Eșecul majorării taxelor: încasările din TVA au scăzut în septembrie, față de august 2025 - presă
Eșecul majorării taxelor: încasările din TVA au scăzut în septembrie, față de august 2025, arată datele obținute oficial, de la ministerul de Finanțe, de Antena 3. Potrivit acestor date, încasările din TVA au scăzut cu aproape 350 de milioane de lei, de la o lună la alta, iar ca procent, statul a încasat cu aproape 3% mai puțin decât în luna precedentă.
TVA-ul a fost mărit de la 19% la 21% în august 2025.
Eșecul majorării taxelor: încasările din TVA au scăzut în septembrie, față de august 2025
Cum au evoluat încasările din TVA:
- iunie: 10,275 miliarde de lei
- iulie: 10,724 miliarde lei
- august: 12,556 miliarde de lei
- septembrie: 12,207 miliarde de lei
Potrivit Antenei 3, explicația este dată de o scădere abruptă a consumului, după ce prețurile au crescut: „În luna august, consumul între 2024 şi 2025 a fost de -4%, în timp ce în septembrie de -2%”.
Acest post mai susține și că veniturile din accizele la băuturi spirtoase au scăzut, deși aceste accize au crescut cu 14,4%: „Veniturile din accizele aplicate băuturilor spirtoase au înregistrat o scădere de 53,87 milioane lei în primele luni ale anului 2025 față de perioada similară a lui 2024”, arată Antena 3.