sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: teritorii

7 articole
Internațional

Șeful Pentagonului, mesaj tranșant pentru Ucraina

Șeful Pentagonului, mesaj tranșant pentru Ucraina. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri, la Bruxelles, că nu este realist ca Ucraina să-și recupereze teritoriile pierdute începând cu 2014 și nici să adere la NATO ca rezultat al unui eventual acord de pace. Declarațiile sale, făcute în cadrul unei întâlniri a 50 de state care susțin Kievul, subliniază o schimbare de abordare privind viitorul securității europene. Șeful Pentagonului, mesaj tranșant pentru Ucraina Hegseth a subliniat că menținerea unei perspective idealiste privind refacerea granițelor Ucrainei nu face decât să prelungească conflictul. Citește și: Un fost secretar de stat de la Externe acuză administrația Iohannis că a lăsat România nepregătită „pentru vremurile proaste care cad peste noi” „Trebuie să începem prin a recunoaște că întoarcerea la granițele Ucrainei de dinainte de 2014 este un obiectiv nerealist. Urmărirea acestui obiectiv iluzoriu nu va face decât să prelungească războiul și să provoace mai multă suferință”, a spus el. Această poziție reprezintă o abordare pragmatică, sugerând că negocierile trebuie să țină cont de realitățile de pe teren. Garanții de securitate, dar fără NATO Potrivit secretarului Apărării, o pace durabilă pentru Ucraina trebuie să includă garanții puternice de securitate, însă fără perspectiva integrării în NATO. „SUA nu cred că intrarea Ucrainei în NATO poate fi un rezultat realist al unui acord negociat”, a declarat el, adăugând că orice garanții de securitate trebuie să fie susținute de trupe europene și internaționale, dar nu sub umbrela NATO. „Dacă aceste trupe sunt dislocate ca forțe de menținere a păcii în Ucraina, ele trebuie să facă parte dintr-o misiune care să nu fie a NATO și care să nu fie acoperită de Articolul 5”, a subliniat Hegseth, referindu-se la principiul apărării colective al alianței. Supraveghere internațională și excluderea trupelor americane În plus, oficialul american a insistat asupra necesității unei supravegheri internaționale a liniei de contact, excluzând în mod clar trimiterea de trupe americane în Ucraina. „Pentru a fi clari, ca parte a oricărei garanții de securitate, nu vor fi dislocate trupe americane în Ucraina”, a afirmat el. Energia – o armă strategică împotriva Rusiei Hegseth a evidențiat și importanța reducerii veniturilor energetice ale Rusiei printr-o creștere a producției de energie în SUA și Europa. „Președintele Donald Trump declanșează producția de energie americană și încurajează alte țări să facă același lucru. Prețurile mai mici la energie, împreună cu aplicarea mai eficientă a sancțiunilor, vor forța Rusia să se așeze la masa negocierilor”, a explicat el. Europa trebuie să preia conducerea în sprijinul Ucrainei Hegseth a transmis un mesaj clar aliaților europeni: „Europa trebuie să ofere Ucrainei o parte covârșitoare din viitorul ajutor letal și neletal.” Acesta include furnizarea de muniții, extinderea bazei industriale de apărare și conștientizarea cetățenilor europeni privind pericolul la adresa securității continentului. Oficialul american a criticat și actualul prag de 2% din PIB alocat apărării de către statele europene, susținând că acesta este insuficient. „Președintele Trump a cerut 5% și sunt de acord”, a menționat el. SUA își schimbă prioritățile strategice Un alt aspect important al discursului lui Hegseth a fost legat de schimbarea priorităților strategice ale SUA. „Realitățile strategice dure împiedică SUA să se concentreze în primul rând pe securitatea Europei. SUA se confruntă cu amenințări serioase la adresa propriului teritoriu și acordă prioritate descurajării războiului cu China în Pacific”, a explicat el. În acest context, el a sugerat o „diviziune a muncii” între SUA și Europa, prin care Washingtonul să își concentreze atenția asupra Pacificului, iar aliații europeni să-și asume un rol mai activ în securitatea regională. Europa trebuie să devină mai autonomă În final, secretarul Apărării a subliniat că viitorul NATO depinde de o mai mare implicare a aliaților europeni. „SUA rămân angajate față de NATO și parteneriatul de apărare cu Europa, dar nu vor mai tolera o relație dezechilibrată, ce favorizează dependența”, a concluzionat Hegseth.

Șeful Pentagonului, mesaj tranșant pentru Ucraina (sursa: defense.gov)
Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace

Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace. În ciuda intensificării conflictului și a costurilor umane ridicate, majoritatea ucrainenilor se opun în continuare concesiilor teritoriale către Rusia, conform unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev (KIIS). Ancheta, desfășurată telefonic pe un eșantion de 2.004 persoane din teritoriul controlat de Kiev, a fost realizată între 20 septembrie și 3 octombrie 2024, înainte de realegerea lui Donald Trump, care a reaprins dezbaterea despre posibile negocieri de pace cu Moscova. Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace Sondajul arată că, la începutul lunii octombrie 2024, 58% dintre ucraineni resping ideea de a ceda teritorii pentru a obține pacea, o creștere cu trei puncte procentuale față de luna mai. Citește și: Isărescu, cu salariu de peste un milion de lei pe an, plus pensie, spune că „Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă” Deși această proporție a scăzut față de începutul invaziei din februarie 2022, când 82% dintre ucraineni se opuneau ferm concesiilor, majoritatea populației rămâne în favoarea păstrării integrității teritoriale. În același timp, 32% dintre respondenți s-au declarat dispuși să accepte concesii teritoriale pentru a păstra independența Ucrainei. Această cifră s-a triplat față de mai 2022, dar rămâne în continuare o opinie minoritară în rândul publicului ucrainean. Impactul realegerii lui Trump Realegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA generează îngrijorări la Kiev, având în vedere declarațiile sale anterioare în care a lăudat liderul rus Vladimir Putin și a promis că ar putea încheia conflictul în 24 de ore. Ucraina se teme că această schimbare ar putea însemna o reducere a sprijinului militar din partea SUA, în condițiile în care trupele ruse controlează încă aproximativ 20% din teritoriul ucrainean. Intensificarea dezbaterii privind negocierile pentru pace În ultimele săptămâni, discuțiile despre posibile negocieri de pace cu Moscova s-au intensificat, în ciuda opoziției președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Această dezbatere este alimentată de avansul trupelor ruse în Donbas și de incertitudinile din partea aliaților occidentali în privința continuării sprijinului militar. Strategia ofensivei ucrainene În august, armata ucraineană a lansat o ofensivă majoră în regiunea rusă Kursk, obținând câteva sute de kilometri pătrați de teritoriu. Kievul consideră acest succes ca pe un argument strategic pentru a exercita presiune asupra Moscovei în cadrul unor eventuale discuții de pace.

Adrian Năstase rostogolește mesajele Kremlinului Foto: adriannastase.ro
Politică

Adrian Năstase rostogolește mesajele Kremlinului

Fostul premier Adrian Năstase rostogolește mesajele Kremlinului la Antena 3: „Ucraina ar trebui să accepte faptul că o parte din teritoriul său este, și va rămâne, cel puțin temporar, sub controlul Rusiei”, a spus el. Citește și: Predoiu avertizează că pe aeroporturi vor exista „controale selective”, chiar dacă România a intrat în Schengen aerian și maritim În ianuarie 2024, premierul Marcel Ciolacu spunea că se consultă cu fostul lider PSD, care a stat la pușcărie pentru fapte de corupție. „Am avut discuţii cu domnul Adrian Năstase şi am discuţii. (...) Este normal să am discuţii cu toţi foştii prim-miniştri”, spunea Ciolacu. Într-un interviu care a marcat 20 de ani de la primirea României în NATO, Năstase a cerut intensificarea legăturilor cu China comunistă - deși majoritatea statelor vestice identifică această țară drept una din cele mai mari amenințări - și a sugerat că alianța nord-atlantică a greșit când „a încercat să intre în curtea Uniunii Sovietice”. Adrian Năstase rostogolește mesajele Kremlinului Ce declarații a făcut fostul premier PSD, potrivit transcrierii Antenei 3 și stiripesurse.ro: „Pentru Turcia, ideea că România ar putea să devină cea mai mare bază NATO din această zonă a Europei este destul de enervantă și au fost câteva reacții din punctul ăsta de vedere” „Ucraina ar trebui să accepte faptul că o parte din teritoriul său este, și va rămâne, cel puțin temporar, sub controlul Rusiei” „Dacă lași să plece avioane care să bombardeze zone din Rusia, nu poți să spui că doar ucrainenii se bat cu rușii, aici membrii NATO vor trebui să clarifice lucrurile” „Ucraina s-a opus aderării Românei la NATO. Ucraina a trimis o scrisoare Secretarului Generale NATO prin care spunea că România are un conflict deschis cu vecinii și au cerut în zilele premergătoarea deciziei ca acest lucru să nu se întâmple” - fără să precizeze că, la acel moment, la Kiev era un regim puternic pro-Moscova. „Ar trebuie să reluăm relația cu China pe care noi o neglijăm, ceea ce nu ne face bine la securitate" Năstase a avut constant abordări relativ favorabile Rusiei și Chinei comuniste. Încă din 2013, el l-a invitat la Fundația Titulescu pe ideologul lui Putin, controversatul Aleksander Dughin.

Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei (sursa: Facebook/Robert Fico)
Internațional

Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei

Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei. Premierul slovac Robert Fico a susținut public că va bloca aderarea Ucrainei la NATO. Fico a declarat că Ucraina va trebui să facă un "compromis" și să cedeze din teritoriul său Rusiei, potrivit The Kyiv Independent. Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei Premierul slovac a insistat că Kievul este dominat de Washington și că Ucraina va trebui să cedeze Rusiei o bucată din teritoriul său. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” "La ce se așteaptă, că rușii vor părăsi Crimeea, Donbas și Lugansk? Este nerealist", a spus Fico. Acesta a cerut recent stabilizarea relațiilor dintre UE și Rusia și a adăugat că Moscova "are nevoie și de garanțiile sale de securitate". În același timp, însă, premierul slovac a mai spus că nu se opune aderării Ucrainei la UE dacă Kievul îndeplinește toate criteriile pentru aderare. Fico, un Orban Viktor mai mic Recent, Slovacia a decis să nu se alăture celor aproape 50 de țări care denunță desfășurarea raportată de rachete balistice nord-coreene împotriva Ucrainei. Ulterior, însă, ministrul slovac de Externe, Juraj Blanar, a declarat că este gata să condamne acordurile militare dintre Rusia și Coreea de Nord, după ce a primit dovezi relevante. Robert Fico este premier al Slovaciei pentru a patra oară. A primit actualul mandat în octombrie 2023. Anteriorul mandat a fost deținut până în 2018, când a demisionat pe fondul protestelor publice fără precedent împotriva corupţiei care au izbucnit după asasinarea jurnalistului de investigații Ján Kuciak. Politicianul populist a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie 2023 în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei, combaterea migraţiei ilegale şi o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA. este prmier

Soarte peninsulei Crimeea, necunoscuta războiului ucrainean (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Soarte peninsulei Crimeea, necunoscuta războiului

Soarte peninsulei Crimeea, necunoscuta războiului ucrainean. Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken nu a exclus joi eventuale negocieri asupra graniţelor Ucrainei, reiterând în acelaşi timp că va fi la latitudinea ucrainenilor să decidă în această privinţă. Lupte pe teren sau alte mijloace Vorbind în faţa unei comisii a Congresului american, el a reafirmat că orice eventuală pace cu Rusia trebuie să fie "justă şi durabilă", adică una care să respecte independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, dar "cum este definită exact pe teren, ne aşteptăm de la ucraineni sa ne spună". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online El a părut astfel să susţină faptul că ucrainenii ar avea dificultăţi în recuperarea tuturor teritoriilor anexate de Rusia, în special a Peninsulei Crimeei. "Cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi hotărâţi să lupte pe teren şi poate teritorii pe care vor decid că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace", a afirmat el. Antony Blinken a fost chestionat în mod special de alesul republican Chris Stewart, care a dorit să afle dacă Statele Unite susţin voinţa preşedintelui Volodimir Zelenski de a recupera Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. Soarte peninsulei Crimeea, necunoscuta războiului ucrainean Şeful diplomaţiei americane, care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o negociere, a insistat că "sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul şi cum se traduce acest lucru în termeni de suveranitate, integritate teritorială şi independenţă a ţării". "Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să se rezolve într-un loc şi într-un timp care să îi invite pe ruşi să se repoziţioneze, să se reînarmeze şi să atace din nou", a spus el. Citește și: Ciolacu tocmai a pornit un război cu Comisia Europeană: viitorul premier a declarat răspicat că prevederile din PNRR asumate de România nu vor fi respectate și cere noi „discuții” Statele Unite şi partenerii săi occidentali nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeei sau teritoriile anexate de forţele ruse în estul Ucrainei, unde au loc lupte aprige. Coaliţia condusă de Statele Unite, care oferă cel mai mare ajutor militar Ucrainei, susţine că este pregătită să apere Ucraina cât va fi necesar până la retragerea forţelor ruse, dar rămâne cel mai adesea evazivă în cazul Crimeei.

Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate (sursa: Facebook/Russian Foreign Ministry - МИД России)
Internațional

Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate

Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei dacă vor fi anexate de Moscova, informează duminică Reuters. "Ruși oprimați de neo-naziști în Ucraina" Ministrul rus de Externe, adresându-se Adunării Generale a ONU şi presei mondiale, a încercat să justifice invazia în Ucraina începută în februarie, repetând afirmaţiile false ale Moscovei conform cărora guvernul ales de la Kiev a fost instalat în mod ilegitim, este plin de neo-nazişti, iar în estul ţării vorbitorii de limbă rusă sunt oprimaţi. Rusia a lansat vineri referendumuri în patru regiuni din estul Ucrainei (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), cu scopul de a anexa aceste teritorii luate cu forţa. "În urma acelor referendumuri, Rusia va respecta, desigur, exprimarea voinţei acelor oameni care de mulţi ani suferă de pe urma abuzurilor regimului neo-nazist" a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă, după intervenţia avută în cadrul Adunării Generale. Rusia va apăra nuclear teritoriile anexate Întrebat dacă Rusia ar avea motive să folosească arme nucleare pentru a apăra regiunile anexate ale Ucrainei, Serghei Lavrov a spus că teritoriul rusesc, inclusiv cel care "va urma să fie consfinţit" în Constituţie în viitor, "este sub protecţia deplină a statului". "Toate legile, doctrinele, conceptele şi strategiile Federaţiei Ruse se aplică pe întreg teritoriul său", a spus ministrul rus de externe, referindu-se în mod specific la doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare. Citește și: Mobilizare pentru frontul din Ucraina sau 15 ani de închisoare. Putin a promulgat modificările penale care înăspresc pedepsele pentru sustragerea de la mobilizare și dezertare Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat sâmbătă că afirmaţiile lui Lavrov şi cea anterioară a preşedintelui Putin - despre faptul că este serios cu privire la utilizarea armelor nucleare -, sunt "iresponsabile" şi absolut inacceptabil". "Ucraina nu va ceda. Facem apel la toate puterile nucleare să vorbească acum şi să transmită clar Rusiei că o astfel de retorică pune lumea în pericol şi nu va fi tolerată", a scris Kuleba pe Twitter.

Nu Ucraina, URSS a ciopârțit România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Internațional

Nu Ucraina, URSS a ciopârțit România

Nu Ucraina, URSS a ciopârțit România. a fost cea care a luat teritoriile din nordul ţării, după al Doilea Război Mondial, şi le-a alipit artificial Ucrainei de astăzi. Nu Ucraina, URSS a ciopârțit România "Dar graniţele de astăzi ale Ucrainei sunt recunoscute de toate tratatele internaţionale, nu se pune problema să avem pretenţii teritoriale. Păi, după logica lui Putin, noi trebuie să revendicăm teritorii din Centrul Europei pentru că au fost ocupate cândva de Burebista", a explicat profesorul și istoricul Gheorghe Iacob. Citește și: Rusia a trecut la operațiuni de commando în Kiev pentru a-l captura pe Zelenski, ținta numărul unu a lui Putin Acesta a avertizat încă din 2017 asupra faptului că SUA şi Europa nu au acordat suficient de multă atenţie Rusiei, culminând cu populismul şi contradicţiile din timpul regimului Trump. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră