/

BREAKING Rusia refuză reluarea inspecțiilor americane la instalațiile sale nucleare, care ar fi putut fi stabilite prin discuții anunțate, dar anulate de Moscova

Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare
Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare (sursa: kremlin.ru)

Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare. Discuţiile dintre Rusia şi SUA privind reluarea inspecţiilor în cadrul noului tratat de reducere a armelor nucleare START, care urmau să înceapă marţi la Cairo, au fost amânate, au anunţat Ministerul de Externe rus şi ambasada SUA la Moscova.

Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare

Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei urmau să se întâlnească la Cairo începând de marţi, 29 noiembrie, timp de o săptămână, pentru a analiza posibilitatea reluării inspecţiilor în cadrul noului tratat START, care au fost suspendate în martie 2020 din cauza pandemiei de COVID-19.

„Sesiunea programată a Comisiei consultative bilaterale în cadrul noului tratat START între SUA şi Rusia la Cairo (29 noiembrie – 6 decembrie) nu va avea loc la aceste date. Evenimentul este amânat sine die”, a menţionat diplomaţia rusă.

MAE rus nu a oferit nicio altă explicaţie, dar ambasada SUA la Moscova a declarat că decizia respectivă a fost luată exclusiv de Rusia, potrivit Kommersant.

Ultima reuniune a Comisiei consultative bilaterale în cadrul noului tratat START a avut loc în octombrie 2021.

Suspendare în august

La începutul lunii august, Rusia a anunţat suspendarea inspecţiilor americane la obiectivele sale militare în cadrul noului tratat START.

Acest tratat este ultimul acord bilateral de acest tip între principalele două puteri nucleare din lume.

Citește și: Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii internaționale

Semnat în 2010, tratatul limitează arsenalele celor două ţări la cel mult 1.550 de ogive desfăşurate de o parte şi de cealaltă, în scădere cu aproape 30% comparativ cu limita precedentă fixată în 2002. Tratatul limitează, de asemenea, numărul de lansatoare şi bombardiere grele la 800.

În ianuarie 2021, preşedintele rus Vladimir Putin a prelungit înţelegerea cu cinci ani, până în 2026. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”