sâmbătă 15 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5066 articole
Politică

Viața relaxată a lui Dan Voiculescu, după pușcărie: publică la editura Academiei, călătorește prin lume și studiază teologia. ANAF nu recuperează nimic din banii furați

Viața relaxată a lui Dan Voiculescu, după pușcărie: publică la editura Academiei, călătorește prin lume, ultima sa deplasare fiind la Praga, la finala campionatului mondial de fotbal, și studiază teologia, pe care a și absolvit-o, evenimentul fiind mediatizat puternic de Antena 3. Citește și: Pesedistul care conduce sindicatul Metrorex recunoaște că noile autobuze și troleibuze STB aduse în mandatul lui Nicușor Dan golesc metroul, care circulă tot mai prost În acest timp, ANAF recuperează din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA strict o parte a pensiei lui Dan Voiculescu. DeFapt.ro a calculat, acum un an că recuperarea furtului din dosarul ICA, în care Voiculescu a fost condamnat la zece ani de pușcărie, va dura spre 1.000 de ani. Viața relaxată a lui Dan Voiculescu, după pușcărie În acest timp, Dan Voiculescu se bucură din plin de viață. La final de mai a plecat la Praga, la finala campionatului mondial de hochei. „Ocazie bună pentru a trăi sentimentele de demnitate, onoare și curaj ce caracterizează acest sport bărbătesc”, a scris el, pe blogul său. Tot pe blog, el scrie despre „iubirea celor doi cățeluși”: „O iubire caldă, o privire sinceră și un oftat care îți rupe sufletul când sunt mângâiați” În noiembrie 2023, Editura Academiei i-a reeditat cartea „Umanismul pragmatic” În iulie 2023, a depus jurământul de teolog al Bisericii Ortodoxe. În martie 2023, scria că „introducea” cu greu bomboane Mon Cheri în pușcărie. Dan Voiculescu nu va mai plăti nici un leu din zecile de milioane de euro furați în dosarul ICA, a decis justiția română: Tribunalul București a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul acestuia.

Viața relaxată a lui Dan Voiculescu, după pușcărie: publică la editura Academiei, călătorește prin lume și studiază teologia. ANAF nu recuperează nimic din banii furați
FOTO Aranjamente relevante în tribune, la meciul de retragere al „Generației de Aur”: Ciucă, vesel, alături de Nicușor Dan; Ciolacu, lângă Ponta
Politică

FOTO Aranjamente relevante în tribune, la meciul de retragere al „Generației de Aur”: Ciucă, vesel, alături de Nicușor Dan; Ciolacu, lângă Ponta

Aranjamente relevante în tribune, la meciul de retragere al „Generației de Aur”: în tribune, liderul PNL Nicolae Ciucă a stat, vizibil vesel, alături de Nicușor Dan; în timp ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a plasat lângă fostul premier Victor Ponta. Citește și: Pesedistul care conduce sindicatul Metrorex recunoaște că noile autobuze și troleibuze STB aduse în mandatul lui Nicușor Dan golesc metroul, care circulă tot mai prost Fotografia în care Ciucă este alături de Nicușor Dan a fost publicată de știripesurse.ro. Foto: Stiri pe surse Foto: Inquam/George Calin Ciucă, vesel, alături de Nicușor Dan Actualul edil, Nicușor Dan, candidat independent sprijinit de Alianța Dreapta Unită (formată din USR, PMP și FD) pentru un nou mandat la alegerile din acest an, a fost susținut în cursa pentru Capitală din 2020 de PNL și de USR PLUS. Însă Nicușor Dan a refuzat, până acum, orice atac la adresa PNL. Și REPER, formațiunea lui Dacian Cioloș, sprijină candidatura lui Nicușor Dan. „Eu îmi doresc foarte tare să câştig şi îmi doresc foarte tare ca în majoritatea pe care o vom crea PNL să participe, de aceea nu cred că e productiv să ne spunem lucruri care, evident, vor rămâne (...) E foarte important, în toţi aceşti trei ani şi jumătate, dar mai ales acum, în perspectiva alegerilor, relaţia mea cu publicul PNL a fost foarte importantă. Am încercat, prin tot ce am făcut, să le satisfac aşteptările. Nu o să atac PNL şi pe Sebastian Burduja în această campanie”, a afirmat Nicuşor Dan la 29 aprilie. Pe de altă parte, Victor Ponta pare tot mai apropiat de Marcel Ciolacu, fostul premier fiind oficial consilier onorific pe probleme de relații economice externe al actulaului șef al Guvernului. Ponta a făcut parte din delegația cu care Ciolacu s-a deplasat în vizită oficială în Turcia, acum câteva zile.

Pesedistul care conduce sindicatul Metrorex recunoaște că noile autobuze și troleibuze STB aduse în mandatul lui Nicușor Dan golesc metroul, care circulă tot mai prost
Politică

Pesedistul care conduce sindicatul Metrorex recunoaște că noile autobuze și troleibuze STB aduse în mandatul lui Nicușor Dan golesc metroul, care circulă tot mai prost

Pesedistul care conduce sindicatul Metrorex, Marian Artimon, recunoaște că noile autobuze și troleibuze aduse în mandatul lui Nicușor Dan golesc metroul, care circulă tot mai prost. Artimon este lider al Sindicatului Liber de la Metrou și candidează pe o poziție eligibilă pe listele de candidați PSD pentru Consilul General al Capitalei. Metrorex este în subordinea ministerului Transporturilor, condus de pesedistul Sorin Grindeanu. Citește și: Piedone pare că s-a predat: „Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe!” Noile autobuze STB golesc metroul „Suntem concurați mai nou, prin prisma faptelor, și de către STB. Oamenii au adus mașini și troleibuze noi și constatăm că există trasee pe care bucureștenii încep să prefere STB, în dauna serviciilor Metrorex și în ciuda aglomerației din trafic. În zona Străulești, spre exemplu, concurența se simte deja, iar Metrorex a pierdut mulți călători. Oamenii preferă confortul din noile troleibuze intrate în trafic și apreciază faptul că există două noi linii ce leagă zona lor de Piata Unirii și apelează mai nou la STB”, a spus Artimon pentru site-ul bugetul.ro. El a arătat și faptul că s-au înrăutățit condițiile de circulație cu metroul. „Îi avertizez pe bucureșteni că în aceste condiții călătoria cu metroul se va înrăutăți. Deja resimte această realitate și bucureșteanul de rând. Intervalul de succedare al trenurilor de metrou e mare, de cele mai multe ori de zece minute și mai bine, tocmai fiindcă numărul de trenuri in exploatare este sub cel necesar. Apoi, gradul de confort a scăzut. Noile garnituri promise întârzie, se pare fiindcă nu exista banii necesari. Toată lumea știe că durează cel puțin șase luni testarea noilor garnituri până la intrarea lor în serviciu. Dacă ar sosi acum măcar șase garnituri noi, am putea spera ca de la 1 ianuarie să circulăm mult mai bine. Dar nu se va întâmpla asta!”, a arătat Marian Artimon.

Piedone pare că s-a predat: „Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe!”
Politică

Piedone pare că s-a predat: „Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe!”

Actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pare că s-a predat, abandonând lupta pentru funcția de edil șef al Bucureștiului: „Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe!”, a scris el pe Facebook. De altfel, majoritatea postărilor sale din ultimele zile sunt despre Sectorul 5, încercând să promoveze candidatura fiului său, Vlad Popescu Piedone, la funcția de primar al acestui sector. Citește și: Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, rată a profitului de 90% Piedone pare că s-a predat „Pentru mine, comunitatea Sectorului 5 înseamnă totul! Voi, oamenii buni, m-ați ridicat când am fost căzut, voi mi-ați dat apă vie ca să rezist la ananghie! Voi sunteți familia mea, prietenii mei! Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe! Indiferent ce se vă întâmpla după 9 iunie, Sectorul 5 va rămâne cu proiectele în derulare și cu un primar tânăr și ambițios: Vlad Popescu Piedone! (...) Oameni buni, aveți încredere! Continuăm să facem treabă! Ca primar general sau ba… voi fi mereu umbra și sfătuitorul lui Vlad Popescu Piedone!”, a scris primarul actual al Sectorului 5. În plus, el a renunțat să-și mai atace adversarii în postările din ultimele zile și s-a concentrat doar pe proiecte pe care le-ar promova dacă ar fi ales primar general al Capitalei.

Cum și-a bătut joc Voiculescu de stat, după ce l-a jefuit: a stat doar trei ani în pușcărie, n-a plătit mai nimic din ce a furat, iar judecătoarea care l-a condamnat a fost alungată din magistratură
Politică

Cum și-a bătut joc Voiculescu de stat, după ce l-a jefuit: a stat doar trei ani în pușcărie, n-a plătit mai nimic din ce a furat, iar judecătoarea care l-a condamnat a fost alungată din magistratură

Cum și-a bătut joc Dan Voiculescu, patronul Antenei 3, de stat, după ce l-a jefuit în dosarul ICA de peste 60 de milioane de euro: a stat doar 3 ani în pușcărie, din cei zece la care a fost condamnat, n-a plătit mai nimic din ce a furat, iar judecătoarea care l-a condamnat a fost alungată din sistemul de justiție. Citește și: Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, rată a profitului de 90% Mai mult, el a dat ANAF în judecată pentru că îi reține prea mult din pensie în contul recuperării prejudiciului. El a câștigat procesul și, temporar, a pus poprire pe conturile ANAF. Academia Română l-a găzduit În mai 2021, fostul pușcăriaș Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție, și-a publicat cartea “Tratatul Umanismului Pragmatic“ la Editura Academiei Române. Lansarea a avut loc la Biblioteca Academiei. La lansare au fost prezenți, printre alții, actorul George Mihăiță, Teodor Meleșcanu, Alessandra Stoicescu, Octavia Geamănu, Gabriela Firea, Daniel Zamfir, deputații umaniști Ana Loredana Predescu, Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu și Vlad Popescu, Cristian Popescu Piedone și Ramona Ioana Bruynseels, candidat umanist la alegerile prezidențiale din 2019. Cum și-a bătut joc Voiculescu de stat Cum a evoluat victoria/răzbunarea lui Dan Voiculescu pe statul român: Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. În iulie 2017, la nici trei ani de la condamnare, a fost eliberat. „Condamnatul nu a achitat prejudiciul şi nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a arătat procurorul la acel moment, acest opunându-se eliberării lui Voiculescu. În februarie 2016, când ANAF a vrut să execute silit sediul Antenei 3, pentru a recupera prejudiciul în dosarul ICA, aproape întreaga clasă politică s-a solidarizat cu averea condamnatului Dan Voiculescu. Premierul Dacian Cioloș a fost chemat în Senat, de PSD-ul condus de Liviu Dragnea, pentru a explica de ce ANAF și-a permis să încerce să execute silit acel imobil. În 2018, Dan Voiculescu dă în judecată ANAF, invocând faptul că instiuția i-a impus o poprire pe contul în care își încasează pensia într-un procent mai mare decât cel legal. Tribunalul București a constatat că ANAF trebuie să-i restituie lui Dan Voiculescu suma de 63.065,57 lei, din care 55.869,33 lei debit-restituire, 1.000 de lei – cheltuieli de judecată și 6.195,24 de lei – cheltuieli de executare. Aprilie 2022: judecătoarea Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură printr-o decizie a cinci judecători de la instanța supremă. Aceasta este judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de pușcărie. Ea era deja la a doua excludere din magistratură. Camelia Bogdan locuia, în 2023, în Statele Unite, ea fiind unul dintre experții internaționali care pun bazele, în SUA, a Curții Internaționale Anticorupție. În august 2023, ANAF recuperase de la Dan Voiculescu și complicii săi doar 8,5 milioane de euro din prejudiciul de peste 60 de milioane de euro. Dar în ultimii patru ani, din 2019, ANAF a recuperat în acest dosar 600.000 de lei, adică 120.000 de euro, respectiv o medie de 40.000 de euro pe an. Dan Voiculescu nu va mai plăti nici un leu din zecile de milioane de euro furați în dosarul ICA, a decis justiția română în mai 2024: Tribunalul București a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul acestuia, a anunțat azi G4Media. Turnătorul Felix își pâra rudele la Securitate Potrivit CNSAS, Dan Voiculescu a fost recrutat ca informator de Securitate comunistă, în februarie 1970, primind numele conspirativ „Mircea". Acesta „a relatat verbal despre contactele și schimburile de pachete între sportivi români și cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută" și apoi, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde a însoțit că translator echipele românești de hochei pe gheața. De asemenea, în 1973 a fost recrutat în rețeaua Direcția a III-a unde i s-a dat numele de cod „Felix" și timp de doi ani a dat o serie de note informative despre colegi, rude plecate în străinătate și cetățeni străini cu care a avut contact.

Dan Voiculescu nu va mai plăti nici un leu din zecile de milioane de euro furați în dosarul ICA, a decis justiția română
Politică

Dan Voiculescu nu va mai plăti nici un leu din zecile de milioane de euro furați în dosarul ICA, a decis justiția română

Dan Voiculescu nu va mai plăti nici un leu din zecile de milioane de euro furați în dosarul ICA, a decis justiția română: Tribunalul București a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul acestuia, scrie G4Media. Statul trebuie să recupereze de la acesta și de la complicii săi 60.482.615 euro. Potrivit datelor obținute de DeFapt.ro, până în august 2023, ANAF a recuperat în dosarul ICA suma de 41.647.264 de lei, adică puțin peste nouă milioane de euro. Citește și: Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, rată a profitului de 90% Condamnat la zece ani de pușcărie, Dan Voiculescu a executat doar trei. Dan Voiculescu nu va mai plăti zecile de milioane de euro furați „În temeiul dispoziţiilor art.460 alin.1 C.proc.pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012**”, se arată în decizia publicată pe portalul instanțelor. Decizia nu este definitivă. Tot G4Media scrie în februarie 2024 că judecătorul Sterică Toma de la Tribunalul București a admis în principiu cererea de revizuire a verdictului final de condamnare din dosarul fostului turnător la Securitate Dan Voiculescu, fondatorul trustului Antena, formulată de unul dintre inculpații condamnați, fostul șef AVAS Jean Cătălin Sandu, potrivit portalului Tribunalului București. DeFapt.ro a scris în august 2023 că „în timp ce inspectorii ANAF au plan de încasări de la contribuabilii onești, recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura spre 1.000 de ani”. Problema este că, în ultimii ani, ritmul recuperării acestui prejudiciu este extrem de lent: În iulie 2017, prejudiciul recuperat era de 39.130.106 lei. În mai 2019, au fost recuperați 41.043.108 lei Până la 7 iulie 2020, suma recuperată era 41.437.292 lei, adică 8,5 milioane de euro În 2021, se ajunsese la 41.466.768 de lei În februarie 2023, era 41.507.706 lei În august 2023: 41.647.264 Deci, în patru ani, din 2019, ANAF a recuperat în acest dosar 600.000 de lei, adică 120.000 de euro, respectiv o medie de 40.000 de euro pe an. În acest ritm, în circa 1.000 de ani prejudiciul va fi recuperat integral. Dacă luăm ca punct de pornire anul 2017, când PSD a ajuns la putere, durata ar fi ceva mai scurtă doar vreo 5-600 de ani.

VIDEO Cum se scuză Nadia Comăneci că o susține pe Firea în alegeri: nu e vorba de pesedista Gabriela Firea, ci de "femeia Gabi"
Politică

VIDEO Cum se scuză Nadia Comăneci că o susține pe Firea în alegeri: nu e vorba de pesedista Gabriela Firea, ci de "femeia Gabi"

Nadia susține femeia, nu pesedista Firea. Aceasta din urmă a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care Nadia Comăneci, fosta mare gimnastă, își arată sprijinul pentru candidatura pesedistei. Nadia susține femeia, nu pesedista Firea "Cred că o femeie trebuie să sprijine o femeie. Cum eu nu am opțiuni politice, cred însă că o femeie poate fi lider atât în viața profesională, cât și în cea personală. Citește și: Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, rată a profitului de 90% O cunosc pe Gabi de când era în presă și cred că a demonstrat mereu că poate să le facă pe amândouă. Îi urez succes și cred că în orice proiect s-ar implica nu va dezamăgi. Succes!". Așa sună mesajul Nadiei Comăneci (VIDEO). Aceasta este îmbrăcată într-un trening în culorile drapelului României și cu steagul brodat pe piept. În fundal, se văd diplome, medalii și trofee sportive.

Kelemen Hunor: Aştept o reacţie din partea PNL de ce s-au aliat cu AUR la Satu Mare
Politică

Kelemen Hunor: Aştept o reacţie din partea PNL de ce s-au aliat cu AUR la Satu Mare

Aştept o reacţie din partea PNL de ce s-au aliat cu AUR la Satu Mare, a cerut, azi, președintele UDMR Kelemen Hunor. Citește și: Cum au devastat armatele ruse Moldova și Valahia: „Armata rusă distruse în așa măsură această țară, încât ea nu mai oferea deja decât imaginea unui deșert” El s-a referit la acest subiect solicitat fiind să comenteze faptul că Guvernul a aprobat, joi, Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură pentru perioada 2024 - 2027. Kelemen Hunor a afirmat că este "o preocupare absolut legitimă, nu este prima dată când Guvernul adoptă o strategie anti, însă responsabilitatea este în primul rând la oamenii politici". Kelemen Hunor: Aştept o reacţie din partea PNL „E foarte bine. Avem instituţii care funcţionează cât de cât, dar responsabilitatea este în primul rând la oamenii politici. Şi în campaniiile electorale, dar şi în afara lor, fiindcă un exemplu din partea politicienilor bineînţeles că nu este foarte ok. Un exemplu prost din partea politicienilor nu este foarte ok, societatea va reacţiona şi vor fi unii care vor crede că acesta este modelul care trebuie urmat. Şi vă dau un singur exemplu. Nu este din judeţul Bihor, dar ne afectează pe toţi. Dacă în judeţul Satu Mare, PNL-ul se asociază şi se coalizează cu AUR, acesta nu este un mesaj conform strategiei adoptate de coaliţie. Şi văd că liderii PNL nu reaţionează. Dacă tu te-ai cuplat cu AUR într-un judeţ cu un singur mesaj - «Să luptăm împotriva maghiarilor!» - acesta este mesajul de acolo, şi niciun lider PNL, nici liderii judeţeni, nici liderii naţionali nu reacţionează, asta înseamnă că o astfel de strategie din partea Guvernului, din care face parte şi Partidul Naţional Liberal, este o strategie importantă, dar rămâne cu un semn de întrebare", a afirmat Kelemen Hunor. El a mai apreciat că liderii PNL nu reacționează la situația de la Satu Mare „de ruşine, nu de mândrie”. Preşedintele UDMR a participat la conferinţa de presă la sediul UDMR Bihor, alături de candidatul la preşedinţia CJ Bihor, Cseke Attila şi candidata la funcţia de primar al municipiului Oradea, Biro Rozalia.

VIDEO Cum arată campania electorală a lui Șoșoacă: umblă cu calul prin pădure, îmbrăcată în uniformă de militar. SOS România s-a prăbușit în sondaje
Politică

VIDEO Cum arată campania electorală a lui Șoșoacă: umblă cu calul prin pădure, îmbrăcată în uniformă de militar. SOS România s-a prăbușit în sondaje

Cum arată campania electorală a lui Șoșoacă: umblă cu calul prin pădure, îmbrăcată în uniformă de militar. O filmare cu Șoșoacă pe un cal negru a fost distribuită de Luis Lazarus, candidat SOS România la Parlamentul European. Citește și: Coldea, suspectat împreună cu ex-colegul SRI Dumbravă că ar fi cerut 700.000 de euro să intervină într-un dosar penal, are două firme cu profituri de peste 90% din încasări de milioane Șoșoacă umblă cu calul prin pădure „Noi mângâiem căluții”, spune tandru o tânără care se află alături de Șoșoacă, probabil iubita lui Lazarus. „Oooo, Diana este chiar pe cal, oameni buni! România este pe cal!”, comentează, din off, Luis Lazarus, care filmează. „Pe cai mari”, spune Șoșoacă, care este călare și mângâie caii. „Deci ai îmblânzit și caii”, mai spune Lazarus, care încearcă să râdă la propria sa glumă. Ultimele sondaje arată că intenția de vot pentru SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, s-a prăbușit mult sub pragul de intrare în Parlament. În București, intenția de vot pentru această formațiune este la 2,6%, arată un sondaj IPSOS comandat de USR.

AUR și SOS România, partidele cele mai generoase cu prezența femeilor pe listele de candidați
Politică

AUR și SOS România, partidele cele mai generoase cu prezența femeilor pe listele de candidați

Bărbații domină listele electorale din România. Listele electorale privind alegerile locale din Iași, de exemplu, care se vor desfășura pe data de 9 iunie, arată clar că bărbații alcătuiesc marea parte a candidaților. Bărbații domină listele electorale din România Spre exemplu, numărul total al candidaților pentru Consiliul Județean (consilieri) este de 325. Dintre aceștia, 75% sunt bărbați și doar 25% sunt femei. Citește și: Coldea, suspectat împreună cu ex-colegul SRI Dumbravă că ar fi cerut 700.000 de euro să intervină într-un dosar penal, are două firme cu profituri de peste 90% din încasări de milioane Mai departe, dacă ne raportăm strict la Consiliul Local Iași (consilieri), vorbim despre un total de 269 de candidați, 187 fiind bărbați (69,6%) și 82 femei (30,5%). Din cele nouă partide, cele mai puține femei se regăsesc pe listele partidului PP (20%) și partidul PUSL (23,3%), iar cele mai multe pe listele de la PSI (61%), AUR (39,5%), SOS România, partidul Dianei Șoșoacă (39,5%), UDMR (30,2%). Continuarea, în Ziarul de Iași.

Situație nemaiîntâlnită: mai mulți medici ai Spitalului Județean Satu Mare, conferință de presă comună cu candidatul PSD la șefia Consiliului Județean
Politică

Situație nemaiîntâlnită: mai mulți medici ai Spitalului Județean Satu Mare, conferință de presă comună cu candidatul PSD la șefia Consiliului Județean

Medici la stat, sprijin pentru PSD: candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, și o parte dintre medicii de la Spitalul Județean Satu Mare, în frunte cu directorul medical, Paula Mare, au susținut o conferință comună de presă. Medici la stat, sprijin pentru PSD Potrivit publicației locale Gazeta de Nord-Vest, pretextul a fost un conflict cu candidatul PNL la șefia CJ, Adrian Cozma. Citește și: EXCLUSIV Din MAE au dispărut sute de lucrări de artă luate cu împrumut de la Muzeul Național de Artă Contemporană. Ministerul, dat în judecată pentru milioane de euro Astfel, potrivit sursei citate, pesedistul Govor și medicii "fac front comun și resping cu fermitate acuzațiile aduse de președintele PNL Satu Mare. Acesta i-a făcut pe medicii sătmăreni sau . Mircea Govor și medicii sătmăreni au participat împreună la o conferință de presă care a avut loc la sediul PSD Satu Mare, ocazie cu care și-au declarat susținerea reciprocă: medicii pentru Mircea Govor, iar candidatul PSD la președinția Consiliului Județean pentru tot sistemul medical din Satu Mare.". Medicii amenință să nu-l primească pe penelist la spital Publicația menționată mai arată că dr. Cristian Dăscălescu, medic în cadrul Spitalului Județean Satu Mare și prezent pe lista PSD Satu Mare pentru Consiliul Județean, a declarat că, în urma declarațiilor pe care le-a făcut, penelistul "Adrian Cozma a întrerupt orice legătură cu Spitalul Județean". "Nu cred că există în istoria Sătmarului om politic, șef de partid și candidat la președinția Consiliului Județean care să blameze așa mult corpul medical. Cu apelativele pe care domnul Cozma le folosește: , , , , cred că a întrerupt orice legătură cu Spitalul Județean. (…) Nu va mai avea nicio legătură cu Spitalul Județean, a încheiat orice legătură cu noi și nu există cale de întoarcere. Dacă domnul Cozma nu este mulțumit de sistemul medical îl poftim să se trateze și să candideze în ce județ dorește dumnealui", a spus dr. Cristian Dăscălescu. Acuzații de politizare De partea sa, penelistul Adrian Cozma a spus, potrivit unui comunicat, că "județul Satu Mare este județul cu cea mai scăzută speranță de viață din România (...), e județul în care dacă te îmbolnăvești, ai cele mai mari șanse să mori. Îmi mențin afirmația că SJU Satu Mare este unul dintre cele mai politizate spitale din țară, dovada constă în prezența medicilor la sediul feudalului PSD Satu Mare. Vii să te dai echidistant politic dar te afli pe listele PSD?".

Băsescu: După alegeri, va urma o creștere enormă de taxe. Alternativa ar fi optimizarea cheltuielilor, dar când angajezi clientela politică și mai și mărești salariile, n-ai cum
Politică

Băsescu: După alegeri, va urma o creștere enormă de taxe. Alternativa ar fi optimizarea cheltuielilor, dar când angajezi clientela politică și mai și mărești salariile, n-ai cum

„După alegeri, va urma o creștere enormă de taxe”, a afirmat fostul președinte Traian Băsescu, la postul B1 TV. El a apreciat că alternativa ar fi optimizarea cheltuielilor statului, dar „când tu angajezi toată clientela politică la stat și mai și mărești salariile, n-ai cum”. Citește și: Delir la postul lui Pandele: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul. Laude deșănțate pentru Firea la Metropola TV După alegeri, va urma o creștere enormă de taxe „Avem investiții din bani de la bugetul de stat, în vreme ce banii din PNRR stau blocați în Banca Națională pentru că nu au proiecte să-i acceseze. Sunt banii din PNRR, plus banii din bugetul pe 2022-2027 (bani europeni), care n-au fost cheltuiți. În total, sunt vreo 80 de miliarde. Cel mai ușor e să împrumuți bani, să-i dai clientelei politice în teritoriu înainte de alegeri pentru a-ți cumpăra suportul electoral. Aici cred că românii vor trebui să suporte o curbă de sacrificiu prin creșterea enormă a taxelor după alegeri. Urmează o creștere enormă de taxe”, a susținut fostul șef de stat. El a arătat că alternativa ar fi „optimizarea cheltuielilor statului”, „dar când tu angajezi toată clientela politică în aparatul de stat și mai și mărești continuu salariile, și sporurile, și toate cele, n-ai cum să rezolvi prin optimizarea cheltuielor. „Când tu, în loc de Dacii – care-s bune, le vezi în toată Belgia – tu cumperi pentru Poliție BMW-uri, îmi apre rău, dar asta e… Și lu Ciolacu îi duduie economia ca lui Tăriceanu. Îi duduie economia-n cap”, a mai declarat fostul președinte Traian Băsescu.

La Baia Mare, Forța Dreptei s-a separat de USR-PMP și susține doi penali. Unul dintre ei, fostul primar Cristian Anghel, a făcut pușcărie dar vrea din nou postul de edil-șef
Politică

La Baia Mare, Forța Dreptei s-a separat de USR-PMP și susține doi penali. Unul dintre ei, fostul primar Cristian Anghel, a făcut pușcărie dar vrea din nou postul de edil-șef

La Baia Mare, Forța Dreptei, partidul condus de Ludovic Orban, s-a separat de USR-PMP și susține doi penali pe listele de candidați din această localitate. Unul dintre ei este fostul primar Cristian Anghel, care a făcut pușcărie, dar vrea din nou postul de edil-șef al orașului. Citește și: Delir la postul lui Pandele: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul. Laude deșănțate pentru Firea la Metropola TV Forța Dreptei susține doi penali Potirivt unor surse politice, faptul că Forța Dreptei (FD) îl susține pe Anghel a făcut ca în acest oraș - dar și în întregul județ Maramureș - Alianța Dreptei Unite (ADU) să fie compusă doar din USR și PMP. Sunt 13 județe în care ADU nu a depus liste, cele trei partide candidând separat sau în diferite combinații. Cristian Anghel, care acum candidează pentru FD, are 73 de ani și a fost ales de cinci ori consecutiv primar al municipiului Baia Mare, funcție pe care a deținut-o în perioada mai 1993 – martie 2010 În acel an el a fost condamnat la 30 de luni de pușcărie. El a fost eliberat după doar 10 luni de detenție. Penal, lider PMP, fost secretar de stat Anghel a deținut funcția de vicepreședinte al PNL și președintele filialei Maramureș a partidului. În 2016, a câștigat un mandat de consilier județean din partea PER, apoi a preluat președinția ALDE Maramureș. Celălalt candidat cu probleme penale de pe listele FD este Florin Creț. Potrivit datelor de pe portalul Judecătoriei Baia Mare, în octombrie 2022 el a fost condamnat, cu suspendare, pentru că ar fi condus beat. „În baza art. 396 alin. 1, 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul CREŢ FLORIN NICOLAE (cu datele de identificare de mai sus), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul CREŢ FLORIN NICOLAE (cu datele de identificare de mai sus), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul penal, la pedeapsa de: - 6 luni închisoare. În baza art. 38 şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din celelalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal”, se arată în hotărârea instanței. Florin Creț a fost unul din liderii locali ai PMP, ajungând chiar în postul de secretar de stat la ministerul Dezvoltării, în 2021.

Nicuşor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei
Politică

Nicuşor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei

„Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei”, a afirmat, joi, actualul edil-șef al Bucureștiului, Nicușor Dan. El a răspuns astfel unei întrebări privind sondajele care arată că diferența, în sondaje, față de candidata PSD este în scădere. El nu i-a dat nici o șansă lui Sebastian Burduja, candidatul PNL. Citește și: Delir la postul lui Pandele: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul. Laude deșănțate pentru Firea la Metropola TV Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei „Este o chestiune de mobilizare. Sunt alegeri într-un singur tur. Există două bazine mari în București: unul anti PSD sau să-i spunem de dreapta, unul PSD sau să-i spunem de stânga și în interiorul acestor bazine fiind mai mulți candidați oamenii se orientează către cel mai bine plasat și în funcție de ce va mobiliza mai bine bazinul electoral va câștiga. Deci Gabriela Firea are toate șansele să câștige Primăria Capitalei”, a declarat Nicușor Dan. Un sondaj de opinie prezentat, marți, la Antena 3 îl plasează pe Nicușor Dan pe locul 1 în preferințele bucureștenilor, la distanță de 6 procente de Gabriela Firea și la 15 procente de Cristian Popescu Piedone, candidatul susținut de partidul fondat de Dan Voiculescu. Potrivit sondajului realizat de ARA Public Opinion care a măsurat intenția de vot pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan ar obține 35%, Gabriela Firea 29%, Cristian Popescu Piedone 20%, Sebastian Buduja 12% iar candidatul AUR, Mihai Enache, cu 3%.

Delir la postul lui Pandele: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul. Laude deșănțate pentru Firea la Metropola TV
Politică

Delir la postul lui Pandele: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul. Laude deșănțate pentru Firea la Metropola TV

Delir la postul lui Florentin Pandele, Metropola TV: Nicușor Dan, acuzat că l-a ajutat pe finul lui Sile Cămătaru și că, dacă va fi ales, își va pierde mandatul, arată știrile postate pe site-ul postului. În schimb, postul este plin de laude deșănțate pentru Gabriela Firea, soția primarului din Voluntari și contracandidata lui Nicușor Dan. Citește și: Diferența uriașă dintre salariul la stat și la privat. În plus, angajații statului beneficiază de nenumărate zile libere, inclusiv celebrele punți Metropola TV este deținută de Primăria Voluntari, condusă de primarul Florentin Pandele. În august 2023, Europa Liberă arăta că firma care administrează Metropola TV a primit un grant de 900 de mii de lei (aproape 200 de mii de euro) pentru realizarea a două emisiuni pentru diaspora. Banii au provenit de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DPRP), condus de Gheorghe Cârciu, acum candidat PSD la Parlamentul European, pe o poziție eligibilă, înaintea lui Siegfried Mureșan. Delir la postul lui Pandele Cum arată, pe site-ul Metropola TV, linșajul împotriva lui Nicușor Dan: 22 mai: „De ce un vot pentru Nicușor Dan pe 9 iunie va fi un vot pierdut: riscul anulării mandatului în septembrie” 19 mai 2024: „Cum l-au ajutat Nicușor Dan și Radu Mihaiu pe finul lui Sile Cămătaru să dea o lovitură de 1 milion de euro”. 8 mai: „Miniciuna lui Nicușor Dan cu «am scos Primăria din faliment»: datoriile istorice ale PMB au crescut cu peste 50% în actualul mandat” Cum arată știrile despre Gabriela Firea: 22 mai: „«Micul Paris» are șanse să renască! Gabriela Firea propune un plan în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene” 12 mai: „«Autobuzul şcolar» – Unul dintre proiectele gândite pentru oamenii din Bucureşti, care au fost abandonate” 10 mai 2024: „Gabriela Firea și Daniel Băluță, soluții pentru traficul sufocant din București” Foto: Instagram Potrivit datelor publice, firma primăriei Voluntari care administrează Metropola TV, Publivol Creativ, are circa 100 de angajați și a avut pierderi din 2019 până la ultima raportare publică, din 2022. Cifra de afaceri a Publivo TV era, în 2021 și 2022, de 8-9 milioane de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră