/

Prețul petrolului a urcat la 122,80 de dolari barilul după ce UE a interzis majoritatea importurilor din Rusia

Prețul barilului de petrol în continuă creștere
Prețul barilului de petrol în continuă creștere(sursa: Pixabay)

Barilul de petrol a urcat brusc. Cotaţia barilului de ţiţei a crescut marţi după ce statele membre UE au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia, ceea ce a alimentat îngrijorările referitoare la o perturbare a unei pieţe care este deja supusă la presiuni pe fondul creşterii cererii de combustibil înaintea sezonului vacanţelor estivale, transmite Reuters.

Cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna iulie a crescut cu 1,13 dolari, până la 122,80 dolari, cea mai ridicată valoare din ultimele două luni. În ceea ce priveşte contractul cu livrare în luna august, acesta a crescut cu 1,34 dolari, până la 118,94 dolari.

Barilul de petrol a urcat brusc

În ceea ce priveşte cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI), acesta se tranzacţiona la 1118,25 dolari per baril, în creştere cu 3,18 dolari faţă de valoare înregistrată vineri.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, în principiu, pentru a reduce cu 90% importurile de petrol din Rusia până la finele lui 2022, după ce au reuşit să elimine opoziţia Ungariei faţă de cele mai dure sancţiuni impuse Moscovei de la debutul invadării Ucrainei.

Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb

„Cu siguranţă asta va duce la creşterea preţului petrolului, venind în contextul tensiunilor pe partea de aprovizionare. Preţul ţiţeiului se îndreaptă acum spre maximele atinse în luna martie”, susţine Tina Teng, analist la CMC Markets, potrivit căreia eliminarea restricţiilor în China este un alt factor care impulsionează preţul petrolului, potrivit Agerpres.

În luna martie cotaţia barilului de petrol a atins ce mai ridicat nivel de după 2008, iar de la începutul acestui an şi până în prezent creşterea este de peste 55%.

Autorităţile din Shanghai au anunţat sfârşitul unei carantine de două luni, astfel că începând de miercuri majoritatea locuitorilor din cel mai mare oraş al Chinei vor putea să îşi părăsească locuinţele şi să îşi folosească automobilele.

Pe partea de producţie, marii producător de petrol reuniţi sub umbrela OPEC+ au programată joi o reuniune la care analiştii se aşteaptă să fie decisă păstrarea acordului convenit anul trecut, astfel că în luna iulie producţia de petrol va fi majorată doar cu 432.000 de barili pe zi, ceea ce înseamnă practic o respingere a solicitărilor statelor occidentale pentru o creştere mai rapidă a producţiei de ţiţei, în ideea de a provoca o scădere a preţurilor carburanţilor care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:42Anularea alegerilor de către CCR ar trebui reglementată mai clar, cere Comisia de la Veneția
17:26Consumul de substanțe psihoactive la volan este infracțiune doar dacă este afectată capacitate de a conduce autovehiculul, a decis Înalta Curte
17:17Nicușor Dan nu renunță la candidatura la prezidențiale în favoarea Elenei Lasconi. Ghinea îl critică: Nu e fair-play
17:08Ministra Culturii se gândește să interzică scoaterea din țară a „obiectelor inestimabile” după furtul pieselor tezaurului dacic
16:57Salariu mediu uriaș, de 9.000 de euro lunar, la ANRE, atrage atenția APCE. Banii provin din facturile de electricitate
14:58Tezaurul încaieră coaliția: Raluca Turcan, atac dur la premierul Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu
14:47Dizolvările sau radierile de companii au crescut cu 17%, în România, în 2024
12:11Moguli penali, securiști și vechi abonați la banii statului: rețeaua care-l susține fățiș pe Călin Georgescu
11:18Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie”
10:08Cel mai cunoscut expert olandez în furturi de artă explică de ce nu sunt paznici de noapte la muzeele din nordul Europei
09:58Mercenari români, blocați în RD Congo, la Goma, de rebelii care avansează. Românii, duși în Africa de Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu
09:46Columbia a cedat amenințărilor lui Trump: Bogota acceptă să-și primească înapoi cetățenii care au ajuns ilegal în SUA
09:37„Școala altfel” și „Săptămâna verde” ajută elevii sau mai degrabă în încurcă? Depinde pe cine întrebi
09:31Încălzirea centralizată, rețeta pentru faliment: la Iași, costul gigacaloriei crește 130%
09:24Tragicomedie cu 112: victimă a unei agresiuni, un bărbat a murit pentru că echipajul de pe ambulanță nu a reușit să-l găsească