sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 01 februarie 2023

Îngrijorare în Ucraina: Rusia pregătește o ofensivă masivă. Putin are 320.000 de soldați pe front, dublu față de forța inițială. „Cred că a început”, spune un comandant ucrainean

Rusia pregătește o ofensivă masivă Foto: Twitter
Rusia pregătește o ofensivă masivă Foto: Twitter

Rusia pregătește o ofensivă masivă în Ucraina, anunț New York Times, arătând că Kremlinul are 320.000 de soldați pe front, dublu față de forța de invazie inițială. Noile forțe sunt mai bine pregătite, bombardamentele s-au intensificat, iar rușii presează în mai multe zone de pe linia frontului, nu doar la Bakhmut.

Rusia pregătește o ofensivă masivă

La Kreminna și Liman se duc acum lupte puternice, ucrainenii fiind în defensivă.

„Cred că a început”, spune un comandant ucrainean, citat de New York Times.

Serviciile secrete ucrainene estimează că Rusia are acum peste 320.000 de soldați în țară – aproximativ de două ori mai mult decât forța de invazie inițială a Moscovei. Oficialii occidentali și analiștii militari au spus că Moscova are, de asemenea, 150.000 până la 250.000 de soldați în rezervă, fie antrenați, fie poziționați în interiorul Rusiei pentru a se alătura luptei în orice moment.

Un val de bombardamente rusești a însoțit acumularea de forțe.

Unde va ataca Moscova

Konrad Muzyka, analist militar la Rochan Consulting, care urmărește desfășurarile rusești, a declarat că barajele de artilerie rusești raportate au crescut de la o medie de aproximativ 60 pe zi, în urmă cu patru săptămâni, la peste 90 pe zi, săptămâna trecută. Numai într-o singură zi, 111 locații ucrainene au fost vizate.

El a mai spus că „rușii retrag o mulțime de echipamente din zonele de depozitare”. Totuși, el a fost de acord cu alți analiști care spun că Rusia se va lupta pentru a echipa un număr mare de soldați noi cu tancuri, vehicule blindate și alte echipamente eficiente.

Modul în care Kremlinul își va desfășura în cele din urmă zecile de mii de noi luptători este o chestiune de speculație.

Citește și: EXCLUSIV Țuțu a pus la cale afacerea măștilor în biroul său de la Romarm și a făcut presiuni la MApN să se facă rapid plățile. Țuțu, Pițurcii și complicii aveau un grup dedicat de Whatsapp

Moscova s-ar putea pregăti să deschidă un nou front, atacând peste granița rusă pentru a recuceri Sumy sau Harkov, de unde a fost alungată cu luni în urmă. O altă variantă ar fi în lungul frontului de est, pentru a deturna resursele ucrainene și a afecta capacitatea Kievului de a-și lansa propria ofensivă.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră