luni 22 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Politică

4106 articole
Politică

Primarii PSD din Crevedia și Caracal candidează din nou

Primarul municipiului Caracal, social-democratul Ion Doldurea, candidează pentru un nou mandat, candidatura sa urmând să rămână definitivă marţi, în situaţia în care nu va fi contestată, potrivit reprezentanţilor circumscripţiei electorale municipale. Ion Doldurea, zis și „Împăratul”, este tatăl lui Ionuț Doldurea, cel care controla compania Flagas, de care aparține depozitul GPL care a explodat în comuna Crevedia. Citește și: Câți pasageri au trecut în trei luni prin cel mai penibil aeroport din România, subvenționat cu zeci de milioane de lei, cu zeci de angajați și condus de un pensionar afiliat PSD Cele două explozii de la o stație GPL din Crevedia au provocat, în august 2023, două decese și 56 de răniți, cea mai mare parte a victimelor fiind din rândul forțelor de intervenție. Primarii PSD din Crevedia și Caracal candidează din nou „Astăzi, împreună cu echipa de consilieri locali, însoţiţi de preşedinţii organizaţiilor locale şi membri ai PSD Caracal, am depus la biroul electoral lista de candidaţi pentru alegerile locale din 9 iunie! Prezenţa noastră în număr mare la acest moment este dovada că în aceşti 4 ani am construit la Caracal, împreună cu deputatul Adrian Chesnoiu, o echipă PSD puternică, cu oameni determinaţi şi consecvenţi crezului nostru”, a scris Doldurea pe Facebook. Deputatul PSD Adrian Chesnoiu, pe care-l invocă Doldurea în postarea sa, a fost ministru al Agriculturii, dar a fost trimis în judecată pentru aranjarea unui concurs de angajare. Pe de altă parte, primarul din Crevedia, Florin Petre, a redistribuit pe Facebook o postare a PSD Crevedia în care se anunță că vor continua „să facă echipă” pentru această comunitate. În imagini se vede cum Flroin Petre a început campania electorală, sub sigla PSD. Florin Petre în campanie Foto: Facebook În septembrie 2023, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă PSD mai susţine candidaturile viitoare a primarilor din Crevedia şi Caracal, în condiţiile în care primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din partid, iar primarul din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat. „Nu prea văd cum, dar o să vă anunţăm. Deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi a preşedinţilor de condiţii judeţene sunt conform statutului o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional. Deciziile de candidatului la primărie sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene. Ce pot să vă spun cu certitudine - că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor", a răspuns Ciolacu.

Primarii PSD din Crevedia și Caracal (foto, împreună cu penalul Adrian Chesnoiu) candidează din nou Foto: facebook
Sondajul care arată că Nicușor Dan l-ar bate pe Piedone, cenzurat Foto: Captură video
Politică

Sondajul care arată că Nicușor Dan l-ar bate pe Piedone, cenzurat

Sondajul Verifield care arată că Nicușor Dan l-ar bate pe Piedone a fost cenzurat la Antena 3, Digi, Realitatea și România TV, deși știrea a fost distribuită chiar și de Agerpres. Un sondaj Verifield, realizat la comanda actualului primar general al Capitalei, arată că 46% dintre bucureşteni ar vota cu Nicuşor Dan; 41% cu Popescu Piedone şi 10% cu Cătălin Cîrstoiu. Citește și: Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, ca replică la tricoul prezentat de Cristian Popescu Piedone cu mesajul ”Şi eu sunt interlop” Sondajul care arată că Nicușor Dan l-ar bate pe Piedone, cenzurat La 24 martie, Digi 24 a prezentat un sondaj Avangarde, institut condus de Marius Pieleanu, care susținea că Cristian Popescu Piedone ar câștiga bătălia pentru primăria Capitalei, cu 44% din voturi, în timp ce Nicușor Dan ar obține doar 27% din voturi. Acum, acest post nu menționează, pe site, sondajul care ar contrazice datele din martie. Antena 3 a prezentat mai multe sondaje care susțin că Piedone ar câștiga alegerile din București. Ultimul, mediatizat la 19 aprilie, aprecia că intenția de vot pentru primarul Sectorului 5 este de 38%, pentru Nicușor Dan - 27%, Cătălin Cîrstoiu (PSD - PNL )- 22% și Mihai Enache (AUR) - 5%. Nici pe site-ul acestui post nu este menționat sondajul Verified. România TV a prezentat la 16 aprilie un sondaj Sociopol - controlat de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta - în care intenția de vot pentru Nicușor Dan era 43%, iar pentru Piedone - 41%. Nici postul controlat de Sebastian Ghiță nu menționează sondajul Verified. Realitatea preia sondajele CURS, institut care aparține soțului unei deputate PSD, și din care reiese că Piedone ar câștiga primăria București. Nici pe site-ul acestui post nu apar mențiuni la cercetarea făcută la cererea lui Nicușor Dan. Potrivit sonsajului Verified, 37,1% dintre cei chestionați optează pentru lista comună PSD-PNL, 28,4% cu Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei), 8,9% în favoarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), 8,6% cu Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), 5,7% cu Partidul REPER, 4,2% cu Partidul SOS, 2,8% cu Alianţa AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român), 1,6% cu partidul Pro România, 1,4% cu UDMR, 0,6% cu un independent, iar 0,9% au o altă opţiune.

46% dintre bucureşteni ar vota cu Nicuşor Dan Foto: Facebook
Politică

46% dintre bucureşteni ar vota cu Nicuşor Dan

Un sondaj Verifield, realizat la comanda actualului primar general al Capitalei, arată că 46% dintre bucureşteni ar vota cu Nicuşor Dan; 41% cu Popescu Piedone şi 10% cu Cătălin Cîrstoiu. Citește și: Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, ca replică la tricoul prezentat de Cristian Popescu Piedone cu mesajul ”Şi eu sunt interlop” Datele sondajului realizat de Verifield au fost culese în perioada 10-17 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion de 1.800 de persoane, reprezentativ pe variabilele socio-demografice. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/- 2,31%, la un un grad de încredere de 95%. 46% dintre bucureşteni ar vota cu Nicuşor Dan Dacă duminica viitoare are avea loc alegeri locale, 46,1% dintre respondenţi declară că ar vota cu Nicuşor Dan (susţinut de Alianţa Dreapta Unită), 41,1% cu Cristian Popescu Piedone (din partea PUSL), 10,01% cu Cătălin Cîrstoiu (susţinut de PSD şi PNL), 2,3% ar opta pentru Mihai Enache (din partea AUR). 0,1% ar susţine un independent, iar 0,4% ar alege un alt candidat. În ce priveşte Consiliul General al Capitalei, 57,3% dintre cei chestionaţi au declarat că îşi vor exprima votul. Dintre aceştia: 37,1% optează pentru lista comună PSD-PNL, 28,4% cu Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei), 8,9% în favoarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), 8,6% cu Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), 5,7% cu Partidul REPER, 4,2% cu Partidul SOS, 2,8% cu Alianţa AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român), 1,6% cu partidul Pro România, 1,4% cu UDMR, 0,6% cu un independent, iar 0,9% au o altă opţiune.

A ajuns și Cîrstoiu candidatul “în acest moment“ Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

A ajuns și Cîrstoiu candidatul “în acest moment“

A ajuns și medicul Cătălin Cîrstoiu candidatul “în acest moment“, pentru președintele PSD Marcel Ciolacu. Acum nici două luni, Ciolacu spunea același lucru despre Gabriela Firea. Citește și: Suma ridicolă pe care a câștigat-o Mihai Neamțu, candidat Parlamentul European, în 2023. În ce multinaționale și-a investit patriotul AUR banii A ajuns și Cîrstoiu candidatul “în acest moment“ „Candidatul, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie, am vorbit pe WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu, e normal că ţinem o legătură între noi. Nu am apucat să mă uit în detaliu la conferinţa de presă de ieri şi să urmăresc. (...) Sunt ferm convins că bucureştenii vor alege varianta cea mai bună”, a afirmat Marcel Ciolacu sâmbătă, la Piteşti. Vineri, și președintele PNL Nicolae Ciucă susținea că nu s-a uitat la conferința de presă a lui Cîrstoiu. Însă Ciolacu o definea, acum două luni, și pe Gabriela Firea drept “candidatul în acest moment“. “În acest moment, candidatul pentru funcţia de primar general e doamna Gabriela Firea din partea PSD. În interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL. Deci sunt ferm convins că, în următoarea perioadă, se va lămuri acest lucru”, spunea Ciolacu la 24 februarie. Ulterior, Firea a ajuns candidat la Parlamentul European.

Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, replică la mesajul lui Piedone Foto: Facebook
Politică

Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”

Nicuşor Dan a apărut, azi, la un meci, cu un tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, ca replică la tricoul prezentat de Cristian Popescu Piedone cu mesajul ”Şi eu sunt interlop”. El a postat această fotografie pe Facebook. Citește și: Suma ridicolă pe care a câștigat-o Mihai Neamțu, candidat Parlamentul European, în 2023. În ce multinaționale și-a investit patriotul AUR banii Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!” Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a prezentat vineri la sediul Biroului Electoral Municipal, unde şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei, cu un tricou pe care era scris ”Je suis Peppa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. „Oricât ar părea de ireal, există riscul ca Piedone cu gașca lui de interlopi să câștige Primăria Capitalei”, a spus Nicușor Dan la 11 aprilie. „Chiar dacă pentru mulți dintre noi pare ireal, există o șansă reală ca la sfârșitul acestor alegeri primarul Bucureștiului să fie Cristian Popescu Piedone. Pare ireal, dar suntem în această situație. Va fi o campanie electorală foarte dificilă, șansele sunt pentru cine mobilizează mai mulți dintre simpatizanții săi, dintre mine și Cristian Popescu Piedone”, a mai declarat, la acel moment Nicușor Dan. Tot la 11 aprilie, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a relatat un presupus dialog cu copilul său: „Copilul meu e mai mic decât al lui Sebastian şi în fiecare seara scroll-uieşte televizorul, uitându-se la scene din campania electorală. L-am întrebat aseară – văzând un alt contracandidat – ce vede şi mi-a spus: „Peppa Pig. Sigur, n-a fost o aluzie directă la cineva, a fost doar aşa… un gând transmis”, a spus Cătălin Cîrstoiu, potrivit Antena 3.

Suma ridicolă pe care a câștigat-o Neamțu Foto: Facebook
Politică

Suma ridicolă pe care a câștigat-o Neamțu

Suma ridicolă pe care a câștigat-o Mihai Neamțu, candidat Parlamentul European, în 2023: el a oferit „servicii de consultanță” pentru care a fost plătit, net, cu 17.725 de lei. Acesta a fost singurul său venit pe parcursul anului trecut. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) Neamțu, care candidează la Parlamentul European pentru AUR, fiind plasat pe poziția zece, a investit în mai multe corporații multinaționale, precum și în criptomonede. Suma ridicolă pe care a câștigat-o Neamțu Cea mai mare sumă este plasată în acțiuni NVidia, o companie americană de tehnologie: circa 130.000 de lei. Pe locul II pe lista investițiilor lui Neamțu se află Tesla, compania controlată de Elon Musk, în care a plasat circa 13.000 de lei. El mai deține acțiuni a căror valoare este sub 10.000 de lei la Amazon, Siemens, Microsoft și Akero Therapeutics, o companie de biotehnologie. Toate aceste companii sunt din SUA, mai puțin Siemens, care are sediul în Germania. Candidatul AUR puțin sub 20.000 de lei în Bitcoin, folosind Revolut. Neamțu nu are datorii, nu deține mașini sau terenuri agricole. Din 2020, el are un apartament de 86 mp în București. Mihai Neamțu a absolvit filosofia la Universitatea Babeș Bolyai și are un doctorat în teologie la Kings College din Londra. Lista de candidați AUR la Parlamentul European este deschisă de Christian Tergheș și Claudiu Târziu. Pe locul III se află avocatul Gheorghe Piperea.

Explicațiile lui Cîrstoiu, ignorate de PSD Foto: Facebook
Politică

Explicațiile lui Cîrstoiu, ignorate de PSD

Explicațiile lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, au fost ignorate de PSD: conferința sa, în care a respins acuzațiile de incompatibilitate, n-a fost preluată pe pagina de Facebook, iar Firea posta citate inspiraționale în timp ce candidatul vorbea. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) Conferința a fost transmisă pe pagina de Facebook a lui Cîrstoiu și avea 110 like-uri după 43 de minute, ceea ce arată că - spre deosebire de postările primarului Piedone, de exemplu - ea nu a beneficiat de promovare plătită. Explicațiile lui Cîrstoiu, ignorate de PSD Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, a declarat, vineri, că opinia sa este că nici el nici presa, ci doar ANI poate emite un raport care să constate o incompatibilitate. ”Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate”, a afirmat el. Cîrstoiu a adăugat, legat de consultaţiile de la Anemona Med, clinica soţiei sale: ”Mi-am ajutat colegii şi am răspuns şi solicitărilor unor pacienţi care mi-au solicitat expertiza”. Pe paginile de Facebook ale PSD și ale liderului acestei formațiuni, Marcel Ciolacu, nu există nici o poză cu Cîrstoiu, la o lună de la lansarea candidaturii. În schimb, pe cea a PNL există mai multe imagini cu acesta alături de liderii liberali, inclusiv Nicolae Ciucă. La ora 18.45, în timp ce Cătălin Cârstoiu se străduia să explice situația sa - așa cum i-a cerut, imperativ, de mai multe ori, Marcel Ciolacu - Gabriela Firea scria pe Facebook: „Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața/ Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița”. Postarea Gabrielei Firea, în timp ce Cîrstoiu oferea explicații presei Eu am avut o propunere din partea coaliţiei, în momentul în care a devenit o propunere evidentă, din punctul meu de de vedere de atunci şi până astăzi inclusiv mandatul meu pe care mi l-a oferit coaliţia PSD-PNL a fost şi este pe masa coaliţiei", a spus Cîrstoiu într-o conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. El a menţionat că „a fost cam singur" în precampania electorală şi nu a simţit sprijin din partea celor două partide. Cîrstoiu a mai fost întrebat dacă îi pare rău că nu l-a ascultat pe Băsescu. “Cinstit, da”, a răspuns Cătălin Cîrsto

Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu Foto: Facebook
Politică

Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat, azi, noi amenințări către medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei: „Până când nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”. Citește și: VIDEO Slugărnicie maximă la Antena 3: Piedone se dă „huța-huța”, iar Radu Tudor susține că aceasta este dovada că „se duce încet, dar sigur, spre victorie Ieri, Cîrstoiu a spus că nu se va retrage de bunăvoie, iar Marcel Ciolacu trebuie să-și asume o astfel de decizie, după ce l-a invitat să candideze. În plus, Cîrstoiu a apreciat că atacurile împotriva sa vin și dinspre o parte a PSD. Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu Acum, Ciolacu pare că vrea să-l determine să se retragă. „Eu nu îi cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă, spun eu, mai mare decât domnul Cîrstoiu, eu i-am făcut o recomandare, şi direct şi prin intermediul dvs, de câte ori m-aţi întrebat. Domnul Cîrstoiu trebuie să iasă să ţină o conferinţă de presă, aşa cum am convenit cu domnia sa şi cu preşedintele Nicolae Ciucă, şi să explice toate aspectele apărute în spaţiul public”, a răspuns Ciolacu, citat de news.ro. „Nu vom putea merge înainte până nu se va întâmpla acest lucru, până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei. Acest lucru l-am convenit împreună cu Nicolae Ciucă şi cu medicul Cătălin Cîrstoiu. (..) Repet, domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în spaţiul public şi să explice toate aspectele, astfel nu vom putea merge mai departe”, a subliniat preşedintele PSD.

Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul
Politică

Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul

Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, Silvestru, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere depusă acum câteva zile la Biroul Electoral Central ea a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul În declarațiile precedente, când nu era certați, se poate constata că Diana Șoșoacă scria că soțul ei este „secretar”, nu secretară. În această ultimă declarație de avere, soțul ei primea un salariu anual, net, de 23.319 lei, adică sub 2.000 de lei pe lună, în medie, în anul fiscal 2023. Diana Șoșoacă a câștigat 130.000 de lei din funcția de senator. Totuși, acest salariu este mult peste ceea ce îi oferea soțului ei în anii precedenți. Potrivit declarațiilor de avere din iunie și decembrie 2021, Dumitru Silvestru Șoșoacă a avut un venit, anual, de doar 6.994 de lei, în calitate de „secretar” la cabinetul de avocatură al soției. Aceste declarații se referă la anul fiscal 2020. Însă, în declarația de avere din 2022, care se referă la anul fiscal 2021, domnul Șoșoacă a câștigat 16.651 de lei, tot din pozția de secretar. În 2023, doamna Șoșoacă i-a mai acordat un bonus substanțial soțului, astfel încât acesta a câștigat, în anul fiscal 2022, 18.288 de lei. În 2023, senatoarea și-a promovat soțul în funcția de prim-vicepreședinte al partidului pe care-l conduce, SOS România. Însă, în 2024, cei doi s-au certat, el a fost exclus din partid și a început și procedura de separare a familiei.

Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu

Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cătălin Cîrstoiu, deocamdată candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei: ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, declară la Antena 3 că vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, anunță la Realitatea TV că e gata să candideze la primăria București, pentru a scăpa PSD-PNL de ceea ce el a numit „problema Cîrstoiu”. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Atacurile au loc intr-o perioadă în care președintele PSD Marcel Ciolacu se află în Qatar. Citește și: Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu Cum a prezentat Antena 3 intervenția lui Rafila: „După scandalul în care este implicat Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila vrea să schimbe legea în domeniul medical. «Cred că ar trebui făcută o declarație pe propria răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice privind acest aspect, că nu direcționează pacienți. Trebuie stabilite și niște sancțiuni care să poată să fie aplicabile și pe de altă parte, și asta o să introducem curând în criteriile de performanță ale managerilor, este vorba de modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice, pentru că un medic care lucrează într-un spital public trebuie să desfășoare o activitate de cel puțin 6 ore, iar completarea până la 7 ore o face printr-un serviciu de gardă sau prin două gărzi. Depinde de unitatea sanitară», a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila”, relatează Antena 3. În paralel, la Realitatea TV, Robert Negoiță anunța că a discutat la Guvern despre „problema Cîrstoiu” și este gata să candideze la primăria București. „Dacă partidul o va face, nu voi mai refuza, deși până acum am tot refuzat. Am avut mai multe discuții, chiar și luni, la guvern, dar nu vreau să dau detalii. Eu nu mă mai opun unei nominalizări din partea alianțe, deci, aș fi dispus să fiu candidatul PSD-PNL. Au fost discuții, inclusiv în alianță, nu e o decizie luată, vor mai fi discuții. Nu sunt decizii pe care le iau eu, ci doar îmi arăt disponibilitatea de a candida din partea alianței. Eu nu am fost implicat, dar mi-au fost prezentate analize nefavorabile, pentru că de aceea ne-am tot întâlnit ca să găsim o soluție la problema Cîrstoiu”, a declarat Robert Negoiță.

Puci Firea - Stănescu cât lipsește Ciolacu (sursa: Facebook/Gabriela Firea)
Politică

Puci Firea - Stănescu cât lipsește Ciolacu

Puci Firea - Stănescu cât lipsește Ciolacu. PSD fierbe și e aproape să dea în clocot: în lipsa premierului Marcel Ciolacu, plecat în Qatar, tandemul Gabriela Firea - Paul Stănescu a organizat o lovitură de coaliție. Ciucă a anunțat liste comune Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marţi, că în coaliţie s-a agreat, în principiu, să existe candidaţi comuni pentru preşedinţiile consiliilor judeţene Satu Mare şi Mureş. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Potrivit lui Ciucă, la Satu Mare urma să fie susţinut candidatul PNL, iar la Mureş, cel al PSD. "Aseară am discutat pe cifrele din sondaje. A rezultat că există şanse serioase ca un candidat comun să poată să câştige judeţul şi la Satu Mare şi la Mureş. Am agreat varianta de principiu şi azi (marţi - n.r.), la nivelul fiecărui partid, să se discute cu preşedinţii de filială şi vom avea o decizie în această seară. În principiu, este agreată", a spus Ciucă, marţi, la Parlament. Puci Firea - Stănescu cât lipsește Ciolacu În aceeași zi, însă, acordul de principiu între echipele de negociatori ale PSD și PNL pentru candidaturi comune la șefia consiliilor județene Satu Mare şi Mureş a picat, potrivit unosr surse din coaliția de guvernare. Echipa social-democrată, condusă de Paul Stănescu, ar fi susținut că vor exista interpretări politice în urma alianței care vizează direct posturile UDMR și că "e aberant să faci front anti-UDMR în Europa anului 2024", spun sursele citate de stiripesurse.ro. Astfel, PSD a susținut la negocieri că cel mai indicat ar fi pentru partidele din alianța de guvernare ca filialele județene din Satu Mare și Mures să aibă candidați proprii la Consiliile Județene. "O să se meargă separat în cele două județe", a transmis PSD către stiripesurse.ro, după ce i s-a solicitat un punct de vedere. Va cădea Cîrstoiu? Nemulțumirile în PSD stau să explodeze. Principalii adversari ai planurilor lui Marcel Ciolacu sunt Gabriela Firea și Paul Stănescu. Nemulțumirea Gabrielei Firea are legătură cu eliminarea sa din postura de candidat al PSD-PNL pentru funcția de primar al Capitalei. Paul Stănescu, pe de altă parte, consideră că Ciolacu a făcut prea multe concesii PNL. Joi după-amiază, în joc a intrat și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, care a afirmat la Realitatea TV că este dispus să candideze la funcția de primar general în locul medicului Cătălin Cîrstoiu.

Cât a câștigat fostul ministru Vlad Voiculescu Foto: Facebook
Politică

Cât a câștigat fostul ministru Voiculescu

Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”, fiind probabil singurul candidat care are această slujbă. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Vlad Voiculescu este vicepreședinte al USR și președinte al filialei din București. El figurează pe a doua poziție pe listele Alianței Dreapta Unită, USR-PMP-Forța Dreptei, după Dan Barna și înaintea lui Eugen Tomac. Cât a câștigat fostul ministru Voiculescu Însă, potrivit declarației sale de avere, în anul fiscal 2023 el a avut o singură sursă de venit: 15.713 euro, obținuți urmare a unui contract individual de muncă cu „StepStones verein fur Interkulturellen Austausch Wien”. În declarația de interese se poate constata că el este președinte al aceste organizații cu sediul la Viena. Fostul ministru al Sănătății are în bănci conturi de circa 160.000 de lei și deține, cash, echivalentul a circa 75.000 de lei. Plasamentele sale, inclusiv un vechi împrumut, sunt de circa 231.000 de lei și nu are datorii. Citește și: Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig” Vlad Voiculescu nu deține case, terenuri sau mașini. În declarația de avere nu apare nici un alt membru de familie, soție sau copil în întreținere.

Cîrstoiu: „N-aș exclude zone din PSD care mă atacă” Inquam Photos / George Călin
Politică

Cîrstoiu: „N-aș exclude zone din PSD care mă atacă”

„N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”, a spus medicul Cătălin Cîrstoiu la o emisiune pe YouTube moderată de Robert Turcescu și Dan Andronic. Inițial, răspunzând unei întrebări, Cîrstoiu a spus că atacurile împotriva sa vin de la USR și PUSL, menționând emisiunile de la Antena 3. Citește și: Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig” Însă, după câteva secunde de gândire, el a arătat și spre PSD. Moderatorii au tăcut, stupefiați, după care l-au întrebat ce ar face dacă Ciolacu i-ar cere să se retragă. Însă Cîrstoiu a arătat că ar refuza și l-ar invita pe Ciolacu să facă acest anunț: „Spuneți-o dvs!” Iată cum a decurs dialogul lui Cîrstoiu cu Turcescu și Andronic: Cîrstoiu: „N-aș exclude zone din PSD care mă atacă” „Turcescu: Cine simți tu că este vârful de lance al acestei campanii negative? Cîrstoiu: E cea mai bună întrebare (râde...) (...) Dacă ar fi după flerul meu, după ce aș vedea, aș spune USR...(...) Aș spune asta... Andronic: G4...USR bagă bani acolo... Cîrstoiu: N-am dubii...(...) Dacă ar fi după alte informații pe care le am, aș spune că nici PUSL-ul nu este străin, că mă uit la Antena 3 în fiecare seară...(...) Acuma, domle, n-aș exclude nici că ar fi niște zone din PSD care mă atacă...N-aș exclude”. Întrebat dacă s-ar retrage, Cârstoiu a spus ferm: „Nu, nu!” „Andronic: Și dacă Ciolacu îți spune luni «Doctore, trebuie să te retragi!» Cîrstoiu: Spuneți-o dumneavoastră, nu eu! Turcescu: Asta îi vei spune lui Ciolacu? Cîrstoiu: Pâi ce, eu m-am dus să bat la ușă și să spun «Vă vreau candidat»? Afirmațiile sunt făcute la minutul 46 din emisiune.

Cel mai vulgar atac al primarului Piedone Foto: Facebook
Politică

Cel mai vulgar atac al primarului Piedone

Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”, a scris candidatul PUSL la primăria generală a Capitalei pe Facebook. Citește și: Ciolacu a încurcat "lecție" cu "erecție" (VIDEO mai jos) Piedone răspunde în acești termeni după ce candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, l-a comparat cu Peppa Pig, un purceluș dintr-un serial de desene animate. Citește și: Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar În postare, edilul Sectorului 5 l-a făcut „oaie” pe Cîrstoiu de opt ori. Cel mai vulgar atac al primarului Piedone „Salut, oaie! Îți vorbește Peppa Pig! Oaie, aud că, de la o vreme, îți tremură genunchii în vis și te trezești mereu speriat de-o ROABĂ. Nu-s prelat, să-ți recomand mătănii…Nici vraci nu sunt, să-ți tulbur jurământul.. Dar vreau să te ajut prin câteva rânduri: Oaie, mă rog la Bunul Dumnezeu să le dea sănătate, imunitate la stafilococi și putere financiară pacienților care ajung, de nevoie, în spitalul tău și în clinica ta! (...) Dacă nu roboteam cu roaba, măi oaie, vedeai și acum lângă spital tot buruieni, gunoaie și șobolani! Lasă mulțumirile și smiorcăiala, oaie, că doar nu ți-am făcut parcul cadou! Să-l stăpânească oamenii, sănătoși, să n-aibă parte de tine în viață! Oaie, aud că m-ai sunat cu taxă inversă, acum o vreme! M-ai pârât la televizor și te-ai victimizat că nu ți-am răspuns? Oaie, ține minte: nu obișnuiesc să răspund la numerele necunoscute! Află însă despre mine că sunt bine și am prieteni mulți! Nici frumos până la douăzeci de ani n-am fost, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la șaizeci nu m-am făcut, vorba aia! Dar sufletul mi-e tânăr și inima zglobie! De-ți par bătrân, atât îți spun: ca tine, doar dacă strănut, spulber, pe zi, peste o mie! La epilog, îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul: Halatul? Cât e, «finule», halatul?”, a scris Piedone.

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3 Foto: Captură video
Politică

Veniturile uriașe ale lui Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar: acesta a câștigat, în medie, în anul fiscal 2023, circa 31.000 de lei pe lună, net. Însă Ciuvică nu declară nici un cont în bancă peste 5.000 de euro - deși media veniturilor lunare sare de 6.000 de euro - nici un plasament financiar, nici o casă, nici o mașină. Citește și: Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto Atacuri vulgare la adresa celor care l-au deranjat pe Dan Voiculescu Ciuvică, fost membru al PNȚCD și șef de cabinet al președintelui Emil Constantinescu, este acum invitat periodic al Antenei 3. Aici el s-a făcut remarcat prin ferocitatea cu care l-a apărat pe patronul, de facto, al postului. „Trebuie să fii mult prea bou ca să-l ataci pe Voiculescu”, a afirmat Ciuvică, în 2019, în timpul unei emisiuni a Antenei 3. El i s-a adresat astfel unui deputat PNL care a amintit că Dan Voiculescu a fost turnător la securitate. În 2014, el i-a spus unui invitat: „Mercenară-i mă-ta, mă-ta-i mercenară, nu io!”. În decembrie 2019, Podul a prezentat fotografii cu Mugur Ciuvică petrecând la ziua lui Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, alături de Ionel Arsene, acum fugar în Italia, și Nicolae Bădălău, cercetat penal pentru trafic de influență. Foto: Podul Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3 Ce surse de venit a avut Mugur Ciuvică în anul fiscal 2023: 270.000 de lei - drepturi de autor de la Grupul de Investigații Politice, un ONG. Pe pagina de internet a GIP se poate constata că „investigațiile” îi țintesc pe cei care-l deranjează pe Dan Voiculescu. De exemplu, sunt mai multe dezvăluiri despre fostul președinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, acum parlamentar PNL. Daniel Constantin și Dan Voiculescu ar avea o dispută legată de o datorie a parlamentarului către patronul, de facto, al Antenei 3. Ciuvică semnează și un articol în care susține că bilanțul lui Nicușor Dan, la primăria Capitalei, este zero. 23.319 lei - salariu de la Cert Media SRL. Cu doi angajați în 2023, firma a avut o cifră de afaceri de 450.000 de lei și un profit de 101.000 lei în 2023 80.500 de lei - dividende de la Acta Traduceri SRL. Însă, în 2023, firma a avut un angajat și profit sub 47.424 de lei. Mugur Ciuvică este acum candidat PUSL, formațiunea lui Piedone și Dan Voiculescu, la Parlamentul European. Informațiile apar în declarația de avere depusă de acesta la Biroul Electoral Central.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră