duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Maria Pană

2827 articole
Maria Pană

Eveniment

Daniel Chițoiu, patru ani de închisoare după ce a ucis două persoane într-un accident acum șase ani

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, în dosarul privind accidentul rutier mortal produs în decembrie 2019. Patru ani cu executare Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile formulate de procurori și de părțile civile împotriva sentinței pronunțate în aprilie 2025 de Judecătoria Pitești. În urma rejudecării cauzei, instanța de apel a decis majorarea pedepsei aplicate fostului ministru de la trei ani la patru ani de închisoare și a schimbat regimul de executare, stabilind ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție. Citește și: Ciolacu, fotografiat în Vietnam la un resort de lux, alături de Sorina Docuz Magistrații au dispus, de asemenea, interzicerea dreptului de a conduce autovehicule, ca pedeapsă complementară, pentru o perioadă de cinci ani, precum și ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, în conformitate cu prevederile articolului 66 alineatul 1 litera i din Codul penal. Totodată, Curtea de Apel Pitești a redus cuantumul daunelor morale acordate părților civile Naziana Maria Niță și Daniel Constantin Pristavu la câte 400.000 de lei pentru fiecare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin noii decizii. Decizia Curții de Apel Pitești este definitivă. Chițoiu a intrat pe contrasens Accidentul rutier în urma căruia Daniel Chițoiu a fost condamnat a avut loc pe 26 decembrie 2019, pe Drumul Național 7, pe ruta Pitești – Râmnicu Vâlcea, în zona localității Zamfirești, județul Argeș. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Unul dintre acestea era condus de un bărbat în vârstă de 82 de ani, din municipiul Pitești, care se deplasa pe direcția Pitești – Râmnicu Vâlcea, iar celălalt autoturism era condus din sens opus de Daniel Chițoiu. Chițoiu a intrat pe contrasens. În urma coliziunii dintre cele două vehicule, bărbatul de 82 de ani a decedat pe loc, iar pasagera aflată pe scaunul din dreapta față în același autoturism a fost rănită grav și a decedat ulterior. Daniel Chițoiu a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în ianuarie 2020, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Daniel Chițoiu, patru ani de închisoare după ce a ucis două persoane într-un accident acum șase ani
ALERTĂ Ger sever în toată țara până la jumătatea lunii ianuarie. Cod galben de ninsori și viscol
Eveniment

ALERTĂ Ger sever în toată țara până la jumătatea lunii ianuarie. Cod galben de ninsori și viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață mai multe avertizări meteo de tip cod galben și cod portocaliu, care vizează ger accentuat, ninsori și viscol în mare parte din țară. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, iar episoadele de ger vor persista, în special pe timpul nopților și dimineților, până spre jumătatea lunii ianuarie. Joi spre vineri, ninsori și ger Pentru noaptea de joi spre vineri, este în vigoare un cod galben de ger pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și zonele montane, unde temperaturile minime vor coborî, în general, între -15 și -10 grade Celsius. Răcirea accentuată a vremii va afecta treptat și restul regiunilor. Citește și: EXCLUSIV Directorul Autorității Aeronautice a distrus structura de securitate cibernetică. Obligat de lege să o refacă, a angajat personal necalificat Un cod galben de ninsoare viscolită este valabil de joi, ora 23:00, până vineri, ora 15:00, în Carpații Meridionali și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali. Vântul va sufla cu viteze de 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri rafalele vor depăși 70–85 km/h. Zăpada va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri. Totodată, a fost emis un cod portocaliu de viscol puternic, valabil de joi seara până vineri dimineața, pentru Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali. La altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va atinge rafale de 85–120 km/h, zăpada va fi puternic troienită, iar vizibilitatea va coborî sub 50 de metri. Viscol în jumătate de țară Un alt cod galben vizează intensificări ale vântului în vestul și sudul Olteniei, sudul Munteniei, Dobrogea, precum și în nordul și estul Moldovei, unde vitezele vântului vor ajunge la 50–70 km/h. Pe parcursul zilei de joi va ninge la munte și în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei. În Muntenia și sudul Moldovei vor fi precipitații mixte, iar în Dobrogea vor predomina ploile. Stratul de zăpadă se va depune în jumătatea nordică a țării și în zona montană, cu grosimi cuprinse între 3 și 10 centimetri, iar pe arii restrânse se va forma polei, în special în sud-estul Moldovei. Vântul va avea intensificări și în sudul, centrul și estul țării, cu rafale de 45–65 km/h, iar la munte acestea vor depăși 60–80 km/h, determinând ninsoare viscolită și reducerea vizibilității. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, situându-se în general între -5 și 3 grade Celsius, cu valori mai ridicate doar în extremitatea de sud-est, unde se pot atinge 8–10 grade. Noaptea de joi spre vineri va fi geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în restul țării, cu minime între -15 și -5 grade. -15 grade Celsius de sâmbătă Vineri, vremea va rămâne rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și pe alocuri în Transilvania, unde minimele vor coborî din nou la -15…-10 grade. Începând de vineri seara, aria precipitațiilor se va extinde în sud-vestul țării. Inițial vor fi precipitații mixte, favorabile formării poleiului, iar ulterior vor predomina ninsorile. De sâmbătă, răcirea vremii va continua mai întâi în nord-est și centru, apoi în toate regiunile, cu nopți și dimineți geroase până spre jumătatea lunii ianuarie.

Primăriile își dublează bugetul din taxe și impozite. Care sunt cele mai mari creșteri
Economie

Primăriile își dublează bugetul din taxe și impozite. Care sunt cele mai mari creșteri

Noua lege privind impozitele locale modifică semnificativ modul de calcul al taxelor pe clădiri și terenuri, aducând venituri suplimentare la bugetele autorităților locale. Dispar reducerile  Actul normativ a eliminat mai multe prevederi legale care permiteau până acum reduceri ale impozitului în funcție de vechimea imobilelor sau de anumite caracteristici ale acestora. Citește și: EXCLUSIV Directorul Autorității Aeronautice a distrus structura de securitate cibernetică. Obligat de lege să o refacă, a angajat personal necalificat Astfel, au fost abrogate reducerile acordate pentru clădirile vechi: scutirea de 50% aplicată imobilelor cu o vechime de peste 100 de ani, reducerea de 30% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani, precum și diminuarea de 10% pentru imobilele construite în urmă cu 30–50 de ani. Totodată, a fost eliminată corecția de 10% care se aplica clădirilor cu mai mult de trei niveluri și cel puțin opt apartamente. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Primul oraș iranian în care poliția nu atacă protestatarii anti-regim. 35 de morți până acum în toată țara
Internațional

VIDEO Primul oraș iranian în care poliția nu atacă protestatarii anti-regim. 35 de morți până acum în toată țara

Poliția iraniană din Abdanan, oraș aflat în provincia Ilam din sud-vestul Iranului, în apropierea graniței cu Irakul, nu se opune protestelor antiguvernamentale. Poliția salută mulțimea din Abdanan În localitate au ieșit pe străzi mii de oameni (VIDEO), inclusiv femei și copii, în ciuda faptului că Abdanan are o populație de doar aproximativ 23.000 de locuitori.  Citește și: Eșec al propagandei aurist-suveraniste: 71% dintre români vor consolidarea capacității de apărare Imagini și relatări din zonă (VIDEO) arată cum polițiștii îi salută pe protestatari, iar mulțimea îi aclamă.  În același timp, localnicii au început să îndepărteze afișe și bannere ale regimului iranian din spațiile publice. 35 de morți, spun activiștii Protestele din Iran, declanșate de agravarea crizei economice, s-au extins rapid și au cuprins 27 dintre cele 31 de provincii ale țării. Potrivit Human Rights Activists News Agency (HRANA), cel puțin 35 de persoane au fost ucise în ultimele zece zile de manifestații. Dintre acestea, două ar fi fost membri ai forțelor de securitate. Autoritățile iraniene nu au publicat un bilanț oficial al victimelor, dar au confirmat moartea a doi membri ai personalului de securitate. Până în prezent, BBC Persian a reușit să confirme identitatea și decesul a 15 persoane în contextul protestelor. Peste 1.200 de arestări HRANA mai precizează că peste 60 de protestatari au fost răniți, iar aproximativ 1.200 de persoane au fost arestate în timpul represiunii. Mișcarea de protest este considerată una dintre cele mai ample din ultimii ani, fiind alimentată de nemulțumiri legate de inflație, șomaj, sărăcie și lipsa perspectivelor economice. Situația din Abdanan este prezentată de observatori drept un semnal important, întrucât sprijinul sau neutralitatea forțelor de ordine poate influența semnificativ evoluția protestelor la nivel național.

Narco-nepoții soției lui Maduro: cum ajunge cocaina din Venezuela în Europa, cu pașaport diplomatic
Internațional

Narco-nepoții soției lui Maduro: cum ajunge cocaina din Venezuela în Europa, cu pașaport diplomatic

În nordul Venezuelei, la câțiva kilometri de țărmul Mării Caraibelor, se află o bază aeriană militară despre care locuitorii vorbesc doar în șoaptă. Nu figurează în pliante turistice, nu apare în comunicatele guvernamentale, dar avioanele care decolează de pe pista ei nu transportă nici soldați, nici echipamente. „Nocturnele”, cum le numesc localnicii, sunt încărcate cu un alt tip de marfă: pachete marcate cu capace negre, sigilate, care ascund sute de kilograme de cocaină. „Știm când pleacă”, spune un fost angajat al aeroportului. „Nu există controale. Militarii ridică bariera, iar avionul dispare în întuneric.” Citește și: O lovitură dată Chinei: SUA nu au intervenit în Venezuela pentru petrol sau droguri, ci pentru „aurul albastru” Acesta nu este un zvon izolat. Este o piesă dintr-un puzzle imens, documentat în ultimii ani de procurori americani, de Europol, de UNODC și de o rețea globală de jurnaliști de investigație. Piesa centrală a puzzle-ului are un nume devenit simbol: Cartel de los Soles. Un cartel fără față, dar cu uniformă În actele de acuzare ale Departamentului de Justiție al SUA apare o descriere care, la prima vedere, pare desprinsă din ficțiune: un cartel condus nu de traficanți, ci de generali. „Los Soles” nu sunt un cartel în sensul tradițional. Nu au un lider unic și nici nu operează pe străzi. Ei poartă uniforme, insigne, trese. Conduc convoaie, nu în mod clandestin, ci în mod oficial. Vehicule militare, bărci ale gărzii de coastă, chiar și avioane ale forțelor aeriene au fost, potrivit procurorilor americani, implicate în transporturi de cocaină. Un investigator venezuelean refugiat în Columbia îl descrie astfel: „Dacă într-un cartel tradițional ai nevoie să cumperi polițiști, în Venezuela nu trebuie să cumperi nimic. Poliția, armata și serviciile sunt cartelul. De aceea este mai greu de spart decât orice organizație criminală cunoscută în America Latină.” Cum s-a născut sistemul Originile narco-statului nu pot fi înțelese fără Hugo Chávez. Președintele a venit la putere pe valul unei retorici anti-corupție, dar și-a consolidat controlul prin militarizarea politicii. Armata a primit acces la posturi-cheie în guvern, la companii de stat, la infrastructură. A fost o strategie politică, dar a creat și oportunitatea perfectă pentru capturarea instituțiilor. Chávez a expulzat DEA din Venezuela Ruptura decisivă a avut loc în 2005, când Chávez a expulzat DEA (agenția americană anti-drog) din Venezuela.  De atunci, rutele de trafic s-au mutat aproape integral pe teritoriul venezuelean, protejate de instituții care nu mai răspundeau nimănui. Potrivit Insight Crime, colaborarea dintre oficiali venezueleni și FARC – gruparea columbiană implicată în producția de cocaină – a început chiar înainte de această ruptură, dar s-a intensificat după plecarea agenților americani. În același timp, cartelurile mexicane au văzut în Venezuela un hub ideal: relativ stabil politic, cu porturi mari și cu o armată dispusă să închidă ochii – sau să participe direct. Anatomia transportului perfect Un raport Europol descrie o nouă eră în traficul de cocaină către Europa: cantități istorice ajung în porturile din Belgia, Olanda și Spania, iar o parte semnificativă provine din Venezuela. Metoda este simplă și uluitor de eficientă: cocaina pleacă din Columbia către depozite temporare din Zulia, Apure sau Falcón; armata preia transportul, îl mută în porturi militare sau comerciale; containerele sunt protejate de escortă; odată pe mare, transporturile sunt redirecționate către Caraibe, Africa de Vest sau Europa; în altă variantă, avioane mici zboară către Honduras, Guatemala sau Mexic. „Dacă pleacă din Venezuela, atunci acel transport este garantat”, afirmă un agent antidrog spaniol, care adaugă: „Acolo nu există risc. Riscul apare abia când ajunge în Europa.” Porturile europene confirmă. Antwerp și Rotterdam au confiscat în ultimii ani cantități-record, dar oficialii admit că acestea reprezintă doar o fracțiune din fluxul real. Cazul care a făcut totul vizibil: „narco-nepoții” În 2015, opinia publică americană a aflat un detaliu care, deși simbolic, a rupt iluzia de negare a regimului Maduro. Efraín Antonio Campo Flores și Franqui Francisco Flores de Freitas, nepoții soției lui Maduro, Cilia Flores, au fost arestați în Haiti după o operațiune DEA sub acoperire. Aveau pașapoarte diplomatice. Aveau protecția securității venezuelene. Și transportau peste 800 kg de cocaină. Înregistrările prezentate în instanță îi arată negociind nu doar cantitatea, ci și garanțiile militare pentru transport. Verdictul din 2017 – condamnare pentru trafic internațional – a fost o validare juridică a ceea ce analiștii spuneau deja: traficul nu este un fenomen periferic în Venezuela, ci unul central, coordonat la vârful statului. Exportul de violență: Tren de Aragua Dacă Cartel de los Soles este creierul economic, Tren de Aragua este brațul brutal. Grupare născută în închisorile venezuelene, s-a extins în Peru, Chile, Ecuador și coloniile de migranți. Răpiri, execuții, extorcări – palmaresul său depășește granițele Venezuelei. În 2024, răpirea și uciderea ofițerului venezuelean Ronald Ojeda la Santiago de Chile a fost descrisă de presa locală drept „momentul de trezire” al autorităților. Investigatorii chilieni au stabilit legături între executanți – membri ai Tren de Aragua – și persoane conectate la aparatul de securitate al lui Maduro. „Venezuela nu mai exportă petrol”, spune un jurnalist chilian. „Exportă criminalitate organizată.” Ce se întâmplă când un stat devine infrastructura crimei Statele tradiționale luptă împotriva cartelurilor. În Venezuela, instituțiile oferă protecție și acces. Rezultatul este o simbioză care face sistemul aproape imposibil de destructurat. UNODC avertizează că rutele sud-americane sunt în continuă expansiune, iar Venezuela este menționată sistematic ca nod central. În SUA, DEA descrie Venezuela drept „coridor strategic pentru cartelurile mexicane”. În Europa, autoritățile portuare admit că nu pot controla fluxurile actuale. „Dacă vrei să înțelegi de ce orașe ca Antwerp sau Rotterdam sunt sub presiune, trebuie să privești spre Venezuela”, explică un oficial belgian. Petrolul – mitul comod Timp de ani de zile, discuția internațională despre Venezuela a fost dominată de ideea că miza geopolitică este petrolul. Realitatea economică dezminte acest narativ. Producția petrolieră venezueleană s-a prăbușit. Rafinăriile nu pot procesa țițeiul greu. Investițiile au dispărut. În schimb, cocaina a devenit o sursă rapidă de finanțare.Este lichidă, mobilă, scalabilă – și protejată de stat. „Nu petrolul îi ține la putere”, spune un fost diplomat venezuelean. „Ci traficul. De acolo vine lichiditatea. De acolo vine loialitatea armatei. Aici trebuie să căutați răspunsurile.” Un stat cu două fețe: o țară în colaps și un regim prosper Pentru populație, criza este profundă: pene de curent, lipsa medicamentelor, exod masiv. Dar pentru elitele politico-militare, sistemul funcționează. Crima organizată nu doar că supraviețuiește în Venezuela – prosperă la adăpostul unei guvernări care o tolerează sau chiar o coordonează. „Acolo unde statul se destramă, apare criminalitatea. În Venezuela, statul nu s-a destrămat: a fost reconstruit pentru a servi criminalității”, spune CSIS. Aceasta este definiția unui narco-stat.

BREAKING Maduro și soția sa au fost capturați de forțele americane și scoși din Venezuela, anunță Trump
Internațional

BREAKING Maduro și soția sa au fost capturați de forțele americane și scoși din Venezuela, anunță Trump

Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, și soția sa au fost capturați de forțe americane și scoși din țară, a anunțat Donald Trump. Trump a postat  "Statele Unite ale Americii au desfășurat cu succes un atac de amploare împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost, împreună cu soția sa, capturat și transportat în afara țării. Citește și: Cum explică SUA intervenția în Venezuela: a fost pus în aplicare un mandat de arestare. Operațiunile SUA s-ar fi încheiat Această operațiune a fost realizată în colaborare cu forțele de ordine americane. Detalii vor urma. Va avea loc o conferință de presă astăzi, la ora 11:00, la Mar-a-Lago. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestui subiect! Președintele DONALD J. TRUMP", a scris președintele american pe Truth Social.

Șeful informațiilor militare ucrainene, Kirilo Budanov, noul șef de cabinet al lui Zelenski
Internațional

Șeful informațiilor militare ucrainene, Kirilo Budanov, noul șef de cabinet al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că l-a desemnat pe Kirilo Budanov, actualul lider al serviciilor de informații militare, în funcția de șef al administrației prezidențiale. Budanov, coșmarul rușilor „M-am întâlnit cu Kirilo Budanov și i-am propus să preia conducerea administrației prezidențiale”, a scris Zelenski pe rețelele sociale, subliniind că „Ucraina trebuie să se concentreze pe apărare, securitate și diplomație”. Citește și: Cum îl trolează un pilot taiwanez pe cel al Chinei comuniste: „Ești sclavul Partidului Comunist” Budanov este cunoscut pentru coordonarea unor operațiuni militare complexe împotriva Rusiei, fiind una dintre cele mai discrete și eficiente figuri din cadrul structurilor de securitate ale Ucrainei. Numirea sa sugerează o abordare militarizată a administrației prezidențiale, în contextul escaladării conflictului și al presiunilor interne și internaționale. Această schimbare vine după demisia lui Andrii Iermak, fostul șef de cabinet al președintelui, care a părăsit funcția în noiembrie, pe fondul unui scandal de corupție care a zguduit guvernul. Iermak era considerat unul dintre cei mai influenți consilieri ai lui Zelenski, iar plecarea sa a creat un vid de putere în nucleul administrației prezidențiale.

În „Colectivul” de la Crans-Montana au murit 40 de oameni, 115 au fost răniți (22, cu arsuri grave). Cauza cea mai probabilă: artificiile puse pe o șampanie
Internațional

În „Colectivul” de la Crans-Montana au murit 40 de oameni, 115 au fost răniți (22, cu arsuri grave). Cauza cea mai probabilă: artificiile puse pe o șampanie

În tragicul incendiu din noaptea de Anul Nou de la barul Le Constellation din Crans‑Montana, una dintre cele mai renumite stațiuni de schi din Alpii elvețieni, aproximativ 40 de persoane au murit, iar 115 au fost rănite, a anunțat poliția într‑o conferință de presă (VIDEO) joi după amiază.  Oficialii au oferit pentru prima dată un bilanț aproximativ al victimelor, după ce anterior se vorbea doar despre „zeci de morți”. Ora fatală: 01.30 Incendiul s‑a declanșat în jurul orei 1:30 dimineața (00:30 GMT), în timp ce barul era plin de turiști și localnici care sărbătoreau trecerea în noul an. Comandantul poliției din Valais, Frederic Gisler, însoțit de președintele federal Guy Parmelin, a descris evenimentul drept una dintre cele mai grave tragedii din istoria recentă a Elveției. Citește și: Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică Printre răniți se află și aproximativ 15 cetățeni italieni, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, anunțând că se va deplasa la fața locului, iar autoritățile italiene au trimis echipe de protecție civilă și medici pentru sprijin. Un spital din Milano specializat în tratarea arsurilor este pregătit să primească pacienți, iar trei persoane urmau să fie transferate acolo încă din seara de joi. 22 de tineri cu arsuri grave Barul Le Constellation, proprietate a unui cuplu de origine franceză din Corsica, potrivit registrelor comerciale din cantonul Valais, a fost serios avariat de flăcări. 22 de tineri cu arsuri grave au fost transportați cu elicopterul la un spital universitar din Lausanne, unde tratamentul poate dura săptămâni sau chiar luni, după cum a precizat directoarea spitalului, Claire Charmet. Mai mulți pacienți au necesitat resuscitare și internare la terapie intensivă. Exploziile, după aprinderea focului Imaginile de la fața locului surprind focul care se răspândește rapid, cu ambulanțe și elicoptere medicale mobilizate pentru a evacua victimele spre unități de specialitate. Autoritățile elvețiene au mobilizat resurse de urgență și sprijin internațional, inclusiv un elicopter cu echipaj medical din regiunea italiană Valle d’Aosta. Cauza incendiului rămâne în anchetă, dar un atac nu este considerat probabil de anchetatori. Exploziile raportate de martori par să fi urmat aprinderii focului, posibil din cauza materialelor inflamabile din interiorul clădirii. Șoc în Elveția Crans‑Montana, situată la circa 100 de kilometri est de Geneva, este o destinație turistică exclusivistă, frecventată de mii de vizitatori din întreaga lume în timpul sărbătorilor de iarnă. Autoritățile avertizează că printre victime ar putea fi și turiști străini, iar o linie telefonică specială pentru rudele victimelor a fost deja pusă la dispoziție. Reacțiile publice au fost puternice: președintele elvețian Guy Parmelin a descris evenimentul ca pe „un moment de doliu pentru întreaga țară”, iar localnicii și turiștii au împărtășit imagini și mesaje de șoc și solidaritate pe rețelele sociale. 

VIDEO Carnagiu de Revelion: explozie puternică într-o faimoasă stațiune montană, zeci de morți, răniți (Elveția)
Internațional

VIDEO Carnagiu de Revelion: explozie puternică într-o faimoasă stațiune montană, zeci de morți, răniți (Elveția)

O explozie puternică într‑un bar din Crans‑Montana în noaptea de Revelion s‑a soldat cu zeci de morți, au anunțat autoritățile elvețiene. Zeci de morți Conform raportărilor inițiale ale poliției elvețiene, cel puțin zece persoane și‑au pierdut viața în explozie, dar unele canale de presă locale indică posibilitatea unui număr mai mare de decese. Citește și: Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică Un purtător de cuvânt al forțelor de ordine a precizat că multe dintre persoanele rănite sunt tratate pentru arsuri grave, fără a confirma cifra exactă a victimelor. Autoritățile au închis întreaga zonă, impunând și o zonă de interdicție aeriană deasupra Crans‑Montana, pe fondul anchetei care continuă. În prezent, cauza exploziei rămâne necunoscută, au transmis oficialii. Potrivit poliției, peste 100 de persoane se aflau în barul Le Constellation în momentul deflagrației. Localul era foarte aglomerat, fiind frecventat atât de turiști, cât și de localnici care sărbătoreau trecerea în noul an. Explozia s‑a produs în jurul orei locale 01:30 (00:30 GMT). Imagini VIDEO difuzate de mass‑media elvețiene surprind clădirea cuprinsă de flăcări și multiple autospeciale ale serviciilor de urgență la fața locului.

Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică
Politică

Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică

Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, și-a prezentat pe Instagram carnetul de membră a Partidului Socialist Român (PSR). PSR se declară continuator al Partidului Comunist Român, al cărui nume nu a putut să-l preia legal. Oana Lasconi: "aparțin poporului român" Într-un text publicat la sfârșitul lunii noiembrie a.c., Oana Lasconi (care se proclamă "bolșevică" pe contul de Instagram) a explicat care-i sunt prioritățile ideologice și de ce se întoarce în România după zece ani la Paris: "Dacă e să aparțin cuiva, aparțin poporului român. Dacă e să mă lupt pentru ceva, mă lupt pentru eliberarea lui de sub jugul capitalist-imperial pe care e manipulat să-l accepte drept binecuvântare. Am plecat din România pentru că mă simțeam singură printre români, iar acum cei care mă ajută să nu mă simt așa sunt tot români. Mi-a luat aproape un deceniu, însă în sfârșit nu mai vreau să fiu altfel. Știu că prioritatea mea numarul 1 nu voi fi niciodată eu. Știu că nu pot fi ca ei. Mi-am satisfăcut curiozitatea. Citește și: VIDEO Fiica Elenei Lasconi își desființează mama pentru votul "Da" la referendumul pentru familie: Nu m-aș fi așteptat din partea mamei mele la o astfel de discriminare "jegoasă", nu o mai susțin E timpul pentru un nou capitol. Las în urmă tot ce mi-am dorit: job-ul perfect, un apartament cu balcon în Paris, și cetățenia franceză. Renunț la arhitectură, la parcurile mele preferate, la brânzeturi, la baghete, și la joie-de-vivre, pentru că ar trebui să fiu altcineva să mă pot bucura de ele. Genocidul din Palestina mi-a arătat adevărul: Tot ce este frumos în Vest s-a clădit pe cadavre, iar numărul lor crește la nesfârșit. Ce reprezintă Vestul este ipocrizia și barbarismul, nu așa-zisa “civilizație”. Îmi pare rău că am renunțat la tine, dragă Românie. Mulți am făcut-o, și sper că mai mulți vor realiza că, de fapt, avem cu cine. Sper să-mi permiți să am grijă de tine, chiar dacă tu nu vei avea la rândul tău. Citește și: VIDEO Fiica Elenei Lasconi regretă că și-a atacat mama: "Ar fi trebuit să fiu mai diplomată". Oana Lasconi și-a acuzat mama de "discriminare jegoasă" Permite-mi să lupt pentru tine... iar atunci când voi ajunge în țară, permite-mi să plâng când mă sui în taxi, ca și cum cel de la volan nu este un străin, ci un frate. Ca și cum am ajuns acasă." PSR a vrut să fie PCR În ultima zi a lui 2025, Oana Lasconi a postat pe Instagram un text în care se declară membră a Partidului Socialist Român. (sursa: Instagram/Oana Lasconi) Fiica Elenei Lasconi a mai postat și o fotografie a carnetului de membră a PSR. (sursa: Instagram/Oana Lasconi) Partidul Socialist Român a vrut să preia numele Partidului Comunist Român, dar s-a lovit de refuzul instanței. Președinte al PSR este Constantin Rotaru, membru al PCR între 1977 și 1989.

Trei femei, rănite cu cuțitul la metrou. Suspectul a fost prins rapid în afara Capitalei (Paris)
Internațional

Trei femei, rănite cu cuțitul la metrou. Suspectul a fost prins rapid în afara Capitalei (Paris)

Trei femei au fost rănite vineri după-amiază într-un atac cu cuțitul în metroul din Paris, comis de un bărbat care a fugit inițial, dar a fost ulterior prins în apropierea capitalei, a anunțat justiția franceză. Trei agresiuni, trei stații Potrivit operatorului de transport public RATP, agresiunile au avut loc în trei stații de pe aceeași linie de metrou, în zona centrală a orașului, în jurul amiezii. Citește și: Presa maghiară își bate joc de autostrada lui Umbrărescu, Focșani-Adjud: „Așa ceva numai în România se putea” Două dintre victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital, starea lor nefiind critică, iar a treia s-a prezentat singură la o unitate medicală, a transmis prefectura de poliție. Atacatorul, un tânăr de 25 de ani, a fost identificat rapid datorită imaginilor de pe camerele de supraveghere. Acesta era deja cunoscut poliției pentru infracțiuni precum distrugere de bunuri private. A fost reținut în cursul după-amiezii în departamentul Val-d'Oise, la nord-vest de Paris, au precizat autoritățile. Internele vorbesc de „nivelul foarte ridicat al amenințării teroriste” A fost deschisă o anchetă pentru tentativă de omucidere voluntară și violențe comise cu armă albă, investigațiile fiind coordonate de Serviciul de Siguranță Regională a Transporturilor (SRT). Prefectul poliției din Paris, Patrice Faure, a lăudat „reactivitatea și mobilizarea” forțelor de ordine, care au intervenit rapid și au reținut suspectul. Incidentul survine într-o perioadă în care Franța se află în alertă sporită. Săptămâna trecută, ministrul de interne Laurent Nunez a cerut prefecților și responsabililor din securitate să manifeste „vigilență maximă” în contextul apropiatelor sărbători de Anul Nou, invocând „nivelul foarte ridicat al amenințării teroriste” și posibile riscuri de tulburări ale ordinii publice, inclusiv în transportul public.

Israel, prima țară care recunoaște Somaliland, regiune desprinsă din Somalia, ca stat independent. Turcia, Egipt, Somalia și Djibouti protestează
Internațional

Israel, prima țară care recunoaște Somaliland, regiune desprinsă din Somalia, ca stat independent. Turcia, Egipt, Somalia și Djibouti protestează

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri recunoașterea oficială a „statului independent și suveran” Somaliland. Este prima recunoaștere internațională pentru această republică autoproclamată, desprinsă de Somalia în 1991 și nerecunoscută până acum de nicio țară. Moment „istoric” pentru Somaliland Potrivit unui comunicat al guvernului israelian, „prim-ministrul Netanyahu, ministrul de externe Gideon Saar și președintele Republicii Somaliland au semnat o declarație comună și reciprocă”. Citește și: Presa maghiară își bate joc de autostrada lui Umbrărescu, Focșani-Adjud: „Așa ceva numai în România se putea” Președintele Somaliland, Cabdiraxmaan Cirro, a numit momentul „istoric”. Cirro a afirmat că acesta reprezintă „începutul unui parteneriat strategic care promovează interese reciproce, întărește pacea și securitatea regională și aduce beneficii tuturor părților, fără prejudicii pentru niciuna dintre ele”. Poziție strategică la strâmtoarea Bab-el-Mandeb Somaliland, un teritoriu de aproximativ 175.000 km² în nord-vestul Somaliei, funcționează autonom din 1991, având propria monedă, armată și poliție. Teritoriul se distinge prin stabilitate în comparație cu Somalia, afectată de insurgența al-Shebab și conflicte politice cronice. Lipsa recunoașterii internaționale a menținut însă regiunea într-o izolare politică și economică, în pofida poziției sale strategice la intrarea în strâmtoarea Bab-el-Mandeb, una dintre cele mai importante rute comerciale globale. Proteste din Turcia, Egipt, Somalia, Djibouti Anunțul Israelului a provocat reacții imediate. Egiptul s-a alăturat Turciei, Somaliei și Djibouti în condamnarea recunoașterii Somalilandului, conform unui comunicat al Ministerului egiptean de Externe. Miniștrii de Externe ai celor patru țări au discutat telefonic, exprimându-și „respingerea totală și condamnarea recunoașterii de către Israel a regiunii Somaliland” și reafirmând „susținerea deplină pentru unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Somaliei”. Turcia, un aliat important al guvernului somalez, a calificat recunoașterea drept „o ingerință evidentă în afacerile interne ale Somaliei”. Ministerul de Externe de la Ankara a acuzat guvernul Netanyahu că „creează instabilitate regională și globală” și a subliniat că „deciziile privind viitorul Republicii Federale Somalia și al regiunii Somaliland trebuie să reflecte voința tuturor somalezilor”. Turcia sprijină Somalia militar și economic, participând la reconstrucția infrastructurii și la formarea armatei, consolidându-și totodată prezența strategică în Africa de Est.

Barometrul RetuRO: Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 5 miliarde de ambalaje returnate în 2025
Mediu

Barometrul RetuRO: Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 5 miliarde de ambalaje returnate în 2025

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele programului pentru perioada ianuarie–noiembrie 2025. Aproape 4,9 miliarde de ambalaje SGR au fost returnate anul acesta, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 350.000 de tone de PET, aluminiu și sticlă. Astfel, în cei doi ani de funcționare, prin Sistemul de Garanție-Returnare au fost colectate peste 8,2 miliarde de ambalaje de băuturi. Datele aferente lunii noiembrie confirmă menținerea unui nivel ridicat de performanță. Peste 364 de milioane de ambalaje au fost colectate în luna noiembrie, rata lunară de returnare fiind de peste 86%. Cu o rată de colectare de 84% în perioada ianuarie–noiembrie 2025, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu. Rezultatele integrale pot fi consultate și pe platforma RetuRO SGR, în secțiunea dedicată raportării. 

VIDEO Un tânăr de 20 de ani care conducea un BMW a ucis alți doi tineri în a doua zi de Crăciun
Eveniment

VIDEO Un tânăr de 20 de ani care conducea un BMW a ucis alți doi tineri în a doua zi de Crăciun

Doi tineri au murit într-un accident grav (VIDEO) produs vineri pe DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. A ucis-o instant pe tânăra care conducea regulamentar „Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Tiha Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia de mers Bistriţa - Vatra Dornei, într-o curbă a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus şi care era condus de o tânără în vârstă de 20 de ani, din Mureşenii Bârgăului. Citește și: De Crăciun, Rusia a pierdut complet controlul asupra Kupyansk: „Ne-am bătut singuri”, scriu milbloggerii ruși Din nefericire, în urma accidentului, conducătoarea auto şi un pasager în vârstă de 22 de ani, aflat în autoturismul condus de tânăr, au decedat”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud. Șoferul vinovat, în operație Șoferul care a provocat accidentul, un tânăr de 20 de ani din Turac, a fost transportat de urgență la spital, în stare critică. El a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajele medicale și a fost resuscitat înainte de a fi dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. „La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această dimineață un tânăr de 20 de ani, în stare gravă, politraumatizat, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Prundu Bârgăului. Pacientul a fost adus la UPU-SMURD intubat și a fost transferat în sala de operație, unde este supus unei intervenții chirurgicale”, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al SCJU Bistrița, pentru Bistrițeanul. Vărul șoferului, mort pe loc Tânărul rănit, Andreas Păvălean, era văr cu Alex Păvălean – pasagerul de 22 de ani care a murit pe loc în urma impactului. Cei doi se întorceau de la un club, iar anchetatorii nu au stabilit încă dacă au consumat alcool. Andreas Păvălean lucra în Germania împreună cu tatăl său și venise acasă pentru sărbători, potrivit sursei citate anterior. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale tragediei, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Vodafone, șmen ordinar cu cursul valutar: un euro este taxat cu 5,3199 lei pe factură
Economie

Vodafone, șmen ordinar cu cursul valutar: un euro este taxat cu 5,3199 lei pe factură

Vodafone își jecmănește clienții cu un curs valutar mai mare cu 23 de bani decât cel al BNR. Facturile, crescute cu 4% din cursul valutar O factură emisă de Vodafone pe 20 decembrie a.c., într-o zi de sâmbătă, a fost calculată la un curs valutar de 5,3199 lei pentru un euro. Cursul valutar folosit de Vodafone pentru o factură din 20 decembrie 2025 (sursa: Vodafone) Vineri, pe 19 decembrie a.c., Banca Națională a României a afișat un curs de schimb de 5,0896 lei pentru un euro. Luni, pe 22 decembrie a.c., BNR a comunicat cursul euro la 5,0881 lei. În oricare din variante, cursul Vodafone este cu cel puțin 23 de bani pe un euro mai mare decât cursul BNR. Citește și: Vodafone crește prețurile serviciilor cu 5,8% în 2025, invocă "creșterea constantă a costurilor" Practic, prin acest artificiu, Vodafone crește valoarea facturilor cu 4%. Citește și: Vodafone România amenință DeFapt.ro cu procese și cere retragerea unui articol care conține date de la Ministerul de Finanțe despre companie

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră