook.
