duminică 02 august
Login Contact
DeFapt.ro

Maria Pană

2832 articole
Maria Pană

Eveniment

Mărturii despre întâmplări extraordinare povestite de "oamenii Sfintei Parascheva"

Sf. Parascheva: mărturii despre întâmplări extraordinare. În fiecare an, cele mai vizibile prezențe în rândul de pelerini care umplu străzile din Iași pentru a veni să se închine la moaștele Sfintei Parascheva sunt cele ale familiilor. Sf. Parascheva: mărturii despre întâmplări extraordinare Cu membri de toate vârstele. De la copii care sunt, poate, prea mici. Pentru a înțelege însemnătatea evenimentului la care sunt aduși de părinții lor. Citește și: Soarta soldatului rus mobilizat de Putin: mâncare și echipamente de acasă, fură tot ce poate fura pentru a supraviețui în bazele din Rusia Până la bătrâni pentru care venirea și participarea la pelerinaj este unul dintre cele mai mari eforturi pe care le fac în anul respectiv. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mărturii despre întâmplări extraordinare povestite de "oamenii Sfintei Parascheva"
Tulburător: zeci de copii, uciși în ultima lună în Iran, alte sute - arestați, pentru a reprima protestele care au urmat morții tinerei Mahsa Amini
Internațional

Tulburător: zeci de copii, uciși în ultima lună în Iran, alte sute - arestați, pentru a reprima protestele care au urmat morții tinerei Mahsa Amini

Copii uciși de poliție în Iran. De la începutul mişcării de contestare din Iran în urmă cu aproape o lună, zeci de copii au fost ucişi în timpul represaliilor şi sute au fost arestaţi, iar unii au fost închişi în "centre de reeducare", potrivit unor ONG-uri iraniene, informează vineri AFP. Copii uciși de poliție în Iran Iranul este zguduit din 16 septembrie de manifestaţii declanşate după moartea tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată la trei zile după ce fusese arestată de poliţia moravurilor în Teheran pentru că încălcase, potrivit poliţiei, codul vestimentar strict pentru femei al Republicii Islamice, cod ce prevede în special portul vălului. Potrivit agenţiei de presă Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în SUA, cel puţin 18 minori au fost ucişi de la mijlocul lunii septembrie. Cel mai tânăr avea 12 ani, potrivit acestei surse. Amnesty Iran evocă cel puţin 23 de copii "ucişi de forţele de securitate iraniene". "Victimele au între 11 şi 17 ani", precizează organizaţia.Însă bilanţul ar putea fi şi mai mare, estimează alte ONG-uri. Peste trei sute de copii și adolescenți, arestați Societatea iraniană pentru protecţia drepturilor copiilor a anunţat săptămâna aceasta că cel puţin 28 de copii au fost ucişi, "majoritatea în provincia defavorizată Sistan-Baluchestan", în sud-estul Iranului. Organizaţia, cu sediul în Iran, a mai informat că familii "erau ţinute în necunoştinţă" cu privire la soarta copiilor lor arestaţi, care sunt privaţi de reprezentare juridică. Unii tineri sunt închişi în centre pentru delincvenţi toxicomani adulţi, a alertat Hassan Raisi, avocat iranian pentru drepturile omului. Aceste informaţii "sunt foarte îngrijorătoare", a apreciat el, subliniind că tinerii "sub 18 ani nu trebuie să fie niciodată deţinuţi împreună cu infractori de peste 18 ani". "Este o obligaţie legală", a spus el. Citește și: Distanța dintre Rusia și Occident crește: NATO securizează cerul Ucrainei, Moscova răspunde cu ce mai are – amenință că nu va mai permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră Potrivit acestui avocat, citat miercuri de site-ul de ştiri Iran Wire, "circa 300 de persoane cu vârste între 12-13 ani şi 18-19 ani se află în custodia poliţiei". Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) s-a declarat luni "foarte îngrijorat" în legătură cu informaţiile despre "copii şi adolescenţi ucişi, răniţi şi arestaţi". Ministrul Educației admite că elevi au fost arestați Ministrul iranian al Educaţiei, Youssef Nouri, a admis că au fost arestaţi elevi pe stradă sau la şcoală. "Nu sunt mulţi (arestaţi). Nu pot da un număr exact", a spus el, după informaţii publicate miercuri de cotidianul reformator Shargh. Ministrul a precizat că aceşti tineri sunt deţinuţi în "centre medico-psihologice", unde fac obiectul unei "reeducări", pentru a nu deveni "antisociali". În pofida restricţiilor severe privind accesul la internet impuse de către autorităţile iraniene pentru a contracara ceea ce ele califică drept "revolte", tineri iranieni au reuşit să difuzeze imagini de la manifestaţii pe aplicaţii ultra-populare precum TikTok şi Instagram. Ei se adaptează şi pe stradă, plecând la manifestaţie cu mască şi părul acoperit, lăsând acasă telefoanele lor mobile pentru a nu putea fi localizaţi şi aducând cu ei îmbrăcăminte de schimb pentru cazul în care forţele de securitate ar trage asupra lor cu cartuşe cu vopsea, pentru a-i putea identifica.

BREAKING Belarus se pregătește să intre în Ucraina pretextând că unele forțe vor "acapararea anumitor secţiuni din teritoriul" Minskului
Internațional

BREAKING Belarus se pregătește să intre în Ucraina pretextând că unele forțe vor "acapararea anumitor secţiuni din teritoriul" Minskului

Belarus își pregătește intrarea în Ucraina. Forţelor de securitate din Belarus le-au fost acordate prerogative ample în scopul de a preveni sau de a răspunde la provocări venite din ţări învecinate, a declarat ministrul de Externe belarus Vladimir Makei, într-un interviu publicat vineri în ziarul rus Izvestia. Belarus își pregătește intrarea în Ucraina "Liderul ţării noastre a avut o serie de întâlniri cu instituţiile de aplicare a legii şi a fost introdus un regim de operaţiuni antiteroriste", a spus oficialul belarus. "Au apărut informaţii că unele state vecine planifică provocări în ce priveşte, în mare măsură, acapararea anumitor secţiuni din teritoriul Belarusului", a adăugat acesta. Reuters precizează că solicitarea sa de confirmări din partea MAE de la Minsk sau a biroului de presă al preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko nu a primit încă răspuns. Regimul antiterorist menţionat le asigură forţelor de securitate prerogative importante, inclusiv reţinerea pentru verificarea identităţii, blocarea deplasărilor, înregistrarea şi controlul tuturor comunicaţiilor, precum şi accesul liber al agenţilor în orice locaţie. Lukașenko, fără nuanțe O serie de activităţi militare observate în Belarus săptămâna aceasta au atras atenţia Ucrainei şi Occidentului ca fiind un posibil semn că Lukaşenko şi-ar putea trimite armata în sprijinul eforturilor ruse de război în Ucraina. Luni, Lukaşenko a afirmat la o reuniune de securitate că a ordonat forţelor sale să se desfăşoare alături de forţele ruse în apropiere de Ucraina, în răspuns la ceea ce a calificat drept o ameninţare clară la adresa Belarusului din partea Kievului şi a susţinătorilor săi din Occident. Citește și: Distanța dintre Rusia și Occident crește: NATO securizează cerul Ucrainei, Moscova răspunde cu ce mai are – amenință că nu va mai permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră Potrivit agenţiei de presă de stat Belta, Lukaşenko a mai spus la respectiva reuniune că a ordonat serviciului de informaţii al ţării, KGB, să ia măsurile necesare de combatere a terorismului. "Trebuie să avem opţiuni pentru acţiuni de răspuns, inclusiv unele militare", a explicat Lukaşenko, potrivit Belta. "Aceasta, pentru a identifica şi localiza ameninţările la timp şi, dacă este necesar, pentru a răspunde adecvat la orice manifestări militare împotriva Belarus", a precizat liderul de la Minsk.

Coreea de Nord forțează nota: avioane de luptă ale Phenianului, periculos de aproape de granița cu Coreea de Sud
Internațional

Coreea de Nord forțează nota: avioane de luptă ale Phenianului, periculos de aproape de granița cu Coreea de Sud

Coreea de Nord, instigări la graniță. Circa zece avioane de luptă nord-coreene au survolat joi o zonă apropiată cu frontiera Coreei de Sud, care a trimis la rândul său aparate pentru interceptare, potrivit agenţiei de presă Yonhap, pe fondul testelor cu rachete ale Phenianului. Coreea de Nord, instigări la graniță "Armata Republicii Coreea (numele oficial al Coreei de Sud) a identificat (în apropierea frontierei) circa 10 avioane nord-coreene între orele 22:30 joi, 13 octombrie (13:30 GMT joi) şi 00:20 vineri, 14 octombrie (15:20 GMT joi) şi a adoptat măsuri de ripostă", a informat Statul Major Interarme sud-coreean (JCS) într-un comunicat, citat de EFE. Acest incident, al doilea într-o săptămână care implică avioane de luptă, intervine pe fondul tensiunilor militare crescând în peninsulă, în timp ce Coreea de Nord a efectuat în ultimul timp o serie de tiruri cu rachete, dintre care ultimul joi, cu o nouă rachetă balistică neidentificată. Coreea de Sud a trimis aparate de interceptare Potrivit JCS, zece avioane de luptă nord-coreene au fost detectate zburând la 25 km nord de frontiera între cele două state, trecând de o "linie de recunoaştere", ceea ce a declanşat automat un răspuns din partea Coreei de Sud.Seulul a trimis avioane de luptă, inclusiv aparate F-35A, potrivit statului major, citat de Yonhap. Citește și: Distanța dintre Rusia și Occident crește: NATO securizează cerul Ucrainei, Moscova răspunde cu ce mai are – amenință că nu va mai permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră Acest episod intervine la scurt timp după testarea a două rachete de croazieră strategice cu rază lungă de acţiune de către Phenian miercuri, anunţate de presa oficială nord-coreeană, care precizează că aceste teste erau supervizate de liderul nord-coreean Kim Jong Un. Phenianul şi-a descris recentele teste cu rachete ca fiind exerciţii tactice nucleare, simulând lovituri pe aeroporturi şi instalaţii militare în Coreea de Sud.

Putin dă semne că se sufocă fără banii europeni pentru gazul rusesc: insistă pe lângă Erdoğan să creeze un hub gazier în locul Nord Stream
Eveniment

Putin dă semne că se sufocă fără banii europeni pentru gazul rusesc: insistă pe lângă Erdoğan să creeze un hub gazier în locul Nord Stream

Putin simte lipsa gazului vândut Europei. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan crearea în Turcia a unui centru de distribuţie pentru exportul gazelor ruseşti către Europa, idee prezentată iniţial de liderul de la Kremlin în ziua anterioară la o conferinţă energetică la Moscova, transmite AFP. Putin simte lipsa gazului vândut Europei "Am putea examina posibilitatea de a crea pe teritoriul turc un hub gazier pentru livrări către alte ţări", în special către Europa, a spus Putin la o întâlnire cu Erdogan, în marja unui forum regional în Kazahstan. Preşedintele rus a lăudat Turcia, care s-a dovedit a fi "itinerariul cel mai sigur pentru livrările" de gaze ruseşti, în timp ce transportul acestor gaze spre Europa este sistat în urma avarierii gazoductelor Nord Stream, sabotaje puse de Putin pe seama celor despre care a afirmat miercuri că doresc ruperea legăturilor Europei cu Rusia. Un eventual nod de distribuţie a gazelor în Turcia ar putea servi de asemenea la "definirea preţurilor" acestora, "astăzi exorbitante", astfel că "am putea reglementa preţurile fără să implicăm politica", a mai spus Putin. Nimic despre războiul dus în Ucraina Pe de altă parte, o eventuală mediere turcă în conflictul din Ucraina nu a fost evocată la începutul întrevederii Putin-Erdogan. Kremlinul anunţase miercuri că aşteaptă o propunere concretă în acest sens din partea Turciei. În schimb, preşedintele turc i-a propus omologului său rus la întâlnirea lor de joi ajutorul Turciei pentru ca Rusia să-şi poată exporta îngrăşămintele chimice spre ţările sărace. "Subliniem că dorim să consolidăm acordul de la Istanbul (pentru exportul cerealelor din Ucraina), care de asemenea cuprinde exportul de îngrăşăminte din Rusia către ţările subdezvoltate prin Turcia", a spus Erdogan în faţa presei alături de Putin, înaintea începerii întrevederii. "Am putea colabora asupra stabilirii acestor ţări. Este important să ne axăm pe ţările sărace, mai degrabă decât pe cele dezvoltate", a adăugat Erdogan, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE. Ankara studiază propunerea Moscovei Cât despre propunerea lui Putin asupra creării unui centru de distribuţie a gazelor în Turcia, Erdogan s-a limitat să amintească în această apariţie în faţa presei de colaborarea bună cu Moscova în construcţia primei centrale atomoelectrice turce. Citește și: Putin ajunge pe fundul gropii: nu doar că a reușit să coalizeze G7 în favoarea Ucrainei „cât timp este necesar”, dar armata rusă a început să recruteze deținuți din lipsă de trupe Ministrul său al Energiei, Fatih Donmez, declarase miercuri că propunerea făcută public mai devreme în aceeaşi zi de preşedintele rus Vladimir Putin de a face din Turcia un centru de distribuţie a gazelor către Europa este nouă pentru Ankara şi ea va trebui studiată în detaliu, dar o consideră realizabilă din punct de vedere tehnic. Directorul general al societăţii ruse Gazprom, Alexei Miller, a semnalat la rândul său că această companie este pregătită din punct de vedere tehnic să construiască noi gazoducte prin Marea Neagră către Turcia (pe lângă cel deja existent, TurkStream), şi de acolo către UE.

"Armata rusă va fi anihilată" de SUA, NATO și UE în cazul în care Moscova atacă nuclear Ucraina, spune Borrell
Internațional

"Armata rusă va fi anihilată" de SUA, NATO și UE în cazul în care Moscova atacă nuclear Ucraina, spune Borrell

"Armata rusă, anihilată" (SUA, NATO, UE). Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a avertizat joi că un potenţial atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei va atrage după sine un "răspuns militar" al Occidentului atât de "puternic" încât "ar anihila" armata rusă, motiv pentru care i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin "să nu blufeze", transmite EFE. "Armata rusă, anihilată" (SUA, NATO, UE) "Putin nu-şi poate permite să blufeze. Trebuie să fie foarte clar că nici noi cei care sprijinim Ucraina - UE şi statele membre, SUA şi NATO - nu blufăm. Şi orice atac nuclear împotriva Ucrainei va provoca un răspuns, nu nuclear, dar un răspuns militar atât de puternic încât armata rusă va fi anihilată", a declarat Borrell la un eveniment organizat de Colegiul Europei din Bruges (Belgia). Borrell, care a prezentat joi proiectul-pilot al Academiei Diplomatice Europene prin care blocul comunitar vrea să-şi formeze propriii diplomaţi, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că încă mai sunt cinci ţări (inclusiv Rusia - n.r.) care au respins miercuri în cadrul Adunării Generale a ONU rezoluţia de condamnare a anexării de teritorii ucrainene de către Rusia, iar alte 35, între care China, Africa de Sud şi India, s-au abţinut de la vot. "Circa 20% din comunitatea globală a decis nici să sprijine, nici să respingă anexările ruse. După mine, sunt prea multe. Suntem mulţumiţi pentru că paharul este destul de plin, dar este în continuare şi un pic gol. Trebuie să continuăm să acţionăm pentru ca lumea să respingă încă şi mai clar acest război", a declarat Borrell, care a admis că adesea diplomaţia nu înseamnă doar valori, ci şi interese şi dependenţă de Moscova. "O nouă ordine de securitate" Proiectul Academiei Diplomatice Europene are ca scop formarea de viitori diplomaţi ai UE în domenii precum politica externă şi securitatea blocului comunitar. Aceştia ar urma să capete competenţele şi abilităţile necesare pentru "a impulsiona şi apăra eficient principiile şi interesele" clubului comunitar pe scena internaţională. Citește și: Putin ajunge pe fundul gropii: nu doar că a reușit să coalizeze G7 în favoarea Ucrainei „cât timp este necesar”, dar armata rusă a început să recruteze deținuți din lipsă de trupe În faţa studenţilor Colegiului Europei, Borrell s-a declarat adeptul reformării Ministerelor de Externe pentru că graniţa dintre "ceea ce este intern" şi "ceea ce este extern" este tot mai neclară. Şeful diplomaţiei europene a explicat că viitorii diplomaţi ai Uniunii Europene se vor vedea nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea "într-o nouă ordine de securitate" şi este de văzut cum se va integra Rusia în această ordine, odată încheiat războiul. Ce va face Rusia post-Putin? "Fiţi conştienţi de lumea în care trăim, de cât de greu va fi. Sper ca până să ajungeţi în diplomaţie războiul să se fi încheiat, dar (...) după acest război va exista o perioadă de instabilitate. Rusia post-Putin în această ordine mondială este un subiect asupra căruia persoanele care lucrează în diplomaţie vor trebui să depună multe eforturi", a apreciat el. Pentru faza-pilot a Academiei Diplomatice Europene au fost selecţionaţi 42 de tineri diplomaţi care vor participa la un program de nouă luni la campusul Colegiului Europa din Natolin (Polonia) şi cel din Bruges (Belgia), pe parcursul căruia vor vizita "cu regularitate" diverse instituţii europene, dar şi alte "organizaţii relevante" pentru acţiunea diplomatică a UE, cum este NATO. Participanţii la proiectul-pilot provin atât din rândul ţărilor membre, cât şi din rândul ţărilor partenere, precum Ucraina, Georgia, Republica Moldova, Turcia sau statele din Balcanii de Vest.

Umbrelă antiaeriană comună pentru România și alte 13 state membre sau partenere NATO
Internațional

Umbrelă antiaeriană comună pentru România și alte 13 state membre sau partenere NATO

Umbrelă antiaeriană comună pentru state NATO. Paisprezece state membre sau partenere ale NATO, printre care şi România, au semnat joi o scrisoare de intenţie pentru achiziţionarea comună de sisteme de apărare aeriană din categoria sistemelor Arrow 3 şi Patriot. Umbrelă antiaeriană comună pentru state NATO Ceremonia de semnare a European Skyshield Initiative (ESSI) a avut loc la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles. Ţările participante sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Ţările de Jos şi Ungaria. Citește și: Putin ajunge pe fundul gropii: nu doar că a reușit să coalizeze G7 în favoarea Ucrainei „cât timp este necesar”, dar armata rusă a început să recruteze deținuți din lipsă de trupe Potrivit DPA, cancelarul german Olaf Scholz a anunţat proiectul la finalul lunii august, când a evocat un "plus de securitate pentru toată Europa". El a spus că un sistem european de apărare aeriană ar fi mai eficient decât cazul în care fiecare ţară şi-ar construi propriul sistem de apărare aeriană, unul scump şi de complexitate ridicată. Scholz a adăugat cu acel prilej că Germania va investi masiv în apărarea aeriană în următorii ani, într-o manieră care le oferă statelor din apropiere posibilitatea de a participa de la început. El a menţionat în special Ţările de Jos, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Republica Cehă, Slovacia şi ţările scandinave.

13 ani de procese pentru doi stâlpi instalați pe o proprietate privată
Eveniment

13 ani de procese pentru doi stâlpi instalați pe o proprietate privată

Doi stâlpi, 13 ani de procese. O ieşeancă s-a trezit peste noapte cu o reţea de electricitate traversându-i terenul. Doi stâlpi, 13 ani de procese Cei doi stâlpi au provocat un război de 13 ani în justiţie, femeia încearcând să scoată stâlpii de acolo şi să obţină despăgubiri pentru terenul pe care nu-l mai poate folosi. De cealaltă parte sunt cel puţin zece familii care beneficiau de curent electric prin racordul respectiv. Citește și: Nivelul de tensiune între Rusia și Occident, la un nivel critic: NATO a considerat că e nevoie să anunțe că va răspunde „unit și ferm” la un atac împotriva infrastructurii Alianței Lungul şir de procese tocmai s-a încheiat, cu o sentinţă care nu mulţumeşte pe nimeni pe de-a întregul. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin nu mai poate lovi Ucraina cu zeci de rachete în timp scurt. Din cel puțin două motive
Internațional

Putin nu mai poate lovi Ucraina cu zeci de rachete în timp scurt. Din cel puțin două motive

Rachetele rusești nu mai pot lovi. Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană Iris-T livrat de Germania, a anunţat ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, într-un mesaj difuzat marţi seara pe Twitter. În Ucraina "a început o nouă eră a apărării antiaeriene", a salutat ministrul. Sistemele "Iris-T din Germania au sosit deja. Vin şi NASAMS americane", a adăugat responsabilul ucrainean. Rachetele rusești nu mai pot lovi "Nu e decât începutul", a continuat acesta, "şi avem nevoie de mai mult. Nicio îndoială că Rusia este un stat terorist. Există un imperativ moral de a proteja cerul Ucrainei pentru a ne salva poporul", a scris Reznikov. În iunie, cancelarul german Olaf Scholz a promis Kievului livrarea de sisteme Iris-T capabile, potrivit lui, să apere de raiduri aeriene un oraş mare. Luni, în timp ce asupra Ucrainei se abătea o ploaie de rachete ruseşti, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a asigurat că primul din aceste echipamente va fi furnizat Kievului "în următoarele zile" şi alte trei anul viitor, aminteşte AFP. Citește și: Nivelul de tensiune între Rusia și Occident, la un nivel critic: NATO a considerat că e nevoie să anunțe că va răspunde „unit și ferm” la un atac împotriva infrastructurii Alianței Armata germană deţine la rândul său rachete de tip Iris-T, dar nu şi sistemul sol-aer complet. Rachetele sunt lansate din avioane Tornado sau Eurofighter. SUA au promis în ce le priveşte Ucrainei sistemele de rachete sol-aer NASAMS, două urmând să fie livrate în săptămânile sau lunile următoare şi alte şase în cadrul unui ajutor pe termen mai lung. Sistemul este fabricat de grupul american Raytheon şi cel norvegian Kongsberg. Noile echipamente și costurile exorbitante ale rachetelor rusești fac aproape imposibil ca Putin să poată continua atacurile masive asupra Ucrainei.

Putin și-a tras un glonț în picior: mobilizarea haotică a lăsat economia rusă fără câteva sute de mii de angajați, vânzările de bunuri scad masiv
Eveniment

Putin și-a tras un glonț în picior: mobilizarea haotică a lăsat economia rusă fără câteva sute de mii de angajați, vânzările de bunuri scad masiv

Mobilizarea lui Putin ucide economia rusă. Afectată deja de sancţiunile internaţionale, economia Rusiei se confruntă acum cu o lovitură autoindusă, în condiţiile în care mobilizarea parţială a rezerviştilor decretată de preşedintele Vladimir Putin riscă să submineze productivitatea, cererea şi revenirea economică. Mobilizarea lui Putin ucide economia rusă În condiţiile în care sute de mii de bărbaţi fie au fost recrutaţi în armată, fie au fugit din ţară, incertitudinea cu privire la investiţii este din nou la un nivel ridicat în economia rusă, care pare să fi rezistat mai bine decât se estima iniţial la sancţiunile adoptate de Occident în contextul războiului din Ucraina. "Declararea mobilizării şi extinderea sancţiunilor riscă să demareze al doilea val al crizei economice", spune Evgeny Suvorov, economist la CentroCreditBank, care se aşteaptă ca ritmul de contracţie a economiei ruseşti să se agraveze în ultimele luni ale acestui an. Joia trecută, însuşi preşedintele Putin a declarat că vânzările cu amănuntul au scăzut în ultima săptămână a lunii septembrie şi a ordonat Guvernului de la Moscova să găsească modalităţi pentru a stimula cererea de consum. Putin nu a recunoscut însă că ar exista o legătură între scăderea vânzărilor cu amănuntul şi decizia sa din 21 septembrie de a declara mobilizarea rezerviştilor. Declin de două cifre al vânzărilor Cifrele publicate marţi de Banca Centrală a Rusiei arată că activitatea economică a încetinit semnificativ la finele lunii septembrie. De asemenea, datele publicate de o divizie de analiză a băncii Sberbank arată că în săptămâna 19-25 septembrie, cheltuielile gospodăriilor pentru produse non-alimentare au scăzut cu 12,7% în ritm anual, după un declin de 9,2% în săptămâna anterioară. "Ne aşteptăm să vedem un declin de două cifre al vânzărilor de retail în lunile următoare, în special pentru produsele scumpe non-alimentare", a declarat şi economistul de la Renaissance Capital, Sofya Donets. În ultimele luni, oficialii ruşi şi-au îmbunătăţit treptat prognozele, după ce în luna aprilie Ministerul Economiei de la Moscova estima o contracţie a PIB de peste 12% în acest an, în condiţiile în care majorarea preţului petrolului şi îmbunătăţirea excedentului de cont curent au ajutat Rusia să limiteze consecinţele sancţiunilor. Pierdere grea de capital uman Analiştii intervievaţi de Reuters luna trecută se aşteptau ca PIB-ul Rusiei să se contracte cu doar 3,2% în acest an, urmând ca anul viitor să se înregistreze o nouă contracţie de 2,5%. Însă, într-un moment în care Moscova îşi intensifică acţiunile în Ucraina, această revenire relativă a economiei ar putea fi acum pusă în pericol. Citește și: Vladimir Yevtușenkov, oligarhul lui Putin care produce dronele Orion folosite în Ucraina pentru a ucide civili, are afaceri profitabile în România, deși e sancționat de Occident "Principala consecinţă a mobilizării este pierderea de capital uman", spune economistul Natalya Zubarevich. Întinderea şi amploarea mobilizării nu sunt deocamdată cunoscute într-o ţară cu o populaţie de aproximativ 145 de milioane de persoane. Mass media din Rusia au estimat că aproximativ 700.000 de persoane au fugit din ţară de la anunţarea mobilizării, însă Kremlinul a dezminţit aceste cifre. Cele mai afectate, micile firme Dmitry Polevoy, director de investiţii la Locko Invest, a estimat că undeva între 0,4% şi 1,4% din forţa de muncă a Rusiei a fugit din ţară, sau se numără printre cei 300.000 de bărbaţi chemaţi să se alăture forţelor armate. Polevoy spune că mobilizarea rezerviştilor este o adevărată lovitură pentru evoluţia demografică a Rusiei, pentru piaţa muncii şi climatul de investiţii, într-un moment în care accesul la echipamente şi tehnologie modernă dispare. "Anterior era posibil să se mizeze exclusiv pe capitalul uman pentru a susţine economia, acum o parte a acestui capital uman productiv este mobilizat iar o altă parte pleacă din ţară", spune Polevoy. În plus, caracterul haotic al mobilizării a făcut ca unele ministere să se chinuie să obţină scutiri pentru unii dintre cei mai importanţi angajaţi ai lor. Cele mai afectate ar urma să fie micile firme. "Cel mai grav va fi pentru IMM-uri, care nu au oportunitatea de a face lobby pentru scutiri şi în cazul cărora pierderea a doi-trei angajaţi-cheie poate ucide o firmă ", spune Natalya Zubarevich.

Cum reușesc polițiștii cercetați de DNA să scape cu pensia specială intactă
Eveniment

Cum reușesc polițiștii cercetați de DNA să scape cu pensia specială intactă

Polițiști cercetați de DNA, pensie specială. Şeful poliţiei din sudul judeţului Iași a ieşit luni din rândurile Poliţiei. O ieşire interpretată de unii ca fiind “pe uşa din dos”. Polițiști cercetați de DNA, pensie specială Inspectorul principal Adrian Gorie, protagonistul ultimului „cutremur” din Poliţia ieşeană, a cerut să iasă la pensie iar şeful lui a acceptat rapid. Gorie nu scapă de acuzaţii, însă. Citește și: Vladimir Yevtușenkov, oligarhul lui Putin care produce dronele Orion folosite în Ucraina pentru a ucide civili, are afaceri profitabile în România, deși e sancționat de Occident Dar, chiar dacă va fi declarat inculpat, pensia îi este la adăpost. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Moscova amenință Occidentul din nou: Vom răspunde la implicarea în creștere în Ucraina
Internațional

Moscova amenință Occidentul din nou: Vom răspunde la implicarea în creștere în Ucraina

Moscova amenință Occidentul: Ajutați Ucraina, răspundem. Un conflict direct cu Statele Unite şi NATO nu este în interesul Rusiei, dar Moscova va răspunde la implicarea în creştere a Occidentului în conflictul ucrainean, a declarat marţi viceministrul de Externe rus Serghei Riabkov, citat de RIA. Moscova amenință Occidentul: Ajutați Ucraina, răspundem "Avertizăm şi sperăm că ei realizează pericolul escaladării necontrolate în Washington şi în alte capitale occidentale", a afirmat Riabkov. În urma exploziei survenite sâmbătă pe podul Kerci care leagă Rusia de Crimeea, acţiune pusă de Rusia pe seama Ucrainei, armata rusă a lansat luni dimineaţă un atac masiv cu rachete asupra unor ţinte din Kiev şi regiunile Hmelniţki, Liov, Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir. Citește și: Vladimir Yevtușenkov, oligarhul lui Putin care produce dronele Orion folosite în Ucraina pentru a ucide civili, are afaceri profitabile în România, deși e sancționat de Occident Kremlinul a declarat luni la prânz că exploziile care au zguduit Kievul şi alte oraşe ucrainene fac parte din ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială". În 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o "operaţiune militară specială de denazificare" a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Ce înțelege Protecția Copilului prin "urgență": două luni de întârziere până să se miște
Eveniment

Ce înțelege Protecția Copilului prin "urgență": două luni de întârziere până să se miște

Ce înțelege Protecția Copilului prin "urgență": autorităţile publice au reacţionat cu viteza melcului într-un caz semnalat de o organizaţie neguvernamentală. Ce înțelege Protecția Copilului prin "urgență" Aceasta informase Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului depre situaţia cruntă a unei familii din Belceşti (jud. Iași), în care mama şi cei şase copii erau supuşi abuzurilor unui bărbat violent. Abia după mai bine de două luni, DGASPC a cerut instanţei scoaterea din familie a băiatului mai mare. Citește și: Ratele la credite nu vor scădea mai devreme de primăvara anului viitor iar scăderile vor fi mici, potrivit unei analize a BNR Solicitarea a fost respinsă de judecători: după atâta vreme, nu se mai putea vorbi de „urgenţă”. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin, extrem de furios, promite "răspunsuri severe dacă tentativele de atentate teroriste asupra teritorului nostru continuă"
Internațional

Putin, extrem de furios, promite "răspunsuri severe dacă tentativele de atentate teroriste asupra teritorului nostru continuă"

Putin, furios, promite "răspunsuri severe" armate. Preşedintele rus Vladimir Putin a promis luni riposte "severe" în cazul unor noi atacuri ucrainene contra Rusiei, la două zile după distrugerea parţială a podului Crimeii, infrastructură strategică şi simbol al anexării peninsulei omonime de către Rusia. Putin, furios, promite "răspunsuri severe" armate "Dacă tentativele de atentate teroriste asupra teritorului nostru continuă, răspunsurile Rusiei vor fi severe şi amploarea lor va corespunde nivelului ameninţărilor respective. Nimeni nu trebuie să aibă nici cel mai mic dubiu", a spus liderul rus în deschiderea unei reuniuni televizate a Consiliului de Securitate Naţională al Federaţiei Ruse. El a indicat că Rusia a lansat o campanie "masivă" de bombardamente asupra Ucrainei în replică la atacul "terorist" care a avariat podul Crimeii. Anterior, Kremlinul declarase că exploziile care au zguduit luni Kievul fac parte din ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială". "Totul se întâmplă în cadrul operaţiunii militare speciale", a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, unei întrebări legate de exploziile din Kiev şi din alte oraşe ucrainene. Bombardamente de mare amploare Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineaţa. Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, zeci de rachete lansate de forţele ruse au lovit capitala Kiev şi regiunile Hmelniţki, Liov, Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir. Citește și: BREAKING Trei rachete rusești au lovit Ucraina după ce au survolat Republica Moldova. Rachetele „prezentau pericol” pentru infrastructură și aeronave civile În 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

BREAKING VIDEO Explozii în centrul Kievului, morți și răniți, coloane de fum negru dens
Internațional

BREAKING VIDEO Explozii în centrul Kievului, morți și răniți, coloane de fum negru dens

Explozii în centrul Kievului, morți, răniți. Mai multe explozii puternice au fost auzite luni dimineaţa în centrul Kievului, capitala Ucrainei, informează AFP şi Reuters. Exploziile au avut loc în jurul orelor locale 08:15 (05:15 GMT). Au răsunat sirenele de alertă, însă mai multe zeci de minute după explozii, potrivit AFP. Explozii în centrul Kievului, morți, răniți "Mai multe explozii (au avut loc) în districtul Şevcenko (Şevcenskivskii), în centrul capitalei", a anunţat la rândul său, pe mesageria Telegram, primarul capitalei Vitali Kliciko. "Detalii mai târziu", a adăugat el, potrivit Reuters. Martori citaţi de agenţia de presă britanică au informat despre un nor de fum negru înălţându-se deasupra clădirilor, iar un jurnalist al AFP a văzut numeroase ambulanţe în centrul Kievului, deplasându-se spre locurile unde au avut loc exploziile. Citește și: Putin lucrează la imaginea Rusiei ca victimă a Ucrainei: în aceeași zi, Kremlinul acuză Kievul (SBU) de explozia de pe podul Kerci și FSB denunță atacuri asupra teritoriului rus Președintele Volodimir Zelenski a publicat imagini video pe această temă. Serviciul de urgenţă a anunţat pentru radioul public Suspilne că exploziile au cauzat morţi şi răniţi, fără a face alte precizări. Cel mai recent atac asupra Kievului a avut loc pe 26 iunie, aminteşte AFP.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră