/

Șeful DNA spune că procurorii din subordinea sa n-au salarii mari: vedeţi la deconcentrate, consilii judeţene, primăriile mari, în companiile naţionale, în agenţiile de reglementare

Șeful DNA spune că procurorii n-au salarii mari Foto: Inquam/ Octav Ganea

Șeful DNA, Crin Bologa, spune că procurorii din subordinea sa n-au salarii mari și susține că sunt instituții de stat unde „trei-patru oameni care au cât toţi procurorii DNA”.

Șeful DNA spune că procurorii n-au salarii mari

„Asta iar e o poveste cam de mult spusă în spaţiul public. Eu v-aş indica să vedeţi salariile tuturor celor care lucrează la stat pe diferite poziţii, să le vedeţi pe ale magistraţilor şi să vedeţi cam pe unde ne situăm acum.

Pentru că a fost o lege unică de salarizare, noi am rămas acolo, restul toţi au trecut pe lângă şi la acea lege au fost excepţii, după excepţii, după excepţii. Vedeţi la instituţiile deconcentrate, câteva Consilii Judeţene, la primăriile mari, vedeţi în companiile naţionale, vedeţi în agenţiile de reglementare. Sunt acolo trei-patru oameni care au cât toţi procurorii DNA.

Deci este poveste, aşa ce salarii mari… da, au fost, la un moment dat, dar am rămas cu acelea. Dar nici nu suntem săraci”, a declarat Crin Bologa, joi după-amiază, în conferinţa de presă susţinută cu ocazia prezentării bilanţului activităţii DNA pentru anul 2022 și citat de news.ro. 

Conform acestuia, 23 de procurori au plecat din DNA anul trecut, cei mai mulţi dintre ei prin pensionare.

Citește și: Îngrijorare în Ucraina: Rusia pregătește o ofensivă masivă. Putin are 320.000 de soldați pe front, dublu față de forța inițială. „Cred că a început”, spune un comandant ucrainean

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006