/

Trump: Germania este ostatica Rusiei

Trump: Germania este ostatica Rusiei Foto: Arhivele Casei Albe

Fostul preşedinte american Donald Trump a calificat Germania drept ”ostatică a Rusiei”, în comentarii făcute marţi pentru „Fox Business”.

Trump s-a referit la gazoductul Nord Stream 2, menit să transporte gaz rusesc către Germania prin Marea Baltică, gazoduct ce a tensionat relaţiile dintre Berlin şi Washington pe fondul crizei de la frontiera Ucrainei.

Trump: Germania este ostatica Rusiei

„Chiar am încercat să o conving (pe Angela Merkel) să nu încheie acordul asupra gazoductului, pentru că, am spus eu, Germania va fi în mod clar o ostatică. Şi aceasta şi este: ostatică a Rusiei”, a afirmat Trump la postul de televiziune.

Donald Trump l-a criticat de asemenea pe succesorul lui Merkel, cancelarul federal Olaf Scholz, pentru comportamentul lui la conferinţa de presă comună cu preşedintele american Joe Biden la Casa Albă, luni.

„Dacă te uitai la lider, la noul lider al Germaniei, el se uita la Biden ca şi cum, mă înţelegeţi, nu înţelegea despre ce este vorba. El nici măcar nu a comentat acest lucru”, a declarat liderul Partidului Republican.

Preşedintele american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz au evidenţiat luni, la Washington, poziţii similiare cu privire la criza din Ucraina, dar nu au reuşit să vorbească cu o singură voce despre controversatul gazoduct Nord Stream 2.

Scholz evită discuția despre Nord Stream 2

„Dacă Rusia invadează (Ucraina), asta înseamnă că tancuri şi trupe trec graniţa cu Ucraina, din nou. Atunci nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt”, a spus Joe Biden despre această conductă de gaz care leagă Rusia de Germania şi care a fost deja construită, dar nu a fost dată încă în exploatare.

Cancelarul german, presat cu întrebări pe această temă, nu a fost la fel de explicit. Statele Unite şi Germania sunt „absolut unite” în privinţa sancţiunilor care vor fi impuse Rusiei în cazul în care ar ataca vreodată, a asigurat Olaf Scholz, fără a menţiona Nord Stream 2. În opinia sa, însă, nu toate măsurile de represalii posibile ar trebui „puse pe masă” de la început.

Proiectul Nord Stream 2 a cântărit mult asupra relaţiilor dintre Washington şi Berlin în ultimii ani, dar a căpătat o importanţă deosebită odată cu escaladarea tensiunilor în criza ucraineană.

Citește și: PNL a umplut guvernul cu sute de sinecuri. Peste 1.800 de angajări în doi ani, peste o sută în ultimele luni

Statele Unite au susţinut de la început că această infrastructură oferă Moscovei o pârghie energetică şi strategică prea importantă. Joe Biden a fost însă convins anul trecut de fostul cancelar german Angela Merkel să nu impună sancţiuni în cazul acestui proiect controversat.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:48Cum a croit Georgescu un basm apocaliptic în jurul unei minciuni: șefa Trezoriei SUA, Yellen, ar fi spus că nu știe dacă mai are bani de la 21 ianuarie
21:07SUA s-au instalat deja pe vecie în Groenlanda: deșeuri nucleare americane din Războiul Rece, aflate sub gheață, pot fi scoase la suprafață de schimbările climatice
20:42Primarul Londrei cheamă la luptă împotriva lui Trump, pus pe aceeași listă cu „populiștii reacționari” din Europa
20:26Trump vrea ca Washingtonul să dețină 50% din TikTok după ce va semna un ordin executiv care să permită aplicației să funcționeze în SUA
20:16Ambasadorul german în SUA îl distruge pe Trump: va încerca să se răzbune, va destructura statul, va folosi instituțiile în favoarea sa, va submina democrația
20:06AUR neagă că George Simion ar fi plătit pentru a participa la ceremoniile de învestire a lui Trump, susține că a fost invitat în calitate de vicepreședinte al ECR
18:52ANALIZĂ Redistribuie propaganda Moscovei, vor naționalizări și alungarea investitorilor străini, dar se declară fanii lui Trump: Georgescu, Simion, Ponta
16:56Telegram nu-și mai protejează utilizatorii în fața autorităților după punerea sub acuzare a lui Pavel Durov: numărul identităților divulgate a crescut de 170 de ori
16:35Milionarii părăsesc Marea Britanie în număr alarmant de mare, mai ales după venirea la putere a laburiștilor: aproape 11.000, doar în 2024
16:21Tânără de origine română, printre primii ostatici israelieni eliberați de Hamas după acordul de încetare a focului
16:07Trump, cel mai mare fan al TikTok, declarație publică de sprijin pentru rețeaua chineză
14:17Dacia Duster, cea mai vândută mașină din Islanda, în 2024. Mașina fabricată la Mioveni depășește Kia Sportage și Tesla Y
13:48Crin Antonescu, dispărut din spațiul public de o săptămână. Surse din coaliție: șansele să fie schimbat, tot mai mari
12:57După ce Călin Georgescu a umplut emisiunea sa cu aberații, Turcescu îl laudă extaziat: „Va fi președintele României”
10:55TikTok se victimizează înainte să fie „salvată” de Trump: le-a restricționat accesul utilizatorilor din SUA