/

EXCLUSIV Cap al unei rețele transfrontaliere de producere și trafic de droguri de mare risc, asociat cu statul român într-o companie de farmacii

Traficant de droguri, asociat cu statul
Traficant de droguri, asociat cu statul (sursa: diicot.ro)

Traficant de droguri, asociat cu statul. Laurențiu Huică, fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente, a fost reținut 24 de ore de procurorii DIICOT pentru că făcea parte dintr-o grupare de crimă organizată care producea metamfetamină în laboratoare clandestine de pe teritoriul Poloniei și Cehiei.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Valoarea drogurilor a fost estimată de anchetatori la 500 de milioane de euro.

Defapt.ro a i-a găsit numele lui Laurențiu Huică ca asociat în 30 de societăți înregistrate în România, din care doar 12 sunt active. Într-una dintre aceste societăți, Huică este asociat cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, instituție aflată în coordonarea Ministerului Economiei.

O altă societate la care este acționar și adminstrator, Meduman SA, are ca activitate principală producția și comercializarea medicamentelor de uz uman și veterinar, precum și extracția morfinei din capete de mac.

Lanțul metamfetaminei

Laurențiu Huică, un afacerist din industria farmaceutică și fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente, și Cristian Iosipescu au fost reținuți 24 de ore de procurorii DIICOT pentru acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, punerea pe piață a substanțelor clasificate ca precursori, în formă continuată, și complicitate la trafic intern de droguri mare risc.

Anchetatorii susțin că în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, cei doi români împreună cu cetățeni cehi, slovaci, polonezi și lituanieni au pus bazele unui grup infracțional transfrontalier. Laurențiu Huică cumpăra efedrină și pseudoefedrină prin intermediul societății sale, Arena Group SA, care le transforma într-un medicament.

Formula chimică folosită la producția medicamentului permitea dizolvarea și extragerea rapidă a substanțelor în laboratoarele clandestine. Ulterior se obținea metamfetamină, un drog sintetic cu efect intens, care poate dura până la 16 ore.

Procurorii au descoperit laboratoare clandestine pe teritoriul Poloniei și Cehiei. Metamfetamina era distribuită de acolo în mai multe state din Uniunea Europeană.

Laboratorul din Voluntari

Societatea Arena Group este deținută de Laurențiu Huică (95%). Restul acțiunilor sunt pe numele lui Alexandru Cătălin Huică și Lianda Ruxandra Huică. Președintele Consiliului de Administrație este Laurențiu Huică, în timp ce Mariana Teodor și Alexandru Cătălin Huică figurează ca membri în CA. Toți trei sunt și administratori ai societății. Obiectul principal de activitate este fabricarea preparatelor farmaceutice.

Firma lui Huică are patru puncte de lucru: în Prahova, Voluntari și Mogoșoaia. Tot în Voluntari își are sediul și Laboratorul de Produse Farmaceutice. Acolo, precursorii erau încorporați în două produse farmaceutice, comprimate de 50 și 120 de miligrame de efedrină și pseudoefedrină. Unul dintre acestea era înregistrat ca medicament autorizat doar în România, dar firma Arena Group SA nu deținea autorizația de export.

„În ceea ce privește cel de-al doilea produs, societatea românească nu deținea autorizație de producție și punere pe piață în România sau în țările din Uniunea Europeană. Comprimatele respective nu au fost livrate către spitale sau farmacii din România”, potrivit comunicatului de presă emis de DIICOT.

Traseul comprimatelor

Comprimatele produse în România au fost expediate către societăți din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania, care le achiziționau fără a deține autorizație de punere pe piață în statele respective. Însă, spun procurorii, medicamentele nu au ajuns la destinația declarată, ci în diverse locuri de pe teritoriul Poloniei, de unde au fost preluate de către un membru al grupului infracțional organizat, cetățean polonez.

Pe teritoriul Poloniei, livrările au fost fracționate în cantități mai mici și trimise în Republicile Cehă și Slovacă, unde au fost distribuite către laboratoarele în care se extrăgeau precursorii pentru producția ilicită de metamfetamină.

Majoritatea laboratoarelor clandestine de producție a metamfetaminei, identificate pe teritoriul Cehiei și Poloniei, foloseau ca materie primă comprimatele produse în România. Pentru împiedicarea descoperirii activității infracționale, locurile în care erau improvizate laboratoarele și împrejurimile acestora au fost păzite de membrii grupului infracțional organizat, susțin procurorii.

Potul: 468 de milioane de euro

DIICOT susține că membrii grupului infracțional au organizat transportul și livrarea către societățile achizitoare a unui număr de peste 168 de milioane de comprimate în care au fost înglobați, prin fabricare, precursorii efedrină și pseudoefedrină (aproximativ 6,7 tone clorhidrat de efedrină),  din care se putea produce o cantitate totală de aproximativ  4,7 tone de metamfetamină.

Citește și: Rusia și China strâng rândurile: Xi îl va vizita pe Putin la 13 luni de la invadarea Ucrainei, Beijing a numit un ministru al Apărării sancționat de SUA pentru colaborare militară cu Moscova

Prețul unui kilogram de metamfetamină este de aproximativ 40.000 de euro la vânzarea en gros. Ceea ce înseamnă că valoarea celor 4,7 tone este de 187 milioane de euro. Însă prețul de vânzare a unui gram de metamfetamină este cuprins între 70 și 100 de euro. Adică 468 milioane de euro la consumatorii finali. 

Arestări și percheziții

La operațiunea de capturare a traficanților de droguri au fost implicate DIICOT și autoritățile judiciare din Polonia, Slovacia și Cehia, sprijinite de EUROPOL și EUROJUST. În urma perchezițiilor din România au fost indisponibilizate aproximativ trei tone de precursori din categoria I, mai multe loturi de medicamente și suma de aproximativ 600.000 de euro, fiind identificate mai multe înscrisuri de interes în cauză.

În Polonia au fost reținute opt persoane implicate în deturnarea transporturilor de medicamente cu conținut de efedrină/pseudoefedrină ce provin de la fabrica din România. Autoritățile din Polonia au confiscat autoutilitară plină cu paleți cu medicamente, aproximativ 100 de flacoane cu efedrină provenind de la fabrica din România.

Totodată, au fost identificate și ridicate sumele de  177.215 euro și 366.200 de zloți. În Slovacia au fost reținute patru persoane și a fost confiscată suma 1.129.220 de euro.

Autoritățile din Cehia au reținut două persoane și a indisponibilizat 148.103 de euro, 711.082 de coroane și 22.433 zloți.

Traficant de droguri, asociat cu statul

Numele lui Laurențiu Huică apare în 30 de societăți înregistrate în România, din care doar 12 sunt active. Societățile active se ocupă de producția și vânzarea medicamentelor, fabricarea de lenjerie de corp, dar și cu hoteluri și cazări. De exemplu, Arena Group SA, Laurențiu Huică și Alexandru Cătălin Huică sunt asociați în firma Arena Hotels SRL, care are ca obiect de activitate hoteluri și activități de cazare. Punctul de lucru este în Năvodari.

Firma Hepites SA îi are ca acționari pe Laurențiu Huică (90,7%), statul român prin Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (3,1%), plus alți acționari persoane fizice. Societate deține un lanț de farmacii și laboratoare în județele Galați, Vrancea și Brăila. Cu un număr mediu de 67 de angajați în anul fiscal 2021, firma a avut o cifră de afaceri de aproape șase milioane de lei. Autoritatea de Administrare a Activelor Statului se află în coordonarea Ministerulu Economiei, condus de Florin Spătaru.

Meduman SA este o societate la care Laurențiu Huică deține peste 22,7% din numărul de acțiuni. Un alt acționar important este Carmen Marin, cu peste 19,3% din acțiuni. Restul acțiunilor sunt deținute de persoane juridice și fizice, plus PAS Meduman.

Președinte al Consiliului de Administrație este Laurențiu Huică, în timp ce funția de vicepreședinte este deținută de Toader Hojda. Alexandru Cătălin Huidă figurează ca membru în CA și administrator. Această societate are ca activități principale producerea si comercializarea medicamentelor de uz uman si veterinar, precum și extracția morfinei din capete de mac. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:10Germania a trimis Ucrainei arme așteptate încă din 2023 (tancuri Leopard și Gepard, sisteme antiaeriene Iris-T și Patriot)
20:57Tupeu șmecheresc al lui Ciolacu: spune că Moș Crăciun îi va lăsa sub brad facturile pentru jet-urile private plătite de Nordis
20:49Vlad Pascu, încadrare juridică schimbată în dosarul „2 Mai”, pedeapsa va crește
20:45Guvernul Ciolacu II a trecut cu doar șapte voturi peste numărul necesar. „Atât s-a putut”, a concluzionat șeful PSD
17:42VIDEO Gigi Becali povestește cum a ajuns în anul III de facultate fără să treacă pe acolo: „M-am înscris acolo, luam note și de 9”
17:24Radu Marinescu, avocatul care fost numit ministru al Justiției, controlat de cuplul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, a încasat sute de mii de lei din contracte cu primari pesediști din Dolj și Gorj
16:35Comisia Europeană a făcut, azi, plăți de zeci de miliarde prin intermediul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. România a primit niște mărunțiș
16:06În Germania, ca în România: partidele pro-europene s-au aliat și au decis să refuze orice colaborare cu partidele suveraniste
15:53Actorul Denzel Washington s-a botezat la 70 de ani și a primit acceptul să devină preot: „Mi-a luat ceva timp, dar am ajuns aici”
15:46Crin Antonescu se crede „ales”: candidează „pentru că suntem într-o situaţie ieşită din comun, o situaţie dificilă, o situaţie critică”
14:56Noul președinte al Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, traseist prin cele mai toxice partide, promovat în PSD de fugarul Ionel Arsene
14:29Crin Antonescu, susținător vehement al lui „Felix”: „Dan Voiculescu, cu partidul lui, cu trustul lui media, acţionează, în opinia mea, corect”
11:25Marcel Ciolacu a fost acceptat de Klaus Iohannis ca premier al noului Guvern
10:41Încă o manipulare a Moscovei: rușii o acuză pe Maia Sandu că plănuiește o „operațiune militară” pentru a controla Transnistria. De fapt, teritoriul separatist aparține Republicii Moldova
10:27Hipnoza începe să fie din ce în ce mai folosită de terapeuții români. Care sunt riscurile acestei proceduri