sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 12 noiembrie 2024

Majoritatea ucrainenilor se opun cedării de teritorii pentru a ajunge la pace, arată un sondaj realizat înainte de victoria lui Trump, care pare a favoriza strategia "teritorii contra pace"

Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace. În ciuda intensificării conflictului și a costurilor umane ridicate, majoritatea ucrainenilor se opun în continuare concesiilor teritoriale către Rusia, conform unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev (KIIS). Ancheta, desfășurată telefonic pe un eșantion de 2.004 persoane din teritoriul controlat de Kiev, a fost realizată între 20 septembrie și 3 octombrie 2024, înainte de realegerea lui Donald Trump, care a reaprins dezbaterea despre posibile negocieri de pace cu Moscova.

Ucrainenii refuză concesiile teritoriale pentru pace

Sondajul arată că, la începutul lunii octombrie 2024, 58% dintre ucraineni resping ideea de a ceda teritorii pentru a obține pacea, o creștere cu trei puncte procentuale față de luna mai.

Citește și: Isărescu, cu salariu de peste un milion de lei pe an, plus pensie, spune că „Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă”

Deși această proporție a scăzut față de începutul invaziei din februarie 2022, când 82% dintre ucraineni se opuneau ferm concesiilor, majoritatea populației rămâne în favoarea păstrării integrității teritoriale.

În același timp, 32% dintre respondenți s-au declarat dispuși să accepte concesii teritoriale pentru a păstra independența Ucrainei.

Această cifră s-a triplat față de mai 2022, dar rămâne în continuare o opinie minoritară în rândul publicului ucrainean.

Impactul realegerii lui Trump

Realegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA generează îngrijorări la Kiev, având în vedere declarațiile sale anterioare în care a lăudat liderul rus Vladimir Putin și a promis că ar putea încheia conflictul în 24 de ore.

Ucraina se teme că această schimbare ar putea însemna o reducere a sprijinului militar din partea SUA, în condițiile în care trupele ruse controlează încă aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.

Intensificarea dezbaterii privind negocierile pentru pace

În ultimele săptămâni, discuțiile despre posibile negocieri de pace cu Moscova s-au intensificat, în ciuda opoziției președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Această dezbatere este alimentată de avansul trupelor ruse în Donbas și de incertitudinile din partea aliaților occidentali în privința continuării sprijinului militar.

Strategia ofensivei ucrainene

În august, armata ucraineană a lansat o ofensivă majoră în regiunea rusă Kursk, obținând câteva sute de kilometri pătrați de teritoriu.

Kievul consideră acest succes ca pe un argument strategic pentru a exercita presiune asupra Moscovei în cadrul unor eventuale discuții de pace.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră