/

Scrisoare către ministrul Culturii: Scăpați-ne de „ceramica de Horezu” din Bulgaria și China!

Domnule ministru,

Fiind in concediu, zilele trecute am fost în Olari, fostul sat cu același nume din localitatea Horezu. Unde, după cum știți, este un mic centru de creație pentru ceramica de Horezu inclusă de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial.

M-am oprit la atelierul dl. Mihai Biscu, unul dintre cei patru artizani/meșteri în ceramică rămași în viață și zn activitate.

Mă așteptam să fie o concentrare (un cluster) de ateliere în ceramică în satul Olari, dar din păcate lucrurile nu stau așa.

După cum menționam mai sus nu mai există decât patru artizani în Olari – Horezu care au preluat și conservat tradiția din generație în generație. Restul celor ce vând chiar în Olari sunt „antreprenori”, în sensul că au echipe de muncitori de la vechea cooperativă de ceramică din Horezu, care reproduc modele mai vechi de ceramică Horezu.

Comerțul prevalează în fața creației și omoară ceramica de Horezu care a apărut în urmă cu peste 300 de ani pe aceste meleaguri.

De aceea, vă rețin atenția cu detalierea unei stări de fapt dezastruoase a artei în ceramica din Horezu, pe care Ministerul Culturii ar trebui să o ia în considerare, și totodata îmi permit să formulez câteva sugestii care cred că ar contribui la redresarea acestei arte populare.

Orașul Horezu, mai cu seamă pe strada principală ce traversează această localitate, este sufocat de comercianți ce vând ceramică fabricată în China ce reproduce ceramica de Horezu.

De asemenea, comercianții vând ceramică din Bulgaria care imită parțial modele tradiționale din ceramica Horezu: culori, desene (de exemplu: spicul de grâu).

Din păcate, lipsa de cultură, dar și precaritatea informării publicului cumpărător (consumator de „artă populară”), mai cu seamă din România, încurajează și întrețin comerțul cu falsuri fabricate în China și Bulgaria și care distrug o parte din cultura noastră națională și ruinează artizanii.

Unele produse din ceramică din China pot fi considerate produse contrafăcute, cum ar fi de exemplu vase care reproduc „cocoșul de Hurezi” pe care Primăria Horezu l-a înregistrat la OSIM.

Alte vase din ceramică fabricate în China, dar care reflectă creația în arta ceramică a generațiilor anterioare nouă sau a artizanilor olari în viață din Horezu, sunt replici/falsuri, dar legal nu pot fi considerate produse contrafăcute, dacă produsele din ceramică originale de Horezu nu sunt protejate legal.

Din acest punct pornește analiza legală, respectiv ce se poate face pentru a elimina din piață produsele din China și copierea parțială a ceramicii de Horezu de către produsele bulgărești.

„Cocosul de Hurezi”, deși este înregistrat la OSIM, este reprodus de ceramica fabricată în China. În acest caz, avem de a face cu produse contrafăcute, pentru care nu există nici o intervenție din partea autorităților române locale sau centrale.

În cazul altor produse din ceramică de Horezu în care se reproduc din generație în generație modele și culori de către artizanii locali, fără vreo contribuție creativă a acestora, ar trebui făcută o protecție legală de Ministerul Culturii, atât la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (art. 7 lit. g din Legea nr. 8/1996, coroborat cu alin. 2 al art. 3), cât și la OSIM (Legea nr. 84/1998), ca mărci naționale și mărci ale Uniunii Europene.

În cazul in care artizanii din Olari produc ceramica Horezu cu elemente distinctive, în sensul că adaugă unui model/desen mai vechi modele/desene/simboluri noi, rezultat al propriei creații, atunci acești artizani pot înregistra obiectele de ceramică la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și OSIM.

Apreciez că este nevoie ca Ministerul Culturii să acorde sprijin/asistență juridică artizanilor din Olari, Horezu, întrucât aceștia nu au informațiile necesare pentru a-și proteja lucrările.

Pe de altă parte, am constatat că nu există o asociație/ o breaslă a artizanilor care să susțină drepturile acestora și protecția artei populare în ceramică. De altfel, am menționat deja că nu mai sunt decât patru artizani, dintre care numai doi mai sunt activi, din cât am înțeles la fața locului.

De asemenea, comerțul cu falsuri din China și Bulgaria ar trebui eliminat, atât prin informarea publicului (comercianții să fie obligați să afișeze originea fabricării produselor din ceramică), cât și prin confiscarea mărfii și amenzi. Aceste acțiuni sunt necesare o dată cu protecția legală a ceramicii de Horezu.

Întrucât în Olari, Horezu, nu au rămas decât patru artizani, există riscul ca tradiția să se piardă. Sunt țări care au traversat această experiență, mai cu seamă în vestul Europei. Deși aceste țări fac în prezent efortul de a reînvia tradițiile artei populare, o bună parte din acestea sunt iremediabil pierdute.

Prin urmare, este nevoie de un plan național de relansare a artei populare de tradiție. Un asemenea plan trebuie dublat de un alt plan, care prin marketing promovat pe piața națională și internațională să susțină vânzarea ceramicii de Horezu. În acest mod se asigură un venit artizanilor din Horezu și transmiterea acestei tradiții generațiilor viitoare.

_______________________________

Valentin Ionescu este invitat al rubricii de opinii.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!

  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Cine sunt creatorii defapt.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

  1. D-le Ionescu cereti mult prea mult de la actualul ministru al Culturii, stiti ce pregatire are?!
    Demersul d-stra este minunat,, ar mai trebui adaugat si invazia de ii facute in China, chiar noi nu suntem in stare sa ne protejam micile creatii ale artistilor nativi!

  2. Foarte bine. Mă numesc Alexandru Rotar din Tg Mureș și sunt maestru sticla descendent al unor familii de sticlărie din Transilvania . Am spus-o întotdeauna și o spun de fiecare dată când am ocazia. Noi meșterii populari, creatorii populari și cei cu meserii tradiționale nu avem nici o protecție față de chiciurile din Asia, o lege oarecum ar fi binevenită în sensul ca la târgurile de profil să nu fie acceptați comercianți cu marfă din Asia sau dacă totuși se acceptă atunci să aibă înscrise pe standurile lor țara de proveniență a mărfii iar în ceeace privește pe meșterii populari aceștia să își semneze lucrările iar în cazul magazinelor acestea să aibă inscripționate marfă Asia cam cum e în alte țări ex (magazin 1euro sau magazin chinezesc etc) dar oricum încă nu avem o lege sau un statut a meșterilor populari cu care să putem întra în legalitate totuși este vorba de tradiția noastră nu?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:35Premierul Italiei, Giorgia Meloni, anchetată pentru decizia de repatriere a unui controversat oficial libian
21:25Directorul demis al Muzeului Național de Istorie a României: Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile
21:17Ministrul Mediului: Este imposibil să explici cuiva care muncește în România că bonusul de pensionare la Romsilva este 100.000 de euro
21:09Premierul slovac Fico, pro-rus, preia întocmai ideile lui Trump despre genuri și vrea modificarea Constituției
20:58Șoarece creat în laborator din doi părinți masculi – inginerie genetică made in China
20:47Ministra Culturii l-a demis pe directorul Muzeului Național de Istorie al României, pe care l-a acuzat de comunicare defectuoasă
18:21Tatăl europarlamentarului PSD Victor Negrescu lucra la Ambasada României din Paris, în 1988 – arată Cristian Preda
17:44Salariul uriaș al unui politician obscur, fost inginer la o stație de tractoare, acum vicepreședinte al Agenției de Reglementare în Energie (ANRE)
16:45Fondurile operative ale serviciilor secrete românești, „vămuite” ilegal de ofițeri și șefi de structuri de informații. Pedepsele date de judecătorii militari, doar cu suspendare
15:45Aproape zece milioane de ambalaje de băuturi pe zi se strâng în România prin RetuRO SGR. Este de așteptat ca numărul să crească
15:36Trump face aluzii la un posibil al treilea mandat, deși Constituția americană prevede clar doar două mandate
15:29Se clatină puterea de la Belgrad: premierul Miloš Vučević și-a anunțat demisia ca efect al protestelor care durează de luni de zile
15:21Nicușor Dan va semna un aviz necesar pentru lucrările la planșeul de la Piața Unirii, dar spune că Băluță trebuie să mai aducă acte pentru a fi semnată și autorizația de construcție
15:12Ciolacu și Greblă se răzbună pe alegătorii din diaspora scurtând programul de vot, spune USR, care a depus amendamente la legea de aprobare a OUG pentru organizarea prezidențialelor
15:02Premierul slovac pro-Kremlin Fico a pierdut majoritatea parlamentară. Probabilitatea alegerilor anticipate, incertă