/

Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov: SUA amenință Rusia prin Ucraina, NATO pune presiune pe China, papa Francisc este necreștin când acuză Rusia de cruzime

Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov
Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov (sursa: Facebook/Russian Foreign Ministry)

Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, s-a lansat joi într-o serie de atacuri asupra Occidentului, NATO, OSCE şi SUA, dar nu l-a uitat nici pe papa Francisc, după cum consemnează agenţiile internaţionale de ştiri.

Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov

Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Moscova, Lavrov a susţinut că Statele Unite au creat din Ucraina o ameninţare existenţială la adresa Rusiei şi a acuzat totodată SUA şi NATO că sunt participante directe în războiul din Ucraina. Lavrov a insistat că SUA şi alianţa nord-atlantică sunt implicate în război pentru că furnizează arme Ucrainei şi oferă pregătire militară pe teritoriile lor.

Lavrov a acuzat totodată SUA că, „aşa cum au distrus OSCE”, încearcă acum să distrugă Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

Lavrov a justificat atacurile ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, despre care Kievul şi Occidentul afirmă că reprezintă o crimă de război menită să facă să sufere populaţia civilă.

„Noi dezactivăm instalaţiile energetice (în Ucraina – n.r.) care vă permit (Occidentului – n.r.) să pompeze arme letale în Ucraina şi să ucidă ruşi. Aşa că nu mai spuneţi că SUA şi NATO nu sunt participanţi la acest război – participaţi în mod direct. Nu doar cu furnizarea de armament, ci şi cu pregătirea personalului – voi antrenaţi militari (ucraineni – n.r.) pe teritoriul vostru”, a acuzat Lavrov.

Occidentul vrea să preia OSCE

El a insistat că Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA, dar că nu a auzit niciun fel de „idei de substanţă” din partea omologilor americani.

Moscova este gata să asculte dacă cineva vrea să poarte negocieri cu privire la Ucraina, a spus Lavrov, care a calificat drept absurde acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora Rusia doreşte negocieri pentru a câştiga timp să se regrupeze şi să-şi refacă forţele armate.

El a mai spus că Rusia ar fi dispusă să revină la masa negocierilor cu Occidentul dacă acesta îşi schimbă punctul de vedere cu privire la oportunitatea discutării propunerilor de securitate prezentate de Moscova în decembrie anul trecut.

Citește și: ANALIZĂ Păcăliți de ucraineni și de hărțile vechi și depășite, rușii au obiceiul să tragă după ținte false și să se omoare între ei – Royal United Services Institute

Lavrov a mai declarat că în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au acumulat mari probleme şi a acuzat Occidentul că dă cu piciorul şansei de a face din organismul de securitate european o punte reală cu Rusia după încheierea războiului rece.

„Profitând de superioritatea numerică în această organizaţie, Occidentul a încercat de mulţi ani să o privatizeze, ca să spunem aşa. Sau poate este mai corect să spunem că încearcă să pună la cale o preluare a OSCE, să subjuge ultima platformă de dialog regional”, a acuzat Lavrov.

NATO creează o situație explozivă lângă China

Lavrov a mai acuzat NATO că intensifică tensiunile lângă China într-un mod care presupune un risc pentru Rusia. „Marea Chinei de Sud devine acum una dintre acele regiuni căreia NATO nu îi este potrivnică, aşa cum a făcut cândva în Ucraina, pentru a escalada tensiunile. (…). Ştim cât de serios ia China astfel de provocări, ca să nu mai vorbim de Taiwan şi strâmtoarea Taiwan, şi înţelegem că jocul NATO cu focul în aceste regiuni implică ameninţări şi riscuri pentru Federaţia Rusă. Este la fel de aproape de ţărmurile şi mările noastre pe cât de aproape este de teritoriul chinez”, a spus el.

Lavrov a susţinut că din acest motiv Rusia îşi dezvoltă cooperarea militară cu China şi realizează exerciţii comune. „Faptul că membrii NATO sub conducerea SUA încearcă să creeze o situaţie explozivă acolo, după Europa, este foarte bine înţeles de toată lumea”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, dar a făcut aluzie la formarea alianţei AUKUS între SUA, Regatul Unit şi Australia.

El a mai acuzat NATO că încearcă să târască India în ceea ce a numit o alianţă antirusă şi antichineză, într-un moment în care, în opinia sa, Occidentul încearcă să elimine influenţa rusă.

Papa, declarații „necreştineşti”

În fine, Lavrov a lansat un atac şi împotriva papei Francisc, calificând recentele comentarii ale suveranului pontif despre Ucraina ca fiind „necreştineşti” şi greu de înţeles.

Într-un interviu cu revista iezuită America, papa Francisc a vorbit despre ceea ce el a numit cruzimea forţelor ruse în Ucraina. „În general, poate că cei mai cruzi sunt cei din Rusia, dar care nu sunt de tradiţie rusă, precum cecenii, buriaţii şi aşa mai departe. Cu siguranţă, cel care a invadat este statul rus. Acest lucru este foarte clar”, a declarat papa Francisc.

„El a împărţit două popoare ale Federaţiei Ruse într-o categorie de la care te poţi aştepta la cruzime”, a acuzat Lavrov, a cărui ţară a invadat Ucraina la 24 februarie.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului