PSD și AUR s-au aliat pentru a promova o lege care pedepsește societatea civilă
Senatorii PSD, AUR și PACE au votat, luni, o lege care prevede posibilitatea dizolvării ONG-urilor care nu fac publice numele persoanelor care au făcut donații. Inițiativa aparține AUR. Ungaria a fost sancționată de Uniunea Europeană pentru o speță similară. Guvernul condus atunci de Viktor Orban a pierdu un proces la Curtea de Justiție a UE, apreciind că „Ungaria a introdus restricții discriminatorii și nejustificate atât în privința organizațiilor în cauză, cât și a persoanelor care le acordă un asemenea ajutor”.
Citește și: PSD anunță, în premieră, că are voturi pentru susținerea unui guvern minoritar, cu Grindeanu premier
Consiliul Legislativ și Consiliul Economic Social au avizat negativ inițiativa AUR.
Totuși, Senatul este prima cameră sesizată, decizia finală aparține Camerei Deputaților.
AUR și PSD ignoră decizia Curții de Justiție a UE și avizele negative de la CES și Consiliul Legislativ
„M-ar interesa şi pe mine să ştiu cine sunt cei care se opun şi intentează procese care durează ani de zile pentru anularea unor autorizaţii de construcţie a unor hidrocentrale. Ar fi foarte interesant să vedem cine sunt finanţatorii celor două organizaţii neguvernamentale care au atacat în instanţă construcţia de hidrocentrale în România”, a declarat senatorul AUR Petrișor Peiu.
„Nu eu am făcut proiectul de lege, l-am semnat, cum l-au semnat toţi colegii parlamentari. Dar, v-am dat un exemplu de ce ar fi bună transparentizarea finanţării ONG-urilor. Bănuiesc că toate aceste ONG-uri fac tot ce fac în numele transparenţei şi eu cred că toate companiile şi toate persoanele adulte din România salută transparenţa”, s-a justificat senatorul AUR.
Proiectul AUR prevede că ONG-urile au obligaţia de a întocmi anual o listă care să „evidenţieze toate veniturile şi sursele de finanţare ale acestora, indiferent de provenienţa lor, cu precizarea tuturor elementelor de identificare ale persoanelor fizice şi juridice".
„Declarația se depune la structurile teritoriale ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscală odată cu situațiile financiare anuale și se publică într-o secțiune specială pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală. Publicarea se face cu protejarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, cu excepţia numelui”. Nerespectarea publicării numelui donatorilor „atrage suspendarea de drept a activității persoanei juridice până la momentul conformării, dar nu mai mult de un an, după care aceasta este dizolvată de drept”.
Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș (PNL) a luat cuvântul în nume personal spunând că nu susține proiectul nu pentru că se opune transparenței, ci pentru că ONG-urile au nevoie de „independență de mișcare și acțiune” și a dat exemplul ONG-urilor care luptă împotriva traficului de droguri și a traficului de persoane unde „rețelele chiar urmăresc donatarii pentru a-i pedepsi și cred că este incorect să-i susținem pe cei care vor să pună presiune”.
Din partea PSD-ului nu a luat cuvântul niciun reprezentant, dar senatorii social-democrați au votat pentru adoptarea propunerii de lege.