Cine construia autostrada Focșani Adjud, unde în noaptea trecută a fost lovită conducta de gaz și patru muncitori au ars de vii: noul baron al asfaltului, Dorinel Umbrărescu. Firma sa, UMB, a fost desemnată câștigător la licitație pe toate cele trei loturi ale autostrăzii A7 de la Focșani la Bacău, un tronson de aproape 95 de kilometri. Constructorul a avut o ofertă totală de 6,5 miliarde de lei (cca 1,3 miliarde de euro).
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi.
Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz
În 4 august, Asociația Pro Infrastructura avertiza: „Cei de la UMB s-au întins mai mult decât le e plapuma. Au luat mai mult decât pot duce… la viteza și seriozitatea cu care ne-au obișnuit (…) Dar vedem un UMB obosit și întins dincolo de maximum pe 410 de kilometri de autostradă și drum expres, plus alte câteva proiecte mai mici”.
„Afacerile „regelui asfaltului” Umbrărescu au depășit miliardul de euro. Constructorul moldovean are în derulare contracte cu CNAIR de aproape 5 miliarde de euro și are în execuție peste 430 de kilometri de autostradă”, arăta Economedia, în iunie 2023.
Însă, în 2007, Hotnews scria despre ascensiunea acestuia: „Supranumit «regele asfaltului», Dorinel Umbrărescu este unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din Moldova, grație relației speciale pe care a dezvoltat-o, în perioada 2001-2004, cu importanți lideri ai PSD, precum Viorel Hrebenciuc, Dumitru Sechelariu, Sergiu Sechelariu sau Corneliu Iacobov”.
„Dorinel Umbrărescu este născut pe 9 noiembrie 1961 în Tănăsoaia-Vrancea, este căsătorit cu asistența medicală Mirelă (fostă Gegea) și are doi copii. Până în 1990, a fost tractorist la IAS-ul din Podu Turcului și apoi mecanic („ajutor de șef de coloană“) la autobaza IRTA din aceeași localitate”, mai arăta ancheta.
Ciolacu și Grindeanu, entuziasmați
În 22 august 2023, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îi lăuda. „Avem un constructor bun. Asta e cert. E cel mai bun constructor din România în acest moment și cred că unul din cei mai buni din Europa”, spunea el.
De altfel, în iunie, premierul Ciolacu a avut o întâlnire cu Umbrărescu: „Am avut o întâlnire cu dl Umbrărescu și după 30 și ceva de ani de la Revoluție, Autostrada Moldovei prinde contur real”.
Despre Umbrărescu ziarul Ieșeanul scria în 2021: „Oamenii sunt bine plătiți și bine tratați. Mai an, dăduse un anunț în presa băcăuană prin care anunța angajarea a 2-300 de oameni, de diverse specializări. Cuvintele cheie ale anunțului? «Oferim pachet salarial similar Germania». Dă liber angajaților în weekend și de sărbătorile religioase, chiar dacă pică în mijlocul săptămânii. Acum câțiva ani, pe când avea niște lucrări prin județul Timiș, își ducea oamenii la Bacău cu un avion charter, ca să-și poată vedea familiile”.
Bacău, fieful lui Hrebenciuc și leagănul afacerilor noului baron al asfaltului
„Succesul lui Umbrărescu a început prin contractele asigurate de Consiliul Județean Bacău. Următoarele, mai ales cele mari, sunt explicate de experții pieții tot prin conexiunile politice, adică aceeași rețetă ca cea aplicată de ceilalți «regi»”, scria aceeași publicație.
În 2006, Ziarul de Vrancea amintea un alt tip de afacere al lui Umbrărescu: „Miliardarul Dorinel Umbrărescu a devenit legal stăpînul apei și gunoiului adjudenilor fiind deținătorul a 78% din capitalul firmei Urbis. Adunarea Generală a acționarilor i-a conferit lui Umbrărescu puteri depline asupra firmei de utilitate publică. Consiliului Local i-au rămas doar 6,2% din acțiunile de la SC Urbis SA”.
Însă, în 2008, Adevărul titra: „Umbrărescu, «regele zăpezilor», pe banii statului”. În acel an, firma sa a primit contracte să deszăpezească timp de patru ani toate drumurile naţionale din Moldova, pentru o sumă care depăşeşte 100 de milioane de lei.
Vom reveni.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, cres… […]
[…] Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, cres… […]
[…] Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, cres… […]
[…] Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, cres… […]
[…] Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, cres… […]
V-ati gasit și voi comentatorii lu peste. UMB e singura companie care a construit în RO autostrăzi la timp si de calitate. Plus e firma românească, plătește taxe, furnizori și angajați romani. Puneți mana pe treaba și lăsați propaganda proasta
E .. .ORDIN…TREBUIE DISTRUSA SINGURA SOCIETATE ROMANEASCA….care a făcut și chiar face …autostrăzi..!
Așa e la noi ,dăm in cap celui care muncește și ridicăm in slăvi putorile ,ba le dăm și ajutoare să nu moara de foame chiar daca nu au ani munciți