Prețul aurului sare în aer după ce activitățile guvernului american au fost blocate (shutdown)
Cotația aurului, un nou nivel record. Cotația aurului a ajuns miercuri la 3.875,53 dolari pe uncie, marcând a cincea zi consecutivă de creștere.
Cotația aurului, un nou nivel record
Evoluția vine după ce Senatul SUA nu a reușit să evite închiderea parțială a serviciilor federale, iar Casa Albă a anunțat o „închidere ordonată” a activităților guvernamentale – prima din ultimii șapte ani.
Citește și: O tranzacție strategică pentru România, contestată de Fondul Proprietatea
Shutdown-ul riscă să pună presiune suplimentară pe dolar și să întârzie publicarea unor rapoarte economice esențiale, precum datele privind șomajul.
Amânarea acestor statistici ar putea influența deciziile investitorilor și stabilitatea piețelor financiare.
Evoluție spectaculoasă a aurului în 2025
De la începutul anului, aurul a crescut cu peste 47%, fiind pe cale să înregistreze cel mai mare câștig anual din 1979.
Creșterea este alimentată de cererea masivă a băncilor centrale, de perspectivele unui dolar mai slab și de așteptările privind relaxarea dobânzilor de către Rezerva Federală.
Factorii de incertitudine care sprijină raliul
Analiștii subliniază că schimbările din componența comitetului de politică monetară al Fed și discuțiile privind independența instituției sporesc incertitudinea.
În acest context, aurul rămâne un activ-refugiu preferat de investitori, consolidându-și poziția la nivel global.