/

Ceea ce nimeni nu voia să audă de la Rusia: teritoriile ucrainene anexate vor fi sub protecția „protecția deplină”, inclusiv nucleară, a Moscovei

Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate
Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate (sursa: Facebook/Russian Foreign Ministry - МИД России)

Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei dacă vor fi anexate de Moscova, informează duminică Reuters.

„Ruși oprimați de neo-naziști în Ucraina”

Ministrul rus de Externe, adresându-se Adunării Generale a ONU şi presei mondiale, a încercat să justifice invazia în Ucraina începută în februarie, repetând afirmaţiile false ale Moscovei conform cărora guvernul ales de la Kiev a fost instalat în mod ilegitim, este plin de neo-nazişti, iar în estul ţării vorbitorii de limbă rusă sunt oprimaţi.

Rusia a lansat vineri referendumuri în patru regiuni din estul Ucrainei (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), cu scopul de a anexa aceste teritorii luate cu forţa.

„În urma acelor referendumuri, Rusia va respecta, desigur, exprimarea voinţei acelor oameni care de mulţi ani suferă de pe urma abuzurilor regimului neo-nazist” a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă, după intervenţia avută în cadrul Adunării Generale.

Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate

Întrebat dacă Rusia ar avea motive să folosească arme nucleare pentru a apăra regiunile anexate ale Ucrainei, Serghei Lavrov a spus că teritoriul rusesc, inclusiv cel care „va urma să fie consfinţit” în Constituţie în viitor, „este sub protecţia deplină a statului”. „Toate legile, doctrinele, conceptele şi strategiile Federaţiei Ruse se aplică pe întreg teritoriul său”, a spus ministrul rus de externe, referindu-se în mod specific la doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare.

Citește și: Mobilizare pentru frontul din Ucraina sau 15 ani de închisoare. Putin a promulgat modificările penale care înăspresc pedepsele pentru sustragerea de la mobilizare și dezertare

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat sâmbătă că afirmaţiile lui Lavrov şi cea anterioară a preşedintelui Putin – despre faptul că este serios cu privire la utilizarea armelor nucleare -, sunt „iresponsabile” şi absolut inacceptabil”.

„Ucraina nu va ceda. Facem apel la toate puterile nucleare să vorbească acum şi să transmită clar Rusiei că o astfel de retorică pune lumea în pericol şi nu va fi tolerată”, a scris Kuleba pe Twitter.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu