Tribunalul Bucureşti a validat al doilea mandat de primar general câştigat de Nicuşor Dan la alegerile din 9 iunie.
Citește și: Site-ul Betano a desființat, brusc, pariurile la prezidențialele, după ce Ciolacu lua bătaie constant
Tribunalul a validat al doilea mandat câştigat de Nicuşor Dan
„Admite sesizarea petentului Biroul Electoral al Circumscripţiei electorale nr.42 – Municipiul Bucureşti pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024. Validează mandatul de primar general al Municipiului Bucureşti, ales la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de 09.06.2024, în persoana domnului Dan Nicuşor-Daniel.
Prezenta încheiere de validare se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al municipiului Bucureşti cu obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişare la sediul unităţii administrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică”, se arată în decizia instanţei.
Alegerile locale din București au avut loc la data de 9 iunie 2024. Acestea au fost câștigate de primarul în funcție Nicușor Dan (independent) care a fost susținut de Alianța Dreapta Unită (ADU), Reînnoim Proiectul European al României (REPER) precum și de Partidul Verde (PV). El a obținut 47,94% din voturi.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.