duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Maria Pană

2827 articole
Maria Pană

Economie

Șucu își extinde imperiul patronal în estul României prin Concordia Hub Est

Regiunea Moldovei se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări în dezvoltarea economică: infrastructura deficitară, care frânează investițiile, dar și lipsa unei voci puternice care să ducă problemele reale ale mediului de afaceri din estul țării la nivelul decidenților de la București. Dan Șucu a lansat Concordia Hub Est În acest context, Concordia Hub Est vine ca o soluție, oferind un mecanism prin care companiile din regiune pot comunica eficient cu autoritățile centrale, fără a mai depinde exclusiv de promisiuni politice. Citește și: Claudiu Manda, care se vrea șef la SRI, cere subvenție pentru o fermă de cartofi - presă. Banii, de la o instituție condusă de un alt pesedist, ex-milițianul Chesnoiu Concordia Hub Est a fost inaugurat la Iași și face parte din Confederația Patronală Concordia, condusă de omul de afaceri Dan Șucu. Organizația reunește peste 4.200 de companii din 20 de industrii, care generează aproximativ 30% din PIB-ul României și asigură locuri de muncă pentru circa 500.000 de angajați, având ca obiectiv principal reprezentarea unitară a mediului de afaceri în dialogul cu Guvernul și factorii de decizie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șucu își extinde imperiul patronal în estul României prin Concordia Hub Est
Motorina se poate scumpi cu până la patru lei pe litru, avertizează Asociația Energia Inteligentă
Economie

Motorina se poate scumpi cu până la patru lei pe litru, avertizează Asociația Energia Inteligentă

Motorina și benzina se pot scumpi semnificativ în perioada următoare, potrivit unei analize a Asociației Energie Inteligentă (AEI). Scenariu extrem: creștere cu 4,5 lei pe litru Analiza AEI se bazează pe un grafic de prețuri din ultimii zece ani, dar și pe consecințele pe piața energiei ale schimbărilor regionale și globale de securitate. Citește și: Claudiu Manda, care se vrea șef la SRI, cere subvenție pentru o fermă de cartofi - presă. Banii, de la o instituție condusă de un alt pesedist, ex-milițianul Chesnoiu „Pe fondul tensiunilor geopolitice din Europa de Est, dar și din lume, România ar putea vedea noi scumpiri la carburanți în lunile următoare. Analizele pieței arată că motorina rămâne mult mai expusă decât benzina, din cauza dependenței ridicate de importuri și a rolului său strategic în transport, agricultură și industrie. Potrivit estimărilor, prețurile pot crește cu 0,5 până la 4,5 lei pe litru, în funcție de gravitatea unei eventuale crize regionale, cu motorina în prima linie a scumpirilor. Scenariul unei crize moderate - scumpiri în valuri mici, dar vizibile Într-o situație cu tensiuni regionale, sancțiuni suplimentare sau dificultăți minore de transport, benzina ar putea înregistra scumpiri între 0,50 și 1,25 lei pe litru, iar motorina între 0,60 și 1,50 lei pe litru. Chiar dacă acest scenariu nu ar fi unul sever, impactul ar fi imediat, mai ales la motorină, unde cererea rămâne constantă chiar și în context economic dificil. Criză severă - motorina poate deveni un produs premium Dacă apar blocaje logistice, limitări la export sau perturbări în zona Mării Negre, efectele ar fi mult mai pronunțate. Benzina s-ar putea scumpi cu 1,25 – 2,25 lei/l, iar motorina cu 1,75 – 3 lei/l. Industria transporturilor ar resimți rapid presiunea, iar costurile suplimentare s-ar propaga către consumatorii finali. Criză regională majoră - prag critic la pompă Într-un scenariu extrem – izbucnirea unui conflict extins, embargouri largi sau o criză energetică simultană în regiune – prețurile la pompă pot cunoaște creșteri dramatice. Benzina ar avansa cu 2 – 3,25 lei/l, în timp ce motorina ar putea adăuga 3 – 4,5 lei/l la prețul actual. În acest caz, motorina ar depăși clar pragul de 10 lei/l, iar în situații extreme poate ajunge chiar la 12 lei/l, dacă nu există intervenții guvernamentale. De ce motorina este marea problemă? Diferența între cele două tipuri de carburanți se explică simplu: - România produce suficientă benzină pentru consumul intern. - importăm cantități importante de motorină, vulnerabilizând piața în fața oricărei perturbări regionale. Cererea de motorină nu scade în criză – transportul de marfă, agricultura și industria trebuie să funcționeze. Prețurile din România sunt influențate și de rafinăriile din Bulgaria și Grecia, ambele expuse tensiunilor din zona Mării Negre. Astfel, în diverse studii se atrage atenția că motorina este cu 40–80% mai sensibilă decât benzina la șocuri externe. Astfel, raportat la prețurile actuale – 7,74 lei/l pentru benzină și 8,0 lei/l pentru motorină – estimările indică trei niveluri posibile de impact: Minim realist: +0,5 – +1,2 lei/l Impact mediu: +1,2 – +2,5 lei/l Impact sever (est Europa în criză): +3 – +4,5 lei/l, în special la motorină Cu alte cuvinte, chiar și într-o situație fără escaladări dramatice, șoferii vor simți o presiune suplimentară la pompă.”, arată analiza AEI.

Enormele sume cash ale ministrului Muncii, în lei și euro. Milioane nejustificate, Manole refuză să explice
Investigații

Enormele sume cash ale ministrului Muncii, în lei și euro. Milioane nejustificate, Manole refuză să explice

Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), este bugetar de când se știe. Dar averea sa a depășit cu mult veniturile din bani publici. Avere uriașă, dar inexplicabilă Misterele din declarațiile de avere ale lui Florin au fost analizate de către DeFapt.ro pe larg. În 2016 (potrivit declarației de avere depuse în ianuarie 2017, ca deputat), de exemplu, Petre-Florin Manole a câștigat 65.552 de lei. Dar a dat cu împrumut PSD-ului 63.000 de lei. În 2018, la un venit anual de aproape 25.000 de euro (122.712 lei, de la Camera Deputaților), a economisit aproape 35.000 de euro (26.500 de euro plus 42.000 de lei). După 2019, sumele nejustificate au luat proporții și au ajuns la sute de mii de euro, fără să aibă nici o explicație prin veniturile lui Manole. Citește și: EXCLUSIV Șocant: milioanele fără justificare din conturile ministrului Muncii, bugetarul PSD Manole. Record: a dat un împrumut de 700.000 de lei Se laudă că a muncit pe salariul minim În mod și mai ciudat, ministrul pesedist al Muncii a declarat într-o emisiune TV că este un „susținător fervent” al majorării salariului minim pe economie. El a explicat că a trăit personal experiența muncii pe salariul minim și știe cât de dificil este să supraviețuiești în aceste condiții. Manole a povestit că, atunci când a lucrat în București pe salariul minim, veniturile lunare nu îi ajungeau nici măcar pentru plata chiriei. „Este absolut nedrept ca un muncitor să nu poată asigura un trai decent din opt ore de muncă pe zi. Nu vorbim de lux sau apartamente în centru, ci de subzistență și un nivel de trai minim decent”, a subliniat ministrul. Citește și: Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că a muncit pe salariul minim pe economie, dar refuză să explice cum a acumulat milioane 250.000 de lei cash În cea mai recentă declarație de avere, depusă la intrarea în mandat de ministru, Florin Manole a declarat și sume importante de bani gheață. Sumele cash din declarația de avere din 2025 a lui Florin Manole (sursa: Ministerul Muncii) Este vorba 100.000 de lei și 30.000 de euro (peste 150.000 de lei). Manole nu a explicat de ce are nevoie de atât de mult cash și nici unde anume sunt depozitate aceste sume.  

Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin și IKEA își fac propria regiune autonomă de bricolaj și construcții la Iași
Economie

Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin și IKEA își fac propria regiune autonomă de bricolaj și construcții la Iași

Dedeman, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj și materiale de construcții din România, intenționează să achiziționeze un teren de peste 12 hectare la Iași. Toți marii patru retaileri, la un loc Contractul final de vânzare-cumpărare ar urma să fie semnat cel târziu până la 30 martie 2026. Citește și: Un primar PNL cu mesaje auriste susține, la Antena 3, că Bolojan a mărturisit că nu va fi nicio rotativă cu PSD În aceeași zonă, retailerul Hornbach a încheiat un antecontract pentru aproximativ 7,4 hectare de teren. Deja funcționează un magazin Leroy Merlin, iar dezvoltatorii au anunțat și construirea unui magazin IKEA, conturând astfel un nou pol regional de retail dedicat bricolajului și amenajărilor pentru locuință. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Salarii uriașe la o echipă din ultima ligă susținută financiar de Primăria Iași
Eveniment

Salarii uriașe la o echipă din ultima ligă susținută financiar de Primăria Iași

CSM Iași 2020, clubul sportiv finanțat de Primăria Iași, riscă să producă o nouă pierdere majoră pentru bugetul local. Sezon dezastruos O comisie a Federației Române de Handbal (FRH) a decis ca gruparea susținută din bani publici să plătească aproximativ 425.000 de euro unui antrenor și trei jucătoare, pentru o perioadă în care aceștia nu au prestat nicio activitate pentru clubul ieșean. Citește și: Bolojan, cel mai dur atac la investițiile care înseamnă „bani aruncați pe geam”. Vizate, stadioanele baronilor locali Situația vine după un sezon dezastruos pentru CSM Iași 2020, care vara trecută a retrogradat din prima divizie, în ciuda faptului că a cheltuit aproximativ două milioane de euro din fonduri publice. Pe parcursul întregului sezon competițional 2024–2025, echipa din Iași a pierdut toate meciurile disputate, până în ultima etapă a campionatului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Arca lui Costel Alexe, șeful CJ Iași, încă plutește, dar un afacerist din Bacău vrea să i-o scufunde
Eveniment

Arca lui Costel Alexe, șeful CJ Iași, încă plutește, dar un afacerist din Bacău vrea să i-o scufunde

Milionarul din Bacău Viorel Rusu, cunoscut pentru afacerile sale din domeniul construcțiilor, a pierdut prima rundă (ordonanță președințială) a disputei privind marca ARCA, brand sub care operează parcul de agrement din Sculeni.  Urmează procesul pe fond Complexul este dezvoltat de familia lui Costel Alexe, actualul președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Citește și: Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, huiduit în timpul unui dineu privat la Davos. Desertul a fost tăiat, cina s-a încheiat abrupt Decizia permite, pentru moment, utilizarea în continuare a numelui ARCA de către familia Alexe, însă verdictul nu este definitiv. Procesul de fond, care va stabili cine deține drepturile legale asupra brandului, este în plină desfășurare. Continuarea, în Ziarul de Iași.  

România, țara cu condițiile cele mai proaste din UE pentru creșterea puilor de consum. Giganții fast-food profită cu cinism
Mediu

România, țara cu condițiile cele mai proaste din UE pentru creșterea puilor de consum. Giganții fast-food profită cu cinism

Humane World for Animals Europe (denumită anterior Humane Society International Europe) a lansat The Pecking Order 2025, al treilea raport anual consecutiv care evaluează politicile și progresele privind bunăstarea puilor crescuți pentru carne în rândul marilor companii de fast-food din România, alături de șase alte țări europene (Franța, Suedia, Danemarca, Cehia, Italia și Polonia). În timp ce scorul mediu al țărilor europene pentru bunăstarea păsărilor a crescut la 26% în 2025, față de 22% în 2024, rezultatele din România înregistrează o scădere îngrijorătoare. Scorul mediu al industriei a scăzut la 11% în 2025, de la 17% în 2023, ceea ce face ca România să fie piața cu cel mai mic scor. Raportul evidențiază o ruptură între promisiunile companiilor, așteptările consumatorilor și realitatea crudă cu care se confruntă milioane de păsări din industria alimentară. Rezultatele arată că lanțurile de fast-food trebuie să adopte de urgență standarde crescute de bunăstare pentru păsările din lanțurile lor de aprovizionare, având în vedere magnitudinea industriei: în 2024, 6,7 miliarde de pui au fost sacrificați pentru carne în Uniunea Europeană, cu 320 de milioane provenind din România, conform datelor furnizate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, 2025. Aproape 90% dintre puii crescuți pentru carne în Uniunea Europeană provin din sisteme intensive de interior, în care zeci de mii de păsări sunt înghesuite în hale suprapopulate. În plus, sunt selectate rase care cresc atât de repede încât suferă frecvent de afecțiuni ale membrelor și dificultăți de mers. Aceste păsări, cunoscute în industrie sub numele de “pui broiler”, sunt cele mai numeroase animale de fermă din lume. Cu toate acestea, legislația învechită încă permite creșterea lor în aceste sisteme de producție, unde duc o viață de suferință din cauza ritmului de creștere rapid și nesănătos, a suprapopulării, a mediilor lipsite de stimuli și a metodelor de sacrificare inumane. Pentru a aborda aceste probleme sistemice, raportul The Pecking Order se bazează pe criteriile științifice ale Angajamentului European pentru Pui (European Chicken Commitment), agreate de 38 de organizații pentru bunăstarea animalelor din întreaga lume. Aceste criterii stabilesc standardele minime care pot răspunde celor mai urgente probleme de bunăstare în producția de pui crescuți pentru consum. Clasamentul din raport este calculat în baza angajamentelor publice ale companiilor și a modului în care acestea urmăresc și raportează progresul față de public. Ediția din 2025 a analizat 12 mari lanțuri de fast-food active în țara noastră, iar rezultatele cheie relevă o diferență între angajamentele globale pentru bunăstarea animalelor din partea companiei-mamă și implementarea locală. Din nou, IKEA conduce clasamentul datorită angajamentului său clar față de ECC, dar și a faptului că a publicat un plan de parcurs și termene limită. Însă IKEA nu este transparentă în ceea ce privește progresul în implementare. Urmează Pizza Hut care are un angajament față de ECC, dar nu prezintă un raport privind implementarea promisiunilor. Pe locul trei este Subway: politica sa ECC este doar parțial aliniată, după renunțarea la termenul limită din 2026. Kentucky Fried Chicken are o politică proprie care nu îndeplinește standardele de bază ale ECC și compania nu raportează nimic în privința progreselor. Celelalte branduri internaționale și naționale (Burger King, Domino’s Pizza, McDonald’s, Popeyes, Starbucks, 5 to go, Salad Box și Spartan) au scoruri între 0% și 1%, pentru că nu au niciun angajament pentru bunăstarea puilor crescuți pentru carne. Andreea Roseti, director de țară pentru Humane World for Animals în România, declară: “Animalele sunt cele care plătesc prețul pentru bunăstarea precară din industria alimentară, atunci când sunt crescute în hale fără lumină naturală și îngrășate rapid astfel încât abia pot merge. Bunăstarea animală este un indicator important al unei afaceri responsabile și reziliente. Este dezamăgitor că pentru al treilea an la rând, raportul The Pecking Order arată o imagine îngrijorătoare a României: deși consumatorii cer condiții mai bune pentru animale, lanțurile de fast-food nu iau nicio măsură. Este momentul ca aceste companii să își asume responsabilitatea și să adere la standardele European Chicken Commitment. Noi, Humane World for Animals, invităm companiile din industria alimentară să ne contacteze, să lucrăm împreună pentru creșterea standardelor de bunăstare animală în lanțurile lor de aprovizionare.” Creșterea intensivă a puilor nu provoacă doar suferința animalelor, ci este și o chestiune de sănătate publică. Utilizarea abuzivă și excesivă a antibioticelor pentru a stimula creșterea și a preveni îmbolnăvirea a contribuit la apariția bacteriilor rezistente la antibiotice, afectând astfel bunăstarea animalelor și sănătatea oamenilor. Angajamentul European pentru Pui (ECC) promovează trecerea la rase de pui cu creștere lentă, mai sănătoase, cu o imunitate crescută și care necesită mai puține tratamente. Angajamentul presupune, de asemenea, reducerea densității de stoc, măsură dovedită pentru creșterea nivelului de bunăstare pentru animale, dar și o nevoie scăzută de antibiotice. Raportul The Pecking Order este un instrument pentru progres, pentru că oferă acțiuni concrete pe care lanțurile de fast-food, fermierii și legiuitorii le pot face, pentru a-și asuma responsabilitatea și a produce o schimbare. Ediția europeană din 2025 The Pecking Order este un proiect al World Animal Protection, împreună cu Humane World for Animals, Essere Animali și Obranci Zvirat. Peste 81 de companii au fost evaluate în 2025 în piețele din Cehia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia, România și Suedia. The Pecking Order evaluează industria de fast-food din 2019. În 2025, au fost analizate șapte piețe europene, iar România și Polonia au fost incluse pentru a treia oară. La nivel european se înregistrează o creștere în scorurile obținute. Media europeană a crescut la 26% în 2025, de la 22% în 2024. Lanțurile de fast-food din Franța și Suedia conduc cu 42%, respectiv 40%. Polonia și România înregistrează cele mai mici scoruri, de 16% respectiv 11%, indicând nevoia de acțiune pentru bunăstarea păsărilor. 

DOCUMENTE Vodafone a distrus sistemul informatic al Registrului Comerțului după ce a încasat 138 de milioane de lei în parteneriat cu alte două firme
Economie

DOCUMENTE Vodafone a distrus sistemul informatic al Registrului Comerțului după ce a încasat 138 de milioane de lei în parteneriat cu alte două firme

În vara anului 2024, noul sistem informatic al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) a generat un blocaj fără precedent: peste 130.000 de cereri au rămas neprocesate timp de mai multe săptămâni, provocând haos, panică și pierderi semnificative în mediul de afaceri. Citește și: Ministerul Sănătății refuză să legitimeze medicii cu noile cărți electronice de identitate, le cere declarații notariale, acuză Sebastian Burduja Două rapoarte de control (realizate de Ministerul Justiției, respectiv de Curtea de Conturi) consultate de Public Record scot la iveală amploarea eșecului. Sistem recepționat, dar pus în funcțiune după 273 de zile ONRC a beneficiat de o finanțare totală de 189 de milioane de lei (aproximativ 38 de milioane de euro), din fonduri europene și bugetul național, pentru dezvoltarea și implementarea unui nou sistem informatic integrat. Deși sistemul fusese recepționat oficial, ONRC l-a pus în funcțiune abia după 273 de zile, în urma unui test superficial. La momentul lansării, aplicația nu avea încărcate datele vechi, ceea ce a făcut imposibilă funcționarea normală. Rapoartele mai arată că ONRC nu deține codul sursă al sistemului, iar firma responsabilă de testarea funcționalității și securității a realizat verificări care nu reflectau condițiile reale de utilizare. Consecința directă a fost un prejudiciu estimat la 12 milioane de lei. Vodafone a semnat recepția finală fără teste și fără ca sistemul să fie funcțional Proiectul a început în 2019, odată cu semnarea contractului de finanțare. Contractul de implementare a fost semnat în mai 2022, iar cea mai mare parte a fondurilor — 138 de milioane de lei — a fost încasată de companiile Vodafone România, Maguay Computers și Total Soft, selectate prin licitație publică. Vodafone este menționată de mai multe ori în documentele de control. Citește și: Vodafone, șmen ordinar cu cursul valutar: un euro este taxat cu 5,3199 lei pe factură Procesul-verbal de recepție finală a sistemului a fost semnat inclusiv de reprezentanții companiei, deși soluția nu era complet funcțională și nu fusese testată corespunzător. În plus, nu există documente care să confirme predarea codului sursă către ONRC. Registrul Comerțului nu a vrut să penalizeze Vodafone și partenerii Auditorii au calculat un prejudiciu contractual de 4,5 milioane de lei pentru cele 273 de zile de întârziere dintre recepția oficială și punerea efectivă în funcțiune. Deși ONRC avea posibilitatea de a aplica penalități, nu a făcut acest lucru. În documentația de achiziție apare și numele Roxanei Voichița Horobeanu, șefa unui serviciu din ONRC. Soțul acesteia era angajat la Vodafone în perioada în care compania a obținut contractul, părăsind firma în august 2022. Citește și: Vodafone România amenință DeFapt.ro cu procese și cere retragerea unui articol care conține date de la Ministerul de Finanțe despre companie Situația nu a fost considerată un conflict de interese, potrivit documentelor analizate. 

Tablouri de zeci de milioane de dolari, supravegheate de angajați plătiți cu salariul minim pe economie
Eveniment

Tablouri de zeci de milioane de dolari, supravegheate de angajați plătiți cu salariul minim pe economie

„Sunt dispusă să merg până la capăt. Mă leg cu lanțul de tunul din fața Palatului și intru în greva foamei. Sunt foarte hotărâtă”, afirmă o angajată a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași. Reducerea de 10% nu se poate aplica la salariul minim pe economie De Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, angajații instituțiilor de cultură au organizat un protest în Palatul Culturii din Iași, reclamând subfinanțarea cronică a sectorului cultural, reducerea cu 10% a fondului de salarii și lipsa dialogului social. Citește și: Concediu prelungit: Grindeanu, dispărut din viața publică din 23 decembrie 2025. Surse: ar fi în Brazilia, în vacanță. PSD condus, de facto, de familia Olguța Vasilescu Protestatarii avertizează că patrimoniul cultural și specialiștii care îl protejează sunt în pericol real. Liderul de sindicat al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Celia Iacob, a declarat că acțiunea face parte dintr-un protest național inițiat de Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia”, având ca principal motiv nemulțumirile legate de salarii și condițiile de muncă din domeniul cultural. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Patru noi poduri peste Prut se vor construi în următorii ani. Primul, deja în proiectare
Eveniment

Patru noi poduri peste Prut se vor construi în următorii ani. Primul, deja în proiectare

Consiliul Județean Iași a emis certificatul de urbanism pentru podul peste Prut care urmează să fie construit în zona Răducăneni, un proiect de infrastructură rutieră cu impact transfrontalier. Primul pod, deja în proiectare Deși denumirea oficială face trimitere la comuna Răducăneni, amplasamentul real se află între aceasta și râul Prut, în zona celor trei sate ale comunei Grozești. Totuși, CNAIR a ales această denumire pentru viitorul obiectiv de investiții. Citește și: Un fost director de pușcărie, îmbuibat cu sinecuri, numit director interimar la Tarom Pe malul din Republica Moldova, noul pod va avea capătul în localitatea Bărboieni, singura localitate a comunei cu același nume din raionul Nisporeni, facilitând legătura rutieră între cele două state. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are în plan construirea a patru poduri peste Prut, ca parte a strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport dintre România și Republica Moldova. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cum și-au acoperit procurorii un coleg care a violat repetat o minoră. Nimeni nu a fost cercetat pentru clasarea ilegală a dosarului
Justiție

Cum și-au acoperit procurorii un coleg care a violat repetat o minoră. Nimeni nu a fost cercetat pentru clasarea ilegală a dosarului

Nici un procuror nu a răspuns pentru clasarea dosarului în care un coleg al lor a fost acuzat de violarea unei minore în mod repetat, sub amenințare. Minoră, violată prin violență fizică și amenințări cu moartea Constantin Daniel Bosînceanu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, județul Iași, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare pentru viol în formă continuată. Citește și: Un fost director de pușcărie, îmbuibat cu sinecuri, numit director interimar la Tarom Magistratul este acuzat că a constrâns o minoră să întrețină în mod repetat raporturi sexuale, prin violență fizică și amenințări cu moartea. Dosarul a fost inițial clasat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Ancheta a fost redeschisă la data de 30 august 2023, după ce procurorul general al României, Alex Florența, a infirmat soluția de clasare dispusă anterior. Ulterior redeschiderii anchetei, procurorul a fost trimis în judecată pentru faptele reținute de anchetatori. Procurorii care au clasat dosarul nu au fost cercetați Fostul judecător Cristi Danileț a observat că nici până azi nu se știe cum a fost clasat dosarul, în primă fază. Danileț a făcut o cronologie a cazului din care reiese că între clasarea dosarului și redeschiderea acestuia au trecut cinci ani. Mai mult, scrie fostul judecător, „Interesant, nimeni de la Parchetul sesizat inițial nu a fost cercetat pentru închiderea abuzivă a dosarului.”.  

Ministrul Justiției și-a plagiat teza de doctorat: peste jumătate din lucrare e copiată grosolan
Eveniment

Ministrul Justiției și-a plagiat teza de doctorat: peste jumătate din lucrare e copiată grosolan

Peste jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, potrivit unei analize realizate de PressOne. 140 din 247 de pagini, copiate Investigația arată că 56,68% din conținutul lucrării intitulate „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” este copiat din alte surse. Concret, 140 din cele 247 de pagini ale tezei conțin fragmente preluate fără atribuire corespunzătoare. Citește și: Analiză Reuters sugerează că Danemarca face o greșeală încercând să păstreze Groenlanda: localnicii vor independența, costurile protectoratului sunt imense Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în anul 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității din Craiova, avându-l ca coordonator științific pe profesorul Ion Dogaru. Analiza PressOne indică faptul că cea mai mare parte a materialului plagiat provine din trei lucrări distincte, iar în unele cazuri pasajele copiate cuvânt cu cuvânt se întind pe până la 25 de pagini consecutive. „Eu nu consider că am plagiat” Metoda identificată este cea mai frecvent întâlnită în tezele de doctorat ale demnitarilor români: plagiatul de tip copy-paste. Această tehnică presupune preluarea integrală a textului fără folosirea ghilimelelor și fără menționarea autorului original, încălcând standardele academice de redactare a unei lucrări științifice. Într-o declarație pentru PressOne, ministrul Justiției a respins acuzațiile de plagiat, afirmând: „Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”. De asemenea, Radu Marinescu a susținut că teza sa a fost realizată „în conformitate cu normele timpului și sub coordonarea unui profesor academician reputat”.

Piața IT din România, înghețată: numărul de angajați nu va mai crește semnificativ
Economie

Piața IT din România, înghețată: numărul de angajați nu va mai crește semnificativ

Iașiul își păstrează statutul de unul dintre cele mai importante centre IT din România, bazat pe o combinație de companii multinaționale, firme locale de tehnologie și un sistem universitar puternic. Studenții întrețin companiile Orașul beneficiază anual de mii de absolvenți proveniți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, ceea ce a susținut o dezvoltare rapidă a sectorului IT în ultimii 10–15 ani, în special în domeniile de outsourcing și servicii software. Citește și: EXCLUSIV Cine este elvețianul care, cu un gest spontan bine intenționat, a stârnit scandalul începutului de an în România După creșterea accelerată din perioada post-pandemie, anii 2024–2025 au marcat o etapă de maturizare pentru piața IT din Iași. Companiile au trecut prin înghețări temporare de angajări, restructurări punctuale și o selecție mai riguroasă a proiectelor, pe fondul schimbărilor economice globale și al ajustării cererii. Continuarea, în Ziarul de Iași.

AUDIO Nicușor Dan l-a distrus pe angajatul lui Budeanu: a publicat înregistrarea audio care confirmă că aeronavele F-18 au escortat Spartanul în semn de mulțumire pentru Crans-Montana
Eveniment

AUDIO Nicușor Dan l-a distrus pe angajatul lui Budeanu: a publicat înregistrarea audio care confirmă că aeronavele F-18 au escortat Spartanul în semn de mulțumire pentru Crans-Montana

Nicușor Dan a publicat înregistrarea convorbirii (AUDIO) dintre pilotul român al aeronavei Spartan în care se afla președintele și controlorul de trafic din Zürich, în care este comunicată decizia de escortare a aeronavei românești. Înregistrarea audio, zdrobitoare Potrivit acestei înregistrări, decizia ca două aeronave militare elvețiene F-18 să însoțească aeronava în care se afla Nicușor Dan „a reprezentat un semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de statul român în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”. Citește și: Aeronava Spartan cu care Nicușor Dan a revenit în țară, flancată de două F-18 elvețiene Decizia de a publica înregistrarea vine după ce, joi seara, un jurnalist al publicației Gândul (deținute de Radu Budeanu, care a achiziționat recent și G4 Media) a scris că cele două aeronave elvețiene efectuau un zbor de rutină, fără nici o legătură cu efortul României de a transporta victime ale incendiului din Crans-Montana. Nicușor Dan acuză „un atac la adresa imaginii și credibilității țării noastre” „Este inadmisibil nivelul de dezinformare la care a ajuns o parte a presei române. Am respectat întotdeauna și voi continua să respect jurnalismul onest, chiar și atunci când acesta m-a criticat.  Însă a-l acuza pe Președintele României de minciună în legătură cu un gest simbolic de respect al unui alt stat reprezintă un atac la adresa imaginii și credibilității țării noastre.”, a mai scris președintele Nicușor Dan în postarea menționată.

FOTO Fiica Elenei Lasconi, „bolșevică”, manifestație pro-Venezuela în Piața Universității împreună cu colegi din Partidul Socialist Român
Eveniment

FOTO Fiica Elenei Lasconi, „bolșevică”, manifestație pro-Venezuela în Piața Universității împreună cu colegi din Partidul Socialist Român

Oana Lasconi, proaspăt repatriată de la Paris și înscrisă în Partidul Socialist Român, a protestat (FOTO) împotriva capturării lui Nicolas Maduro, fostul președinte al Venezuelei. „Jos mâinile de pe Venezuela!” Lasconi anunțase protestul pe Facebook cu mesajele „Solidaritate cu Venezuela” și „Jos mâinile de pe Venezuela!”. Citește și: Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică „Ieșim în stradă pentru a spune clar că nu acceptăm războiul, intervenționismul și politica forței ca instrumente de „diplomație”. Venezuela nu este un caz izolat, ci parte a unui tipar bine cunoscut: sancțiuni, presiuni externe, destabilizare și amenințări militare, toate justificate printr-un limbaj ipocrit despre „democrație” și „drepturile omului”. Acest protest nu reprezintă o susținere pentru un lider sau un guvern anume, alese de populația Venezuelei prin vot, ci o poziție de principiu în apărarea dreptului popoarelor la autodeterminare. Nicio națiune nu trebuie constrânsă să-și decidă viitorul sub amenințarea armelor, a blocadelor economice sau a ingerinței externe. Dreptul internațional și Carta ONU nu pot fi invocate selectiv, doar atunci când servesc interesele marilor puteri. România însăși cunoaște din propria istorie ce înseamnă pierderea suveranității, deciziile impuse din exterior și sacrificarea intereselor populației în numele unor „alianțe strategice”. Tocmai de aceea avem datoria politică și morală să ne opunem agresiunii și să ne solidarizăm cu popoarele aflate sub presiunea imperialismului. Îi chemăm pe toți tinerii să iasă din pasivitate și să se alăture acestui protest pașnic, pentru pace, suveranitate și solidaritate internațională. Tăcerea în fața agresiunii nu este neutralitate, ci complicitate.”, a scris Oana Lasconi pe Facebook.  Ea a anunțat că protestul este susținut de Partidul Socialist Român și de Uniunea Tineretului Socialist.    

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră