/

Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”, dar investește doar când are bani de la UE sau de la buget

Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului Foto: Facebook

Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, ieri, că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României.

Citește și: Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”

Vă aduc aminte că am plecat cu o datorie curentă de 3 miliarde de lei.

Fitch mai remarcă ajustarea cheltuielilor în funcţie de venituri şi planul de investiţii ambiţios. Asta înseamnă că ducem banii exact acolo unde trebuie”. a explicat edilul-șef al Capitalei.

Fitch laudă administrația Bucureștiului

Ce arată Fitch în comunicatul în care explică modul în care evaluează actuala administrație a Capitalei României.

  • „Confirmarea reflectă opinia neschimbată a Fitch, conform căreia performanța operațională a orașului și ratele de îndatorare vor rămâne în linie cu cele ale colegilor, cu o sustenabilitate a datoriei «aa» pe termen mediu. Aceasta în pofida presiunilor asupra bugetului său care decurg din inflația încă ridicată și din punerea în aplicare a unui plan ambițios de investiții”
  • „Credem că Bucureștiul are mult mai multă flexibilitate decât alte municipalități cotate din România pentru a reduce cheltuielile ca răspuns la scăderea veniturilor”
  • „Spre deosebire de alte orașe din România, salariile reprezintă mai puțin de 8%, iar achiziția de bunuri și servicii 7%. Cea mai mare parte a cheltuielilor de exploatare («opex») este reprezentată de transferurile către companiile municipale și entitățile publice din oraș (2023: 81% din opex), care sunt rezonabil de flexibile”
  • „Creșterea cheltuielilor totale ale Bucureștiului (ajustate în funcție de inflație) a fost, în general, în concordanță cu creșterea PIB-ului real. Orașul are tendința de a trece la investiții numai atunci când este asigurată finanțarea nerambursabilă de la UE și de la bugetul de stat”.
  • „În 2023, Bucureștiul a raportat un sold operațional record de 1,3 miliarde de lei (2022: 662 milioane de lei). Acest lucru a fost susținut de creșterea veniturilor fiscale pe fondul creșterii economice și de restrângerea opex. Excedentul său bugetar a fost de 259 de milioane RON, în ciuda unor cheltuieli de investiții ridicate. Fitch se așteaptă ca cheltuielile de capital (capex) să rămână la 15% din cheltuielile totale în medie până în 2027”

La 1 martie, Fitch a menținut rating-ul pentru România și perspectiva de rating, la stabilă, deși a revizuit în sus traiectoria deficitului bugetar. Ratingul României pentru datoriile pe termen lung în valută a rămas „BBB minus” cu perspectivă stabilă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu