sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 13 martie 2023

Rusia și China strâng rândurile: Xi îl va vizita pe Putin la 13 luni de la invadarea Ucrainei, Beijing a numit un ministru al Apărării sancționat de SUA pentru colaborare militară cu Moscova

Rusia și China strâng militar rândurile (sursa: kremlin.ru)
Rusia și China strâng militar rândurile (sursa: kremlin.ru)

Rusia și China strâng militar rândurile. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, l-a felicitat luni pe omologul său chinez, Li Shangfu, numit duminică în funcţie după aprobarea Congresului Naţional al Poporului din China.

Rusia și China strâng militar rândurile

"În numele Ministerului Apărării din Rusia şi al meu personal, vă felicit pentru numirea în funcţia de ministru al Apărării al Chinei", a transmis Şoigu, citat de ministerul rus pe canalul său de Telegram.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

El a subliniat în mesajul de felicitare că relaţiile dintre Rusia şi China au atins un nivel fără precedent, fapt ce le transformă în fundamentele stabilităţii globale în contextul actualelor tensiuni geopolitice.

"Îmi exprim convingerea că mandatul dumneavoastră în această funcţie va favoriza dezvoltarea parteneriatului cuprinzător şi a interacţiunii strategice dintre Rusia şi China în sferele cooperării militare şi tehnico-militare", a adăugat el.

Șoigu și Wei Fenghe, "frați"

Serghei Şoigu a găsit, de asemenea, cuvinte de mulţumire în ce-l priveşte pe fostul omolog, Wei Fenghe, pentru contribuţia sa la cooperarea militară ruso-chineză.

"De-a lungul anilor de interacţiune, am devenit nu doar colegi sau prieteni, ci fraţi", a spus el.

Ministrul rus al Apărării a evidenţiat faptul că, sub îndrumarea lui Wei, cooperarea militară dintre cele două ţări s-a caracterizat printr-un înalt nivel de încredere reciprocă şi a atins un nivel calitativ nou, ceea ce a constituit unul din factorii de limitare a activităţilor agresive ale Statelor Unite şi partenerilor lor în regiunea Asia-Pacific.

Presa internaţională a informat că preşedintele chinez Xi Jinping va vizita Rusia săptămâna viitoare, unde se va întâlni cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Li Shangfu, sancționat de Washington

Congresul Naţional al Poporului din China (parlamentul) a aprobat membrii noului guvern al ţării, duminică, ultima zi a reuniunii anuale a organismului, care a avut loc săptămâna trecută la Beijing.

Cei aproximativ 3.000 de delegaţi au aprobat numele propuse pentru diversele posturi din cabinet, după ce sâmbătă l-au confirmat pe Li Qiang ca premier al ţării, la propunerea preşedintelui Xi Jinping, la o zi după ce Xi a fost reales în unanimitate pentru un al treilea mandat istoric de preşedinte.

Generalul Li Shangfu, sancţionat de SUA, a fost numit noul ministru al Apărării, după ce anterior a condus programul Comisiei militare centrale de dezvoltare a armamentului. La fel ca predecesorul său, Wei Fenghe, Li va fi singurul reprezentant al armatei în noul cabinet.

Citește și: Cum a ajuns Ucraina o țară mai digitalizată decât România, în ciuda invaziei rusești sălbatice. Un ucrainean din doi este conectat online la sistemul public

Guvernul fostului preşedinte american Donald Trump a impus sancţiuni împotriva lui Li şi a departamentului său de dezvoltare a armelor în 2018, sub acuzaţia de a fi cumpărat arme de la compania rusă de stat Rosoboronexport. Secretarul de stat american de la acea vreme, Mike Pompeo, a anunţat sancţiuni împotriva companiei chineze Equipment Development Department (EDD) şi a directorului său de atunci, Li Shangfu, pentru achiziţionarea de avioane de luptă Su-35 în 2017 şi de echipamente legate de sistemul de rachete sol-aer S-400 în 2018.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră